La 8 iunie 2000, în ziua de Înaltare, prin sentinta Tribunalului Municipiului Bucuresti, s-a înfiintat fundatia LIGA PENTRU COMBATEREA ANTI-ROMÂNISMULUI, prescurtat LICAR.
Conform art. 7 din statut,
"Fundatia LIGA PENTRU COMBATEREA ANTI-ROMÂNISMULUI îsi propune:
- sa apere valorile constitutionale românesti, prevazute în Constitutia României
- sa monitorizeze aparitia unor informatii si referinte publice care denatureaza adevarul cu privire la aceste valori românesti
- sa combata si sa contracareze asemenea informatii si referinte publice care, prin faptul ca se abat de la adevar, aduc sau pot aduce o atingere intereselor românesti legitime legate de valorile constitutionale românesti."
Presedintele LICAR-ului este dl. profesor ION COJA, caruia i-am cerut sa ne dea câteva date suplimentare despre rostul cu care se înfiinteaza aceasta fundatie.
Am consemnat urmatoarea declaratie:
"Fac din capul locului o precizare privind întelesul cuvântului anti-românism. Prin anti-românism nu denumim atitudinea ostila fata de români a unor persoane sau parerile putin magulitoare pe care cineva le poate avea despre noi. Ci avem în vedere faptul ca România si îndeosebi poporul român, neamul românesc, noi , deci, de la o vreme am devenit tinta unor strategii , a unor activitati si actiuni bine concertate care urmaresc sa submineze interesele românesti la toate nivelurile existentei noastre, inclusiv pe planul fizic, biologic.
Precizez: gasesc ca este firesc sa existe persoane care sa nu ne pretuiasca, sa nu ne iubeasca, dar este inacceptabil sa existe institutii preocupate de subminarea noastra, ca stat si popor. Accept sa existe pareri si atitudini potrivnice românilor, deoarece sunt si multi dintre români care au pareri si atitudini ostile sau dispretuitoare fata de un popor sau altul. A avea o asemenea atitudine tine de slabiciunile inerente fiintei umane de pretutindeni si de totdeauna. Dar mi se pare inuman sa concepi si sa desfasori ample strategii ostile unui popor, prin care sa urmaresti, ca scop final, dezastrul politic, economic, spiritual si biologic al unui popor, al unei etnii. Facem distinctia, asadar, între, sa-i zicem, româno-fobie , ca expresie a sovinismului, pe care o pot manifesta unele persoane insuficient informate asupra fenomenului românesc sau prizonieri ai unei gândiri precare, primitive - sunt si printre români asemenea specimene, si anti-românismul practicat în cadrul unor institutii specializate ad-hoc , care functioneaza în scopul de a prejudicia marile interese nationale românesti. Anti-românismul pe care ne gândim noi ca avem a-l combate nu este o atitudine, ci o politica! A unor institutii!
Când spun institutii , nu ma gândesc la serviciile de spionaj, de tip KGB, CIA sau MOSSAD, vechi de când lumea. Ci am în vedere acele structuri de sine statatoare a caror ratiune de a exista si de a functiona urmareste, în mod ofensiv si pe toate caile, slabirea capacitatii de aparare si de afirmare a societatii românesti, a neamului românesc. Putini români stiu ca în secolul al XX-lea a aparut anti-românismul ca profesie , cu practicanti care au iesit la pensie dupa o viata întreaga consacrata desfasurarii de activitati anti-românesti. (Se pare ca prima institutie cu acest program a aparut în anii '20, la Viena, dar subordonata altui guvern, altor autoritati, nu celor austriece.)
Întreaga noastra istorie în secolul al XX-lea este de neînteles daca nu admitem existenta anti-românismului ca factor al acestei istorii. Perioada 1990-2000 în mod deosebit impune observatorului lucid concluzia ca aceste forte si strategii anti-românesti sunt reale, puternice si deosebit de active, de perseverente, dispunând de tot ce le trebuie pentru a-si atinge scopul.
Personal, am avut ocazia sa constat ca strategiile anti-românesti sunt foarte preocupate sa-i împiedice pe români sa se solidarizeze între ei, sa se organizeze în structuri capabile sa dea o replica eficienta la multiplele forme si modalitati în care se manifesta anti-românismul institutionalizat. Am fost de mai multe ori martor neputincios la desfasurarea unor diversiuni prin care se încerca paralizarea reactiei noastre de aparare. În mod deosebit în plan mediatic, prin presa si televiziune, se actioneaza sistematic pentru descurajarea sentimentului national românesc.
Ca senator (1992-1996), ca vice-presedinte la Uniunea Vatra Româneasca si la Partidul Democrat Agrar din România, ca publicist, ca profesor, am putut capata informatii care mi-au confirmat temerile mele cu privire la preocuparile anti-românesti extrem de bine planificate si concertate ale unor structuri în care, din pacate, sunt cuprinsi si multi români! E azi mai multa tradare de patrie ca oricând în istoria neamului nostru! De aceea, noi, LIGA PENTRU COMBATEREA ANTI-ROMÂNISMULUI, suntem preocupati în primul rând de identificarea acelor tradatori, a acelor cozi de topor fara de care agresiunea strainilor nu ar avea nici o sansa de izbânda.
Consideram însa ca forma cea mai adecvata de a contracara anti-românismul este sa creem valori românesti autentice si sa le promovam, sustinându-le si sa se afirme si sa se impuna. Raul pe care românii si-l fac unii altora si, implicit, Tarii este mult mai mare decât raul pe care ni-l fac ceilalti, strainii rauvoitori! De aceea, combaterea anti-românismului trebuie sa includa si combaterea acelor defecte ale românilor, ale mentalitatii noastre, care împiedica libera si corecta competitie a valorilor încurajând impostura, smecheria ieftina, potlogaria, în dauna personalitatii autentice, a creatorilor de valori, a întreprinzatorilor de anvergura! LICAR îsi propune sa sprijine formarea unei elite românesti, întemeiata pe competenta, onestitate si iubire de neam! Fireste, acest obiectiv constituie scopul unei strategii mai vaste pe termen mai îndepartat, rolul nostru, al LIGII, fiind acela de a constientiza si activa societatea româneasca, institutiile mari ale acesteia, cu privire la necesitatea de a avea o asemenea elita. În momentul de fata suntem o societate cu o elita mai falsa ca oricând. În proportie majoritara, cei ce alcatuiesc aceasta pseudoelita româneasca sunt infractori de drept comun, mari delapidatori, mari escroci, mari impostori. Actuala elita este boala de care va trebui sa ne vindecam! Este tumora maligna a carei extirpare nu mai poate fi amânata!
- Nu exagerati, domnule profesor?
- Stiu bine ca unii ma vor considera exagerat si prapastios, obsedat de scenarii catastrofice care exista numai în mintea mea! Mi-ar parea bine sa aiba ei dreptate, iar eu sa ma însel! As fi tare multumit sa mi se demonstreze ca am calculat gresit atunci când m-am decis sa dau nastere unei organizatii menite sa combata o fantoma inventata de mintea mea: anti-românismul!
Dar daca am dreptate?...
Cu aceasta teama, teama ca am dreptate, am pornit la înfiintarea fundatiei LIGA PENTRU COMBATEREA ANTI-ROMÂNISMULUI. Am experienta participarii la alte initiative, oarecum asemanatoare, si stiu, în mare, de ce n-am reusit! În mod deosebit a contat divizarea raspunderii , faptul ca de cele mai multe ori nu se stia cine raspunde, cine e vinovat de producerea unor defectiuni. Am gândit LIGA noastra în asa fel organizata încât insuccesul ei nu va avea decât o singura explicatie, un singur responsabil, un singur vinovat: presedintele! Adica subsemnatul! Conform articolului 11 din statut: "Presedintele fundatiei are puteri nelimitate". Asta înseamna ca si responsabilitatea sa este tot nelimitata! Succesul întreprinderii noastre va depinde de felul cum voi colabora cu ceilalti patru membri fondatori si cu cei care ni se vor adauga. Contam asadar pe compatriotii care vor reactiona solidari cu noi si ne vor sustine. Ajutorul pe care contam, binevenit sub orice forma, nu se rezuma la partea materiala, financiara, a activitatii care ne asteapta. În mod deosebit dorim sa fim ajutati (1) pentru a identifica actiunile si activitatile cu caracter anti-românesc, desfasurate în tara si în strainatate, (2) pentru a evalua corect amploarea si consecintele acestor activitati si (3) pentru a da raspunsul cel mai potrivit celor ce activeaza si actioneaza împotriva intereselor românesti.
- Domnule profesor, dar nu exista institutii de stat a caror menire este tocmai aceea de a face fata agresiunilor de orice fel îndreptate împotriva societatii românesti?
- Aceste institutii, precum Armata, Politia, SRI etc. exista si-si fac bine datoria. Atât numai ca eficienta lor este mai mica într-un regim democratic, în statul de drept. Respectul pentru drepturile omului, atât de definitoriu pentru lumea noastra, devine adeseori paravanul generos dupa care se pot ascunde nu numai infractorii de drept comun, ci si agentii anti-românismului. Formele clasice ale agresiunii sunt azi tot mai putin practicate, în locul lor apar forme atipice, din ce în ce mai subtile si mai sofisticate, mai greu de depistat si de contracarat. Afirmatia ca lumea întreaga este deja angajata în cel de-al III-lea razboi mondial nu este o formula paradoxala, jurnalistica, goala de un continut propriu-zis, ci este un adevar tot mai evident si mai dureros caruia trebuie sa-i facem fata.
Agresorii care au declansat acest razboi invizibil nu se folosesc de tunuri, bombe atomice si alte arme "primitive". Ei uzeaza de arme mult mai eficiente si mai discrete: arma financiara (cresterea datoriei externe e mai înrobitoare decât ocupatia straina), arma biologica, arma ecologica etc. Foarte mult folosita ca arma este manipularea electoratului, a maselor de alegatori, carora sistemul democratic, prin instituirea votului universal, le-a dat dreptul de decizie politica. Asta în teorie! Caci în practica, acest sistem nu este capabil sa-l fereasca pe omul de rând de efectele diversiunii mediatice, ale minciunii si dezinformarii, ale manipularii. În lumea democratica functioneaza o sumedenie de tehnici subtile prin care electoratul este împiedicat sa priceapa ce e rau si ce e bine, e împiedicat sa-si dea seama cine voieste cu adevarat binele Tarii si cine nu!
Manipularea a devenit o stiinta, iar rolul minciunii, al dezinformarii, al diversiunii este azi mai mare ca oricând în istoria lumii. Componenta ne-militara a agresiunii la care suntem supusi este dominanta si din aceasta pricina este nevoie de angajarea noastra, a unor ne-militari, în sustinerea si promovarea suveranitatii noastre ca stat, ca subiect al istoriei de azi si de mâine.
Suntem perfect constienti de disproportia teribila de forte. La nivelul înzestrarii materiale, inclusiv financiare, adversarii nostri au tot ce le trebuie, au toata puterea. De partea noastra avem însa puterea si forta dreptului, a adevarului, a credintei în Bine, în Dumnezeu. Nu ne propunem sa rapunem noi Fiara apocaliptica. Raul nu va disparea din lume niciodata. Raul însa poate fi descurajat si limitat, îngradit. Ce putem noi face este macar atât: sa constientizam opinia publica româneasca, în primul rând tineretul si intelectualii, asupra acestei realitati absurde si inacceptabile: anti-românismul!
Fireste, în functie de sprijinul pe care îl putem gasi printre compatriotii nostri din Tara si din strainatate, vom încerca sa facem mai mult, mai multe!
- Domnule profesor, care ar fi cauza aparitiei acestui anti-românism? Cu ce i-am suparat noi atât de tare pe cei care elaboreaza aceste strategii anti-românesti?
- Pentru mine este vizibil acest anti-românism. Cauzele? Nu pot sa fac decât presupuneri. În principal, as da vina pe tara, pe teritoriul românesc, plin de bogatii si de frumuseti, râvnit de foarte multi, si nu de ieri, de azi... În plus, acest teritoriu s-ar putea sa creasca, sa se faca mai mare chiar decât România Mare de la 1 Decembrie 1918. Ma gândesc la Transnistria, la teritoriile pe care traiesc în masa compacta românii din sud!... Suntem poporul din Europa cu cei mai multi conationali care traiesc în afara granitelor de stat!... Mie mi se pare evidenta politica dusa pentru ca nu cumva noi sa constientizam cât de multi români sunt în sud-estul Europei si cât de puternici am deveni daca ne-am organiza, daca ne-am uni! Nimeni, în lume si în Europa, nu are interes ca românii sa-si faca o tara mare si puternica pe masura drepturilor pe care le avem! Nimeni nu vrea sa tina seama de aceste drepturi! Pactul Molotov-Ribbentrop a fost anulat în consecintele sale nefaste pentru tarile baltice, dar consecintele care ne-au afectat pe noi, pe români, ramân mai departe valabile, nici o instanta internationala nu se gândeste sa le anuleze! Târgul criminal dintre Hitler si Stalin ramâne valabil în ceea ce-i priveste pe români!... Pe noi, iata, ne cerceteaza toti daca acordam minoritatilor din România toate drepturile, dar nimeni nu ne permite sa cerem aceleasi drepturi pentru românii care traiesc în tarile din jur! În toate aceste tari, românii sunt descurajati în fel si chip, nu cumva sa-si afirme nationalitatea româneasca!... Suntem mereu victimele unui tratament cu doua fete: dur pentru noi, îngaduitor cu altii!... Inclusiv în sport!
- Ne puteti da un exemplu convingator de strategie anti-româneasca?
- Am sa-ti vorbesc de fenomenul cel mai grav care se petrece în ultimii zece ani: a început si e în plina desfasurare programul de " deromânizare a României ", cum a fost el deja numit. Nu eu l-am numit asa, ci alti români, la fel de lucizi ca mine. Caci nu sunt eu singurul care sesizez aceasta directie în care se misca lucrurile! Iata fapte bine cunoscute care se petrec la noi si care, toate laolalta, tintesc în aceeasi directie: scaderea, sub aspect numeric si calitativ, a populatiei majoritare românesti. Ea se realizeaza dupa 1990 prin: (1) liberalizarea avorturilor, (2) propaganda si instructaj public pentru anticonceptie, pentru asa zisul planing familial, (3) încurajarea oficiala a înfierii copiilor români de catre straini, fara nici un control asupra destinului pe care îl au acesti copii, (4) lipsa oricarei politici de sustinere a tinerelor familii si a maternitatii, (5) încurajarea exodului din tara a celor mai înzestrati tineri intelectuali (inclusiv prin selectia pe care o fac statele occidentale atunci când dau viza numai tinerilor performanti), (6) usurinta cu care orice strain poate deveni cetatean român. Toate aceste au un singur rezultat: declinul demografic! Nu exista nici o masura luata de guvernanti dupa 1990 care sa încerce a produce efectul contrar, adica o crestere a numarului de români! La acestea adaug situatia cu totul inexplicabila altfel decât ca efect al unui act criminal, comis cu intentia de a produce efectul respectiv: dintre copiii din Europa bolnavi de SIDA, mai mult de jumatate traiesc în România! Te asigur - si am deja dovezi, ca ei nu s-au îmbolnavit întâmplator, din neglijenta medicilor sau a parintilor. Ci este vorba de o mâna criminala!
- Pot sa fac o legatura si cu declinul economic, somajul care îi afecteaza în primul rând pe tineri, lefurile de mizerie, sub 50 dolari pe luna, cu care debuteaza în viata absolventii universitari?
- Desigur! Situatia economica îi obliga pe multi tineri sa plece din tara. Cine pleaca? Pleaca cei puternici, cei care se simt si sunt capabili sa dea piept cu concurenta occidentala. Iar în tara ramân tineri mai slab înzestrati!... În anii '50, tinerii de calitate, cu personalitate, cei mai multi au înfundat închisorile si au fost astfel împiedicati sa-si faca o familie, sa procreeze pentru perenitatea neamului. Azi, tinerii români se rup de fiinta neamului, sunt constrânsi sau manipulati s-o faca! Exagerez cumva? Sa dea Domnul sa n-am dreptate! Stimate domn, zestrea genetica a unui popor nu este o comoara inepuizabila! Or, noi, de mai bine de o suta de ani, de pe vremea cârciumilor evreiesti deschise la sate, suntem tinta unor atacuri, unele constiente, altele inconstiente, care lovesc în fiinta biologica a neamului, în zestrea noastra biologica, genetica!
Avem institutii pentru prezervarea genetica a plantelor si animalelor din România! Dar nu exista nici o preocupare pentru a salva nucleul genetic românesc, cel mostenit din mosi-stramosi!
Ei bine, LIGA PENTRU COMBATEREA ANTI-ROMÂNISMULUI îsi propune sa nu stea si ea cu mâinile în sân! Ne propunem sa declansam reactia de aparare a neamului, de salvgardare biologica, genetica, a românismului. Românismul are la baza o realitate biologica pe care, din romantism si tembelism, nu ne mai putem permite s-o ignoram, s-o compromitem!
În concluzie, LIGA PENTRU COMBATEREA ANTI-ROMÂNISMULUI se înfiinteaza pentru a afirma si a apara drepturile pe care le au românii în România , ca populatie majoritara. Peste tot se face caz de drepturile minoritarilor! Dar despre drepturile majoritarilor nu se spune nici un cuvânt! Nici macar în Constitutia României! Noi, românii, pentru ca suntem azi aproximativ 90% din populatia României, avem obligatia, dar si dreptul, fata de trecutul românesc al acestor tinuturi, ca peste cinci sute de ani sau o mie, românii sa reprezinte tot 90% din populatia României sau chiar mai mult! În nici un caz mai putin! Adica avem obligatia sa ne tinem de programul politic atât de bine precizat de Mihai Eminescu, care, în mai multe rânduri a precizat, foarte apasat, ca " Chestiunea de capetenie pentru istoria si continuitatea României este ca elementul românesc sa ramâie cel determinant, ca el sa dea tiparul acestei forme de stat, ca limba lui, înclinarile lui oneste si generoase, bunul lui simt, c-un cuvânt geniul lui sa ramâie si pe viitor norma de dezvoltare a Tarii si sa patrunda pururea aceasta dezvoltare. " Nu întâmplator Eminescu este tinta unei campanii de denigrare a sa si a mesajului sau politic. Aceasta campanie face parte din strategia anti-românismului institutionalizat. Eminescu este la baza oricarei politici lucide de afirmare a românismului si de combatere a anti-românismului! Atitudinea fata de opera politica a lui Eminescu este barometrul atasamentului autentic la valorile românesti!
- Domnule profesor, ar fi interesant sa ne spuneti cum veti traduce intentiile dumneavoastra în fapte? Care sunt primii pasi?
- Suntem foarte preocupati de situatia aberanta în care ne-a adus legea "Ticu Dumitrescu". Asa cum arata ea în forma promulgata, legea Ticu slabeste capacitatea societatii românesti de-a face fata agresiunii anti-românesti. Aceasta lege a declansat un fel de vânatoare de securisti, dar se uita ca multi dintre acesti securisti s-au ocupat cu urmarirea, supravegherea sau anihilarea agentilor unor servicii de spionaj straine. Acesti agenti de cele mai multe ori s-au folosit de românasii nostri, veritabile cozi de topor, cum spuneam. Din pacate, conform unei strategii care a functionat pe vremea lui Ceausescu, acesti români tradatori nu au fost adusi în fata Tribunalului decât foarte rar. Cei mai multi au fost pastrati sub observatie si urmarire. Adica, vreau sa spun ca în arhivele Securitatii se afla nu numai lista celor ce au colaborat cu Securitatea, ci si lista celor care au colaborat cu servicii de spionaj din alte tari! Este absurd ca noi, deconspirând colaboratorii Securitatii, sa nu-i deconspiram si pe colaboratorii spionajului anti-românesc! Deci, vom cere sa fie publicate si aceste liste! Listele cu românii care au tradat Tara! Care au colaborat cu "Securitatea" din alte tari! Un colaborator al Securitatii se mai putea amagi ca este în slujba Tarii (iar uneori chiar asa era!), dar un colaborator al serviciilor straine stia bine ca este un tradator de Tara! Iar când asemenea insi, dupa Decembrie 1989, sunt acceptati în cele mai înalte functii, în ciuda unor dezvaluiri concludente în presa, atunci chiar nu mai întelegi ce fel de oameni suntem noi, românii! Tembelismul nostru va deveni proverbial, sunt convins!
- Cum putea un colaborator al Securitatii sa fie în slujba Tari?
- În mai multe feluri. Îti dau un singur exemplu: securitatea româna a avut o sectie speciala care a studiat si urmarit iredentismul maghiar anti-românesc. Cei care au furnizat informatii pe acest subiect merita toata stima noastra! Am aflat de la cpt. Alexe, cel care a demisionat din SRI, ca pe vremea lui Ceausescu, sefii de promotie de la scoala de securisti erau repartizati sa lucreze în sectia, sa-i zicem, anti-UDMR sau în sectia anti-KGB. A condamna, în bloc, toata Securitatea si tot ce a facut Securitatea, îndeosebi dupa 1965, este o greseala enorma. Este o diversiune care slabeste capacitatea noastra de a ne apara de adversarii cei mai tenaci! Pentru cele petrecute pâna în 1964 se poate aduce securitatii acuzatii extrem de grave si de întemeiate, inclusiv acuzatia de crima. Acuzatii valabile si pentru PCR. Dupa 1964, anul când sunt eliberati detinutii politici, lucrurile se schimba esential... Ma rog, asta este parerea mea. La nevoie pot furniza detalii sau, în fata unor argumente irefutabile, îmi voi schimba eu aceasta parere! Am cunoscut însa securisti care se ocupau de combaterea iredentismului maghiar. Le transmit toata gratitudinea mea! Tot respectul! Evident, cei care au lucrat în aceasta directie au avut colaboratori, informatori, inclusiv printre maghiari! Noi urmeaza acum sa-i deconspiram si sa-i condamnam? Ar fi absurd! ...Ma întreb daca Ticu Dumitrescu este constient de raul pe care l-a facut Tarii!
- Puneti semnul egalitatii între iredentismul maghiar si anti-românism?
- Nu chiar!... Maghiarii au dreptul de a cere orice. Si luna de pe cer, ca si revizuirea tratatului de la Trianon! Dreptul de a petitiona este imprescriptibil si universal! Totul e ca în dorinta lor de a modifica hotarele în Europa centrala, maghiarii sa foloseasca armele si argumentele pe care le ofera adevarul si onoarea! Sa nu apeleze la minciuna, la crima, la sperjur, la diversiuni, adica la arme necinstite. Eu sunt gata sa examinez oricând drepturile Budapestei asupra Transilvaniei, dar asta dupa ce, în prealabil, vom stabili care sunt principiile din care decurg drepturile politice ale cuiva asupra unui teritoriu. Ne punem de acord asupra principiilor si examinam cu seninatate situatia. Iar concluzia la care ajungem printr-un examen corect al probelor ne angajam sub cuvânt de onoare sa o respectam!... Dar se pare ca iredentismul maghiar nu stie ce este acela cuvânt de onoare. Eu, ca nationalist, nu concep ca interesele nationale românesti sa prevaleze dinaintea adevarului! Sunt false interesele nationale care ma împing la minciuna, la sperjur sau crima!
LIGA PENTRU COMBATEREA ANTI-ROMÂNISMULUI îsi propune asadar, sa apere acele interese românesti care au de partea lor sprijinul adevarului istoric si al moralei crestine!
- Aveti în vedere situatii în care LIGA PENTRU COMBATEREA ANTI-ROMÂNISMULUI va fi nevoita sa recurga la gesturi extreme, în legitima aparare?
- Doamne, fereste! Nu excludem ideea ca vom reusi (sic!) sa deranjam cât mai multe planuri, scheme, scenarii si strategii anti-românesti. Si ca, în felul acesta, ne punem în primejdie integritatea fizica, viata chiar, a noastra, a celor din familie! Adversarii nostri au dat, unii dintre ei, dovada de perfidie, lipsa de scrupule, cinism, împinse pâna la crima. Mai înainte de orice noi suntem însa cetateni români si sper ca protectia legiuita, acordata de autoritatile statului român, va fi suficienta. Protectia cea mai buna ne-o va asigura însa totala transparenta a activitatii noastre. Nu ne vom transforma într-o banca de secrete, ci vom da publicitatii tot ce vom afla! Iar actiunile noastre vor fi publice, la vedere si, daca vom avea cu ce, le vom mediatiza boiereste!
- Care este initiativa pe care o veti promova cu prioritate?
- Omul este o fiinta trecatoare. În momentul de fata îsi traiesc ultimii ani din viata, oameni din generatia pe ai carei umeri apasa cea mai grea si mai mincinoasa acuzatie adusa Neamului românesc: acuzatia de genocid, de holocaust antievreiesc... Este o acuzatie complet falsa! Ne gândim cum sa facem ca aceasta acuzatie sa o spulberam cât înca mai sunt în viata ultimii martori ai anilor '40! Martorii aflati în viata trebuie capacitati pentru a pune capat acestei acuzatii! Concomitent cu respingerea definitiva si solemna a acestei acuzatii, ne gândim sa promovam o lege care sa ne apere în viitor de asemenea acuzatii care sunt nu numai anti-românesti, ci si împotriva adevarului, a demnitatii umane în general!
- Aveau evreii interes sa scorneasca asemenea acuzatii? Asemenea minciuni?
- Noi nu vom face greseala de a gândi în asemenea termeni: evreii fac si dreg, românii cred si spera ca etc. Nu evreii au scornit basna cu holocaustul din România, ci unii evrei. Iar unii români i-au crezut sau chiar le-au tinut isonul! Alti evrei, dimpotriva, oameni seriosi fiind, au spus de la bun început ca nu e nimic adevarat!... La fel si românii, e greu sa gândesti ceva pozitiv sau negativ despre toti românii, în bloc considerati. Repet: anti-românismul cu care avem de luptat este în primul rând anti-românismul unor români. Cu ei vom începe!... Oleaca de anti-românism este si în mine... Probabil ca în fiecare dintre noi!
- Cum asa?!
- Adica oleaca de Satana!... Nu avem încotro! Viata e o lupta, dar este în primul rând o lupta cu tine însuti! Cu diavolul din noi!
- Ion Coja îl acuza pe Ion Coja de anti-românism! Nu ma asteptam!
- Da! Slabiciunea de a nu face tot ce pot pentru un tânar talent, obstructionat în cariera sa de complotul tacit al unor colegi mediocri, este tot o forma de anti-românism!... Anti-românismul nostru cel de toate zilele!... Anti-românismul cel mai daunator este acela care se vadeste prin neputinta noastra de a ne bucura când, în profesia noastra, un coleg, eventual mai tânar, se arata a fi mai talentat, mai performant. A te face ca nu observi asta si a nu te implica pentru a-l sustine, sau, mai grav, a te implica pentru a-l împiedica sa-i fie recunoscuta si pusa în valoare zestrea de talent cu care s-a nascut, cu care l-a daruit Dumnezeu, este forma cea mai frecventa si cea mai distrugatoare sub care se manifesta anti-românismul românilor!
Vom combate si acest soi de anti-românism! Adica vom combate propriile slabiciuni! Nu ne vom fura singuri caciula. Suntem lucizi si realisti! N-avem încotro!... Câti ani mai am de trait?... Nu mai am timp sa ma ocup decât de lucruri esentiale!... Esential pentru noi, românii, este sa constientizam sub câte forme se poate manifesta anti-românismul si sa-l combatem de pe pozitia adevarului, a onoarei, a dragostei crestinesti pentru aproapele nostru, vazând în adversarii nostri nu neaparat un dusman neîmpacat, ci o fiinta umana pe care o poti ajuta sa se vindece de anti-românism! Sau de anti-semitism sau anti-maghiarism! Caci, în esenta, la originea anti-semitismului sau a anti-românismului se afla o boala, o dereglare a mecanismelor sufletesti. Daca mâine, la Budapesta, se va înfiinta Liga pentru combaterea anti-maghiarismului , voi fi bucuros sa colaboram! Cu conditia sa aiba pozitia pe care o avem noi! Cu alte cuvinte, sunt pentru o internationala a nationalistilor! A nationalistilor autentici! Nu a sovinilor!
- Va place paradoxul, domnule profesor!
- Omul este un paradox. Un paradox fericit! Nu vreau altceva decât sa ma realizez ca Om, alaturi de ceilalti semeni, la fel cum nu vreau altceva pentru români decât ca românii sa se realizeze ca popor, ca Neam, alaturi de celelalte neamuri! Asa cum scrie si la Evanghelii! Alta "doctrina" nu avem!
- Concret, concret, ce veti face?
- Vom face un apel în care vom prezenta situatia absurda în care ne aflam: ni se aduce acuzatia ca am omorât 400.000 de evrei, dar nu ni se aduc si dovezile ca s-a produs acest carnagiu monstruos! Vom face cunoscut acest apel la cele mai înalte instante politice si morale ale planetei! La ONU, la UNESCO, la UEO, la Haga...
În paralel, vom promova un proiect de lege anti-defaimare, care va condamna gestul iresponsabil de a-i acuza pe români de holocaust si genocid fara a produce si probele acceptabile în justitie. A te baza, când sustii asemenea acuzatii, pe un articol de ziar care si el, la rândul sau, porneste de la alt articol de ziar, este un gest de maxima neseriozitate! De neseriozitate criminala!
- Deci aveti în plan si un proiect de lege?
- Proiectul de lege îl am în sertar!
- LICAR se va implica si în viata politica propriu-zisa? Dumneavoastra sunteti mai degraba un om politic, totusi!
- Sigur ca nu ma pot împiedica sa ma gândesc si la solutiile politice prin care am putea scoate România din impasul în care se afla!... Consider, de exemplu, ca ne-ar trebui un presedinte de Tara ca lumea! Care sa ne adune la un loc, iar nu sa ne împarta în doua sau trei tabere! Nici unul dintre candidatii care si-au anuntat candidatura nu va reusi sa faca politica de conciliere, de reconciliere nationala de care avem atâta nevoie!
- Care este solutia?
- Am încercat sa-mi conving colegii din Vatra Româneasca sa propunem noi candidatura la presedintia României a unui ierarh bisericesc!... Un ierarh tânar, pe care sa-l agreeze si bisericile surori, catolica si greco-catolica. În jurul caruia sa nu se mai poata aduna clientela de partid care face atâta rau imaginii si activitatii unui presedinte... Un presedinte cu adevarat al tuturor românilor, iar nu al unui partid! Din pacate, colegii din Vatra nu m-au înteles - vorbesc de cei din Bucuresti! Continui sa cred în valabilitatea acestei idei si s-ar putea s-o reiau. Nota bene: în vara anului 1996, vazând cine erau candidatii la presedintie, un grup de oameni seriosi au decis sa promoveze candidatura mitropolitului Antonie Plamadeala... Din pacate Înalt Prea Sfintia Sa s-a îmbolnavit si nici pâna azi nu si-a revenit complet. Ar fi fost un candidat pe care cu siguranta l-ar fi votat multi dintre cei care, de lehamite nu s-au prezentat la vot!... Eu cred ca daca în 2000 va aparea printre candidati un episcop sau mitropolit, cei mai multi dintre candidati se vor retrage, rusinati de ideea de a intra în concurenta cu un candidat care a trecut deja cu brio prin exigentele selectiei ecleziastice, devenind astfel un exponent valabil al Bisericii!... Sa nu uitam: intram în secolul 21 care "va fi un secol religios sau nu va fi deloc..." Biserica este institutia noastra cea mai veche si mai serioasa! Nu e rostul ei sa faca politica, si sa dea candidati pentru presedintie! Dar situatia în care ne aflam este atât de nenorocita ca nu ne mai putem permite luxul de a respinge o solutie numai pentru ca este neobisnuita, neasteptata! Sa nu uitam: Salus reipublicae suprema lex! În traducere libera: orice este acceptabil daca va fi întru salvarea Tarii. Criza în care ne aflam este foarte grava, foarte primejdioasa!
- Credeti ca domnii Iliescu si Constantinescu s-ar retrage si ei daca ar candida o fata bisericeasca?
- Nu stiu! Dar nu m-ar mira daca ar facea-o!
- Va dati seama câte sunt si argumentele împotriva unei asemenea candidaturi?
- Bineînteles!... Dar nu mai putem tolera situatia în care am ajuns: neîncrederea, aproape totala, pe care societatea româneasca o are fata de clasa politica din România! Românii cer demisia acestei asa-zise "clase politice"!
În fond, nici nu e vorba de o clasa politica, ci de o adunatura de gasti, bisericute, grupuri mafiote, care se menajeaza unii pe altii ca sa poata cu totii fura nepedepsiti! Nu-i uneste si nu-i aseamana decât pofta de a se îmbogati, de a profita cât mai mult de algoritmul politic. Existenta acestei clase politice si comportamentul ei este cauza principala a dezastrului românesc!
- Solutia?
- Am enuntat-o deja! Crearea unei elite românesti bazata de competenta, cinste, simt al onoarei si al demnitatii personale si nationale, moralitate. Din fericire, exista multi români care îndeplinesc aceste conditii. Problema este una singura: cum sa-i identifici pe acesti oameni de isprava, cum sa-i faci sa stie unii de altii, sa se adune, sa se solidarizeze într-o structura? Nu structura de partid, ci de alt gen! Partidele politice sunt o formula, un gen de structura care s-a compromis pretutindeni, în toata lumea. Peste tot, partidele politice au degenerat în politicianism, în fripturism, anulând principiul competentei, al valorii. La noi, aceasta abdicare de la idealurile lui Decembrie 1989 este stridenta, vizibila pentru toata lumea! E timpul sa trecem la fapte.
- Ce veti face?
- Doua lucruri. Mai întâi vom începe un recensamânt al oamenilor de valoare din aceasta tara. Oameni competenti, cinstiti, patrioti... Da! Un recensamânt! Acesta este cuvântul cel mai potrivit! Acest recensamânt nu se va încheia practic niciodata, el se va materializa sub forma unei LISTE NATIONALE, care va cuprinde teoretic numele tuturor celor pentru care exista garantii de seriozitate, garantii verificate sau usor verificabile de opinia publica. Nu ne intereseaza daca aceste persoane sunt legate de vreo ideologie politica. Ne intereseaza sa nu mai ajunga te miri ce neica nimeni în functii de decizie!...
- Cum veti proceda la acest recensamânt?
- Destul de simplu. În principiu vom merge pe structura piramidala, din aproape în aproape. Bunaoara eu am o lista cu vreo 100 de persoane care ar putea figura pe aceasta LISTA NATIONALA. Fiecaruia îi voi cere apoi sa mai recomande 30 sau 40 de persoane în care au încredere. Sau mai multe! Persoane ce merita sa-ti pui obrazul pentru ele! Acestia, la rândul lor, vor recomanda pe altii, fiecare recomandare fiind însotita si de o anumita motivare. La fel vor proceda si ceilalti membri fondatori. Usor de tot vom atinge si depasi numarul fatidic de 15.000 de specialisti pe care Conventia Democratica nu a putut niciodata sa ni-i arate. În esenta, formula va fi aceeasi cu formula dupa care se organizeaza reteaua comerciala AM-WAY! Nu este o inventie a mea. Eu am re-descoperit-o doar, ceea ce devine o dovada ca formula are toate sansele sa fie viabila! Deci, pornim actiunea de alcatuire a LISTEI NATIONALE!... Pari sceptic!
- Nu înteleg la ce va fi buna o asemenea LISTA NATIONALA!
- La foarte multe lucruri. Daca vom fi seriosi si ne vom face bine treaba, se va ajunge în România ca prezenta pe aceasta LISTA NATIONALA sa constituie un certificat de seriozitate, de onestitate!... În plan strict politic - si aici este al doilea obiectiv, va fi sa adunam cât mai multi dintre cei care ar putea fi candidati independenti! Sa-i adunam si sa-i ajutam sa candideze! În momentul de fata candidatii independenti nu au nici o sansa de a participa la viata politica! Or, legea electorala, care promoveaza exclusiv lista de partid, este una din cauzele principale ale aparitiei acestei clase politice false! Legea permite, practic, numai listele de partid! Noi vom face însa lista noastra, de candidati independenti, adica o lista în alcatuirea careia nu conteaza criteriul ideologic, de partid, doctrinar. Iar aceasta lista va candida, probabil chiar sub acest nume: LISTA NATIONALA.
- Dar numai partidele au dreptul sa prezinte liste de candidati!
- Stiu si eu asta si, fiti linistit, vom respecta legea! Dar toate la timpul lor! Vom putea participa la alegeri, am gasit formula care împaca si exigentele absurde ale legii electorale, si nevoia stringenta de a oferi electoratului român o alternativa valabila la tot ce s-a întâmplat în România în ultimii 10 ani! Toate la timpul lor!
- Sunteti optimist, asadar, în ceea ce priveste viitorul LIGII PENTRU COMBATEREA ANTI-ROMÂNISMULUI.
- Din pacate, n-am de ales! E lucrul cel mai bun pe care l-as putea face! Repet: de zece ani m-am dedicat vietii politice. De unul singur, fara nici "un spate politic", adica fara sustinerea vreunui grup de persoane ori de interese, am ajuns prim-vicepresedinte al Uniunii Vatra Româneasca, prim-vicepresedinte al Partidului Democratic Agrar din România, senator si candidat la presedintia României din partea aceluiasi partid! As fi putut face mult mai mult daca nu m-ar fi blocat propriii colegi. Si m-au blocat mimând procedeele democratice, usor de falsificat! Majoritatea proiectelor pe care le voi dezvolta prin LIGA PENTRU COMBATEREA ANTI-ROMÂNISMULUI sunt proiecte care nu au gasit sustinerea necesara în structurile amintite. Nu mi-a fost greu sa-mi dau seama ca proiectele mele deranjau undeva , sus , în alta parte, nu propriu-zis în partid, iar cei care ma blocau nu faceau altceva decât sa asculte de niste sugestii sau dispozitii primite de acolo , de sus ! Cu alte cuvinte, deranjam persoane implicate în strategiile anti-românesti aflate în derulare. Asta mi-a dovedit mie ca proiectele mele erau valabile din punct de vedere al intereselor românesti! De aceea sunt optimist! Adversarii nostri mi-au transmis, fara voia lor, semnalul ca am dreptate, ca gândesc corect asupra raporturilor de forte ce se confrunta pe scena politica româneasca! Ca am gasit un raspuns corect la întrebarea: ce e de facut?...
- Chiar: ce e de facut?
- Printre altele, ceea ce fac eu, înfiintând aceasta liga. Adica trebuie actionat într-un mod atipic, nu prin partide, deoarece partidele politice sunt usor de deturnat de la scopul pe care si-l propun la înfiintare. De îndata ce un partid începe sa creasca, el devine usor manevrabil din afara sa. Eu am imaginat o formula în care manipularea este posibila numai daca eu voi accepta sa fiu manipulat, adica daca voi accepta sa tradez, sa fiu cumparat.
- Nu spuneti vorba mare! Se spune ca nu exista oameni incoruptibili, ci numai pretul difera: unii se lasa corupti pentru 100 de dolari, altii pentru 100.000, unul-doi se lasa corupti pentru 100 milioane de dolari! Dumneavoastra în ce categorie va aflati?
- N-ai decât sa încerci!... Încearca cu o suta de dolari si te înscriu în LISTA NATIONALA. Iar daca îmi oferi 100 de mii, rezultatul este acelasi: te înscriu pe LISTA NATIONALA! Mai mult nu pot sa fac pentru dumneata...
- Credeti ca veti avea sustinatori?
- Cu ani în urma, când eram în PDAR, inclusiv atunci când, vreme de câteva luni, am fost candidatul PDAR la presedintia României, foarte multi oameni, când i-am invitat sa fie alaturi de mine, îmi spuneau ca ar merge alaturi de mine, dar nu agreeaza organizatia, partidul din care faceam parte, sau pe un lider sau pe altul din PDAR! Si, ce-i drept, nu puteam sa nu le dau dreptate, macar partial! De data aceasta, ca presedinte al LIGII PENTRU COMBATEREA ANTI-ROMÂNISMULUI, eu mi-am ales primii colaboratori - membrii fondatori ai fundatiei, si eu detin controlul complet asupra a ceea ce se va întâmpla în LIGA, în LICAR. Deci, cine are încredere în mine sa aiba încredere si în LIGA PENTRU COMBATEREA ANTI-ROMÂNISMULUI! Inclusiv cei care ne vor ajuta financiar. Am pus la punct un sistem de gestionare a sponsorizarilor si donatiilor în asa fel încât fiecare donator va sti ce s-a întâmplat cu donatia sa, la ce a fost întrebuintata.
- Contati pe încredere?
- Fara încredere nu se face nimic durabil!... Cândva, între români, încrederea era totala. Încrederea în cuvântul dat! Modernizarea societatii românesti, occidentalizarea noastra, a însemnat si asta: cuvântul dat a fost înlocuit cu semnatura, cu contractul, iar înselaciunile si fraudele au început sa se înmulteasca în proportie geometrica. Tatal meu a fost gradinar si comerciant. Aproviziona cu zarzavat si legume tot portul Constanta si jumatate din oras, în anii '40. În viata lui nu a semnat nici un contract!... Nimeni nu i-a cerut sa-si întareasca cuvântul dat printr-o semnatura pusa pe un petec de hârtie!... La ce au fost bune semnaturile puse pe documentele prin care s-a înfiintat în 1920 Yugoslavia?... La ce au fost bune semnaturile cu care s-au garantat banii de la Caritas sau de la FNI?...
Eu îi invit alaturi de mine pe oamenii care au încredere în mine! Si punct! Punctum!
- Dar multi oameni nu va cunosc!
- Sa aiba încredere în cei pe care ei îi cunosc si care, la rândul lor, ma cunosc ei pe mine!
- Poate ca n-ar strica totusi sa va faceti o prezentare! O autobiografie!
- Dumneata ai încredere în mine?
- Am!
- Vii pe LISTA NATIONALA? Vii sa sprijini LICAR-ul?
- Vin!
- Si o faci din încrederea pe care o ai în mine?
- Alt motiv nu am!
- Atunci fa dumneata un text si explica de ce ai încredere în mine!
- Am sa fac!
- Succes, atunci!
- Sa dea Dumnezeu!
- O ultima întrebare: cine vrea sa ia legatura cu dumneavoastra, cum va putea sa procedeze?
- Scriindu-mi pe adresa:
ION COJA, Bd. Nicolae Titulescu 95-103, Bloc 8, Scara C, Ap. 147, Bucuresti, Sector 1.
sau
ION COJA, C.P. 31-40, Bucuresti
Iar cine pofteste sa ne sprijine si cu bani, îi poate depune la:
Banca Turco-Româna
Ion Coja, cont 1-56193-1 (lei)
1-56193-2 (dolari US)
1-56193-3 (DM)
cod SWIFT BTR C ROBU 001
Sucursala BTR-SMB
Razboiul informatiilor. Acesta este un concept stabilit pentru prima data de americani si consta in utilizarea ofensiva si defensiva a sistemelor de informare pentru a exploata, corupe si distruge informatiile si sistemele de informare ale adversarului, protejandu-se insa propriile informatii si sisteme ...
Search This Blog
Thursday, April 09, 2009
Liga pentru Combaterea Anti-Romanismului - L.I.C.A.R.
Saturday, April 04, 2009
Manifest
Frati Romani!
Au trecut 18 ani, de cand speranta de schimbare in bine, pe care o nutream cu totii, a fost inselata. Din timp in timp, ne-am incolonat frumos la urnele de vot, pentru
a-i alege pe cei a caror promisiuni ne hraneau inca dorinta de mai bine.
S-a perindat la conducerea tarii, intregul alfabet de partide, dar promisiunile lor s-au dovedit a fi mincinoase, iar declaratiile politicienilor, pura demagogie.
In 1989, lucrurile pareau minunate:
- Scapasem de tiranul comunist si de acolitii sai de prim rang.
- Datoriile externe ale tarii erau platite, iar Romania era un stat creditor.
- Baza industriala era foarte dezvoltata, chiar daca solicita modernizare.
- Agricultura si zootehnia, puteau asigura suficienta hrana pentru toti, prin eliminarea sau reducerea exporturilor.
- Somajul era aproape inexistent.
- Romania beneficia de simpatia intregii lumi.
- Entuziasmul nostru era gata sa faca minuni, canalizat in bine.
Cu ce ne-a fost rasplatita speranta de catre cei pe care i-am ales, e greu de crezut, chiar si acum, cand incepem sa intelegem.
1 - Tara a fost jefuita de avutiile sale - industrii grele si usoare, infrastructura agricola, mine si centrale, furnizori de gaze si curent electric, pana si flota de pescuit oceanic a Romaniei, au fost toate instrainate, la preturi de nimic, fie unora din afara, fie clicii de securisti, care a preluat fraiele economiei tarii, manand-o spre dezastru.
Ce nu au preluat ei, s-a instrainat, iar restul a fost vandut unor nemernici, care-au profitat din plin si rapid, casand fabrici intregi la fier vechi si punand muncitorii pe drumuri.
Ca urmare, din luna in luna, incalzirea, curentul si mancarea, devin tot mai scumpe, in timp ce profiturile patronilor si salariile angajatilor agentiilor guvernamentale ce le “supravegheaza”, ating sume revoltatoare.
Muncitorii care castigau un salar decent, fie au plecat in strainatate, daca varsta le permitea, fie lucreaza pe mai nimic la “patron”, fie s-au pensionat, traind la limita saraciei.
2 - Politicienii de profesie care s-au erijat in conducatori ai tarii, n-au facut altceva dacat sa-si foloseasca pozitiile, pentru a facilita jaful, in mod direct sau indirect, sau in cel mai bun caz, sa doarma, in timpul sedintelor.
Astfel, indiferent de clica aflata la putere, lucrurile au mers din rau, in mai rau, leul a fost devalorizat prin furt de catre clasa conducatoare, care a profitat din greu ca sa cumpere proprietati reale, cu bani obtinuti fraudulos din afaceri gen Caritas, la preturile de ieri, in timp ce oamenii de rand, si-au pierdut apartamentele, iar economiile lor au fost devalizate, astfel efectuandu-se un transfer urias de bogatie de la clasa de mijloc, catre caracatita securista ale carei tentacule au cuprins intreaga tara.
In cautarea unui trai decent, Romanii au fost nevoiti sa plece din tara, lasand in urma sotii, copii si bunici, familii rupte si destine triste, situatie care convine de minune guvernantilor, caci cu cat mai multi plecati inafara, cu atat mai slaba este presiunea asupra lor, pentru o schimbare adevarata. Intre timp, cu banii munciti din greu, Romanii de-abia isi mai cumpara un apartament in propria lor tara.
Am devenit si noi sclavii indatorati pe viata, ai unor banci straine si puse pe capatuiala.
3 - Justitia corupta pana in maduva, nu face decat sa calce peste cetateanul de rand, a carui sudoare este risipita de avocati, fara ca sa-i aduca castig de cauza.
Pensionarul care de foame fura mancare din magazin este pedepsit aspru, soferul amendat abuziv nu are nici un recurs real in curti, iar omul expropriat din casa lui de vechiul regim, a imbatranit asteptand sa i se faca dreptate.
Aceeasi justite, ii lasa in deplina libertate pe marii jefuitori ai avutiei nationale, pe criminalii care au furat miliarde in valuta forte si pe copiii lor, atunci cand in goana limuzinei de lux, ucid pe cate unul dinte noi, cei de rand.
4 - Statul jupoaie pur si simplu pielea de pe noi, prin taxele oneroase pe care le platim, la ora actuala, cele mai ridicate din Europa.
Fiecare institutie a statului poate impune taxe fara ca acestea sa fie legiferate, aducandu-ne in jalnica situatie de a avea de platit peste 600 de taxe in total.
Inca ne mai aplecam de mijloc la ghisee pentru a fi repeziti de un birocrat plictisit, inca mai stam la cozi interminabile ca sa platim facturile, inca mai suntem tratati cu dispret si batjocura de catre cei ale caror salarii le platim din banii nostri.
Toate astea sunt absolut inacceptabile, dar noi mai rabdam.
5 - Intre timp, ministrii si functionarii aceluiasi stat au intors privirea in alta parte, sau mai rau, au colaborat activ, la distrugerea invatamantului si a sistemului medical, ambele aflate in plin colaps.
In ce tara s-a mai auzit ca pacientii sa-si aduca de acasa bandajele si sa trebuiasca sa dea plicul cu bani pentru a fi bagati in seama, pe cand liceele si facultatile produc pe banda absolventi care au dificultati ducand la bun sfarsit o fraza?
Cum e posibil ca scolile primare sa fi devenit oaze ale traficantilor de droguri, iar copiii nostri sa fie batuti si chiar violati in locuri in care ar trebui sa fie in siguranta?
De ce sunt incurajati cei mai buni ingineri si doctori sa emigreze in tari straine, cand la noi este atata nevoie de ei?
De ce ii toleram pe nemernicii care perpetuaza si permit toate relele astea, ca mai apoi sa alegem altii ca si ei, pentru noi batjocuri si tradari?
6 - Cei investiti cu pazirea integritatii si avutiei nationale, nu fac decat sa-si incaseze salariile grase, sau se imbogatesc imens profitand de informatiile la care au acces, ocupand toate posturile cheie din economia nationala, in vreme ce tara este destramata fie fizic de catre miscari iredentiste pentru autonomie, fie spiritual, prin atacarea pe orice cai a credintei, traditiilor si culturii noastre.
Cine le da lor consemnul ca sa ii urmareasca, spioneze si hartuiasca cei care se opun distrugerii tarii, pe cand cei care-o distrug, sunt lasati in liniste si buna pace?
Cum e posibil ca sfintele icoane si religia in scoli sa devina obiecte de atac intr-o tara Crestinata acum 2000 de ani de insusi Sf. Apostol Andrei, iar pornografia sa devina”arta”, subventionata de contribuabili, prin Institutul Cultural Roman ?
Cum ne-am lasat antrenati sa acceptam gunoiul ce se revarsa din televizor in camerele noastre, in timp ce noi ne credem informati si amuzati?
De cand au devenit “diversitatea”, drepturile speciale pentru perversii sexuali si toleranta pentru excrocii alogeni, mai importante decat apararea scumpelor noastre traditii?
Plange tara rupta-n doua, iar lor le pasa daca ne conformam politicului corect impus dinafara?
Ce fel de monstri au acaparat pozitiile din care isi permit sa improaste cu noroi, in tot ce-avem noi mai sfant?
Cand ne vom trezi odata sa punem mana pe lopata si sa facem curatenia atat de necesara in ograda noastra cea mare- cand vom alunga sobolanii care arunca cu gunoi, din varfurile pe care s-au cocotat, cand vom curata balegarul afara unde apartine,
cand vom inlocui gramezile de mizerie cu rasaduri de flori ?
Voi incheia cu aceasta analogie:
Cum sa ne asteptam ca balta mizerabila sa se transforme intr-un elesteu limpede si curat, atata vreme cat aceeasi pesti amortiti, permit acelorasi broaste raioase sa ii convinga ca mocirla rau mirositoare si algele putrede sunt bune pentru ei?
Desteapta-te Romane!

Wednesday, April 01, 2009
Hedonismul postmodern: ideologie ateistă alternativă la Raiul Ortodox şi premisă a creării “paradisului” tehnologic
Distrugerea conştiinţei de sine a omului ca şi chip al lui Dumnezeu duce la grave tulburări psihice şi spiritual-ontologice şi implicit creează premisele manipulării sale genetice şi mentale, fiind înrădăcinată în “noul” om postmodern ideea obsesivă a perfecţionării lui prin tehnologizarea vieţii sale şi prin robotizarea, alterarea cibernetică a constituţiei sale biologice.
În centrul noii filosofii, a noului concept de viaţă al omului postmodern, stă hedonismul. Ideologizarea plăcerii şi a iubirii de sine excesive, a egocentrismului extrem, a dus la dezvoltarea teoriei că omul este o plăcere în mişcare şi căruia trebuie să-i facă plăcere toate lucrurile, de la cele mai banale până la cele mai perverse, să îl conducă la un extaz al simţurilor elementar. El, omul, merită orice, lui i se cuvine să experieze în fiecare secundă toate deliciile. Orice senzaţie trebuie trăită ca o desfătare maximă, chiar şi este cea mai vulgară şi mai neînsemnată. Lumea care ne înconjoară a devenit o şcoală a hedonismului celui mai agresiv cu putinţă, care este în acelaşi timp foarte abraziv la ideea de umilinţă şi smerenie. Focalizarea pe sine trebuie să fie una de proporţii hiperbolice, pantagruelice.
Este clar că avem de-a face cu exodul forţat din mintea oamenilor a conştiinţei transcendenţei. Paradisul este astfel transmutat în mod ideologic pe pământ şi suntem educaţi pentru a accepta această “teologie” terestră, această ideologie luciferică a experierii fericirii supreme în viaţa aceasta, pentru a nu mai aştepta nimic de la viaţa viitoare. În aceste condiţii propovăduirea ortodoxă care solicită în mod imperativ renunţarea totală la viaţa aceasta şi la sine însuşi, apare în mintea oamenilor ca ceva negativ, ca ceva care le face rău şi adesea poţi să auzi, chiar de la oameni care se pretind credincioşi (dar care au o cunoaştere teologică epidermică), că teologia ascetică ortodoxă este o “invenţie” a preoţilor, pentru că Dumnezeu, zic ei, nu vrea să ne facă să ne simţim rău, altfel nu ar mai fi un Dumnezeu Bun.
Hedonismul implementat ca filosofie de viaţă (vezi chiar şi numai reclamele: trăieşte-ţi viaţa la maxim, împlineşte-ţi toate visele, uită toate durerile, fă-ţi de cap, trăieşte aventura, lasă-te dus de val, ai grijă de tine, iubeşte-te pe tine mai mult decât pe cei din jur şi fă-ţi toate plăcerile, etc.) în societatea noastră postmodernă, creează în oameni un fundal psihic isteric de căutare a unei fericiri “absolute”, a unei relaxări totale, a unei împliniri fără rest, a posibilităţii de a te deconecta 100% de orice grijă sau suferinţă, cu toate că, în mod paradoxal, este evident pentru orice om că acest ideal este utopic. Însă tocmai cei care denunţă “utopia” fericirii veşnice în Împărăţia lui Dumnezeu, sunt cei care acceptă această utopie penibilă a fericirii pământeşti.
Paradisul pământesc capătă contur prin împlinirea tuturor poftelor şi dorinţelor, sau a cât mai multora dintre ele. Orice plăcere pe care ţi-o satisfaci este un pas înainte spre împlinirea acestui deziderat “înalt”, e un surogat al plăcerii ca delir, o pregustare care îţi aduce înainte savoarea idealului tău de plăcere maximă, sublimă. O îngheţată sau o ciocolată dulce, o cafea savuroasă, un pantof care străluceşte, o vestimentaţie “răpitoare” pentru alte priviri interesate sau concurente, un sejur de vis sau un partener ideal de distracţie (pentru că şi oamenii de lângă noi intră în categoria obiectelor acumulate pentru ca să ne facă plăcere), toate lucrurile nu sunt decât un preambul al plăcerii desăvârşite, un vestibul al împărăţiei pământeşti în care ai acces prin egoism şi răutate maximă, după cum în Împărăţia lui Dumnezeu se intră numai prin însuşirea întregii virtuţi şi bunătăţi.

Monday, March 30, 2009
Referitor la noua cooperativizarea a agriculturii româneşti făcută de noua Uniune Sovietică
Scris de Cancelaria Miscarii Conservatoare
Joi, 12 Februarie 2009 16:33
1. Mişcarea Conservatoare ia act cu deplină îngrijorare de noul act iresponsabil prin care Executivul de la Bucureşti continuă politica mai mult decât criminală a guvernelor anterioare în domeniul agriculturii. De altfel, noi am atras atenţia cu mai bine de un an şi jumătate în urmă că aplicarea oarbă a directivelor europene luate drept scuză de către guvernanţi nu reprezintă nimic altceva decât o politică prin care ţăranul român este adus în sapă de lemn. Politica de recooperativizare este împinsă până la un nivel nevisat nici măcar de regimul comunist. PCR, ca să dăm numai un singur exemplu, nu a îndrăznit să decidă cooperativizarea zonelor montane şi submontane - ţăranii de acolo păstrându-şi libertatea de a produce şi de a-şi vinde produsele, echilibrând într-o mare măsură deficitul de producţie al agriculturii de stat.
2. Astăzi, vedem cu stupefacţie cum, la ordinele aberante ale Uniunii Europene, ţăranii nu mai au dreptul de a-şi comercializa produsele – singura lor sursă de câştig. Cu alte cuvinte, vor rămâne doar cu numele proprietari ai rezultatului muncii lor. Guvernul le impune, prin ordinul mai sus amintit, ca întreaga producţie să fie îndreptată, pe canale strict controlate, către procesatorii şi distribuitorii de produse agro-alimentare. Aceştia vor stabili, ca şi până acum, preţurile de achiziţie după bunul plac, ţăranilor nemairămânându-le decât libertatea de a muri de foame - proclamată încă de pe vremea celebrului pariu cu agricultura al cabinetului Petre Roman.
3. Actuala manevră este mai mult decât străvezie. Ajutoarele financiare pentru producătorii de alimente nu vor fi acordate decât pentru animalele înregistrate şi marcate. Odată efectuată această operaţiune, tăierea şi semiprocesarea nu vor mai fi aprobate decât în abatoare autorizate, defacerea neputând fi făcută de către producători, ci tot de către firme ale căror licenţe vor fi eliberate numi băieţilor deştepţi care profită de pe urma agricultorilor. Cu alte cuvinte, Ministerul Agriculturii cooperativizează întreaga producţie agro-zootehnică a României, spre folosul general al noii Uniuni Sovietice, care nu se deosebeşte de cea veche decât printr-o birocraţie mai bine pusă la punct şi printr-o aparenţă de democraţie. Nu întâmplător, ţăranii au ieşit în stradă, cerând guvernului apărarea drepturilor lor, în baza unei tradiţii stabilite de milenii.
4. Mişcarea Conservatoare este alături de ţăranii care, nesprijiniţi de nimeni, fac eforturi disperate de a salva ce se mai poate salva. În plus, cerem ca prin toate formele de protest, cei lezaţi în drepturile lor, să oblige Guvernul să blocheze aplicarea acestei legislaţii criminale. Dacă Uniunea Europeană nu este decât o instituţie de jaf al avuţiei naţionale, nu ne mai trebuie această uniune care ne condamnă la foame. Băncile, industria, comerţul, resursele minerale, nu mai sunt de mult ale României, ci ale unor cercuri oculte faţă de care guvernanţii noştri nu sunt decât nişte slugi puse să administreze o provincie ocupată.
5. Români, veniţi-vă în fire cât nu este prea târziu! Dacă este nevoie, ieşiţi în stradă împotriva celor care, mâine-poimâine, ne vor însemna ca pe vite şi ne vor supune prin ameninţarea cu foamea. Iluzia libertăţii a murit, iar cine nu vrea să fie sclavul unei oculte fără formă şi chip, dar prin aceasta cu atât mai primejdioasă, trebuie să treacă la fapte.

Istorie evreiasca la Calafat
La Calafat, pe meleaguri incarcate de istorie - o datorie a inimii Conf. dr. Corneliu Sabetay - descendent al uneia dintre cele mai vechi familii evreiesti din oras - este, de patru ani, presedintele Comunitatii Evreilor din Craiova. "Am acceptat aceasta onoare - ne-a spus domnia sa - nu din dorinta de a avea inca o functie sau un salariu. Am primit o datorie fata de stramosii mei, fata de tatal meu, care a fost si el presedinte al Comunitatii Sefarde din Craiova, din respect pentru munca depusa aici de Iancu Zimel, cel ce si-a consacrat 45 de ani conducerii acestei obsti, din credinta ca trebuie sa avem relatii bune cu toti cei care cred in Dumnezeu si alaturi de care am trait de-a lungul veacurilor si traim si azi". Corneliu Sabetay s-a nascut la 1 aprilie 1944. la fel ca tatal, fratele si, mai apoi fiul sau, a absolvit Liceul "Fratii Buzesti", cu media maxima in fiecare clasa, a luat licenta in medicina la Timisoara si, dupa stagii la Plenita si Bucuresti, a venit, prin concurs, in 1975, la Spitalul nr. 1 din Craiova, unde a efectuat pana acum 25000 de operatii de chirurgie pediatrica. In 1978, a devenit si cadru didactic universitar, azi avand gradul de conferentiar. Intre 1992 si 1996, a fost consilier municipal, iar din 1996, este consilier judetean. Din 1997, este membru al Societatilor de Chirurgie Pediatrica din Franta si Grecia. Calatorind pe meleagurile Olteniei, am poposit la Calafat, oras-port cu mari traditii istorice si economice din sudul judetului Dolj, situat pe malul stang al Dunarii, si care, astazi, priveste cu incredere spre viitor, in asteptarea constructiei podului, care va face legatura dintre Europa Centrala si sud-estul continentului. Am fost la Calafat, solicitati de primarul orasului, ing. Traistaru, si de Consiliul Municipal, in frunte cu distinsul director al Spitalului, dr. chirurg Stelica Voinea, si carora le multumim pentru amabilitatea de care au dat dovada si de faptul ca ne-au semnalat existenta unor vestigii ale unei vechi comunitati evreiesti, care a existat si in acest spatiu romanesc. Impreuna cu dansii si cu multi alti prieteni din oras (ne luam libertatea de a-i numi astfel), am pornit pe urmele trecutului acestei vechi comunitati. "Oriunde se asaza zece familii de evrei - spunea candva profesorul M. Staureanu -, prima lor grija este de a-si cladi o scoala, o sinagoga si de a cauta un loc pentru casa eterna". In Calafat au existat toate aceste institutii. Intr-o lucrare monografica despre Calafat, scrisa de un fost primar al urbei, I. S. Dragulescud, este mentionat faptul ca, in 1897, a fost ridicata o sinagoga slujita de un rabin si un ceaus. Constructia acestei sinagogi a costat 16000 lei, suma provenita din donatiile comunitatii israelite locale. Despre existenta scolii israelite aflam din traditia orala. Constantin Resteanu, avand venerabila varsta de 91 de ani, coleg la scoala romaneasca cu fii de negustori evrei, isi aminteste ca acestia urmau, in paralel, cursurile scolii israelite situata pe B-dul Tudor Vladimirescu, in curtea scolii aflandu-se si sinagoga. Dupa alte surse, o casa de cult evreiesc se afla construita pe strada Jiului. Despre caracterul si atitudinea morala a acestor negustori aflam tot din traditia orala. Croitorul Mateescu St. Aur isi aminteste cu nostalgie de vremurile cand lucra pentru negustorii evrei: "... evreii erau cinstiti, nu-mi amintesc sa fi fost implicati in procese. Daca intrai la ei in pravalie in zilele de luni, cand faceau 'saftea', plecai cu cele trebuincioase la un pret redus sau pe datorie". Mai aflam ca Solomon, cerealistul, a adus la Calafat 30 de perechi de boi pe care i-a dat taranilor pe datorie. Evreii se indeletniceau cu comertul cu cereale, cu manufactura, erau ceasornicari, bijutieri. Femeile evreice erau casnice. Cat priveste portul - se imbracau decent, nu se deosebeau de ceilalti. La recensamantul din 1918, gasim urmatoarele nume de origine evreiasca: Iacob Elias (2), Emmanuel Magder (3), Iancu Moise (4), Ona Calef (2), Rubi Jarchy (4), F. Pincas (1). La recensamantul din 1930, s-a constatat o crestere a comunitatii, care ajunsese la 56 de persoane. Iata cateva nume care s-au tiparit in memoria locala: Rubi si Sandu Jarchy - manufacturieri; Jani - cerealist; Solomon - cerealist; Avram Simon - negustor; Moscu Lewi - negustor, avea si proprietati (casa in care a locuit se afla si astazi pe B-dul Tudor Vladimirescu). Existau de asemenea, case de cereale reprezentate de evrei: Casa "Draichus-Zeiner", Casa "Dulman-Blanck". Alte nume de care isi amintesc octogenarii din Calafat: Marcel Calef, Adolf Klein, Yahnick, Alagem Elias, familia Halm, fratii Bernardt. In memoria locului s-a pastrat si denumirea de "Dealul Ovreiului", astazi o ridicatura de pamant aflata la intrarea in Calafat dinspre Ciupercenii Vechi. Dovada cea mai edificatoare a existentei unei comunitati evreiesti la Calafat ne-o ofera monumentele funerare din cimitir. De cateva secole, isi odihnesc osemintele in cimitirul evreiesc oameni care au trecut in eternitate ca eroi, ca personalitati reprezentative ale Calafatului sau ca oameni simpli care vin din istorie, care au avut o identitate, numele de pe pietrele monumentale dezvaluindu-ne, in buna masura, originea lor sefarda. Datorita trecerii timpului, din cele circa 60 de monumente, o mare parte au fost deteriorate, ele necesitand lucrari de restaurare, pentru care am solicitat ajutorul Primariei orasului Calafat. Cu ocazia "Zilelor Europene ale Culturii Iudaice" (2000), organizate de catre F.C.E.R., in cadrul Muzeului de Istorie a Evreilor, din Bucuresti, s-au adus dovezi, sustinute prin documente de arhiva, despre rolul benefic al comunitatilor evreiesti pentru poporul roman; cele prezentate de noi inscriindu-se ca o pagina de istorie comuna ce configureaza un colt al unui judet - judetul Dolj. Conf. dr. Corneliu Sabetay, presedintele Comunitatii Evreilor din Craiova Lucica Anghel, studenta anul IV, Universitatea din Craiova, Facultatea Filosofie-Istorie-Geografie
Saturday, March 28, 2009
Mişcarea Conservatoare
Email This Post Print This Post
Miscarea Conservatoare
Consecventă liniei sale politice, Mişcarea Conservatoare ia act cu profundă îngrijorare de faptul că procedurile parlamentare au intrat în faza finală, iar România, prin semnătura preşedintelui său, va adopta fără nici o rezervă o constituţie europeană uşor coafată, subordonându-şi întreaga politică internă şi externă megastatului european. Departe de a ne lăsa amăgiţi de retorica triumfalistă a clicii de politicieni corupţi care nu mai conduc de multă vreme ţara în numele românilor, ci în numele Ocultei economico-financiare care guvernează bătrânul continent, noi atragem atenţia asupra faptului că acest act nu face nimic altceva decât să consfinţească, de drept, ceea ce, de fapt, s-a petrecut, deja. Practic, guvernanţii noştri nu mai administrează decât propriile lor interese. România nu mai are bănci, nu mai are resurse minerale, nu mai are industrie, nu mai are agricultură. Capitalul românesc este ca şi inexistent, toate activităţile economice fiind dependente de interese străine.
De aproape douăzeci de ani, nu facem nimic altceva decât să ne subordonăm interesele naţionale unor proiecte din care nu vom câştiga decât calitatea de sclavi moderni, manevraţi fără scrupule, de o adunătură veroasă, prin foame, frig şi spectrul pierderii locurilor de muncă la cea mai mică împotrivire. În tot acest interval de timp, diabolicul sistem al mondializării a făcut asemenea progrese, încât numai cu greu i se mai poate împotrivi cineva. Prin recentele legi privind înregistrarea şi stocarea traficului de telefonie şi al comunicaţiilor de pe internet, sau introducerea biocipurilor pe documentele de identitate, statul totalitar european şi-a asigurat controlul total al tuturor pârghiilor de putere. Ni se vorbeşte despre democraţie, dar drepturile şi libertăţile noastre sunt, deja, de domeniul trecutului, aparatul de stat devenind jandarmul prin care naţiunea este ţinută sub un control sever. Mişcarea Conservatoare este singura formaţiune politică în măsură să spună răspicat că românii nu trebuie să-şi mai facă nici un fel de iluzie. În comparaţie cu ce ni se pregăteşte, sinistra orânduire comunistă ni se va părea o joacă de copii debili. În aceste condiţii, se pune întrebarea firească dacă mai există soluţii. NOI CREDEM CĂ DA. IATĂ NUMAI CÂTEVA DINTRE ELE.
1. Sancţionaţi politica trepăduşilor din aşa-zisa noastră clasă conducătoare –aşa îşi spuneau şi comuniştii – prin totala neprezentare la urne cu prilejul viitoarelor alegeri europene.
2. Nu vă prezentaţi la urne nici la alegerile prezidenţiale şi organizaţi întreaga gamă de proteste posibile împotriva politicii criminale a administratorilor intereselor străine care îşi spun guvernanţi.
3. Refuzaţi să vă supuneţi directivelor europene aberante. Victoria, fie şi parţială, a crescătorilor de animale care şi-au apărat drepturile în stradă arată că încă nu este totul pierdut. Protestele de stradă îi înspăimântă, aşadar, organizaţi altele, uniţi-vă, români, în faţa Fiarei Totalitare.
4. Folosiţi toate pârghiile juridice pentru a vă câştiga drepturile şi treceţi la ample acţiuni de nesupunere civică. Cei care ne conduc nu mai au nici un fel de legitimitate, fiind votaţi de mai puţin de jumătate din populaţie. Ei nu se mai reprezintă decât pe ei şi pe stăpânii lor fără chip, ascunşi în spatele unor uriaşe conturi bancare de prin diverse paradisuri financiare. Faceţi-i să afle că nu pot rezista în fotoliile lor confortabile decât dacă noi, masa umilită a României profunde, plătim impozitele care îi îmbogăţesc.
5. Mişcarea Conseratoare recomandă organizarea unei greve fiscale generale, care ar paraliza în doar câteva săptămâni întregul sistem.
6. Trebuie procedat în aşa fel, încât actuala scursură autointitulată clasă politică să dispară. În momentele grele ale istoriei, românii au găsit întotdeauna soluţii, iar conducătorii de astăzi pot afla că nu sunt veşnici şi că nu au monopolizat întreaga inteligenţă a naţiunii, ba, dimpotrivă, au favorizat domnia absolută a ipochimenilor care s-au ajuns fără merit şi ştiinţă de carte, doar prin hoţie şi crimă. AŞA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU!
CANCELARIA MIŞCĂRII CONSERVATOARE

Friday, March 27, 2009
American Genocid, crussade or just "Human Progress"
By conservative estimates, the population of the United states prior to European contact was greater than 12 million. Four centuries later, the count was reduced by 95% to 237 thousand.Hispanish, quickly implemented policies of slavery and mass extermination of the Taino population of the Caribbean. Within three years, five million were dead. Las Casas, the primary historian of the Columbian era, writes of many accounts of the horrors that the Spanish colonists inflicted upon the indigenous population: hanging them en mass, hacking their children into pieces to be used as dog feed, and other horrid cruelties.
Expansion of the European colonies led to similar genocides. "Indian Removal" policy was put into action to clear the land for white settlers. Methods for the removal included slaughter of villages by the military and also biological warfare. High death rates resulted from forced marches to relocate the Indians.
The Removal Act of 1830 set into motion a series of events which led to the "Trail of Tears" in 1838, a forced march of the Cherokees, resulting in the destruction of most of the Cherokee population."
Death was primarily because of associated military actions, disease, starvation, extremely harsh conditions during the moves, and the resulting destruction of ways of life.
We now also know that the Indians were intentionally exposed to smallpox by Europeans.
Probably one of the most ruinous acts to the Indians was the disappearance of the buffalo. For the Indians who lived on the Plains, life depended on the buffalo.
Genocide entered international law for the first time in 1948; the international community took notice when Europeans (Jews, Poles, and other victims of Nazi Germany) faced cultural extinction. The "Holocaust" of World War II came to be the model of genocide. We, as the human race, must realize, however, that other genocides have occurred. Genocide against many particular groups is still widely happening today. The discrimination of the Native American population is only one example of this ruthless destruction.

Tuesday, March 24, 2009
Politricks
nu e vorba de antiamericanism aici pentru ca jigodiile americane si slugile lor se adapteaza si stiti voi ce fac. Se intaresc si devin mai puternici. NU le faceti jocul criminalilor! Lasti-l pe Basescu si toti politicienii si vedeti-va de VOI singuri. Iar "romanilor" care din afara sau incolonat si va spun ca fara americani nu se mai poate trai spuneti-le sa se uite daca pot ... dincolo de zid. Dar nu are rost pentru ei, anyway.
Sunday, March 22, 2009
Satana ori masonii
care lupta finala, ce forte ale intunericului? Nici nu s-a inceput si tu visezi la lupta finala. Proportii imense, multi oameni, meeting? Aiureli, cu cine va "luptati" voi? Cu cei ce va aduc papica si si va dau apa? Ai grija sa nu fiti prea multi ca va ridica doza de clor sau fluor si va dezinfecteaza definitiv. Pai ei asta asteapta sa veniti cit mai multi ca sa faceti vinzare la bilete in toata tara, sa va pierdeti vremea, restaurantele si fastfoodurile vor avea cresteri substantiale si tot ei vor cistiga. Crezi ca daca orice pusti de 12 ani arunca cu guvernul masonic asta il legitimeaza sa cheme lumea "la arme". Cu provocari tendentioase "unde romanul de altatdata care isi apara tara cu viata" nu vei misca nici un deget de la mina. Sau esti furnizor de arme si nu mai ai fresh meat. Stai linistit ca nu iti vinde sufletul Satanei guvernul. Ceea ce poate sa iti vinda este, ceea ce ai tu nevoie. Indepartati-va nevoile si fiti liberi. Rupeti legaturile cu sistemul, dar nu luptati cu sistemul. Ei sint pregatiti sa va "primeasca". Atunci Satana se va usca cind mall-urile vor fi pustii, cind noi muritorii vom putea trai simplu altfel nu vom inlocui decit guvernul masonic cu guvernul neomasonic, scalvii ramin aceiasi manipulati de tine sau de mine ...
Profitul trece, romanii ramin
@ arbore: nu este societatea actuala "de la noi" care cultiva ... Este societatea de la EI care a gasit intodeuna la noi un popor firav si nepregatit timpului. La prima vedere, dar am rezistat si vom rezista si acum. Ne trezim noi mai tirziu dar ne trezim pina la urma, pentru ca avem ceea ce ei nu au: dragoste de pamintul din care sintem facuti si in care ne intoarcem mereu. Ei vin, secatuiesc, otravesc isi iau profitul si pleaca. Noi nu avem alt loc decit acest pamint sfint.
Saturday, March 21, 2009
Positive psychology
asa este Tamburus, depinde persoana cu i-o spui. Iar astazi romanii nu vor sa stie altceva decit destrabalarea care le-o ofera "civilizatia" vestica. Banuiesc ca deasta Zob nu mai este motivat sa scrie. Temporar sper, pentru ca avem nevoie de el. Am folosit in comentariu meu anterior "intreprinzator" sperand ca se subintelege eufemismul din context.
unui Om: excelent comentariul tau. Dar totusi stam si contemplam cum ne distrugem? Cum lepra americana acopera toata tara?

Katrina
mai fac o precizare nu pentru cei ce frecventeaza acest loc pentru ca ei cunosc ci pentru cei ce sint la prima vizita. Crestinism, protestantism, hinduism, islamism, budism, judaism , atheism pentru toti cea mai importanta trasatura este ca ei sint tinta prin care corporatiile isi sporesc avutia, puterea si controlul apoi fuzioneaza. Corporatiile nu au religie decit profitul si cresterea, adaptindu-se usor cu produsele/serviciile care buddistii ori crestinii le apreciaza. Oamenii nu se simt in siguranta de exemplu, apare citadela online, viata bate filmul. Nu mai exista contradictie, nimeni nu mai este prost astazi sa se opuna curentului majoritar. Din respect pentru credinta noastra stramoseasca nu voi da exemple cum se vor desfasura lucrurile la noi in tara. Dezbinarea, izolarea, dependenta totala de sistem sub masca falsa a sigurantei care nimeni nu o poate garanta decit fiecare individual. Ei creeaza artificial probleme sociale, economice ca sa suporte armate de parazitii si sa ne de falsa iluzie a sigurantei. Cei ce urmeaza calea occidentului vor avea "binecuvantarea" occidentului.
Comm
excelent comentariu Nechifor, "crestinii" sint aluatul caruia i se poate da orice forma, pacat ca multi romani cad in capcana si nu fac diferenta intre trairea ortodoxa si consumismul crestin occidental mai nou oriental, cum spui si tu nu mai este diferenta, spiritul a cazut in fata "bunastarii" materiale.
Friday, March 20, 2009
O alternativa viabila: Razboiul cosmic
comunitatea o faci tu, atunci cind te-ai saturat de sclavie. ai avut o noapte alba se vede, nu pot sa-ti dau un raspuns petru ca tu ai "raspunsuri". Nu este vorba de Urgie, de Frica Rea, de ascundere la tara nicidecum. Unii au numit simplu "Ingenuity Gap" si au lasat apocalipsa si pestii inmultii ai lui Hristos deoparte. Credinta care dezbina oamenii, care nu aduce pace, dragoste si apropiere intre oameni nu are nici un rost. Daca unii au vorbit aci de inarmare, de aparare este pentru ca nu au inteles ca s-au educat intr-o societate strimba bazata pe profit si concurenta cu multe dezechilibre si multe institutii artificial create doar pentru a incerca inutil a repara un system hodorogit numai pentru a mima actiunea.
O comoara salvata: semintele taranesti
Dr. biolog Silvia Strajeru
Directoarea Bancii de Resurse Genetice Vegetale din Suceava
"In politica agricola a Romaniei este ultimul moment in care se pot lua masuri pentru protejarea patrimoniului de seminte taranesti traditionale"
Legumicultura si, in general, agricultura romaneasca din ultimii 18 ani, a mers din esec in esec. De la rosiile taranesti, cu gust de gradina, cu care se fotografiau strainii, impresionati de gustul lor paradisiac, am ajuns sa punem in cosul zilnic niste imitatii tari ca piatra, fara gust si fara miros, semn al standardizarii genetice si al "fabricarii" lor industriale. Sunt celebrele rosii turcesti, italiene si olandeze, lipsite de gust, de savoare, de aroma. Chiar atunci cand provin din Vidra sau din alte sate din jurul Bucurestiului, rosiile de astazi sunt la fel de fade si de "cauciucate" ca acelea provenite din import, pentru simplul motiv ca semintele romanesti au fost inlocuite cu seminte mai ieftine si mai "productive" aduse din Occident. Situatia e similara la fasole, la varza, la ardei, la morcovi, la usturoi sau la ceapa. Legumele romanesti, traditionale, au fost tradate pentru "inlocuitori" de import. La fel s-a intamplat cu piata de seminte de porumb, grau, secara, mazare, bob etc., unde soiurile autohtone au ramas doar in amintirea producatorilor. Din nefericire, dupa 1990, dar mai ales dupa 2007, anul aderarii la UE, agricultura de tip intensiv explodeaza in Romania, practicata de marii latifundiari catre care, in mod nedrept, se indreapta grosul fondurilor UE. Ca urmare a subordonarii acestor mosieri de catre marile companii transnationale (care folosesc doar cateva tipuri de seminte pe tot mapamondul, afectand diversitatea biologica a Terrei), taranii romani se vad abandonati, descurajati, saraciti si obligati sa-si vanda pamantul sau sa renunte la semintele locale. Doar intr-un singur loc in tara, un grup de biologi, biochimisti si agronomi de elita, dedicati trup si suflet salvarii patrimoniului genetic vegetal national, vegheaza asupra traditiei semincere romanesti. Ei lucreaza in cadrul Bancii de Resurse Genetice Vegetale din Suceava, condusa de biologul Silvia Strajeru.
"Astazi e un lux sa gasesti pe piata produse de la tarani, cultivate traditional"
- Conduceti o Banca de cercetare, cel putin curioasa ca specific, despre care nu s-a prea vorbit in ultimii 18 ani. Care este istoricul ei?
- Inca din 1990, cand a fost infiintata, Banca a fost marcata de o subfinantare cronica. Ca mai toate institutiile de cercetare din Romania, ea nu a constituit o prioritate pentru unii birocrati din Ministerul Agriculturii. In ultimii sase ani, am beneficiat, totusi, de investitii de circa 40 de miliarde lei vechi, pentru reparatii si modernizare, operatiuni pe care speram sa le finalizam in 2008. Un rol insemnat in supravietuirea noastra l-au avut insa proiectele cu finantare externa (FAO, Institutul International de Resurse Genetice Vegetale, SEEDNet - program finantat de guvernul suedez). In acest fel, am capatat vizibilitate la nivel european si international, mai mult decat in tara. Nu este putin lucru, totusi, sa reusesti sa pastrezi in depozitul rece un numar de peste 14.000 de probe de seminte, din care aproape 6000 sunt populatii locale de porumb, grau, orz, secara, fasole, bob, in, canepa, ardei, tomate, castraveti, dovleac, salata etc. Din nefericire, cea mai mare parte dintre aceste varietati au disparut din cultura, dar pot fi reintroduse in locurile de origine, printr-un program amplu, sustinut politic si financiar.
- Conservarea semintelor romanesti mi se pare un act de patriotism. Ce sanse sunt sa reabilitam soiurile autohtone de pomi, plante tehnice, cereale, legume?
- Pastrarea propriei noastre biodiversitati, folosind tehnici specifice celor doua strategii de conservare (ex situ, adica in laboratoarele Bancii, si in situ, adica pe terenurile unde semintele au fost identificate), este si o obligatie nationala, avand in vedere ca Romania este semnatara Conventiei pentru Diversitate Biologica si a Tratatului International de Resurse Genetice Vegetale pentru Alimentatie si Agricultura - acorduri care au prevederi precise in acest sens. Din pacate, astazi, tendinta de uniformitate se manifesta extrem de pagubos, atat pentru soiurile romanesti obtinute prin ameliorare stiintifica, cat mai ales pentru "creatiile" multor generatii de tarani din diferite zone ale tarii. Piata semintei este tot mai mult acaparata de companiile mari, care comercializeaza chiar si organisme modificate genetic (OMG-uri). Nu stiu ce va fi peste 50 de ani, dar stiu sigur ca astazi e un lux sa gasesti pe piata produse agricole de la tarani, obtinute din seminte de cereale, legume, leguminoase, pastrate din generatie in generatie si cultivate intr-un sistem agricol traditional, adesea ecologic. Avem, daca vreti, datoria morala fata de cei ce vor urma, sa pastram zestrea genetica autohtona, convinsi fiind ca tot ce abandonam astazi maine s-ar putea sa ne fie folositor. Pentru ca si cei care vor trai in viitor sa se poata desfata cu bunatati traditionale, trebuie sa conservam ceea ce inca avem, nu doar in colectiile gazduite de Banca, ci si in gradinile sau livezile taranilor.
"Daca statul nu ia masuri acum, maine va fi prea tarziu"
- In piete sunt tot mai putini tarani. In schimb, sunt multi "negustori". Ei nu vand ce produc taranii, ci marfa importatorilor, adica rosiile, usturoiul si celelalte legume de... ipsos. Caut ceapa romaneasca, neuniforma, moale, foioasa, mustacioasa. Nu exista. In schimb, pot cumpara ghiulele galbene din Olanda si Turcia - cepe usturoaie si fara gust, fara must, fara aroma. Mai sunt undeva soiurile bune de dinainte de 89?
Dr. biolog Silvia Strajeru - O comoara salvata: semintele taranesti
Banca de gene din Suceava
- Sunt la Banca, intr-o forma sau alta de conservare, dar e bine sa fim constienti ca, daca statul nu ia masuri acum, maine va fi prea tarziu. Accesul la pliculetele cu seminte aduse din strainatate ne-a facut sa renuntam la munca destul de migaloasa de a lasa pe curpen, sa se matureze, cele mai frumoase si sanatoase legume; sa scoatem semintele, sa le uscam in conditii speciale, neagresive, apoi sa facem rasaduri si sa reluam ciclul de cultura. In pietele din provincie, mai gasesti inca batranele sfatoase care, in hartie de ziar, isi vand pretioasele seminte de diferite legume. Incurajator e ca lumea, multi oraseni sau tarani, s-au trezit si cauta seminte traditionale, apreciind mai mult roadele acestora. Din pacate, mai ales in cazul legumelor, eroziunea genetica a actionat foarte violent, taranii din zonele producatoare nerezistand pe piata cu semintele lor traditionale. Acestia sunt, in general, batrani, cu resurse financiare extrem de reduse, care nici macar nu-si permit deplasarea intr-o piata oraseneasca. Intr-o recenta expeditie de colectare (mai 2008), expertii Bancii au descoperit in comuna Sacalaseni, jud. Maramures, o localnica, pe nume Coltau Maria, de 63 de ani, care vindea seminte traditionale de castraveti, ridiche, patrunjel, marar, sfecla, salata. Din ce in ce mai rar, prin "peregrinarile" noastre, gasim incapatanati pastratori ai traditiei in materie de varietati semanate in gradina din preajma casei.
"Avem o echipa de biologi, ecologi, agronomi. Le vorbim oamenilor din poarta in poarta"
- De ce suprafata dispuneti pentru a conserva soiurile amenintate cu disparitia?
- Campul experimental are suprafata de un hectar si este folosit pentru studii stiintifice, pentru multiplicarea esantioanelor de seminte colectate de specialistii bancii, pentru regenerarea probelor aflate in colectii si, de asemenea, pentru prezervarea colectiei de plante cu inmultire vegetativa (192 genotipuri de cartof, ceapa, usturoi). Colectiile de seminte, principala forma de conservare practicata de Banca, sunt depozitate in camere frigorifice (unele cu temperatura de minus 20gr.C si altele cu regim termic de +4gr.C), a caror capacitate totala permite pastrarea a 50 000 de probe.
- Ce face Banca pentru a-i ajuta pe tarani sa pastreze soiurile din propria gradina?
- Avem o echipa alcatuita din biologi, ecologi, agronomi care, in misiunile de prospectare, inventariere si colectare, organizate de Banca in fiecare an, incearca sa constientizeze comunitatile rurale privind importanta cultivarii si utilizarii populatiilor locale de porumb, grau, cartof, legume etc., accentuand asupra rolului taranului roman ca pastrator al traditiei si obiceiurilor mostenite de la parinti si bunici. In aceste expeditii, le vorbim oamenilor din poarta-n poarta, contactam oficialitatile locale (primar, agent agricol), dar si pe preotii sau profesorii de biologie, pentru a ne informa despre preocuparile agricole ale locuitorilor din zona respectiva si a identifica persoanele care cultiva populatii locale. Organizam intalniri cu taranii pentru a le explica ce cautam pe la portile lor, le oferim pliante cu imagini din deplasari anterioare si-i rugam sa ne raspunda la un interviu. Informatiile culese, poate la fel de importante ca probele insele, sunt introduse in baza de date a Bancii. Din nefericire, bugetul nostru e insuficient pentru astfel de deplasari, asa incat ne-am orientat catre activitati de colectare cu parteneri straini (care suporta toata cheltuiala). Avem o dotare improprie pentru zonele de munte in care trebuie sa ajungem. Ne deplasam cu o Dacie 1300, donata de FAO in anul 2000.
- Cum vedeti iesirea din aceasta situatie?
- Am propus, in diverse ocazii, crearea unei structuri nationale care sa administreze patrimoniul genetic al Romaniei. Acest lucru se intampla in multe tari din vestul Europei, unde reorganizarea activitatilor aferente domeniului conservarii biodiversitatii imbraca forma unor programe nationale de resurse genetice vegetale, in care sunt implicate toate institutiile din domeniu. Ideal ar fi sa ia fiinta, si in Romania, un asemenea program oficial, finantat de la bugetul de stat, dar inainte de toate se impune elaborarea unei legi care sa protejeze varietatile traditionale taranesti. Certificarea semintelor respective poate fi asigurata de specialistii Bancii noastre. Pe scurt, in politica agricola a Romaniei este, probabil, ultimul moment in care se pot lua masuri, fara mari cheltuieli, in vederea protejarii si punerii in valoare a ceea ce a mai ramas dintr-un patrimoniu demn de invidiat pentru marea lui diversitate.
- Se mai poate salva agricultura traditionala, cu toata corola ei de soiuri locale, aflate in pericol de disparitie?
- Se poate, dar numai daca se acorda subventii taranilor care practica agricultura traditionala cu soiuri mai putin productive, dar infinit superioare din punct de vedere al calitatii, cu efecte benefice asupra sanatatii umane si a mediului inconjurator. Taranii ar trebui implicati intr-o structura nationala, iar produsele lor agricole sa fie promovate prin reteaua de agroturism, targuri speciale etc. Astfel s-ar imbunatati si calitatea vietii in comunitatile rurale si, cine stie, poate tinerii plecati acum in strainatate se vor intoarce la sat, pentru a continua traditia in cultivarea pamantului, atat de pretuit candva de taranul roman.
"Banca ofera gratuit seminte locale pentru a fi reintroduse in cultura"
- Care sunt cele mai mari pierderi de soiuri de cereale, fructe si mai ales legume romanesti?
- Pierderi s-au inregistrat la absolut toate speciile vegetale. Ritmul este alarmant. Dintre plantele textile, inul s-a pierdut in totalitate, iar in ceea ce priveste canepa, am avut surpriza placuta ca, in primavara acestui an, sa gasim o persoana din Grosii Tiblesului, jud. Maramures, pe nume Pop Marioara, de 70 de ani, care cultiva si prelucra o forma locala de canepa. Tipurile pure de porumb local, Cincantin, Hanganesc, Moldovenesc, Lapusneac, au disparut, de asemenea. Insa gratie activitatii inginerului doctor Mihai Cristea, fondatorul Bancii si ameliorator al porumbului, detinem in colectie valoroase populatii locale, apartinand acestor forme, care au fost colectate inainte de 1980. In ceea ce priveste cartoful, situatia este mult mai ingrijoratoare, identificandu-se numai 7 populatii locale in Bucovina si 3 in Muntii Apuseni, din zeci de populatii inregistrate in urma cu 10-20 de ani. Pierderi uriase sunt si la fasole: pana nu demult, in Romania, in special in Maramures, Satu Mare si Bucovina, se cultivau peste 100 de populatii locale de fasole, fiecare familie taraneasca semanand peste 20 de forme diferite. In 2008, am reusit sa colectam doar 13 varietati, din zona Maramuresului! Celelalte 87 probabil s-au pierdut.
- Daca un fermier sau un taran ar dori sa-si infiinteze o cultura traditionala, poate apela la rezervele dvs.? Vindeti seminte?
- Banca nu vinde seminte, ofera gratuit populatii locale pentru a fi reintroduse in cultura! Nu certificam soiuri, dar putem certifica populatii locale, adica seminte taranesti. Oferta noastra este in cantitati mici, de 25 seminte. Aceasta, deoarece probele din colectii cuprind numai 10.000 de seminte si sunt destinate studiilor stiintifice sau pentru reintroducere in cultura, in caz de calamitati, razboaie etc.
D-nei Silvia Strajeru ii puteti scrie sau solicita seminte la e-mail: genebank@suceava.astral.ro sau la fax/tel: 0230.52.10.16

Thursday, March 19, 2009
Noua Dreapta
nu este vina ND ptr ca nu a reusit sa adune mai mult de "n" mii de oameni. Acolo unde nu este nici D-zeu nu cere! Ce vreti sa aduca chilotei pe scene si destrabalare ca sa faca mai multi suporteri. Asa popor asa conducatori. Romanul nu mai e acelasi care era in urma cu 100 sau 50 de ani. E smecher, descurcaret, intreprinzator si mai ales vandut intereselor straine neamului. S-a lucrat mult pentru a-l transforma si acum numai spiritul de turma il calauzeste. Face nu ce ii dicteaza constiinta ci ceea ce fac ceilalti. Iar ceilalti azi sint dirijati din afara pe o cale care va fi dezastru pentru Romania. Inca o data felicitari ND ptr actiune!
Ethics sau cum sa devii CS
anul trecut un coleg a participat la un curs de "ethics" al corporatiei, eu am gasit un motiv sa protejez urechile de mizeriile lor asa ca dupa curs la iesirea din sala a dat intiietate la iesire fiintelor care tinusera cursul (venite de la "centru" de activisti cu propaganda) si glumet cum ii e felul unui om "needucat" in lumea noua le-a spus Lady or girls first,ele foarte serioase si ofensate au spus doar ca nu si-i insusit nimic de la curs si mai ales in fata tuturor ofensa amplificata fost amplificata. Managerul a spus ca ii pare foarte rau dar nu poate sa il mai ajute cu nimic. In 2 luni ne-a parasit binenteles pentru ca nu a respectat codul de etica al companiei, a fost norocos ca puteau sa-l cheme si in instanta. Cu wrong dismissal nici nu are rost sa te gandesti ca au armata de avocati experti in domeniul lor iar in cazul in care pierd procesul pot sa plateasca daune de citeva zeci de mii de $, ptr ca de fapt recupereaza ei banii de la ... voi contribuabili. Deci cistiga la doua miini. Dar au dat un exemplu ca nu se joaca si ca de acum incolo sintem nimic altceva decit obiecte (nimic nou am fost si pina acum dar era o bruma de opozitie formala doar si atit de ochii lumii). Dar acum cm nu mai exsita alternativa sau alt "pericol" ei sint singurii si pot sa faca ce vor. E bine, e rau opiniile sint impartite. Voi alegeti pe cine continuati sa finantati. Atita timp cit finantati parazitii se vor inmulti pe seama noastra
Misionarism
sua reprezinta doar forta armata in slujba elitei mondiale sioniste. Banii nostrii asa cum spune zob in loc sa stea local si sa contribuie la bunul mers al comunitatii locale, sanatate, educatie, transport local, administratie si altele sponsorizeaza trupele mercenari din Iraq, Afganistan si cite alte locuri unde popoarele sint asuprite de acesti nemernici fatarnici, crminalii innascuti care pot trai numai din exploatarea celorlalti. Citi americani ati vazut sa munceasca voi care sinteti in america? Muncesc numai imigrantii si sclavii. Ei se ocupa cu dezinformarea pe toate caile divertismentul si destrabalarea. Ei actorii mincinosi merg prin lume si propovaduiesc in numele lui D-zeu dar veniti la ei acasa sa vedeti mizeria si armata de sclavi care curata dupa curul lor astfel ca la TV se vede totul frumos, imagini prelucrate scenarii perfecte. Vedeti costurile si risipa din spatele acestui sistem corupt si veti intelege de ce se prabuseste acum cuibul de naparci al americii.
Wednesday, March 18, 2009
D-zeu sa-i ocroteasca pe romani
noi aici 1. nu sintem in "contradictie cu profetii ortodocsi" 2 putem sa citim pe Max Weber dar nu insemna ca si bunem botul la tezele lui. E adevarat ca ortodoxismul nu a creat idei in domeniul social si economic care sa duca la dezvoltare iar noi sintem foarte mindrii cu asta. Dezvoltarea, "civilizatia" sau progresul economic vi-l lasam voua protestantilor, puritanilor, imperialistilor, neoliberali ori neopagani sau oricare ar fi numele sub care veniti sa ne dati citate si lectii. Va respectam credintele dar ... noi avem saracia si neamul nostru. Si mai iubim pe desupra libertatea, independenta, suveranitatea. Chiar daca trecem printr-o criza morala (again???) tot vor ramine o mina de oameni pe care nu ii puteti gasi nici in gaura de sarpe. D-zeu sa-i ocroteasca pe romani
American dream or how to F.Y.
eu vorbeam despre trairea autosuficienta a comunitatii, satul traditional romanesc iar tu imi vorbesti de un numar limitat de persoane cu educatie aleasa care creeaza arta in mediu natural. Summer cottage ori cottage contry nu este viata romaneasca. NU este intoarcere inapoi ci revenirea la normalitate dupa 100 de ani de industrializare si dezastru ecologic. Se extinde ciuma de la oras si in zonele rurale? In viziunea ta, da. Managerii care isi construiesc vile si case de vacanta la munte la distanta de 2 ore de servici? Evident ca creend oaze de "fericire" intr-o lume simpla si lipsita de resurse vor fi invitati raufacatorii si inarmarea de care vorbea Petronius pentru apararea "bunurilor" este atunci justificata. Nimic mai fals! Cine vrea sa intelega, intelege! NU e loc sa vorbim aici de seed suicide, dar clement crede-ma ca noi am trecut prin criza in anii de liceu, Ray Bradbury, Huxley, Guenon, Orwell ca sa nu mai spun de cei noi dupa '80 sint literatura de vacanta de vara. Vorbesti de a "tine pasul cu occidentul" ? Am impresia ca ma intorc in epoca american dream, intelegi atol?
Tuesday, March 17, 2009
Popor blajin
Toti aveti partial dreptate, dar lipseste liantul care sa coaguleze ideeile bune intr-o actiune nationala pentru salvarea Romaniei din miinile strainilor. Sint aici si in alte locuri suficienti oameni care stiu ce au de facut numai ca astepta solutia de la altcineva. Solutia nu vine decit de la tine, de la mine. Este bine cunoscut ca oamenii simpli nu au capacitate de organizare fapt pe care se bazeaza Statul Corporatist. Dar de asemenea este cunoscut ca oamenii simpli actioneaza violent atunci cind intersele lor de grup sint grav viciate. Pentru acest moment este creata Forta de Ordine si pseudoArmata pentru interventiile interne impotriva "Statului de Drept" ca si cum noi am fi agresorii, cei lasati in afara sistemului (de asigurari, de sanatate etc).
Orice lucru are un inceput iar pentru noi primii pasi sint:
1. renuntarea la dezinformarea care ne-o serveste media pe toate canalele TV, Radio, presa scrisa.
2. crearea de grupuri de incredere nu mai mari de 2-3 persoane.
3. refuzul de a comunica cu sistemul actual vandut si corupt. Ei au nevoie de noi, noi nu avem nevoie de ei.
Romania a fost vanduta astfel ca cei ce ar trebui sa ne reprezinte vedeti bine ca numai pe noi nu ne reprezinta. Ei reprezinta interesele elitei mondiale si interesul lor fianciar. Pentru ei Romania este un reper turistic si vor sa-l faca “secure and safe” construind autostrazi, poduri, infrastructura in general. Nu pentru romanii se “modernizeaza” Romania ci pentru pentru lingaii si sclavii lor care isi vor varsa banii pe aici. Noi sintem pentru ei un popor blajin, usor manipulabil, dornic de bunastare, o tinta cum nu poate fi mai usoara alta, care are nevoie de o miscare sociala nationala (toate au fost sau sint usor compromise). Pentru noi pamintul tari este sfint, sa nu-i lasam sa ni-l batjocoreasca
4. Loviti in institutia fundamentala: BANUL refuzind sa achizitionati bunuri si/sau servicii de straini. Cumparati local, ajutati comunitatea locala astfel bunastarea creata va ramine in comunitate.
sa ne ajute D-zeu si sa ne fereasca de impostori!
5. Parasiti internetul cit sinteti inca liberi, nu cadeti in capcana. Nu lasati sarcina “intelectualilor” sa va faca curatenie in ograda. Profesia lor este cuvantul si retorica dar nu actiunea si fapta.

Masuri pentru perioada de criza
Cristian Pascu, esti abil in manipularea sentimentelor si inducerea informatiilor tendentioase. Traiesc printre cei ca tine si stiu cit sinteti de parsivi. Ceea ce spui tu nu este adevarat si vrei sa prezinti mincina drept adevar. Exista dragi cititori comunitati izolate mai mult sau mai putin, eu traiesc intr-una dintre ele, exista oameni care au facut trecerea de la o societate bazata de competitie, profit, risipa, la comunitate bazata pe viata de familie si intrajutorare reciproca. Asa am supravietuit de mii de ani pina cind elitele au realizat ca progresul nu poate merge la infinit si cresterea populatiei duce la diminuarea placintei lor. Atunci au inventat tot felul de scenarii apocaliptice la care tu si altii puneti botul si le faceti jocul. Societatea de consum a poluat riul copilariei tale si antidepresivele recomandate de nevestelor care nu au inteles ca nasterea unui copil nu e o obligatie ci un dar de la D-zeu. Care benzina, care carduri, dar ce o sa faca stranepotii tai cind nu vor mai avea nimic decit haos si poluare? Care spital? Alea privatizate care iti recomanda suicidul asistat pentru ca nu au BANI nici dupa ce au disponibilizat 70% din personal dupa ce acum 10 ani spuneau ca ei sint solutia relansarii sistemului medical, educational? Tu sustii societatea actula care duce intreaga umaniatate la dezastru? Tu spui ca sint utopii? Imi este greu sa nu iti spun Sitir Satana, spurcaciune cu toata modernizarea voastra! Pune mina pe o carte, iti recomand Alan Wiesman si vei vedea cum ati distrus lumea si nu vreti sa lasati ciolanul nici in ultimul moment. Nimeni nu are nevoie de voi stirpiturile Iadului ce sinteti.
Felicitari Gigel Chiazna pentru compilatie ai adunat suficiente informatii pentru a mai spune si tu orbilor cu 3 rinduri de solzi pe ochi ceea ceea ce trebuiau ei sa caute singuri si sa afle.

Monday, March 16, 2009
Din seria noi va creem problema noi va dam solutia
si daca Mica Britanie este cea mai supravegheta din lume noi le plingem de mila? Ori ce daca ei Marii Britanici, sint monitorizati zi si noapte hai sa acceptam si noi? Cit o sa ne mai uitam spre altii Mari iar noua ne punem cenusa in cap? Ei au primit ce au cautat! Noi o sa primim ce au primit ei daca acceptam “modernismul” lor. Aceiasi propaganda imperialista cum Sorin remarca in comentariul lui. Sa renuntam de buna voie la libertatea noastra doar pentru ca ne-am “educat” si stim ca teoretic nu mai avem solutii. Numai ca Romania Mare nu are inca populatia tembelizata ca Mica Britanie.@ Domino si Judex la prima vedere aveti dreptate. Dar ganditi-va cum noi am putea satisface nevoile celor “certati cu legea” (exclud cazurile patologice). Nu credeti voi ca sistemul actual creeaza loc in care oamenii lipsiti de educatie si mai putin inzestrati de D-zeu sa isi poata refula frustrarile? Daca regulamentul la licee obliga fetele sa poarte fusta aia scurta si profesorul fiind si el carne de om ii incolteste un gand atunci nu crezi ca cineva perverteste intentionat. Puteti voi sa faceti o paralela cu regimul comunist si sa comparati cind a fost romanul mai dispus la incalcarea legii? Ca a fost departe de a fi toata lumea multumita e adevarat, dar ce stia lumea aia de atunci? Nimic. Eram izolati de exterior.
Friday, March 13, 2009
DEZINFORMAREA – MIJLOC SI SCOP AL ACTIUNILOR PSIHOLOGICE AGRESIVE DESFASURATE DE CATRE INAMIC; MODALITATI DE CONTRACARARE
Lt. Mihai Solescu
Dezinformare este in general numita acea arta a de a induce in eroare ,ce este intotdeauna deliberata iar decizia de a recurge la ea releva o stare de spirit ale carei resorturi complexe nu pot fi deduse clar. Poate fi dictata de necesitate, avand in vedere amploarea mizei si pericolul unei confruntari deschise, relevand astfel slabiciune sau frica. Poate fi de asemenea o actiune premeditata pentru a obtine succesul cu minim de forte deoarece agresorul crede ca influentarea constiintelor este mai putin riscanta decat violenta fizica.
Pentru prima data notiunea de dezinformare a fost folosita in mediul sovietic inca din anii ’20 si desemna „un arsenal de mijloace cunoscute sau oculte destinate influentarii guvernelor straine, discreditarii opozantilor politici, in special emigranti, sublimarii increderii intre aliatii ostili Uniunii Sovietice, falsificarii aprecierilor adversarilor privind realitatea".
Conform Dictionarului Explicativ al Limbii Romane dezinformarea este „a informa gresit, in mod intentionat".
Dupa autorul celebrului „Tratat de dezinformare" Vladimir Volkoff dezinformarea este o „tehnica ce permite furnizarea de informatii generale eronate unor terti, determinandu-i sa comita acte colective sau sa difuzeze judecati dorite de dezinformatori".
Dezinformarea nu se rezuma numai la falsificarea constiintelor, ea se dovedeste a fi si puternica parghie de actionare psihologica, de conducere a indivizilor, de dirijare a opiniilor si ideilor, a starilor sufletesti si a comportamentelor umane.
Traim intr-o lume in care se pune tot mai mult accentul pe calitatea, dar si cantitatea informatiei. Daca informarea apare ca o necesitate vitala atat pentru organismul uman cat si pentru cel militar, dezinformarea pare sa fie o boala prin care il izoleaza de realitate, il dirijeaza prin judecati eronate spre stari confuze sau actiuni haotice.Dezinformarea seamana confuzie pentru a face cunostintele inutilizabile. O eroare singulara de apreciere poate determina aparitia unor consecinte neplacute, insa dezinformarea permanenta slabeste in mod insidios posibilitatile individului de a gandi corect. Incet, dezinformarea face ca lumea, realitatea sa devina incoerenta, difuza.
Evident ca in cadrul dezinformarii exista comunicare, insa, aceasta are un sens unic, de la dezinformator la cel manipulat, in scopul de a-i dirija celui din urma opiniile si ideile, starile sufletesti si comportamentul ca, in final, sa actioneze cu docilitate la ordinele primului. Mesajul (informatia) falsificata nu este decat unealta cu care se cauta un subiect selectionat sa actioneze in sensul dorit. Se dezinformeaza mai putin pentru a convinge, cat pentru a conduce catre un tel care, de obicei, este ascuns (camuflat).
Din aceasta cauza, in armatele straine si nu numai, dezinformarea este considerata „arma de razboi modern" si s-a constatat amploarea formidabila a fortelor acesteia, importanta tot mai mare pe care i-o acorda numeroase guverne. Este forma psihologica a subversiunii; ea vizeaza destabilizarea unui stat sau a unei societati. Ea transpune in practica placerea pentru disimulare si secret, dorinta de a exercita o putere oculta asupra unui adversar pe care incerci sa-l inseli.
Originalitatea dezinformarii moderne consta, se pare, din trei elemente:
o aparitia unei metodologii imprumutate de la publicitate, insa fondata pe descoperirile psihosociologice;
o influenta considerabila si marea diversitate a mijloacelor de informare in masa;
o intrebuintarea dezinformarii ca pe un adevarat sistem de arme.
Este important a nu confunda minciuna cu eroarea. Eroarea se opune realitatii. Minciuna se opune adevarului, care in majoritatea cazurilor, nu este, din pacate, decat o notiune relativa. La fel este si minciuna, ca urmare, ea poate avea o vasta gama de nuante. Practic, dezinformatorul este destul de indiferent fata de veridicitate spuselor sale. El nu recurge la minciuna decat daca ii permite sa deformeze mai mult realitatea, ceea ce constituie telul sau principal.
Exista mai multe variante pentru compunerea informatiei tendentioase:
1. dozajul de ½ adevar cu ½ minciuna, primele determinand acceptarea celorlalte; aceasta cu atat mai usor cu cat opinia publica este neutra sau deja partizana;
2. minciuna absoluta, adesea eficace datorita enormitatii sale ce poate seduce spiritele paradoxale;
3. contraadevarul neverificabil, datorita lipsei de martori;
4. minciuna prin omisiune, in special aceea care neglijeaza de a prezenta informatia in intregul contextul ei;
5. valorificarea accesoriilor, a faptului intamplator in detrimentul esentialului, estompat in mod savant;
6. amestecarea faptelor, a opiniilor sau persoanelor echivalente, care intr-o anumita varianta pot fi condamnate cu usurinta folosind o ilustrare adecvata, chiar daca este abuziva;
7. reminiscenta falsa sau comparatii nejustificate;
8. minciuna, inecata intr-un noian de informatii, existand posibilitatea de a fi regasita ulterior pentru a servi drept punct de referinta;
9. citate aproximative sau trunchiate;
10. afirmatii facute pe un ton: - angelic
- dezinvolt;
11. - indignat. exagerarea apocaliptica a unui fapt accesoriu si fara importanta in numele unor principii morale;
12. slabirea adversarului printr-o prezentare sarcastica sau persiflatoare;
13. etichetarea interlocutorului, atribuindu-i o pretinsa apartenenta la un anumit sistem de idei ce poate fi respins mai usor decat discutarea in detaliu a argumentelor veritabile prezentate;
14. forma superioara a minciunii ramane spunerea adevarului, lasandu-se sa se inteleaga ca este o minciuna sau negarea unei afirmatii in asa fel incat interlocutorul sa creada ca este aprobata.
Ceea ce trebuie sa retina orie militar este ca exista mijloace numeroase de a fi inselat daca nu-si exercita in orice moment spiritul critic si nu-si mentine treaza vigilenta.
Dezinformarea se prezinta sub mai multe forme si anume:
o distorsiunea;
o filtrajul;
o scurtcircuitarea;
o redundanta;
o supraincarcarea canalelor de comunicare
Distorsiunea - forma de dezinformarea prin care se culeg, prelucreaza si transmit, in mod intentionat, mesaje eronate.
Filtrajul-forma a dezinformarii, prin care se modifica mesajul, partial sau total, in mod intentionat, pe parcursul inregistrarii, prelucrarii si transmiterii datelor si informatiilor.
Scurtcircuitarea - forma subtila a dezinformarii, prin care se elimina, intentionat, din circuitul sau fluxul informationale, anumite persoane sau subdiviziuni organizatorice.
Redundanta-proces de inregistrare, prelucrare si transmitere repetata a unor date si informatii.
Supraincarcarea canalelor de comunicare - proces prin care se culeg, prelucreaza si transmit date si informatii inutile.
Daca informatia apare ca o necesitate vitala a existentei umane si organizationale, ea poate fi, in acelasi timp, sursa unor pericole in cazul manuirii incorect, iresponsabile
Trebuie analizate trucajele posibile, sau cunoscute la ora actuala, profitand de necunostinta de cauza a publicului:
1. Negarea faptelor - daca publicul nu are nici o cale de a-si confirma ce s-a intamplat in realitate, se pot pur si simplu nega faptele.
2. Inversarea faptelor - sustinerea cu tarie a unui fapt care nu s-a petrecut, ireal.
3. Amestecul intre adevar si minciuna, cu diverse titluri – pornind de la ideea ca publicul este mai mult sau mai putin informat se incearca sa se minta in proportie de 100%.
4. Modificarea motivului – schimbarea pozitiei, „dupa cum bate vantul".
5. Modificarea circumstantelor – se face prin modificarea proportiilor in fortele prezente
6. Estomparea – suprainformarea cu rol de a capta interesul publicului.
7. Camuflajul – forma superioara a estomparii, se prezinta in detaliu cele afirmate.
8. Interpretarea – fara a fi negate, modificate, estompate sau camuflate, faptele se pot prezenta si comenta intr-un mod favorabil sau nefavorabil.
9. Generalizarea
10. Ilustrarea – se pleaca de la particular la general, dar si invers.
11. (Inversarea) Parti egale – aceasta inegalitatea ajunge uneori pana la proportia de 100%, deci se schimba total raportul de forte.
* * *
In lupta dusa impotriva dezinformarii trebuie avut in vedere unele aspecte importante. In primul rand, sa nu se ofere un teren favorabil adversarului insa, totodata, sa nu se compromita dezbaterea ca element vital al democratiei. In acest context, baza cea mai solida a apararii se va afla in mentalitatea fiecarui individ. Nici o protectie nu va fi cu adevarat eficace fara perceperea de catre toata lumea a faptului ca fiecare individ in parte este o tinta finala a oricarei actiuni dezinformative si deci ca fiecare trebuie sa participe personal la propria aparare.
Sarcina ce revine fiecaruia trece , inainte de toate printr-o educare a spiritului critic. si aceasta incepe in materie de informare cu dorinta de a nu considera suficienta dezbaterea de idei „oferite pe tava" si a incerca de ajunge singur la sursa printr-o conduita activa. Nu trebuie sa ne limitam la preluarea pasiva a stirilor ci trebuie adoptata obisnuinta de a le cauta si pe cit posibil, de a le controla prin toate mijloacele avute la dispozitie.
Concretizand se pot da cateva sfaturi cateva sfaturi „candidatilor la dezinformare" stiind ca vulnerabilitatea unei tinte este in functie de personalitatea individului amenintat, de situatia sa socio-profesionala(in special cand apartine mediilor de influenta sau este o autoritate in materie decizionala):
o sa nu te lasi sufocat de informatie;
o formularea de principii si opinii doar asupra subiectelor la care se poate avea acces la mai multe surse de informare;
o practica spiritului de contradictie;
o refuzarea autocenzurilor;
o examinarea:
o sursei;
o continutului informatiei;
o momentul si/sau contextului in care a fost lansata;
o confruntarea cu realitatea;
o comunicarea (sa fie) suportiva:
o ataca problema si nu persoana;
o fi descriptiv si nu evaluativ;
o fi specific, concret si nu general, global;
o valideaza interlocutorul;
o asigura continuitatea procesului de comunicare;
o asuma-ti raspunderea;
* Bibliografie
Henri Pierre Cathala – Epoca dezinformarii, Editura Militara, Bucuresti, 1976.
Bogdan Ficeac – Tehnici de manipulare, Editura Nemira, Bucuresti, 1998.
James Lull Massmedia – Comunicare; Manipulare prin informatie.
Vladimir Volkoff – Tratat de dezinformare.
Inapoi la cuprins

ZVONUL
Zvonul (53) este definit ca o afirmatie prezentata drept adevarata fara a exista posibilitatea sa I se verifice corectitudinea. Pentru Allport sI Postman, primii care au studiat acest fenomen, zvonurile reprezinta ''un enunt legat de evenimentele la zi, destinat a fi crezut, colportat din om in om, de obicei din gura in gura, in lipsa unor date concrete care sa ateste exactitatea lui. Peterson sI Gist definesc zvomnul ca o ''relatare sau explicatie neverificata care circula din om in om sI este legata de un obiect, un eveniment sau o problema de interes public. T. Shibutani da o definitie mai buna a zvonului, ca find ''produsul importantei sI ambiguitatii'': daca importanta este 0, in nici un caz nu se poate vorbi despre un zvon; la fel despre ambiguitate: declaratiile oficiale eleimina zvonurile, pe cand lipsa lor nu face decat sa potenteze aparitia sI circulatia lor.Zvonuile sunt puse in circulatie pentru ca au o dubla functie: de a explica sI de a atenua anumite tensiuni emotionale. De exemplu, calomnierea unei persoane are ca efect atenuarea urii care i se poarta. Circulatia zvonurilor este dependenta ce contextele sociale (credibilitatea institutiilor sociale, sistemul de organizare sI circulatie a informatiei formale, tipurile raporturilor de putere), de trasaturile de personalitate ale indivizilor si de nevoile psihosociologice ale indivizilor si grupurilor.
Subscribe to:
Posts (Atom)