Limbajul de mahala , propriu pana nu de mult ghetoului si penitenciarelor a invadat limbajul comun o data cu explozia de manele . Muzica de petrecere mai mult sau mai putin tiganeasca se canta pe aceste meleaguri de mult timp , insa de cativa ani se petrece o actiune voita ( dar neconstientizata de multi ) de dezromanizare si imbecilizare a maselor ( de care voi vorbi cu alta ocazie , facand parte dintr-un proiect mai amplu , la nivel global de cimentare in material si indepartare de Dumnezeu a individului ) .Manelizarea societatii romanesti este una din cele mai distructive si eficiente actiuni de stricare a acestui neam . Acele cuvinte nu sunt tocmai goale de continut , ele reprezinta o rasturnare a valorilor reale si indeamna la razbunare , mandrie , goana dupa bani , desfranare .
Manelizarea a inceput cand CNN , trambita politicii corecte mondiale , a criticat autoritatile romane ca tiganii nu-si pot exprima “ creatiile artistice “ in mass-media de la noi . Imediat PRO TV s-a aliniat si a inceput o intensa promovare a “ artistilor “ si a subculturii lor .
CNN , a fost fondat de catre Ted Turner , cel ce numea crestinismul ca fiind religia invinsilor iar pe opozantii avortului prin absortie ii poreclea “ bozos “( prosti , incompetenti , mascarici ) . Ultima remarca se explica prin apropierea sa de familia Rockefeller ( se stie ca John D. Rockefeller III a finantat enorm miscarea pro absortie ca principala componenta a family planning , politica a Population Council infiintata de el ) .
Interesant de studiat este site-ul :
http://www.synergos.org/universityforanight/03/remarks.htm
Cat despre PRO TV , sa vedem cine ii este stapanul :RONALD Steven LAUDER
Controleaza Central European Media Enterprises and Israeli TV.
In 1987, d-nul Lauder a intemeiat Ronald S. Lauder Foundation , ce se dedica reconstructiei comunitatilor evreiesti din centrul si estul Europei .
De asemenea , numele sau este legat de numeroase organizatii civice :
Conference of Presidents of Major American Jewish Organizations
Jewish National Fund
World Jewish Congress
American Jewish Joint Distribution Committee,
Anti-Defamation League ( chestiuni de defaimare si discriminare ale evreilor )
Jewish Theological Seminary ( unul dintre centrele academice si spirtituale ale iudaismului conservator )
Brandeis University
Abraham Fund
FAMILIA LAUDER
D-nul Lauder este fiul cuplului Estée Lauder si Joseph Lauder . De asemenea , este fratele mai mic al altui domn deosebit , Leonard Lauder . Putem face referire si la fiica sa , d-na Jane , maritata cu d-nul Kevin Warsh .
Geniala d-na Estée Lauder , nascuta intr-o familie de imigranti evrei din Ungaria , a fost fondatoarea , impreuna cu sotul sau , al gigantului in cosmetice Estée Lauder Companies .
D-nul Leonard Lauder , este seful megacompaniei mamei sale .
Valorosul tanar domn Kevin Warsh este membru al consiliului de conducere al guvernatorilor Federal Reserve System , nominalizat fiind de catre George W. Bush
http://saccsiv.weblog.ro/
Sunday, March 23, 2008
Percy Schmeiser
Percy Schmeiser is a Canadian canola farmer who has been sued by agricultural chemical and biotech giant Monsanto after some of Monsanto's genetically engineered Roundup Ready canola genes drifted onto his property from neighboring farms and contaminated his crop.
Mr. Schmeiser, who is now 70 years old, has traveled the world speaking to a wide variety of audiences about his experience.
Mr. Schmeiser received the Mahatma Gandhi award in October, 2000.
Percy Schmeiser speaking at the University of Texas at Austin - October 10, 2001:
I've been farming for 53 years, and 50 years of those I spent in developing a natural breeding of canola. I was known in Western Canada as a seed saver and a seed developer. Besides being a farmer, I've also spent 25 years in public life. I was a member of Parliament and I was also mayor of my community for that length of time. In those years of public life, I was on every agricultural committee you can imagine, both federally and provincially. I've always fought for farmers’ rights and farmers’ privileges, and regulations and laws that would benefit them.
Text on screen:
Rodney Nelson, along with his father and brothers, grows soybeans on their North Dakota farm. His family is also being sued by Monsanto, who accused them of saving and replanting their patented Roundup ready soybeans, a charge Mr. Nelson adamantly denies.
Rodney Nelson (seen speaking from his fields in a tractor - note: taped for this event):
Our family comes from a long line of share renters. Our farm has grown quite dramatically in size over the years because we have always been honest and fair with people. And I believe our landlords realize this. And that's why they come to us to rent us a farm. It has been heart wrenching for us to watch our reputations be destroyed in our own community over something we did not do. My family has been enduring a living hell since this began. I am sure this is what led to my father's recent heart attack a few weeks back. He has been physically and emotionally shattered since this began, as our whole family has been. more @ http://www.mindfully.org/GE/GE4/Heartbreak-In-The-Heartland21jul02.htm
Mr. Schmeiser, who is now 70 years old, has traveled the world speaking to a wide variety of audiences about his experience.
Mr. Schmeiser received the Mahatma Gandhi award in October, 2000.
Percy Schmeiser speaking at the University of Texas at Austin - October 10, 2001:
I've been farming for 53 years, and 50 years of those I spent in developing a natural breeding of canola. I was known in Western Canada as a seed saver and a seed developer. Besides being a farmer, I've also spent 25 years in public life. I was a member of Parliament and I was also mayor of my community for that length of time. In those years of public life, I was on every agricultural committee you can imagine, both federally and provincially. I've always fought for farmers’ rights and farmers’ privileges, and regulations and laws that would benefit them.
Text on screen:
Rodney Nelson, along with his father and brothers, grows soybeans on their North Dakota farm. His family is also being sued by Monsanto, who accused them of saving and replanting their patented Roundup ready soybeans, a charge Mr. Nelson adamantly denies.
Rodney Nelson (seen speaking from his fields in a tractor - note: taped for this event):
Our family comes from a long line of share renters. Our farm has grown quite dramatically in size over the years because we have always been honest and fair with people. And I believe our landlords realize this. And that's why they come to us to rent us a farm. It has been heart wrenching for us to watch our reputations be destroyed in our own community over something we did not do. My family has been enduring a living hell since this began. I am sure this is what led to my father's recent heart attack a few weeks back. He has been physically and emotionally shattered since this began, as our whole family has been. more @ http://www.mindfully.org/GE/GE4/Heartbreak-In-The-Heartland21jul02.htm
The Fed's in a desperate race with spectre of collapse
We have not seen anything like it since the decade of the Great Depression. Melodramatic as that might sound, it is a fact but a fact that markets seem unwilling to accept. While the Fed is willing to slash rates and hope, and pump liquidity into the system, markets will remain optimistic. But it is a race to the bottom. The Fed hoping it reaches the finishing line first and restores confidence returns before a bank goes bust. But the spectre of a collapse is neck and neck with Bernanke and it’s still anyone’s guess which will win.
The Suspect Society
The Surveillance Society. The New Authoritarianism. The Age of Paranoid Politics. These are just a few of the ways writers and thinkers describe the age we're now living in. The signs of anxiety and fear in this post 9-11 era are all around us. School lock-downs are called the new fire-drill. Recently, many schools boards in Canada made rehearsing the lock-down mandatory. The number of security staff in schools is increasing every year. By 2010 for example, there will be more security guards than teachers in American schools. But, the uniforms aren't just being worn by security staff. More and more American public schools have adopted uniforms for students. Meanwhile the U.S. army is embedding itself in schools - targeting younger and younger students for recruitment. In Canada recruitment comes through video games that inform, entertain and seduce "action-focused males starting at 17 years old".
 |
| British Goverment poster outside a Metro station in London. |
Military symbols and myths are gaining prominence in western societies. In Britain, a recent report recommended that military personnel continue to wear a uniform in their daily life as citizens to boost support for themselves. One of Canada's military boosters is Prime Minister Stephen Harper. In April, 2007, he told us that the Battle of Vimy Ridge is Canada's creation story. Military Heroics. Bunker politics. Us against Them. The world, indeed seems more dangerous than ever, in the most intimate of environments. In daycares within Canada, the US, Britain and Australia, there is now video surveillance of very young children, easing we're told, parental anxieties. Never mind cameras at intersections, in elevators. Cameras everywhere. In Baltimore, they've gone further. Based on an idea from Glasgow, Scotland, blue flashing lights have been installed around Baltimore - to signal: this is a high-crime neighbourhood.
A grant worth millions of dollars from the United States Department of Homeland Security has helped pay for Baltimore's video fortress. That video is streamed into the Baltimore Police Depatments "Watch Centre". In New York City and London, England similar surveillance is called, "The Ring of Steel".
Britain has 4 million cameras trained on it's citizens. The country's information commissioner has publicly stated the British are sleepwalking into a surveillance society. One study revealed a single person in London, going about their business would be filmed about 300 times in one day. But what are we to make of all of this? We know that video cameras can, in specific situations, help solve crimes but must everybody be watched all the time? And what's at stake?
IDEAS producer Mary O'Connell takes us inside the new authoritarianism – which, if we're paying attention, seems to be all around us.
Listen to The Suspect Society, Part 1
(runs: 54:00)
In Episode 2, Mary O'Connell explores violations of academic freedom and expression. Dr. Steven Kurtz is an arts professor at Suny - State University of New York at Buffalo. Dr. Kurtz has been the subject of an FBI investigation and his trial will begin in summer 2008. The second case involves the story of Religion and Philosophy professor Douglas Giles who was dismissed from his
job at Roosevelt University in Chicago.
Listen to The Suspect Society, Part 2
(runs: 54:00)
RealPlayer is required to listen to audio files. Download the RealPlayer plug-in for your browserRESOURCES
BooksAgainst the New Authoritarianism, by Henry A. Giroux.
The University in Chains, by Henry A. Giroux.
Professor Henry Giroux is the Global Television Network Chair in English and Cultural Studies at McMaster University.
Paranoid Parenting, by Frank Furedi.
Frank Furedi is a sociologist at the University of Canterbury, England.
Witch Hunts from Salem to Guantanamo Bay, by Robert Rapley.
The Age of McCarthyism, by Ellen Schrecker.
Many Are the Crimes: McCarthyism in America, by Ellen Schrecker.
Ellen Schrecker is a professor of American History at Yeshiva University, New York.
Suspect, Alphabet City, editor John Knechtel.
Websites
The American Civil Liberties Union - Is the US Turning Into A Surveillance Society
Canadian Civil Liberties Association - CCLA In The Schools: The Right To Personal Privacy
Media Matters for America - Savage Nation
Alligator Online - Capital Bill Aims to Control Leftist
CBN.NEWS.com - The 101 Most Dangerous Professors in America
The Nation - Burning Cole
Critical Art Ensemble
American Historical Association - Scholars Become Targets of Patriot Act
Thursday, March 20, 2008
Once upon a time ...
One hundred years ago American business leaders and politicians celebrated the free market. They praised the virtues of small government, competition, and laissez-faire capitalism. They said that with enough hard work anybody could make it to the top. Although free market rhetoric was plentiful in those days, free markets were hard to find. Almost every sector of the American economy was controlled by a handful of corporations whose executives met in secret, set prices, determined wages, and conspired to destroy labor unions. These interlocking corporate and financial monopolies had a pleasant, innocent- sounding name: trusts. There was a steel trust, a sugar trust, and a coal trust, among others. The markets weren’t free, but the trusts were—free to employ children in factories, free to make people work sixty or seventy hours a week, free to pollute rivers and streams, to hire private armies, to bribe state legislators and members of Congress, to sell what they wanted at whatever price they liked.
Tuesday, March 18, 2008
Activists demand a National Water Policy in over 40 communities across the country on World Water Day
On World Water Day, March 22, over 40 communities across Canada will be joining the Council of Canadians' call for a national water policy. The organization and its supporters are demanding federal legislation to address the rising threats of bulk water exports to the United States, the privatization of water services and increasing levels of water contamination in Canada.
The Council of Canadians is working with the Canadian Union of Public Employees, Oxfam Canada and the Polaris Institute to raise awareness on the water crisis in Canada.
Who:
Susan Howatt is the national water campaigner at the Council of Canadians. She has spoken in communities across the country on Canada's water crisis and the need for a national water policy.
The Council of Canadians is Canada's largest citizens' advocacy organization with 76 chapters across Canada.
Please contact us to get in touch with someone from your community.
When:
March 18 -22
Where:
Communities across the country. Find World Water Day events in your community at: www.canadians.org/WorldWaterDay/events.html
- 30 -
For more information, please contact:
Meera Karunananthan Media Officer: Tel.: (613) 233-4487, ext. 234; Cell: (613) 795-8685; meera@canadians.org; www.righttowater.ca.
Monday, March 10, 2008
The democratic inducement and regulation of world federalism.
The democratic inducement and regulation of world federalism.
Herb Dhaliwal, Minister of Natural Resources, recently expressed some concern that we in Canada are moving toward a "third world democracy", "where the people who are in control make sure they control it and don't let other people in". Jeffrey Simpson has written that we live in a "benign dictatorship" where our Prime Minister has an inordinate amount of power. I think we are moving toward what essentially amounts to fascism.
Just so we are clear about our definitions here, I should state that I take my definition of fascism from someone who should have known what it was. Benito Mussolini founded the fascista in 1919. While the jackboots and national fervor are gone from public view, what remains is the core of an idea that has taken root in this country, primarily among our more finely tailored. It is called corporatism. Mussolini said that Fascism should more correctly have been called "Corporatism" because as he put it, Fascism is a "merge" of corporate and government power. I take him at his word.
That corporate power in Canada is represented by a group of 150 Chief Executives who now call themselves the Canadian Council of Chief Executives. These executives represent the most powerful corporations in Canada. I mention this group because it is they who have been identified by Peter C. Newman as being the people who actually run Canada, and have since about 1998. According to Mr. Newman, in a CPAC interview recently aired, they have a meeting with government about once a year, they tell the government what they want, and they get it, period.
This group has recently embarked on a campaign to influence you and me on a new plan for Canada which is more in tune with their interests. An article published in the Globe and Mail on January 15th, 2004, section B, Page 3, outlined their new plan for Canada and a timetable for its implementation.
According to the article, this council wants to "reduce the Canada U.S. border to an internal checkpoint, bring together the resource industries of the two countries, reform the regulatory and standards environment and beef up the Canadian Military as part of a perimeter defense against terrorism," this will include "identity cards". They intend to "effect the changes over the next 3 to 4 years".
Canadians have always believed that the United States wants Canadian water, and we have always been assured that no such want exists or will be fed. I am suggesting that bringing "together the resource industries" is nothing more than double speak for give us your water, a demand that began to be heard in 1998 when the corporate sector began lobbying for the water market.
Two years later, multinational companies backed by the World Trade Organization successfully strong armed the U.N. into defining water as a human need as opposed to a human right. This human need in the United Sates, who's leaders, like Canadian leaders, feel that we don't need a national water conservation policy, is best represented by the Ogallala Aquifer.
The Ogallala Aquifer stretches from the Texas Panhandle to South Dakota, is mined by over 200,000 groundwater wells and is now being used at 14 times its natural replenishment rate. This aquifer is going to run out of water and when it does there will be strident demands to replace that water.
One of the member corporations of the Canadian Council of Chief Executives is Bechtel, (an American Corporation,) which coincidentally happens to be, among other things, in the water business. If you are looking for other corporations who would benefit from and have the capacity to produce the machinery of war, of managing the business of reducing human rights, or of controlling and manipulating the mechanisms of a free press, they are all represented by this council, and they are not benign.
Carl Joudrie: January, 2004
Wednesday, February 27, 2008
No Uranium Mine ! Shabot Obaajiwan will not back down !
By Helen Forsey
The story behind the draconian February 15th sentencing of a First Nation leader began in the spring of 2007 when the Ardoch and Shabot Obaadjiwan Algonquin communities found out that their land was threatened by a proposed uranium mine. The Ontario government had given a permit to "Frontenac Ventures" corporation to drill for uranium on a 30,000 acre tract of wilderness in northern Frontenac County, 100 kms upstream from Ottawa. Some of the land staked is private property, but most is unceded Algonquin territory, claimed as "Crown land" by the provincial government.
Like the whole of the Ottawa River watershed, this "Frontenac Tract" is traditional Algonquin territory. It has never been ceded to the Crown, and since the early 1990s it has been the subject of Comprehensive Land Claim negotiations with Ontario and Canada. By issuing exploration permits on this disputed land, Ontario has made a mockery of its own negotiations and ignored Supreme Court rulings that require meaningful consultation with First Nations before allowing development in their territories.
Frontenac Ventures took advantage of this government travesty. In the spring of 2007 it set up a uranium exploration camp at Robertsville, 90 kms north of Kingston, and prepared to drill. Meanwhile, concern was building among local residents over the dangers uranium poses to human health and the environment. Meetings took place between Algonquins and their "settler" neighbours, research was done, letters written, questions raised. But as more alarming facts emerged about the risks of exploring and mining this radioactive mineral, it became clear that the company was going ahead regardless.
At the end of June, the Ardoch Algonquins and Shabot Obaadjiwan peacefully occupied the site at Robertsville, the only feasible entry point for the 30,000-acre tract. They were supported by hundreds of non-Algonquins from the local area and beyond, who brought food and supplies, raised money, and organized a communications and quick response network. The comprehensive website (http://www.ccamu.ca/) and email newsletter, "Uranium News" are the work of the Community Coalition Against Mining Uranium.
From the start, the entire protest was determinedly non-violent. Mindful of the lessons from Ipperwash, the Ontario Provincial Police helped maintain good communications and prevent crises. The Algonquins, working from an office in a donated trailer behind the gate, continued to press the government for consultation. Frustrated, Frontenac Ventures launched a $77-million lawsuit against the protesters and got an interim injunction ordering everyone away from the Site.
In response, settler support mushroomed, and an entire tent village went up outside the gate. The Algonquins insisted they would only leave if true consultation began, with a guarantee of no drilling for the duration of the process. Apparently outraged by their stubborn determination, Judge Cunningham of the Ontario Superior Court issued a follow-up "interlocutory" injunction on September 27th, and charged the protesters with contempt of court for defying the earlier order. With evidence implicating at least 50 people, both settlers and Algonquins, lawyers negotiated the number down to eight, among them the five First Nations leaders who bravely volunteered to take the rap for everyone
Finally in October the government agreed to mediated talks, and the Algonquins moved their peaceful protest out from behind the gate to the road allowance nearby. As the cold set in, the protesters maintained a watchful presence in the relocated trailer and a cabin they built in three days. Donna Dillman's hunger strike was based there until she took it to Toronto at the end of November. Frontenac Ventures came and went, doing "non-intrusive" preparatory work under the terms of the mediation.
But tensions began to mount soon after New Years, as the end of the twelve-week mediation period approached. An innovative Algonquin proposal for a consultation "pilot project" was on the table when the Ontario government pulled the rug out from under the whole thing by insisting that drilling must go ahead no matter what. Ardoch and Shabot rejected that condition and resumed their non-violent protest. That was how things stood on February 12th when the trials on the contempt charges began, leading to the rigid conditions, massive fines and jail time imposed by Judge Cunningham.
Duty to consult information
Shabot people need your help!!!
Click here to help
The story behind the draconian February 15th sentencing of a First Nation leader began in the spring of 2007 when the Ardoch and Shabot Obaadjiwan Algonquin communities found out that their land was threatened by a proposed uranium mine. The Ontario government had given a permit to "Frontenac Ventures" corporation to drill for uranium on a 30,000 acre tract of wilderness in northern Frontenac County, 100 kms upstream from Ottawa. Some of the land staked is private property, but most is unceded Algonquin territory, claimed as "Crown land" by the provincial government.
Like the whole of the Ottawa River watershed, this "Frontenac Tract" is traditional Algonquin territory. It has never been ceded to the Crown, and since the early 1990s it has been the subject of Comprehensive Land Claim negotiations with Ontario and Canada. By issuing exploration permits on this disputed land, Ontario has made a mockery of its own negotiations and ignored Supreme Court rulings that require meaningful consultation with First Nations before allowing development in their territories.
Frontenac Ventures took advantage of this government travesty. In the spring of 2007 it set up a uranium exploration camp at Robertsville, 90 kms north of Kingston, and prepared to drill. Meanwhile, concern was building among local residents over the dangers uranium poses to human health and the environment. Meetings took place between Algonquins and their "settler" neighbours, research was done, letters written, questions raised. But as more alarming facts emerged about the risks of exploring and mining this radioactive mineral, it became clear that the company was going ahead regardless.
At the end of June, the Ardoch Algonquins and Shabot Obaadjiwan peacefully occupied the site at Robertsville, the only feasible entry point for the 30,000-acre tract. They were supported by hundreds of non-Algonquins from the local area and beyond, who brought food and supplies, raised money, and organized a communications and quick response network. The comprehensive website (http://www.ccamu.ca/) and email newsletter, "Uranium News" are the work of the Community Coalition Against Mining Uranium.
From the start, the entire protest was determinedly non-violent. Mindful of the lessons from Ipperwash, the Ontario Provincial Police helped maintain good communications and prevent crises. The Algonquins, working from an office in a donated trailer behind the gate, continued to press the government for consultation. Frustrated, Frontenac Ventures launched a $77-million lawsuit against the protesters and got an interim injunction ordering everyone away from the Site.
In response, settler support mushroomed, and an entire tent village went up outside the gate. The Algonquins insisted they would only leave if true consultation began, with a guarantee of no drilling for the duration of the process. Apparently outraged by their stubborn determination, Judge Cunningham of the Ontario Superior Court issued a follow-up "interlocutory" injunction on September 27th, and charged the protesters with contempt of court for defying the earlier order. With evidence implicating at least 50 people, both settlers and Algonquins, lawyers negotiated the number down to eight, among them the five First Nations leaders who bravely volunteered to take the rap for everyone
Finally in October the government agreed to mediated talks, and the Algonquins moved their peaceful protest out from behind the gate to the road allowance nearby. As the cold set in, the protesters maintained a watchful presence in the relocated trailer and a cabin they built in three days. Donna Dillman's hunger strike was based there until she took it to Toronto at the end of November. Frontenac Ventures came and went, doing "non-intrusive" preparatory work under the terms of the mediation.
But tensions began to mount soon after New Years, as the end of the twelve-week mediation period approached. An innovative Algonquin proposal for a consultation "pilot project" was on the table when the Ontario government pulled the rug out from under the whole thing by insisting that drilling must go ahead no matter what. Ardoch and Shabot rejected that condition and resumed their non-violent protest. That was how things stood on February 12th when the trials on the contempt charges began, leading to the rigid conditions, massive fines and jail time imposed by Judge Cunningham.
Duty to consult information
Shabot people need your help!!!
Click here to help
Tuesday, February 19, 2008
Air Pollution
Air pollution is still a major concern, particularly with wood boilers. A 2006 report from the Northeast States for Coordinated Air Use Management, a nonprofit association of Northeast air quality agencies, found that average particulate emissions from one outdoor wood boiler equaled that of 22 wood stoves, 205 oil furnaces or as many as 8,000 natural gas furnaces.
Thursday, January 31, 2008
PRIMARUL A LUAT CALCULATOARELE DE LA CASA DE CULTURA
Zilele trecute un scandal monstru a avut loc la Casa de Cultura . Asta deoarece din dispozitia primarului s-au ridicat calculatoarele de la Casa de cultura . Printre cei afectati s-a aflat si insusi directorul d-na Cristina Crinteanu . Gurile rele spun ca aceasta masura a fost luata pentru ca angajatii acestei institutii sa nu mai poata citi si eventual sa-si exprime opinii pe forumul Ziarului de Calafat ....
Wednesday, January 16, 2008
Cloned animals safe to eat, concludes FDA
15/01/2008 11:38:36 PM
Meat and milk from cloned animals is as safe as that from "normal" animals, the U.S. Food and Drug Administration has concluded in a 900-plus page safety report.
The FDA says the data show that the meat and milk from cattle, swine and goat clones "are as safe as food we eat every day."
"After years of detailed study and analysis, the Food and Drug Administration has concluded that meat and milk from clones of cattle, swine, and goats, and the offspring of clones from any species traditionally consumed as food, are as safe to eat as food from conventionally bred animals," the agency said in a statement Tuesday.
They noted that their report was limited to cows, pigs and goats; they didn't have enough data to comment on the safety of food from clones of other animal species, such as sheep.
U.S. producers agreed back in 2001 to not bring meat or milk from clones into the food supply, until the FDA could further evaluate the issue. With this report, the last U.S. regulatory hurdle to marketing cloned meat and milk products is now removed.
The Biotechnology Industry Organization applauded the FDA decision in a statement on their website. It says cloning "can effectively help livestock producers deliver what consumers want: high-quality, safe, abundant and nutritious foods in a consistent manner."
But it'll likely be years before consumers can find foods from cloned animals on store shelves. That's because the costs of cloning still make it economically unfeasible.
Nevertheless, the FDA is preparing for the day when manufacturers will want to market meat and milk from cloned animals. It says the first step will be to determine how to phase out the existing voluntary moratorium.
For now, the FDA is asking cloning companies, such as Viagen Inc. and Trans Ova Genetics, to continue the moratorium a little longer, to allow consumers to adjust to the concept.
Several large companies have said they have no plans to sell milk or meat from cloned animals because of consumer anxiety about the technology.
The FDA says that when the market is ready for cloned meat and dairy, it will not require special labeling or other additional measures, "because food derived from these sources is no different from food derived from conventionally bred animals."
It also notes that it is unlikely that the meat and milk from cloned animals will be available for sale in any significant amount; instead, it will likely come from the offspring of those animals. That's because clones would be used for breeding, while their sexually reproduced offspring would be used for producing meat and milk for the marketplace.
Clones would likely be used primarily as breeding animals to introduce desirable traits into herds more rapidly than would be possible using conventional breeding.
As for Canada, a spokesman for Health Canada said there are currently no foods from cloned animals approved for sale in Canada.
Meat and milk from cloned animals is as safe as that from "normal" animals, the U.S. Food and Drug Administration has concluded in a 900-plus page safety report.
The FDA says the data show that the meat and milk from cattle, swine and goat clones "are as safe as food we eat every day."
"After years of detailed study and analysis, the Food and Drug Administration has concluded that meat and milk from clones of cattle, swine, and goats, and the offspring of clones from any species traditionally consumed as food, are as safe to eat as food from conventionally bred animals," the agency said in a statement Tuesday.
They noted that their report was limited to cows, pigs and goats; they didn't have enough data to comment on the safety of food from clones of other animal species, such as sheep.
U.S. producers agreed back in 2001 to not bring meat or milk from clones into the food supply, until the FDA could further evaluate the issue. With this report, the last U.S. regulatory hurdle to marketing cloned meat and milk products is now removed.
The Biotechnology Industry Organization applauded the FDA decision in a statement on their website. It says cloning "can effectively help livestock producers deliver what consumers want: high-quality, safe, abundant and nutritious foods in a consistent manner."
But it'll likely be years before consumers can find foods from cloned animals on store shelves. That's because the costs of cloning still make it economically unfeasible.
Nevertheless, the FDA is preparing for the day when manufacturers will want to market meat and milk from cloned animals. It says the first step will be to determine how to phase out the existing voluntary moratorium.
For now, the FDA is asking cloning companies, such as Viagen Inc. and Trans Ova Genetics, to continue the moratorium a little longer, to allow consumers to adjust to the concept.
Several large companies have said they have no plans to sell milk or meat from cloned animals because of consumer anxiety about the technology.
The FDA says that when the market is ready for cloned meat and dairy, it will not require special labeling or other additional measures, "because food derived from these sources is no different from food derived from conventionally bred animals."
It also notes that it is unlikely that the meat and milk from cloned animals will be available for sale in any significant amount; instead, it will likely come from the offspring of those animals. That's because clones would be used for breeding, while their sexually reproduced offspring would be used for producing meat and milk for the marketplace.
Clones would likely be used primarily as breeding animals to introduce desirable traits into herds more rapidly than would be possible using conventional breeding.
As for Canada, a spokesman for Health Canada said there are currently no foods from cloned animals approved for sale in Canada.
Monday, January 07, 2008
Glume de la Calafat
Ger năprasnic în ţara noastră
În majoritatea oraşelor din România, noaptea trecută s-au înregistrat temperaturi cu mult sub -10 grade Celsius, iar cea mai scăzută a fost la Miercurea-Ciuc, unde s-au atins aproape -26 de grade.
Specialiştii spun că valorile sunt de două ori mai mici decât cele normale pentru această perioadă.
Gerul va persista şi astăzi în majoritatea regiunilor ţării, iar meteorologii spun că vremea va începe să se încălzească abia de duminică.
În astfel de zile geroase, autorităţile sunt obligate să ia măsuri pentru protejarea populaţiei.
În primul rând, primăriile trebuie să se asigure că spitalele, staţiile de ambulanţă, instituţiile de învăţământ sau căminele de asistenţă socială au deblocate căile de acces.
extras din ziarul de Calafat
În majoritatea oraşelor din România, noaptea trecută s-au înregistrat temperaturi cu mult sub -10 grade Celsius, iar cea mai scăzută a fost la Miercurea-Ciuc, unde s-au atins aproape -26 de grade.
Specialiştii spun că valorile sunt de două ori mai mici decât cele normale pentru această perioadă.
Gerul va persista şi astăzi în majoritatea regiunilor ţării, iar meteorologii spun că vremea va începe să se încălzească abia de duminică.
În astfel de zile geroase, autorităţile sunt obligate să ia măsuri pentru protejarea populaţiei.
În primul rând, primăriile trebuie să se asigure că spitalele, staţiile de ambulanţă, instituţiile de învăţământ sau căminele de asistenţă socială au deblocate căile de acces.
extras din ziarul de Calafat
Friday, December 21, 2007
'Right thing to do'
Fri, December 21, 2007
Ontario is returning the land of Ipperwash Provincial Park to the Kettle and Stony Point First Nation.
By JENNIFER O'BRIEN, SUN MEDIA
Ontario's Aboriginal Affairs Minister Michael Bryant stands between Sam George, left, and Tom Bressette, chief of the Chippewas of Kettle and Stony Point First Nation, at Kettle Point where the province said it's returning Ipperwash park land to the First Nation. George's brother Dudley died in a protest in the park in 1995. (DEREK RUTTAN, Sun Media)
KETTLE POINT -- Twelve years after native protester Dudley George was killed by police at Ipperwash Provincial Park, the province is returning the land to the Chippewas of Kettle and Stony Point First Nation.
While George's brother Sam said his death "sped up" the return of the disputed land, Ontario Aboriginal Affairs Minister Michael Bryant said that's not how the province will resolve future land claims.
"Where there is conflict and violence and death, it does not provide for a more expeditious result," he said in Toronto.
"It leads to complete entrenchment and tragedy, bitterness on both sides that you have to see to believe. It's going to take a long time for these communities to heal."
Ipperwash Provincial Park was a "particularly special" case, Bryant said. The land may have "significant nostalgic value" to the surrounding community, but returning it to the First Nation is the right thing to do," he said.
A complete transfer of the park land could take years, but will begin immediately, Bryant said later at Kettle Point, near the park, where he also met with First Nations elders.
Ontario is returning the land of Ipperwash Provincial Park to the Kettle and Stony Point First Nation.
By JENNIFER O'BRIEN, SUN MEDIA
Ontario's Aboriginal Affairs Minister Michael Bryant stands between Sam George, left, and Tom Bressette, chief of the Chippewas of Kettle and Stony Point First Nation, at Kettle Point where the province said it's returning Ipperwash park land to the First Nation. George's brother Dudley died in a protest in the park in 1995. (DEREK RUTTAN, Sun Media)
KETTLE POINT -- Twelve years after native protester Dudley George was killed by police at Ipperwash Provincial Park, the province is returning the land to the Chippewas of Kettle and Stony Point First Nation.
While George's brother Sam said his death "sped up" the return of the disputed land, Ontario Aboriginal Affairs Minister Michael Bryant said that's not how the province will resolve future land claims.
"Where there is conflict and violence and death, it does not provide for a more expeditious result," he said in Toronto.
"It leads to complete entrenchment and tragedy, bitterness on both sides that you have to see to believe. It's going to take a long time for these communities to heal."
Ipperwash Provincial Park was a "particularly special" case, Bryant said. The land may have "significant nostalgic value" to the surrounding community, but returning it to the First Nation is the right thing to do," he said.
A complete transfer of the park land could take years, but will begin immediately, Bryant said later at Kettle Point, near the park, where he also met with First Nations elders.
Wednesday, December 19, 2007
Octavian Paler
„Îmi iubesc ţara doar atunci când nu mă uit la televizor şi nu merg pe stradă!” Octavian Paler
Tuesday, November 27, 2007
The Myth of Endless Growth
'We cannot grow forever on a finite planet. If we continue to assume that endless growth and consumption is possible, and disregard the biosphere’s capacity to meet our greed, and if we continue to neglect social justice and fair and sustainable wealth distribution, we will reap a bitter harvest.'
Forest protection: Local and global
VIEWPOINT Frederick Sagisolo
Local communities living in the world's dwindling tropical forests bear the brunt of the insatiable demand for cheap timber, argues Frederick Sagisolo. In the Green Room, he recounts his experience of illegal logging, and explains why community forest management is the way forward.
Forests provide for most of the needs of the KnasaimosFor the Knasaimos people, living in the Indonesian province of Papua, we do not see nature as something to be destroyed.
The forests here provide for our needs. For building houses we take rattan, bamboo and other woods, for lighting fires we take damar, and for food we process sago taken from the forest in the traditional method.
The forests give us wood for fishing boats, gaharu trees for trade, and many fruits which we can sell.
The relationship between our people and their nature is important, and it's become our pride and part of our traditional wisdom. That's why we manage the land in a simple way.
The way we manage our land, however, has been disturbed by outsiders coming here to log trees.
It started in 1999 with meranti wood being taken, and once that was finished in 2002 they started to cut merbau trees.
This created problems for our community. Before, there was a sense of working together, a feeling of togetherness.
Then, when some people are attracted to the wood company they refuse to work on the sago any more. They think that because the company promises money, they don't want to do the traditional work in the forest any more.
New values appear, like wanting to have more than your neighbour and putting a price on everything, instead of valuing what we already have.
Rich wood
The merbau logging was carried out by one company, supported by foreign investors.
Companies from outside only think about money and leave us with tears
We never invited this company here and it did not have proper permission to log.
I am the head of the tribal council, but the company never talked to me. Instead it did an illegal deal with one individual from our community, and this created many problems for us.
But the company was backed by a local military officer, so what could we do?
Soon after it first arrived the company was cutting our trees in four areas, destroying the land with heavy equipment. Yet when people here see the military person involved, then cannot sit down together and discuss things. Impossible.
I was really worried by this company. Our land is not that large, and with the logging after a few years we would have had no trees left, only grass.
This would mean disaster for us. It is our mission to treat the land as something entrusted to us for our grandchildren and so we must not destroy it.
Self-determination
If we are left alone we manage the forest well as it is part of our life.
But companies from outside only think about money and leave us with tears. While the company was here there was no improvement for local people - just problems.
We plan to develop a system where we, the Knasaimos, as the guardians of this land, manage it ourselves and gain benefits to help the lives of our people
We know our rights, but got no help from the local government. They just came here with a map we had never seen before - some kind of imaginary map.
Under this some of our sacred places would be destroyed. We asked "why did you do this?" and the company said it was allowed because of the map.
We know that this map was illegal and it is clear that money talked. We asked the government to stop this company, but nothing happened.
Then finally, in 2005, Papua was the target for a big action by the government against illegal logging. The military officer left, and the company operations stopped.
We felt we were once more in control of our lands and set about healing the wounds created by the company.
Community awareness
In early 2007 I was contacted by people from two environment groups, Telapak and the Environmental Investigation Agency (EIA).
Frederick shares his community's story with officials in Brussels
These groups had come to Seremuk in 2003 and filmed our way of life and the problems we were having with the logging company.
These people explained to me that they were organising a meeting in Belgium to tell European Union officials about the bad impacts of illegal logging and wanted me to speak. I agreed, believing this could benefit our community.
I came across so many interesting stories on the trip.
I found out how timber stolen from Seremuk and other "remote" areas eventually goes to places like Europe and is worth a lot of money. It seemed strange to me that the people who live in the forests are still poor, while the timber taken from them is worth so much when it is sold in Europe.
On the trip, I saw how in Europe NGOs work together with their governments, while in Indonesia they are seen as the enemy of the government.
This made us realise how the Knasaimos people have to develop strong institutions to press the government to have a more open mind, and allow us to manage our land free of interference.
Frederick's story
(Courtesy of Handcrafted Films and the UK's Department for International Development)
Now, in Seremuk, I'm working to use the lessons of the trip to help improve the situation for the Knasaimos.
At a recent big gathering of our people it was agreed that no member of our community would sell trees to outsiders.
Instead we plan to develop a system where we, the Knasaimos, as the guardians of this land, manage it ourselves and gain benefits to help the lives of our people through better education and health.
We have suffered from illegal logging and now we want to build a co-operative to carry out small-scale community logging.
This is our vision as to how we can live together with nature and improve the lives of our people.
Frederick Sagisolo is traditional chief of the Knasaimos people living in the western region of Papua, Indonesia
The Green Room is a series of opinion articles on environmental topics running weekly on the BBC News website
Do you agree with Frederick Sagisolo? Is community involvement the key to managing natural resources such as forests? Do western governments and western consumers have a role to play in helping peoples such as the Knasaimos?
Local communities living in the world's dwindling tropical forests bear the brunt of the insatiable demand for cheap timber, argues Frederick Sagisolo. In the Green Room, he recounts his experience of illegal logging, and explains why community forest management is the way forward.
Forests provide for most of the needs of the KnasaimosFor the Knasaimos people, living in the Indonesian province of Papua, we do not see nature as something to be destroyed.
The forests here provide for our needs. For building houses we take rattan, bamboo and other woods, for lighting fires we take damar, and for food we process sago taken from the forest in the traditional method.
The forests give us wood for fishing boats, gaharu trees for trade, and many fruits which we can sell.
The relationship between our people and their nature is important, and it's become our pride and part of our traditional wisdom. That's why we manage the land in a simple way.
The way we manage our land, however, has been disturbed by outsiders coming here to log trees.
It started in 1999 with meranti wood being taken, and once that was finished in 2002 they started to cut merbau trees.
This created problems for our community. Before, there was a sense of working together, a feeling of togetherness.
Then, when some people are attracted to the wood company they refuse to work on the sago any more. They think that because the company promises money, they don't want to do the traditional work in the forest any more.
New values appear, like wanting to have more than your neighbour and putting a price on everything, instead of valuing what we already have.
Rich wood
The merbau logging was carried out by one company, supported by foreign investors.
Companies from outside only think about money and leave us with tears
We never invited this company here and it did not have proper permission to log.
I am the head of the tribal council, but the company never talked to me. Instead it did an illegal deal with one individual from our community, and this created many problems for us.
But the company was backed by a local military officer, so what could we do?
Soon after it first arrived the company was cutting our trees in four areas, destroying the land with heavy equipment. Yet when people here see the military person involved, then cannot sit down together and discuss things. Impossible.
I was really worried by this company. Our land is not that large, and with the logging after a few years we would have had no trees left, only grass.
This would mean disaster for us. It is our mission to treat the land as something entrusted to us for our grandchildren and so we must not destroy it.
Self-determination
If we are left alone we manage the forest well as it is part of our life.
But companies from outside only think about money and leave us with tears. While the company was here there was no improvement for local people - just problems.
We plan to develop a system where we, the Knasaimos, as the guardians of this land, manage it ourselves and gain benefits to help the lives of our people
We know our rights, but got no help from the local government. They just came here with a map we had never seen before - some kind of imaginary map.
Under this some of our sacred places would be destroyed. We asked "why did you do this?" and the company said it was allowed because of the map.
We know that this map was illegal and it is clear that money talked. We asked the government to stop this company, but nothing happened.
Then finally, in 2005, Papua was the target for a big action by the government against illegal logging. The military officer left, and the company operations stopped.
We felt we were once more in control of our lands and set about healing the wounds created by the company.
Community awareness
In early 2007 I was contacted by people from two environment groups, Telapak and the Environmental Investigation Agency (EIA).
Frederick shares his community's story with officials in Brussels
These groups had come to Seremuk in 2003 and filmed our way of life and the problems we were having with the logging company.
These people explained to me that they were organising a meeting in Belgium to tell European Union officials about the bad impacts of illegal logging and wanted me to speak. I agreed, believing this could benefit our community.
I came across so many interesting stories on the trip.
I found out how timber stolen from Seremuk and other "remote" areas eventually goes to places like Europe and is worth a lot of money. It seemed strange to me that the people who live in the forests are still poor, while the timber taken from them is worth so much when it is sold in Europe.
On the trip, I saw how in Europe NGOs work together with their governments, while in Indonesia they are seen as the enemy of the government.
This made us realise how the Knasaimos people have to develop strong institutions to press the government to have a more open mind, and allow us to manage our land free of interference.
Frederick's story
(Courtesy of Handcrafted Films and the UK's Department for International Development)
Now, in Seremuk, I'm working to use the lessons of the trip to help improve the situation for the Knasaimos.
At a recent big gathering of our people it was agreed that no member of our community would sell trees to outsiders.
Instead we plan to develop a system where we, the Knasaimos, as the guardians of this land, manage it ourselves and gain benefits to help the lives of our people through better education and health.
We have suffered from illegal logging and now we want to build a co-operative to carry out small-scale community logging.
This is our vision as to how we can live together with nature and improve the lives of our people.
Frederick Sagisolo is traditional chief of the Knasaimos people living in the western region of Papua, Indonesia
The Green Room is a series of opinion articles on environmental topics running weekly on the BBC News website
Do you agree with Frederick Sagisolo? Is community involvement the key to managing natural resources such as forests? Do western governments and western consumers have a role to play in helping peoples such as the Knasaimos?
Tuesday, November 13, 2007
Marele artist al mediei calafetene, Daniel Girtoi
mai copile, daca cu numai citeva ore in urma luai apararea directorulu de la Termo, iata ca ceea ce primarul si cei pe care ar trebui sa-i respecti tu si gasca ta de ignoranti, au prezis s-a adevarat. Incompetenta si minciuna iese la suprafata cum a iesit acum din rezervorul cu pricina pacura care n-a vrut sa fie arsa. N-a vrut sa fie arsi banii cetateanului care nu are nici un amestec in jocurile voastre politice. Daca tu crezi ca furnizarea energiei unui oras intreg este lasata an de an in voia sortii, la cheremul celor ce stiu sa linga mai mult usile guvernatilor atunci poti sa te duci sa scrii articole in Nigeria, pe noi scuteste-ne de istetimea ta. Politia si pompierii au ajuns foarte repede ???!! Pai cum ai fi vrut ma' lingaule sa ajunga? Nu crezi ca era de datoria lor? De ce nu scrii de echipa de interventie, de planurile de urgenta? Nu aveti din astea ca nu sint bani? Atunci cind a-ti pasit pe drumul luminos al civilizatiei occidentale nu v-ati gandit decit la distractii? Ei poate e timpul sa va treziti si sa vedeti ca odata cu "mall-ul" cu preturi accesibile vin si multe alte care inaintasii vostrii fie comunisti sau tarani sau doar simplu oameni le-au refuzat. Dar voi aveti tot timpul inainte! Sa curatati mizeria facuta de altii. Nu v-a picat fisa inca ???
Wednesday, November 07, 2007
Cost of water shortage: civil unrest, mass migration and economic collapse
Analysts see widespread conflicts by 2015 but pin hopes on technology and better management John Vidal, environment editor, Thursday August 17, 2006 The Guardian
A woman carries buckets to collect water near Tahoua, northen Niger. Photograph: Issouf Sanogo/AFP/Getty
Cholera may return to London, the mass migration of Africans could cause civil unrest in Europe and China's economy could crash by 2015 as the supply of fresh water becomes critical to the global economy. That was the bleak assessment yesterday by forecasters from some of the world's leading corporate users of fresh water, 200 of the largest food, oil, water and chemical companies.
Analysts working for Shell, Coca-Cola, Procter & Gamble, Cargill and other companies which depend heavily on secure water supplies, yesterday suggested the next 20 years would be critical as countries became richer, making heavier demands on scarce water supplies.
In three future scenarios, the businesses foresee growing civil unrest, boom and bust economic cycles in Asia and mass migrations to Europe. But they also say scarcity will encourage the development of new water-saving technologies and better management of water by business.
The study of future water availability, which the corporations have taken three years to compile, suggests water conflicts are likely to become common in many countries, according to the World Business Council on Sustainable Development, which brought the industrial groups together.
Lloyd Timberlake, spokesman for the council, said: "The growing demand for water in China can potentially lead to over-exploitation and a decline in availability for domestic, agricultural, industry and energy production use. This inevitably leads to loss of production, both industrial and agricultural, and can also affect public health - all of which in turn will ultimately lead to an economic downturn. The question is how can business address these challenges and still make a profit."
The corporations were yesterday joined by the conservation group WWF and the International Water Management Institute, the world's leading body on fresh water management, which said water scarcity was increasing faster than expected. In China, authorities had begun trucking in water to millions of people after wells and rivers ran dry in the east of the country.
"Globally, water usage has increased by six times in the past 100 years and will double again by 2050, driven mainly by irrigation and demands of agriculture. Some countries have already run out of water to produce their own food. Without improvements ... the consequences will be even more widespread water scarcity and rapidly increasing water prices," said Frank Rijsberman, director of the institute.
The institute, funded by government research organisations, will report next week that a third of the world's population, more than 2 billion people, is living in places where water is overused - leading to falling underground water levels and drying rivers - or cannot be accessed.
Mr Rijsberman said rising living standards in India and China could lead to increased demand for better food, which would in turn need more water to produce. He expected the price of water to increase everywhere to meet an expected 50% increase in the amount of food the world will need in the next 20 years.
According to the institute's assessment, Egypt imports more than half of its food because it does not have enough water to grow it domestically and Australia is faced with water scarcity in the Murray-Darling Basin as a result of diverting large quantities of water for use in agriculture. The Aral Sea in central Asia is another example of massive diversion of water for agriculture in the Soviet era causing widespread water scarcity, and one of the world's worst environmental disasters.
Researchers say it is possible to reduce water scarcity, feed people and address poverty, but the key trade-off is with the environment. "People and their governments will face some tough decisions on how to allocate and manage water," says the institute's report.
In a further paper, WWF said yesterday that water crises, long seen as a problem of only the poorest, are affecting the wealthiest nations. "In Europe, countries along the Atlantic are suffering recurring droughts, while water-intensive tourism and irrigated agriculture are endangering water resources in the Mediterranean. In Australia, salinity is a major threat to a large proportion of its key agricultural areas", said Jamie Pittock, director of WWF's freshwater programme.
In the United States, Mr Pittock said, large areas are already using substantially more water than can be naturally replenished. "This situation will only be exacerbated as climate change is predicted to bring lower rainfall, increased evaporation and changed patterns of snow melting."
Three visions of the future
1. Misery and shortages in the megacities and drought in Africa
By 2010, 22 megacities with populations larger than 10 million face major water and sewerage problems. The situation is gravest in China, where 550 of the country's 600 largest cities are running short. Growing demand for water by industry leads to serious over-exploitaion with less and less water available for consumers and farmers. This leads to a fall in Chinese food production, which in turn leads to more imports and impacts on other countries. Friction and unrest grow worldwide as the middle classes struggle to pay bills. Businesses are exposed to charges of moral culpability and litigation over water use. Waves of immigrants flood in to Europe from increasingly drought-torn Africa
2. China leads recycling rush as world moves to a new hydro economy
By 2010, the water shortage in many developing countries is recognised as one of the most serious political and social issues of the time. Lack of water is stopping development and in many countries the rural poor suffer as their water and other needs take second place to those of swelling cities and industry. Local government worldwide is increasingly distrusted over water allocation, and historical divides between rich and poor are exacerbated by water shortages. However, by 2025 a worldwide hydro economy is developing, led by China. Vast new investments are made in recycling water and the cost of desalination is greatly reduced. Innovative small-scale water treatment processes become the norm
3. Water is the means of social control as floods and disease devastate world
Water becomes a key symbol of protest around the world and is seen as the most serious social and political issue of the generation. By 2015, multinational companies are accused regularly of taking too much water in developing countries, cholera breaks out in London, and governments start to use water as a form of social control, subsidising some sectors and rationing it to others. Great floods follow each other in quick succession. Deforestation leads to massive mudslides in Asia and increasing flooding affects Europe, damaging industry. A second New Orleans flood destroys the city again. Global focus grows on the "export" of water via crops such as wheat or fruit
A woman carries buckets to collect water near Tahoua, northen Niger. Photograph: Issouf Sanogo/AFP/Getty
Cholera may return to London, the mass migration of Africans could cause civil unrest in Europe and China's economy could crash by 2015 as the supply of fresh water becomes critical to the global economy. That was the bleak assessment yesterday by forecasters from some of the world's leading corporate users of fresh water, 200 of the largest food, oil, water and chemical companies.
Analysts working for Shell, Coca-Cola, Procter & Gamble, Cargill and other companies which depend heavily on secure water supplies, yesterday suggested the next 20 years would be critical as countries became richer, making heavier demands on scarce water supplies.
In three future scenarios, the businesses foresee growing civil unrest, boom and bust economic cycles in Asia and mass migrations to Europe. But they also say scarcity will encourage the development of new water-saving technologies and better management of water by business.
The study of future water availability, which the corporations have taken three years to compile, suggests water conflicts are likely to become common in many countries, according to the World Business Council on Sustainable Development, which brought the industrial groups together.
Lloyd Timberlake, spokesman for the council, said: "The growing demand for water in China can potentially lead to over-exploitation and a decline in availability for domestic, agricultural, industry and energy production use. This inevitably leads to loss of production, both industrial and agricultural, and can also affect public health - all of which in turn will ultimately lead to an economic downturn. The question is how can business address these challenges and still make a profit."
The corporations were yesterday joined by the conservation group WWF and the International Water Management Institute, the world's leading body on fresh water management, which said water scarcity was increasing faster than expected. In China, authorities had begun trucking in water to millions of people after wells and rivers ran dry in the east of the country.
"Globally, water usage has increased by six times in the past 100 years and will double again by 2050, driven mainly by irrigation and demands of agriculture. Some countries have already run out of water to produce their own food. Without improvements ... the consequences will be even more widespread water scarcity and rapidly increasing water prices," said Frank Rijsberman, director of the institute.
The institute, funded by government research organisations, will report next week that a third of the world's population, more than 2 billion people, is living in places where water is overused - leading to falling underground water levels and drying rivers - or cannot be accessed.
Mr Rijsberman said rising living standards in India and China could lead to increased demand for better food, which would in turn need more water to produce. He expected the price of water to increase everywhere to meet an expected 50% increase in the amount of food the world will need in the next 20 years.
According to the institute's assessment, Egypt imports more than half of its food because it does not have enough water to grow it domestically and Australia is faced with water scarcity in the Murray-Darling Basin as a result of diverting large quantities of water for use in agriculture. The Aral Sea in central Asia is another example of massive diversion of water for agriculture in the Soviet era causing widespread water scarcity, and one of the world's worst environmental disasters.
Researchers say it is possible to reduce water scarcity, feed people and address poverty, but the key trade-off is with the environment. "People and their governments will face some tough decisions on how to allocate and manage water," says the institute's report.
In a further paper, WWF said yesterday that water crises, long seen as a problem of only the poorest, are affecting the wealthiest nations. "In Europe, countries along the Atlantic are suffering recurring droughts, while water-intensive tourism and irrigated agriculture are endangering water resources in the Mediterranean. In Australia, salinity is a major threat to a large proportion of its key agricultural areas", said Jamie Pittock, director of WWF's freshwater programme.
In the United States, Mr Pittock said, large areas are already using substantially more water than can be naturally replenished. "This situation will only be exacerbated as climate change is predicted to bring lower rainfall, increased evaporation and changed patterns of snow melting."
Three visions of the future
1. Misery and shortages in the megacities and drought in Africa
By 2010, 22 megacities with populations larger than 10 million face major water and sewerage problems. The situation is gravest in China, where 550 of the country's 600 largest cities are running short. Growing demand for water by industry leads to serious over-exploitaion with less and less water available for consumers and farmers. This leads to a fall in Chinese food production, which in turn leads to more imports and impacts on other countries. Friction and unrest grow worldwide as the middle classes struggle to pay bills. Businesses are exposed to charges of moral culpability and litigation over water use. Waves of immigrants flood in to Europe from increasingly drought-torn Africa
2. China leads recycling rush as world moves to a new hydro economy
By 2010, the water shortage in many developing countries is recognised as one of the most serious political and social issues of the time. Lack of water is stopping development and in many countries the rural poor suffer as their water and other needs take second place to those of swelling cities and industry. Local government worldwide is increasingly distrusted over water allocation, and historical divides between rich and poor are exacerbated by water shortages. However, by 2025 a worldwide hydro economy is developing, led by China. Vast new investments are made in recycling water and the cost of desalination is greatly reduced. Innovative small-scale water treatment processes become the norm
3. Water is the means of social control as floods and disease devastate world
Water becomes a key symbol of protest around the world and is seen as the most serious social and political issue of the generation. By 2015, multinational companies are accused regularly of taking too much water in developing countries, cholera breaks out in London, and governments start to use water as a form of social control, subsidising some sectors and rationing it to others. Great floods follow each other in quick succession. Deforestation leads to massive mudslides in Asia and increasing flooding affects Europe, damaging industry. A second New Orleans flood destroys the city again. Global focus grows on the "export" of water via crops such as wheat or fruit
Sunday, November 04, 2007
The Coming Economic Collapse
|
Tuesday, October 30, 2007
What's Wrong With The Bees?
Genetically modified (GM) crops may also be having an adverse effect on the honeybees. Numerous scientists including many at the FDA have expressed concern about the possible adverse impacts of GM foods on human health and other animals. In addition to their potential to produce hard-to-detect allergies and nutritional problems, the scientists say that the plants could produce unexpected high concentrations of plant toxins. According to http://www.seedsofdeception.com/utility/showArticle/?objectID=1418 and http://www.donabee.com/health/gmo.htm minimal safety tests that have been conducted with disturbing results and lab animals fed GM diets show damage to virtually every system studied. They say farmers have reported thousands of sick, sterile and dead animals due to GM feed.
Monday, October 29, 2007
Dalai Lama says: think globally
INFORMARE ŞI DEZINFORMARE ÎN MASS-MEDIA
Cpt.asist.univ. Sorin Drăguş
Abstract
The Truth includes only The Truth, but the information can come also from lies; that’s why it is a good thing to analyze every word, fact, living or feeling of those who say that they bring and give positive information. The one who searches will always find what wants, if he really wants it, but he must not forget the value of his conscience, that, must be fed with TRUTH only.
Dezinformarea este un termen apărut recent în limbajul de specialitate, deşi se practica încă din antichitate. Este indisolubil legată de informaţie, care poate fi viciată în numele unor scopuri bine definite. Sunt concluziile la care a ajuns Vladimir Volkoff, autorul lucrării Tratat de dezinformare, apărută la Editura Antet şi pe care le prezentăm cititorilor noştri.
Trebuie făcută o distincţie clară între un fapt şi o informaţie. „Plouă" nu este o informaţie, ci un fapt. Acesta devine informaţie în momentul în care este comunicat de cineva unei alte persoane, fie direct, prin metoda „gură/ureche", fie mediat, prin telefon, ziar, radio, televiziune etc. Pe parcursul procesului de transmitere a informaţiei pot apărea – involuntar sau dimpotrivă, intenţionat – distorsiuni, omisiuni, adăugiri de elemente noi etc. care sunt tipice dezinformării.
Orice informaţie presupune prezenţa a trei variabile, în care nu se poate avea deloc încredere: informatorul (care poate face o confuzie între ploaie şi stropii unui aspersor, de pildă), mijlocul de comunicare (telefonul se aude slab, permiţând confuzii între cuvinte, sau scrisoarea este caligrafiată cvasiindescifrabil, ceea ce duce la acelaşi rezultat etc.), informatul (care poate crede că informatorul exagerează). Toate aceste elemente ne sugerează faptul că aproape orice informaţie este supusă riscului denaturării. De aici rezultă că: informaţia nu conţine niciodată adevărul sută la sută.
Termenul de dezinformare a apărut pentru prima dată în limba rusă, după al doilea război mondial, şi avea rolul de a desemna „practicile exclusiv capitaliste care urmăreau aservirea maselor populare". De aici, termenul a trecut în limba engleză, cu înţelesul de „scurgere deliberată de informaţii care induc în eroare". În Franţa, noţiunea a apărut în 1974 şi era definită drept utilizare a tehnicilor de informare, în special de informare în masă, pentru a induce în eroare, a ascunde sau a travesti faptele.
Bazele fundamentale ale dezinformării au fost puse în antichitatea chineză (aproximativ secolul V î.Hr.) de generalul Sun Tzî, în cartea sa intitulată „Arta războiului". Postulatele acestuia erau următoarele:
– arta supremă a războiului constă în a învinge duşmanul fără luptă;
– toată arta războiului se întemeiază pe înşelătorie;
– un stat inamic trebuie ocupat intact; ruinarea acestuia este o politică inferioară.
Pentru aceasta:
– trebuie discreditat tot ceea ce merge bine în ţara adversă;
– reprezentanţii claselor conducătoare ale ţării adverse trebuie determinaţi să întreprindă acţiuni ilegale. Reputaţia lor trebuie subminată prin orice mijloace şi, la momentul oportun, aceştia trebuie supuşi oprobriului public;
– trebuie răspândite discordia şi gâlceava între cetăţenii ţării adverse;
– tinerii trebuie întărâtaţi împotriva bătrânilor;
– tradiţiile adversarilor trebuie ridiculizate.
Ziarul, cartea şi dezinformarea
Există trei evenimente majore care au dus la dezvoltarea explozivă a tehnicilor de dezinformare: apariţia tiparului (1434), a primului periodic (Köln, 1470) şi consacrarea opiniei publice în viaţa politică a Occidentului (începând cu secolul XVIII).
Ziarul şi cartea au ajuns rapid să consacre un principiu în spatele căruia dezinformarea putea lua orice formă sau dimensiune: este adevărat, fiindcă am citit cu ochii mei! Ziarul şi cartea, intrând în toate căminele în care cel puţin o persoană ştia să citească, aveau să priveze rapid puterea regală
de monopolul deciziei, iar puterea ecleziastică de monopolul cunoaşterii. Pe de altă parte, prin intermediul acestor doi vectori, autorii sau cei care stăteau în spatele lor puteau să manipuleze în voie conştiinţa publicului cititor, oferindu-i informaţii unilaterale, „adevăruri" prefabricate şi concepţii contaminate de ideologii partizane.
Apariţia radioului
Epoca de glorie, în materie de dezinformare a acestei invenţii a fost atinsă în cursul celui de-al doilea război mondial şi în perioada de ascensiune a comunismului, care i-a urmat. Virtuţile radioului în potenţarea dezinformării au fost speculate în mod genial de Goebbels şi Lenin. Cel dintâi era de părere că „o minciună repetată de o mie de ori rămâne o minciună, dar o minciună repetată de un milion de ori devine adevăr", radioul fiind instrumentul perfect pentru a repeta o minciună de milioane de ori. Cel de-al doilea credea sincer că „a spune adevărul este o prejudecată burgheză meschină"; în consecinţa, radioul era utilizat la maximum conform acestei „axiome", iar adevărul era ocolit cu mare grijă.
Limba de lemn
Limba de lemn, utilizată atât în scris, cât şi în vorbire, în ziare, cărţi şi la radio, este considerată capodopera dezinformării, deoarece este imposibil de folosit de cineva fără ca acesta să nu devină în acelaşi timp şi dezinformator şi dezinformat. Principalele caracteristici ale limbii de lemn sunt: caracterul impersonal şi pasiv al frazelor ("relaţiile reciproce s-au strâns", „într-o atmosferă de stimă şi respect reciproc", „s-au exprimat urări" etc.), abundenţa mijloacelor lingvistice care servesc la accentuarea obligativităţii (a trebui, a fi dator, cu necesitate, negreşit, obligatoriu, neabătut etc.), maniheismul (lipsa nuanţelor, împărţirea strictă în doar două categorii ale oricărui domeniu sau mulţimi de oameni – buni şi răi, prieteni şi duşmani, devotaţi şi trădători, abstract şi concret, general şi particular, obiectiv şi subiectiv etc.), metaforele şi personificările excesive (hidra capitalistă, părintele popoarelor cu referire la Stalin etc.), codificarea (anumite cuvinte, ca „revizionist" sau „duşman al poporului", dau semnalul de atac; altele, precum „lipsa de vigilenţă revoluţionară", servesc drept avertisment sau ameninţare etc). Limba de lemn nu este apanajul exclusiv al comuniştilor. Toţi specialiştii – medicii, juriştii, militarii, preoţii, filosofii etc. – au limba lor de lemn. Diferenţa constă în faptul că respectivele jargoane specializate înseamnă ceva, cel puţin pentru cei iniţiaţi, şi deci nu sunt dezinformatoare nici pentru cei ce le înţeleg, nici pentru cei ce nu le înţeleg.
Cum se practică dezinformarea
Există numeroase moduri de a trata o informaţie, în aşa fel încât ea să devină aptă pentru o acţiune de dezinformare:
Negarea faptelor (Nu este adevărat că X i-a furat banii lui Y).
Inversarea faptelor (Nu X i-a furat banii lui Y, ci dimpotrivă, Y i-a furat banii lui X).
Amestecul dintre adevăr şi minciună (Este adevărat că X i-a luat banii lui Y, dar asta din cauza faptului că Y îi datora lui X acei bani, pe care refuză să-i mai dea înapoi).
Modificarea motivului (Motivul pentru care banii lui Y au fost găsiţi la X nu este furtul, ci faptul că X i-a găsit pe o alee în faţa casei lui Y).
Estomparea (Se face prea multă gălăgie pentru o sumă atât de mică; alţii fură miliarde şi nu păţesc nimic!).
Generalizarea (Toată lumea fură în România; cum de l-aţi găsit tocmai pe X ţap ispăşitor?).
Utilizarea părţilor inegale (În cazul mediatizării furtului, se va acorda un spaţiu restrâns faptului în sine, iar evidenţierea calităţilor morale şi ale faptelor bune ale lui Y va ocupa un spaţiu mult mai mare).
Utilizarea imaginii în dezinformare
„E adevărat fiindcă am văzut" este o afirmaţie puternic înrădăcinată în psihicul uman, mai puternică decât cea menţionată anterior, respectiv „E adevărat pentru că am citit".
Iată câteva din avantajele imaginii în materie de dezinformare:
– este literalmente incontestabilă;
– informaţia vizuală nu are nevoie să treacă prin creier pentru a ne afecta inima sau pornirile instinctuale;
– imaginea, prin natura ei, se pretează la toate manipulările posibile: selecţie, încadratură, unghi de filmare, animaţie, trucaje etc.;
– imaginea se adresează maselor într-o măsură mai mare decât cuvântul, este uşor de perceput, uşor de reprodus şi devine imediat subiect de conversaţie.
Definită drept „paradisul dezinformatorilor", televiziunea oferă o întreagă serie de facilităţi care devin însă foarte uşor constrângeri. Materialele trebuie să fie scurte. Trebuie să schimbăm subiectul înainte ca telespectatorul să schimbe canalul – (este una din regulile producătorilor), iar difuzarea informaţiilor depinde de orele la care se produc evenimentele (dacă un eveniment se produce după ora 23.00, este posibil să nu se vorbească nici a doua zi de el). Scurtimea împiedică orice aprofundare a subiectului, iar momentul producerii unui eveniment poate duce la omiterea lui din jurnalele de ştiri.
Puterea imaginii este atât de mare, încât prima impresie rămâne de nezdruncinat, dezminţirile ulterioare având efecte minime.
Războiul informaţiilor
Acesta este un concept stabilit pentru prima dată de americani şi constă în utilizarea ofensivă şi defensivă a sistemelor de informare pentru a exploata, corupe şi distruge informaţiile şi sistemele de informare ale adversarului, protejându-se însă propriile informaţii şi sisteme.
Din punct de vedere militar, informaţia este de acum considerată a cincea dimensiune a oricărei bătălii, alături de dimensiunile pământ, mare, aer, spaţiu. Războiul din Golf, de exemplu, a reprezentat mai mult triumful informaţiei decât cel al armamentului, strategiei sau al moralului trupelor.
Culmea cea mai înaltă a dezinformării a fost atinsă graţie mediilor electronice de informare. Internetul se bazează mai puţin pe calitatea informaţiei şi mai mult pe capacitatea de cristalizare a unor opinii difuze. Asemenea unui teren propriu-zis, terenul cibernetic aparţine celui care îl acaparează mai întâi. Majoritatea „navigatorilor" pe Internet sunt dirijaţi întotdeauna spre aceleaşi site-uri, aceleaşi soluţii, aceleaşi întreprinderi, dincolo de care nu fac decât rareori efortul să mai caute.
Ideea manipulării informaţiilor a apărut din nevoia mobilizării populaţiei civile ca o parte a efortului de război. Dacă iniţial această manipulare, în special a sentimentelor, avea drept scop recrutarea unui număr cât mai mare de voluntari, în ultimii 30 de ani tipologia conflictelor militare s-a modificat spre o profesionalizare a participanţilor şi spre o restrângere a ariei geografice în care se desfăşoară conflictul. Fenomenul globalizării, efectul difuzării unor informaţii asupra economiei face în ultimii ani, ca anumite teme să nu fie menţionate în presă, în special din cauza obsesiei „Wall Street" şi a variaţiei preţului acţiunilor. Într-o economie ce se sprijină pe prezenţa investitorilor de portofoliu în piaţă, orice conflict militar prost dirijat din punct de vedere mediatic poate declanşa crize majore.
Omisiunea, fragmentarea, minciuna sunt instrumentele folosite pentru manipularea mass-media. O atitudine perfect scuzabilă dacă luăm în calcul cercetările sociologice: 86% dintre americani folosesc televiziunea ca instrument principal pentru a se informa asupra războiului. Doar 51% dintre aceştia citesc un ziar. Putem bănui că, în mare, proporţiile se respectă şi în Europa sau oriunde în lume. Astfel se explică existenţa unei unităţi speciale în armata americană, „4th Psychological Operation Group", cantonată la Fort Bragg şi având în componenţă 1200 de militari, special antrenaţi în operaţiuni psihologice.
Responsabilitatea militarilor este extrem de mare, pe lângă considerente ce ţin de strategie, trebuind să ia în calcul şi influenţele unui foc de armă, tras undeva în Asia, asupra economiei. De cele mai multe ori, militarii manipulează mass-media prin restricţionarea informaţiilor care pot fi prezentate, publicul neştiind că fiecare imagine difuzată este previzionată de Pentagon, că fiecare corespondenţă trimisă de pe front este supervizată de un ofiţer specializat în tehnici de „public relations".
Presa americană este prima supusă manipulării, dezvoltarea reţelelor de televiziune americane, prestigiul jurnalistic al unor reporteri având un dublu efect: pe de-o parte devin „surse" de credibilitate, pe de altă parte sunt „vectori" de informare. Majoritatea conflictelor militare din ultimii 50 de ani au născut disensiuni majore între reporteri şi personalul militar însărcinat cu informarea asupra mersului operaţiunilor. De multe ori, reporterii care nu respectau conduita impusă de ofiţerii de presă ai Pentagonului erau marginalizaţi.
Campanie de informare = campanie de dezinformare. Aceasta este viziunea militarilor asupra rolului presei într-un conflict militar. Prima tentaţie este aceea de a arunca întreaga vină în spatele armatei, care nu are interesul să prezinte soldaţi americani, britanici sau francezi ucişi, care nu vrea să admită că presa se poate comporta independent. Pe de altă parte trebuie să ne gândim că imaginile transmise de CNN din Somalia, cu militarii americani ucişi şi târâţi pe străzile din Mogadiscio pe post de manechine fără viaţă, au declanşat o puternică emoţie în SUA, determinând retragerea contingentului american. Sistemul de pol de presă a fost aplicat în intervenţia din Panama (1989). Atunci a fost selecţionat un grup de ziarişti care au putut însoţi trupele americane de intervenţie şi care au transmis reportaje live. Debutul transmisiilor în direct dintr-un conflict militar de proporţii a fost făcut în Coreea. Se poate spune că atunci a avut loc faza romantică. Victimele americane nu erau arătate, iar transmisiile erau marcate de optimism.
Probabil că cel mai bun exemplu de manipulare a fost războiul din Vietnam. „Rezoluţia Golfului Tonkin", august 1964, cea mai apropiată de o declaraţie de război, prevedea că preşedintele SUA este autorizat să folosească orice mijloace pentru a stopa atacurile viitoare ale Vietnamului de Nord asupra vaselor americane. Preşedintele Johnson a ordonat represalii ca urmare a unor noi atacuri ale nord-vietnamezilor, deşi în realitate, nu existase un al doilea atac. Adevărul a ieşit la iveală mult timp după finalul conflictului.
Tot în războiul din Vietnam, o cercetare ulterioară a dovedit că majoritatea reportajelor de luptă erau furnizate de serviciile de relaţii publice ale armatei, care numai în 1971, au cheltuit peste 200 de milioane de dolari ca să îmbunătăţească imaginea. Serviciile de relaţii publice ale armatei au înscenat manevre ale armatei sud-vietnameze, acestea fiind filmate de operatori militari şi difuzate în SUA prin staţii mici de televiziune care nu aveau fondurile necesare finanţării unor corespondenţi de război.
Filmul şi televiziunea au creat o imagine cu totul distorsionată despre război. Acolo, pe ecran, au loc ambuscade spectaculoase, acte de bravură evidente, se poartă dialoguri pline de miez, tensiunea creşte şi descreşte pentru a impresiona spectatorul. În fond, are loc o minuţioasă punere în scenă. Dar demn de remarcat, această punere în scenă ignora în mare măsură realitatea luptei. În alte genuri de film (drama familială, drama psihologică, filmul erotic), publicul este familiarizat cu realităţile descrise şi de aceea e mai greu de manipulat. Dar într-un film de război se poate întâmpla virtualmente orice, pentru că un procent redus din rândurile publicului a tras vreodată cu arme de foc iar din rândul acestora un procent infim a luat parte vreodată la acţiuni de luptă.
Războiul prezentat de filme este o succesiune de acte de violenţă spectaculoasă, de acţiuni rapide şi de rezultate clare.
În realitate însă, asemănarea se opreşte la violenţă. Dincolo de faptul că este violent, războiul real este însă plicticos, neinteresant pentru a fi urmărit oră cu oră. Mare parte din el (cel puţin în prezentul război din Irak) consta în deplasări de trupe, aprovizionări cu materiale de luptă, alimente şi combustibili, acţiuni de încercuire şi evitarea pe cât posibil a confruntărilor directe.
Războiul poate însemna (înseamnă frecvent în acest caz) o coloană de blindate care se opreşte brusc în deşert şi stă timp de două ore din pricini logistice sau meteorologice. Războiul e viaţă, nu film. Iar viaţa este în majoritate o succesiune de perioade de rutină şi relaxare, punctate rareori de momente interesante. Războiul din Irak nu este nicidecum spectaculos; el este doar un foarte important eveniment internaţional. Dar media a preferat tot timpul să confunde importantul şi spectaculosul, obligând publicul să creadă la fel.
În lipsă de lucruri spectaculoase, presa reţine amănuntele anecdotice. Ele nu constituie însă, nici pe departe, esenţa războiului propriu-zis, dar ajung să ocupe spaţiul mediatic.
Dintotdeauna omul a dorit să aibă cunoaşterea necesară pentru a putea supravieţui în dimensiunea karmică în care vieţuieşte, pentru a evolua. Dorinţa lui trebuia într-un fel împlinită. Tocmai prin această dorinţă, omul a deschis căi către alte dimensiuni. Fiecare dimensiune spirituală
a început să reverse cunoaşterea prin cei mai sensibili oameni ce vieţuiau în dimensiunea karmică, dimensiunea materiei dense. Această cunoaştere era percepută în funcţie de valoarea conştiinţelor celor ce s-au adaptat cunoaşterii spirituale, iar informaţiile transmise prin aceştia erau înţelese parţial de cei care îi ascultau. Timpul a demonstrat acest adevăr împlinit. Fiecare învăţătură transmisă omului, a schimbat destinul său ajutându-l să aibă o cunoaştere asupra universului, asupra a ceea ce este el ca fiinţă în univers. Informarea lui fiind limitată şi nu întotdeauna corectă, a făcut să apară revolta în viaţa lui, fapt ce l-a determinat să cerceteze, tot raţional, căi către alte lumi necunoscute. Informarea venită prin cuvânt scris, i-a dat şansa să înţeleagă faptul, că cele ce pot fi înţelese doar prin trăire şi simţire, pot înălţa fiinţa umană. Cunoaşterea a venit, prin cei ce erau canale deschise spre a o primi, dar nu întotdeauna această cunoaştere a ajuns pură la doritorii de adevăr. Dezinformarea a făcut ca omul să rătăcească pe căi nedorite.
Adevărul ca şi valoarea, constă în ceea ce omul poate simţi în faţa unei învăţături autentice. Orice informaţie venită din exterior, trebuie să îndemne omul la meditaţie profundă, pentru a nu cădea în capcana gândirii celor ce nu cunosc Adevărul. O informaţie poate înălţa conştiinţa omului sau poate determina stagnarea evoluţiei spirituale a acestuia. Fiecare are liberul său arbitru şi poate hotărî ce ar dori şi ce nu ar dori să împlinească. Nimeni nu poate obliga pe nimeni la nimic, iar dacă cineva încearcă, printr-o informaţie eronată, să schimbe destinul unui om, trebuie să-şi asume şi responsabilitatea acceptării efectului cauzat. Adevărul cuprinde doar Adevărul, dar informaţia poate veni şi din neadevăr; de aceea, este bine să se cerceteze fiecare cuvânt, faptă, trăire şi simţire ale acelora ce spun că aduc şi dau o informaţie pozitivă. Cel ce caută întotdeauna va găsi ce doreşte, dacă vrea cu adevărat, dar să nu uite de valoarea conştiinţei sale, ce trebuie hrănită doar cu Adevăr.
Note bibliografice
[1] Volkoff, V., Tratat de dezinformare, Bucureşti, Editura Militară, 1999.
[2] Tzî, Sun, Arta războiului, Bucureşti, Editura ANTET, 1999.
[3] Cosmin, C., Informare şi dezinformare, Lumea magazin, nr.1/2003.
[4] Maitreya, F., Războiul informaţiilor, în Familia ta, nr.2/2003
Abstract
The Truth includes only The Truth, but the information can come also from lies; that’s why it is a good thing to analyze every word, fact, living or feeling of those who say that they bring and give positive information. The one who searches will always find what wants, if he really wants it, but he must not forget the value of his conscience, that, must be fed with TRUTH only.
Dezinformarea este un termen apărut recent în limbajul de specialitate, deşi se practica încă din antichitate. Este indisolubil legată de informaţie, care poate fi viciată în numele unor scopuri bine definite. Sunt concluziile la care a ajuns Vladimir Volkoff, autorul lucrării Tratat de dezinformare, apărută la Editura Antet şi pe care le prezentăm cititorilor noştri.
Trebuie făcută o distincţie clară între un fapt şi o informaţie. „Plouă" nu este o informaţie, ci un fapt. Acesta devine informaţie în momentul în care este comunicat de cineva unei alte persoane, fie direct, prin metoda „gură/ureche", fie mediat, prin telefon, ziar, radio, televiziune etc. Pe parcursul procesului de transmitere a informaţiei pot apărea – involuntar sau dimpotrivă, intenţionat – distorsiuni, omisiuni, adăugiri de elemente noi etc. care sunt tipice dezinformării.
Orice informaţie presupune prezenţa a trei variabile, în care nu se poate avea deloc încredere: informatorul (care poate face o confuzie între ploaie şi stropii unui aspersor, de pildă), mijlocul de comunicare (telefonul se aude slab, permiţând confuzii între cuvinte, sau scrisoarea este caligrafiată cvasiindescifrabil, ceea ce duce la acelaşi rezultat etc.), informatul (care poate crede că informatorul exagerează). Toate aceste elemente ne sugerează faptul că aproape orice informaţie este supusă riscului denaturării. De aici rezultă că: informaţia nu conţine niciodată adevărul sută la sută.
Termenul de dezinformare a apărut pentru prima dată în limba rusă, după al doilea război mondial, şi avea rolul de a desemna „practicile exclusiv capitaliste care urmăreau aservirea maselor populare". De aici, termenul a trecut în limba engleză, cu înţelesul de „scurgere deliberată de informaţii care induc în eroare". În Franţa, noţiunea a apărut în 1974 şi era definită drept utilizare a tehnicilor de informare, în special de informare în masă, pentru a induce în eroare, a ascunde sau a travesti faptele.
Bazele fundamentale ale dezinformării au fost puse în antichitatea chineză (aproximativ secolul V î.Hr.) de generalul Sun Tzî, în cartea sa intitulată „Arta războiului". Postulatele acestuia erau următoarele:
– arta supremă a războiului constă în a învinge duşmanul fără luptă;
– toată arta războiului se întemeiază pe înşelătorie;
– un stat inamic trebuie ocupat intact; ruinarea acestuia este o politică inferioară.
Pentru aceasta:
– trebuie discreditat tot ceea ce merge bine în ţara adversă;
– reprezentanţii claselor conducătoare ale ţării adverse trebuie determinaţi să întreprindă acţiuni ilegale. Reputaţia lor trebuie subminată prin orice mijloace şi, la momentul oportun, aceştia trebuie supuşi oprobriului public;
– trebuie răspândite discordia şi gâlceava între cetăţenii ţării adverse;
– tinerii trebuie întărâtaţi împotriva bătrânilor;
– tradiţiile adversarilor trebuie ridiculizate.
Ziarul, cartea şi dezinformarea
Există trei evenimente majore care au dus la dezvoltarea explozivă a tehnicilor de dezinformare: apariţia tiparului (1434), a primului periodic (Köln, 1470) şi consacrarea opiniei publice în viaţa politică a Occidentului (începând cu secolul XVIII).
Ziarul şi cartea au ajuns rapid să consacre un principiu în spatele căruia dezinformarea putea lua orice formă sau dimensiune: este adevărat, fiindcă am citit cu ochii mei! Ziarul şi cartea, intrând în toate căminele în care cel puţin o persoană ştia să citească, aveau să priveze rapid puterea regală
de monopolul deciziei, iar puterea ecleziastică de monopolul cunoaşterii. Pe de altă parte, prin intermediul acestor doi vectori, autorii sau cei care stăteau în spatele lor puteau să manipuleze în voie conştiinţa publicului cititor, oferindu-i informaţii unilaterale, „adevăruri" prefabricate şi concepţii contaminate de ideologii partizane.
Apariţia radioului
Epoca de glorie, în materie de dezinformare a acestei invenţii a fost atinsă în cursul celui de-al doilea război mondial şi în perioada de ascensiune a comunismului, care i-a urmat. Virtuţile radioului în potenţarea dezinformării au fost speculate în mod genial de Goebbels şi Lenin. Cel dintâi era de părere că „o minciună repetată de o mie de ori rămâne o minciună, dar o minciună repetată de un milion de ori devine adevăr", radioul fiind instrumentul perfect pentru a repeta o minciună de milioane de ori. Cel de-al doilea credea sincer că „a spune adevărul este o prejudecată burgheză meschină"; în consecinţa, radioul era utilizat la maximum conform acestei „axiome", iar adevărul era ocolit cu mare grijă.
Limba de lemn
Limba de lemn, utilizată atât în scris, cât şi în vorbire, în ziare, cărţi şi la radio, este considerată capodopera dezinformării, deoarece este imposibil de folosit de cineva fără ca acesta să nu devină în acelaşi timp şi dezinformator şi dezinformat. Principalele caracteristici ale limbii de lemn sunt: caracterul impersonal şi pasiv al frazelor ("relaţiile reciproce s-au strâns", „într-o atmosferă de stimă şi respect reciproc", „s-au exprimat urări" etc.), abundenţa mijloacelor lingvistice care servesc la accentuarea obligativităţii (a trebui, a fi dator, cu necesitate, negreşit, obligatoriu, neabătut etc.), maniheismul (lipsa nuanţelor, împărţirea strictă în doar două categorii ale oricărui domeniu sau mulţimi de oameni – buni şi răi, prieteni şi duşmani, devotaţi şi trădători, abstract şi concret, general şi particular, obiectiv şi subiectiv etc.), metaforele şi personificările excesive (hidra capitalistă, părintele popoarelor cu referire la Stalin etc.), codificarea (anumite cuvinte, ca „revizionist" sau „duşman al poporului", dau semnalul de atac; altele, precum „lipsa de vigilenţă revoluţionară", servesc drept avertisment sau ameninţare etc). Limba de lemn nu este apanajul exclusiv al comuniştilor. Toţi specialiştii – medicii, juriştii, militarii, preoţii, filosofii etc. – au limba lor de lemn. Diferenţa constă în faptul că respectivele jargoane specializate înseamnă ceva, cel puţin pentru cei iniţiaţi, şi deci nu sunt dezinformatoare nici pentru cei ce le înţeleg, nici pentru cei ce nu le înţeleg.
Cum se practică dezinformarea
Există numeroase moduri de a trata o informaţie, în aşa fel încât ea să devină aptă pentru o acţiune de dezinformare:
Negarea faptelor (Nu este adevărat că X i-a furat banii lui Y).
Inversarea faptelor (Nu X i-a furat banii lui Y, ci dimpotrivă, Y i-a furat banii lui X).
Amestecul dintre adevăr şi minciună (Este adevărat că X i-a luat banii lui Y, dar asta din cauza faptului că Y îi datora lui X acei bani, pe care refuză să-i mai dea înapoi).
Modificarea motivului (Motivul pentru care banii lui Y au fost găsiţi la X nu este furtul, ci faptul că X i-a găsit pe o alee în faţa casei lui Y).
Estomparea (Se face prea multă gălăgie pentru o sumă atât de mică; alţii fură miliarde şi nu păţesc nimic!).
Generalizarea (Toată lumea fură în România; cum de l-aţi găsit tocmai pe X ţap ispăşitor?).
Utilizarea părţilor inegale (În cazul mediatizării furtului, se va acorda un spaţiu restrâns faptului în sine, iar evidenţierea calităţilor morale şi ale faptelor bune ale lui Y va ocupa un spaţiu mult mai mare).
Utilizarea imaginii în dezinformare
„E adevărat fiindcă am văzut" este o afirmaţie puternic înrădăcinată în psihicul uman, mai puternică decât cea menţionată anterior, respectiv „E adevărat pentru că am citit".
Iată câteva din avantajele imaginii în materie de dezinformare:
– este literalmente incontestabilă;
– informaţia vizuală nu are nevoie să treacă prin creier pentru a ne afecta inima sau pornirile instinctuale;
– imaginea, prin natura ei, se pretează la toate manipulările posibile: selecţie, încadratură, unghi de filmare, animaţie, trucaje etc.;
– imaginea se adresează maselor într-o măsură mai mare decât cuvântul, este uşor de perceput, uşor de reprodus şi devine imediat subiect de conversaţie.
Definită drept „paradisul dezinformatorilor", televiziunea oferă o întreagă serie de facilităţi care devin însă foarte uşor constrângeri. Materialele trebuie să fie scurte. Trebuie să schimbăm subiectul înainte ca telespectatorul să schimbe canalul – (este una din regulile producătorilor), iar difuzarea informaţiilor depinde de orele la care se produc evenimentele (dacă un eveniment se produce după ora 23.00, este posibil să nu se vorbească nici a doua zi de el). Scurtimea împiedică orice aprofundare a subiectului, iar momentul producerii unui eveniment poate duce la omiterea lui din jurnalele de ştiri.
Puterea imaginii este atât de mare, încât prima impresie rămâne de nezdruncinat, dezminţirile ulterioare având efecte minime.
Războiul informaţiilor
Acesta este un concept stabilit pentru prima dată de americani şi constă în utilizarea ofensivă şi defensivă a sistemelor de informare pentru a exploata, corupe şi distruge informaţiile şi sistemele de informare ale adversarului, protejându-se însă propriile informaţii şi sisteme.
Din punct de vedere militar, informaţia este de acum considerată a cincea dimensiune a oricărei bătălii, alături de dimensiunile pământ, mare, aer, spaţiu. Războiul din Golf, de exemplu, a reprezentat mai mult triumful informaţiei decât cel al armamentului, strategiei sau al moralului trupelor.
Culmea cea mai înaltă a dezinformării a fost atinsă graţie mediilor electronice de informare. Internetul se bazează mai puţin pe calitatea informaţiei şi mai mult pe capacitatea de cristalizare a unor opinii difuze. Asemenea unui teren propriu-zis, terenul cibernetic aparţine celui care îl acaparează mai întâi. Majoritatea „navigatorilor" pe Internet sunt dirijaţi întotdeauna spre aceleaşi site-uri, aceleaşi soluţii, aceleaşi întreprinderi, dincolo de care nu fac decât rareori efortul să mai caute.
Ideea manipulării informaţiilor a apărut din nevoia mobilizării populaţiei civile ca o parte a efortului de război. Dacă iniţial această manipulare, în special a sentimentelor, avea drept scop recrutarea unui număr cât mai mare de voluntari, în ultimii 30 de ani tipologia conflictelor militare s-a modificat spre o profesionalizare a participanţilor şi spre o restrângere a ariei geografice în care se desfăşoară conflictul. Fenomenul globalizării, efectul difuzării unor informaţii asupra economiei face în ultimii ani, ca anumite teme să nu fie menţionate în presă, în special din cauza obsesiei „Wall Street" şi a variaţiei preţului acţiunilor. Într-o economie ce se sprijină pe prezenţa investitorilor de portofoliu în piaţă, orice conflict militar prost dirijat din punct de vedere mediatic poate declanşa crize majore.
Omisiunea, fragmentarea, minciuna sunt instrumentele folosite pentru manipularea mass-media. O atitudine perfect scuzabilă dacă luăm în calcul cercetările sociologice: 86% dintre americani folosesc televiziunea ca instrument principal pentru a se informa asupra războiului. Doar 51% dintre aceştia citesc un ziar. Putem bănui că, în mare, proporţiile se respectă şi în Europa sau oriunde în lume. Astfel se explică existenţa unei unităţi speciale în armata americană, „4th Psychological Operation Group", cantonată la Fort Bragg şi având în componenţă 1200 de militari, special antrenaţi în operaţiuni psihologice.
Responsabilitatea militarilor este extrem de mare, pe lângă considerente ce ţin de strategie, trebuind să ia în calcul şi influenţele unui foc de armă, tras undeva în Asia, asupra economiei. De cele mai multe ori, militarii manipulează mass-media prin restricţionarea informaţiilor care pot fi prezentate, publicul neştiind că fiecare imagine difuzată este previzionată de Pentagon, că fiecare corespondenţă trimisă de pe front este supervizată de un ofiţer specializat în tehnici de „public relations".
Presa americană este prima supusă manipulării, dezvoltarea reţelelor de televiziune americane, prestigiul jurnalistic al unor reporteri având un dublu efect: pe de-o parte devin „surse" de credibilitate, pe de altă parte sunt „vectori" de informare. Majoritatea conflictelor militare din ultimii 50 de ani au născut disensiuni majore între reporteri şi personalul militar însărcinat cu informarea asupra mersului operaţiunilor. De multe ori, reporterii care nu respectau conduita impusă de ofiţerii de presă ai Pentagonului erau marginalizaţi.
Campanie de informare = campanie de dezinformare. Aceasta este viziunea militarilor asupra rolului presei într-un conflict militar. Prima tentaţie este aceea de a arunca întreaga vină în spatele armatei, care nu are interesul să prezinte soldaţi americani, britanici sau francezi ucişi, care nu vrea să admită că presa se poate comporta independent. Pe de altă parte trebuie să ne gândim că imaginile transmise de CNN din Somalia, cu militarii americani ucişi şi târâţi pe străzile din Mogadiscio pe post de manechine fără viaţă, au declanşat o puternică emoţie în SUA, determinând retragerea contingentului american. Sistemul de pol de presă a fost aplicat în intervenţia din Panama (1989). Atunci a fost selecţionat un grup de ziarişti care au putut însoţi trupele americane de intervenţie şi care au transmis reportaje live. Debutul transmisiilor în direct dintr-un conflict militar de proporţii a fost făcut în Coreea. Se poate spune că atunci a avut loc faza romantică. Victimele americane nu erau arătate, iar transmisiile erau marcate de optimism.
Probabil că cel mai bun exemplu de manipulare a fost războiul din Vietnam. „Rezoluţia Golfului Tonkin", august 1964, cea mai apropiată de o declaraţie de război, prevedea că preşedintele SUA este autorizat să folosească orice mijloace pentru a stopa atacurile viitoare ale Vietnamului de Nord asupra vaselor americane. Preşedintele Johnson a ordonat represalii ca urmare a unor noi atacuri ale nord-vietnamezilor, deşi în realitate, nu existase un al doilea atac. Adevărul a ieşit la iveală mult timp după finalul conflictului.
Tot în războiul din Vietnam, o cercetare ulterioară a dovedit că majoritatea reportajelor de luptă erau furnizate de serviciile de relaţii publice ale armatei, care numai în 1971, au cheltuit peste 200 de milioane de dolari ca să îmbunătăţească imaginea. Serviciile de relaţii publice ale armatei au înscenat manevre ale armatei sud-vietnameze, acestea fiind filmate de operatori militari şi difuzate în SUA prin staţii mici de televiziune care nu aveau fondurile necesare finanţării unor corespondenţi de război.
Filmul şi televiziunea au creat o imagine cu totul distorsionată despre război. Acolo, pe ecran, au loc ambuscade spectaculoase, acte de bravură evidente, se poartă dialoguri pline de miez, tensiunea creşte şi descreşte pentru a impresiona spectatorul. În fond, are loc o minuţioasă punere în scenă. Dar demn de remarcat, această punere în scenă ignora în mare măsură realitatea luptei. În alte genuri de film (drama familială, drama psihologică, filmul erotic), publicul este familiarizat cu realităţile descrise şi de aceea e mai greu de manipulat. Dar într-un film de război se poate întâmpla virtualmente orice, pentru că un procent redus din rândurile publicului a tras vreodată cu arme de foc iar din rândul acestora un procent infim a luat parte vreodată la acţiuni de luptă.
Războiul prezentat de filme este o succesiune de acte de violenţă spectaculoasă, de acţiuni rapide şi de rezultate clare.
În realitate însă, asemănarea se opreşte la violenţă. Dincolo de faptul că este violent, războiul real este însă plicticos, neinteresant pentru a fi urmărit oră cu oră. Mare parte din el (cel puţin în prezentul război din Irak) consta în deplasări de trupe, aprovizionări cu materiale de luptă, alimente şi combustibili, acţiuni de încercuire şi evitarea pe cât posibil a confruntărilor directe.
Războiul poate însemna (înseamnă frecvent în acest caz) o coloană de blindate care se opreşte brusc în deşert şi stă timp de două ore din pricini logistice sau meteorologice. Războiul e viaţă, nu film. Iar viaţa este în majoritate o succesiune de perioade de rutină şi relaxare, punctate rareori de momente interesante. Războiul din Irak nu este nicidecum spectaculos; el este doar un foarte important eveniment internaţional. Dar media a preferat tot timpul să confunde importantul şi spectaculosul, obligând publicul să creadă la fel.
În lipsă de lucruri spectaculoase, presa reţine amănuntele anecdotice. Ele nu constituie însă, nici pe departe, esenţa războiului propriu-zis, dar ajung să ocupe spaţiul mediatic.
Dintotdeauna omul a dorit să aibă cunoaşterea necesară pentru a putea supravieţui în dimensiunea karmică în care vieţuieşte, pentru a evolua. Dorinţa lui trebuia într-un fel împlinită. Tocmai prin această dorinţă, omul a deschis căi către alte dimensiuni. Fiecare dimensiune spirituală
a început să reverse cunoaşterea prin cei mai sensibili oameni ce vieţuiau în dimensiunea karmică, dimensiunea materiei dense. Această cunoaştere era percepută în funcţie de valoarea conştiinţelor celor ce s-au adaptat cunoaşterii spirituale, iar informaţiile transmise prin aceştia erau înţelese parţial de cei care îi ascultau. Timpul a demonstrat acest adevăr împlinit. Fiecare învăţătură transmisă omului, a schimbat destinul său ajutându-l să aibă o cunoaştere asupra universului, asupra a ceea ce este el ca fiinţă în univers. Informarea lui fiind limitată şi nu întotdeauna corectă, a făcut să apară revolta în viaţa lui, fapt ce l-a determinat să cerceteze, tot raţional, căi către alte lumi necunoscute. Informarea venită prin cuvânt scris, i-a dat şansa să înţeleagă faptul, că cele ce pot fi înţelese doar prin trăire şi simţire, pot înălţa fiinţa umană. Cunoaşterea a venit, prin cei ce erau canale deschise spre a o primi, dar nu întotdeauna această cunoaştere a ajuns pură la doritorii de adevăr. Dezinformarea a făcut ca omul să rătăcească pe căi nedorite.
Adevărul ca şi valoarea, constă în ceea ce omul poate simţi în faţa unei învăţături autentice. Orice informaţie venită din exterior, trebuie să îndemne omul la meditaţie profundă, pentru a nu cădea în capcana gândirii celor ce nu cunosc Adevărul. O informaţie poate înălţa conştiinţa omului sau poate determina stagnarea evoluţiei spirituale a acestuia. Fiecare are liberul său arbitru şi poate hotărî ce ar dori şi ce nu ar dori să împlinească. Nimeni nu poate obliga pe nimeni la nimic, iar dacă cineva încearcă, printr-o informaţie eronată, să schimbe destinul unui om, trebuie să-şi asume şi responsabilitatea acceptării efectului cauzat. Adevărul cuprinde doar Adevărul, dar informaţia poate veni şi din neadevăr; de aceea, este bine să se cerceteze fiecare cuvânt, faptă, trăire şi simţire ale acelora ce spun că aduc şi dau o informaţie pozitivă. Cel ce caută întotdeauna va găsi ce doreşte, dacă vrea cu adevărat, dar să nu uite de valoarea conştiinţei sale, ce trebuie hrănită doar cu Adevăr.
Note bibliografice
[1] Volkoff, V., Tratat de dezinformare, Bucureşti, Editura Militară, 1999.
[2] Tzî, Sun, Arta războiului, Bucureşti, Editura ANTET, 1999.
[3] Cosmin, C., Informare şi dezinformare, Lumea magazin, nr.1/2003.
[4] Maitreya, F., Războiul informaţiilor, în Familia ta, nr.2/2003
Elevii calafeteni dirdiie de frig in clase, iar la primarie ard caloriferele
Cu exceptia Scolii generale nr.1, unde incalzirea salilor de clasa se face cu sobe pe lemne, nici o unitate de invatamint din Calafat nu are caldura. Elevii dirdiie de frig in clase, infofoliti in haine de iarna, asteptind nerabdatori sa termine orele ca sa-si poata incalzi acasa, la aragaz, degetele inghetate, pentru ca nici blocurile de locuinte nu au caldura.
La Scoala generala nr.2, problema incalzirii a fost partial rezolvata, elevii „nadusind“ la ore inghesuiti unii in altii, in clasele mici si bune pastratoare de caldura. La sfirsitul saptaminii trecute, frigul isi facea simtita prezenta, de asemenea, la Grupul Scolar „Stefan Milcu“ si la Liceul Independenta din Calafat, unde director este fiica primarului Petre Traistaru. In schimb, in sediul primariei si al SC Gospodarire Comunala si Locativa din Calafat, caloriferele erau incinse.
Autoritatile locale nu au de gind sa lase lucrurile asa. In prezent, se fac ultimele pregatiri pentru punerea in functiune a punctului termic la care sint racordate scolile, locuintele si institutiile de cultura, astfel incit sa aiba caldura incepind cu 1 noiembrie.
Calafeteni de la Debarcader
"50 DE CALAFETENI SI-AU GASIT SLUJBE BINE PLATITE CU AJUTORUL ZIARULUI NOSTRU
In urma cu putin timp cu ajutorul unor prieteni ai redactorilor ziarului nostru am reusit sa facem 50 de calafeteni fericiti . Acesta este numarul celor care si-au gasit o slujba bine platita la o firma de constructii din Timisoara . Trebuie spus ca salariile sunt de minim 18 milioane lei ,toti cei plecati vor avea carte de munca , tichete de masa , cazarea gratuita si transportul asigurat . Ziarul nostru va cauta sa ajute in continuare in masura posibilitatilor pe locuitorii municipiului Calafat . In final tinem sa multumim in mod deosebit lui Raul cunoscut in inima noastra ca TERENTE si lui DAN SI ADI GAVRILA care ne-au dat posibilitatea sa ne cunoastem,si fara de care nu am fi reusit acestea."
extras dn "ziarul de calafat"
In urma cu putin timp cu ajutorul unor prieteni ai redactorilor ziarului nostru am reusit sa facem 50 de calafeteni fericiti . Acesta este numarul celor care si-au gasit o slujba bine platita la o firma de constructii din Timisoara . Trebuie spus ca salariile sunt de minim 18 milioane lei ,toti cei plecati vor avea carte de munca , tichete de masa , cazarea gratuita si transportul asigurat . Ziarul nostru va cauta sa ajute in continuare in masura posibilitatilor pe locuitorii municipiului Calafat . In final tinem sa multumim in mod deosebit lui Raul cunoscut in inima noastra ca TERENTE si lui DAN SI ADI GAVRILA care ne-au dat posibilitatea sa ne cunoastem,si fara de care nu am fi reusit acestea."
extras dn "ziarul de calafat"
Thursday, October 25, 2007
Libertatea expresiei la Calafat, in Romania
Este greu de inteles, cel putin pentru noi, cum campionii democratiei importate pe tancuri pot sa abuzeze de prerogativele lor in detrimentul celor cu care nu impartasesc aceleasi ideei. Ziarul de Calafat singura prezenta pe net care faciliteaza legatura cu obstea satului isi permite luxul de a interzice accesul la aceasta pagina celor ce nu se supun regulilor lor. Ceea ce poate fi corect pentru ca este munca acestor tineri si proprietatea lor. Ei platesc spatiul si toate cheltuielile aferente acestei intreprinderi. Ceea ce trebuie remarcat este ca ei nu inteleg ca sub acoperisul democratic nu poti face chiar ceea ce vrei, chiar si atunci cind detii toate drepturile de proprietate. A trai in democratie, prost inteleasa din pacate in Romania nu inseamna ca un producator poate vinde produsele lui care pune in pericol sanatatea cetateanului doar asa ca face el ce vrea, ca el este producatorul. Nu insemna ca poti angaja la firma ta personal si a nu le asigura conditii de lucru sau salarizare in limitele legii, doar asa pentru ca tu esti mare Patron si esti cel mai "respectat" din oras, Nasul tuturor si toti i-ti stau tie la picioare. Acest model de democratie, curat romanesc, este binenteles o invitatie la dictatura capitalului, la totalitarism si este usor sa se instaureze acolo unde grupuri cu influenta financiara pot manipula populatia greu incercata in ultimii 20 de ani cel putin. Nu este nici o diferenta la nivelul omului de jos si este mai mult o diversiune de la lucrurile cu adevarat importante ale comunitatii. Ori atunci cind o banda de diversionisti au un instrument asa de puternic de penetrare in constiintele cetatenilor cum este web-ul, mai mult atunci cind sint manipulati de forte oculte, organele statului ar trebui sa se sesizeze din oficiu si sa ia masurile ce se impun. Binenteles ca acesti anarhisti mascati se vor ascunde acum sub libertatea de expresie care tocmai ei le-au incalcat acuzind metode comuniste, securiste etc. Vedeti asadar ce usor pare pentru unii sa creada ca pot insela o comunitate intreaga.
Wednesday, October 24, 2007
Am fost banat ?!
Dragi tineri calafeteni care vreti sa construiti o lume mai buna daca nu a-ti stiut pina acum o dictatura incepe cu primul cuvint cenzurat. Daca a-ti ajuns in acest loc in care oricine poate sa comenteze si sa-si spuna opiniile liber indiferent de corectitudinea politica a regimului in care traiti. Incercati si veti dovedi ca ceea ce spun nu sint baliverne. Cum anticipasem nu puteati sa ma lasati sa-mi exprim gandurile pe ziarul vostru "liber" pentru ca pe deoparte cei ce va finateaza nu vor ca romanii simplii sa cunoasca adevarul si conspiratia la care sint supusi de secole, iar pe de alta parte voi nu sinteti inca copti in cuptorul democratiei astfel incit sa acceptati si alte opinii. Adorati discursul propagandistic si cuvintele cu trecere la mase fara a intelege ca sinteti doar niste unelte ieftine in mina unui lant nesfirsit de interese. Nu am timpul necesar pentru a detalia daca este unul singur care vrea sa merga pe calea adevarului atunci nu eu i-l ofer ci ii dau o alta perspectiva de intelegerea a realitatii. E la atitudinea fiecaruia sa aleaga calea ce o va urma.
Da, spuneti in comentariile voastre ca nu o sa mai revin iar cititorii paginii voastre vor crede ca VOI aveti dreptate si ca am renuntat. Nu este asa ! Mie si poate altora ca mine ne-au fost blocate IP-urile si de acum nu mai putem posta nimic, "moderatorii" va filtreaza informatia si va ofera numai o parte de adevar. Al LOR !!! Pe citi altii a-ti banat care nu au fost corecti cu imaginea promovata de voi. Voi sinteti mai buni decit cei pe care ii blamati (batrinii din "editorial")? Rusine sa va fie! Numai grupul vostru inchis credeti ca va forma un curent de opinie? Nu vedeti ca sinteti sortiti esecului inca de la inceput? O pardon, sinteti proprietari si aveti dreptul sa faceti ce vreti cu "ziarul" vostru. Judecati si reganditi politica voastra, eu va ajut sa aveti succes si multi cititori.
Calafat, Romania.
Da, spuneti in comentariile voastre ca nu o sa mai revin iar cititorii paginii voastre vor crede ca VOI aveti dreptate si ca am renuntat. Nu este asa ! Mie si poate altora ca mine ne-au fost blocate IP-urile si de acum nu mai putem posta nimic, "moderatorii" va filtreaza informatia si va ofera numai o parte de adevar. Al LOR !!! Pe citi altii a-ti banat care nu au fost corecti cu imaginea promovata de voi. Voi sinteti mai buni decit cei pe care ii blamati (batrinii din "editorial")? Rusine sa va fie! Numai grupul vostru inchis credeti ca va forma un curent de opinie? Nu vedeti ca sinteti sortiti esecului inca de la inceput? O pardon, sinteti proprietari si aveti dreptul sa faceti ce vreti cu "ziarul" vostru. Judecati si reganditi politica voastra, eu va ajut sa aveti succes si multi cititori.
Calafat, Romania.
Tuesday, September 25, 2007
Speciile disparute slabesc ecosistemul
De-a lungul timpului mediul inconjurator cu muntii vaile oceanele si riurile sale s-a schimbat fara incetare. Aceasta schimbare a inceput mai bine de 1000 de ani si nu e semn ca va inceta prea curind. Pamintul are multe si diferite feluri de mediu natural, fiecare atragand diferite tipuri de flora si fauna, dar toate intr-un armonie desavarsita. Schimbari rapide de-a lungul unei perioade scurte de timp pot distruge sau schimba in asa fel incit plantele si animalele dar si oamenii care depind de ele nu mai pot trai acolo. In aceste secolele de pe urma, oamenii au modificat drastic mediul in care traiesc punind in pericol nu numai ecosistemul din care fac parte dar insasi propria specie.
Intorcindu-ne in timp, oamenii “primitivi” au trebuit sa controleze mediul pentru a supravietui. Ei si-au facut unelte din piatra si oasele animalelor descompuse si au descoperit cum sa aprinda focul cu care si-au preparat hrana. Cum oamenii au devenit mai avansati, armele lor pentru vinat s-au imbunatatit oferindu-le mai usor sursa de hrana de care aveau nevoie. Cu hrana mai accesibila numarul lor a crescut si in acelasi timp resursele in zona pe care o detineau au scazut treptat aparind necesitatea de migrare spre noi teritorii cu resurse abundente. Altii mai „inteligenti” au inceput sa se aseze intr-un singur loc si au modificat mediul in favoarea lor. Astfel au aparut primele incercari de a lucra pamintul si/sau de imblinzire/crestere a animalelor. Lucrind impreuna si comunicind intre ei au inceput sa-si puna in comun cunostintele acumulate si indeletnicirile. Unele din aceste informatii au fost redate in picturile rupestre. Exista multe dovezi lasate de aceste forme de cultura pe intreaga suprafata a pamintului adr cele mai faimoase sint in pesterile
Nasterea civilizatiei
Stramosii nostrii vinatori se mutau din loc in loc in cautarea hranei, animale penru hrana si plante salbatice pentru hana si leacuri. Ei calatoreau in grupuri mici deoarece deoarece intr-o arie specifica nu ar fi fost hrana suficienta pentru a hranii un mai mare nnumar de oameni. Vinatorii si culegatorii cum sint Kalahari bushmen traiesc si azi in acelasi fel de echilibru natural cu mediul inconjurator. Situatia s-a schimbat cind oamenii au devenit libei sa inceteze sa fie preocupati in producerea hranei si au inceput sa invete sa faca si alte lucruri. Unii s-au specializat in constructii, altii in confectionarea de imbracaminte, altii in vopsit sau producerea vopselurilor si toate celelalte meserii astfel incit au fost foarte multe activitati in derulare atunci cind civilizatia pe care o cunoastem a luat nastere. De-a lungul secolelor multe civilizatii s-au ridicat si au decazut dar important este ca fiecare dintre ele a exploatat la maximum (pentru perioada respectiva) resursele naturale.
Era industriala
Odata cu civilizatia a aparut si nevoia de resurse la scara larga. Padurile Europei au fost taiate mai intii pentru combustibil si constructii apoi pentru a face loc culturilor agricole necesare producerii hranei unei populatii in rapida ascensiune demografica. Lemnul a fost de asemenea folosit pentru a construi corabii care au facilitat transportul unor grupri mari de oamenii spre alte parti necunoscute ale Pamintului in cautarea binenteles de noi resurse. Terenurile acoperite cu paduri s-au strimtorat si oamenii atunci nemaiavind suficient combustibil pentru a intretine micul monstrul care se nascuse, s-au indreptat spre o noua sursa de energie: Carbunele
Subscribe to:
Posts (Atom)