ROSTUL
http://bradut-florescu.blogspot.com/2010/03/rostul.html
Când te desparţi din vina ta, încerci o vreme să te lupţi cu ireversibilul, îţi dai seama că n-are sens, te lamentezi de formă şi renunţi. Când te desparţi din vina celuilalt, ai nevoie de o perioadă de timp ca să înţelegi ce s-a întâmplat. Iei povestea de la capăt, pas cu pas şi te chinui să pricepi ce n-a fost bine şi unde ar fi trebuit ca lucrurile să apuce pe alt drum.
La fel se întâmplă şi atunci când te desparţi de ţara ta. Dezamăgit, înşelat, mânios, îndurerat. Nu ţi-e uşor s-o laşi. Ţara şi mama nu ţi le alegi. Te aşezi pe celălalt mal al lumii şi cauţi răspunsul: ce s-a întâmplat cu ţara mea de-am fost nevoit s-o părăsesc.
României i-a dispărut rostul. E o ţară fără rost, în orice sens vreţi voi. O ţară cu oameni fără rost, cu oraşe fără rost, cu drumuri fără rost, cu bani, muzică, maşini şi ţoale fără rost, cu relaţii şi discuţii fără rost, cu minciuni şi înşelătorii care nu duc nicăieri.
Există trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pământul şi credinţa.
Bătrânii. România îi batjocoreşte cu sadism de 20 de ani. Îi ţine în foame şi în frig. Sunt umiliţi, bruscaţi de funcţionari, uitaţi de copii, călcaţi de maşini pe trecerea de pietoni. Sunt scoşi la vot, ca vitele, momiţi cu un kil de ulei sau de mălai de care, dinadins, au fost privaţi prin pensii de rahat. Vite slabe, flămânde şi bătute, asta au ajuns bătrânii noştri. Câini ţinuţi afară iarna, fără măcar o mână de paie sub ciolane.
Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolosiţi. O fonotecă vie de experienţă şi înţelepciune a unei generaţii care a trăit atâtea grozăvii e ştearsă de pe bandă, ca să tragem manele peste. Fără bătrâni nu există familie. Fără bătrâni nu există viitor.
Pământul. Care pământ? Cine mai e legat de pământ în ţara aia? Cine-l mai are şi cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei susţine un program care se intitulează “Sufficiency Economy”, prin care oamenii sunt încurajaţi să crească pe lângă case tot ce le trebuie: un fruct, o legumă, o găină, un purcel. Foarte inteligent. Dacă se întâmplă vreo criză globală de alimente, thailandezii vor supravieţui fără ajutoare de la ţările “prietene”.
La noi chestia asta se numeşte “agricultură de subzistenţă” şi lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca ţăranii să-şi cumpere roşiile şi şoriciul de la hypermarketuri franţuzeşti şi germane, că de-aia avem UE. Cântatul cocoşilor dimineaţa, lătratul vesel al lui Grivei, grohăitul lui Ghiţă până de Ignat, corcoduşele furate de la vecini şi iazul cu sălcii şi broaşte sunt imagini pe care castraţii de la Bruxelles nu le-au trăit, nu le pot înţelege şi, prin urmare, le califică drept nişte arhaisme barbare. Să dispară!
Din beţivii, leneşii şi nebunii satului se trag ăştia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pământ, ca nu erau în stare să-l muncească.
Razboiul informatiilor. Acesta este un concept stabilit pentru prima data de americani si consta in utilizarea ofensiva si defensiva a sistemelor de informare pentru a exploata, corupe si distruge informatiile si sistemele de informare ale adversarului, protejandu-se insa propriile informatii si sisteme ...
Search This Blog
Monday, June 06, 2011
Sunday, June 05, 2011
”Protejarea civililor” nu se face prin bombardamente!
http://scanteia.npcr.ro/ziar/2011/martie/3.php
Florin Radu, Gheorgiţă Zbăganu
Noi, în calitate de comuniști români dar și militanți pentru pace, membri ai Asociației Militanților pentru Pace Egalitate și Progres Social”Scânteia”, privim cu mare îngrijorare şi condamnăm cu fermitate agresiunea brutală a câtorva ţări membre NATO împotriva statului libian independent şi suveran.
Până acum imperialiştii americani, francezi şi britanici, cei mai importanţi reprezentanţi ai alianţei imperialiste NATO, au întreprins peste 100 de atacuri aeriene şi cu rachete de croazieră împotriva Libiei, atacuri soldate până acum cu sute de morţi din rândul populației civile.
Imperialiştii americani, britanici şi francezi, sprijiniţi şi de alţi imperialişti, cum ar fi de exemplu cei israelieni, au atacat Libia pentru că doresc să compenseze teribila pierdere pe care blocul imperialist din jurul SUA a suferit-o la începutul acestui an în Egipt, când o AUTENTICĂ revoluţie populară, la care au participat oameni din cele mai diverse pături sociale şi forţe politice, a măturat de la putere marioneta americano-israeliană Hosni Mubarak. Pierderea Egiptului, ţară cu peste 80 de milioane de locuitori, pierderea Tunisiei, unde un alt satrp al imperialiştilor, Ben Ali, domnea în mod tiranic, reclama pentru blocul imperialist din jurul SUA o COMPENSAŢIE, adică locul semicoloniilor Egipt şi Tunisia să fie luat de o altă semicolonie importantă în zonă, actualmente stat independent şi suveran, condus de liderul antiimperialist Muammer Gaddafi. Aşa se explică aşa-zisa “revoltă din Libia”.

Saturday, June 04, 2011
Brigette DePape
This is the best thing I have seen in Canada in a long time. We have a voice, we have a Natalie Maines in Canada, we have an hero ! She spoke for us, she risked her career and live for us. How we the majority silent and humiliated will defend her against corporate power? She gave us the ultimate solutions. Are we still blind and deaf ?
Friday, June 03, 2011
Brigette DePape
Sorry Folks,
"Arab spring" kind of ... is not available for you canadians. Corporate Capitalism does not guarantee free speech.
How to Overthrow Corporate Rule in 5 Not-so-easy Steps
Resources and information on fighting corporate power, democratizing our government and freeing people's time.
Many people are spending a lot of their time volunteering to stop specific environmental threats, to address a specific labor issue, or to stop various other corporate abuses to our communities. The number of problems seems endless. Isn't there a faster way to save the world?
This page is devoted to those who are interested in getting to the root of society's problems. How nice would it be if our government wasn't answering to their corporate masters, but to community concerns? How much easier would our efforts be if people weren't so overworked and had more time to volunteer? Wouldn't it be great to have the media reporting critically on serious community issues rather than pandering to the the interests of their wealthy owners and advertizers?
These are the reforms that make other reforms possible. If fighting for institutional change is too difficult for you, jump down to the section on personal things you can do to consume less.

- Take away their money:
-
- Stop privatization / Re-socialize systems
Privatized systems mean that corporations get to profit from providing important social services which could be provided by (hopefully democratically-controlled) public bodies. Get involved in efforts to stop privitization of schools, municipal water/sewer systems, trash collection or other social services. Better yet, get involved in efforts to put services like health care or electric power under public control.
White Paper on Privatization
Polaris Institute
Public Services International Research Unit - Boycott / protest big corporations
Withdraw your support from large corporations by consuming less and supporting local, small businesses when possible.
Corporate Dirt Archives (learn what's wrong with specific corporations)
What should I buy?? (personal things you can do to consume less) - Fight corporate "wealthfare"
Get corporations off the public dole and work to stop subsidy abuse by opposing things like public funding for private stadiums, excessive and unneeded highway projects and other tax breaks, subsidies and bailouts which are not in the public interest. Welfare is for people, not corporations!
Corporate Welfare Information Center
- Stop privatization / Re-socialize systems
Friday, May 27, 2011
Razboiul cu Puterea
articolul integral la adresa de mai sus.
Obiectivele razboiului impotriva militarilor
1.In camp strategic:
Se urmareste globalizarea rapida, distrugerea tuturor statelor si reducerea la entitati de sub 10 milioane de locuitori, potrivit Principiului Leopold-Kohr: “”Tot ce este mic este minunat””! Pentru ca marii asasini economici sa distruga statele existente (inclusiv SUA, Canada, Spania, Italia, Franta, Marea Britanie, Rusia, etc) trebuie distruse structurile militare de rezistenta. S-a incercat pretutindeni, din SUA pana-n Letonia si nu s-a reusit, dar se spera ca se reuseste in Romania, a carei autoproclamata elita politica este excesiv de servila fata de creditori. Dovada: nu mai suntem militari ci “”asistati”” prin Legea 263/2010 si “”beneficiari”” prin OUG 1/2011. Ca “”civili”” nu mai avem asistenta medicala gratuita, aplicandu-ni-se CAS-ul ca tuturor. Prin Legea 119 si Legea mama 263 ne-a disparut, odata cu specificitatea si protectia sociala, si partea de drepturi din contractul incheiat ca militari cu statul. Ne-au fost abrogate legile ocupationale si am devenit retroactiv dnii Popescu, Ionescu, Georgescu, etc. Nici nu s-a terminat bine procesul in Romania si legile basesciene au fost transferate in Ungaria, scotand armata ungara in strada.
Time no more
Nu ne-a mai ramas timp mult! Cu cit prelungim refuzul nostru de a confrunta sistemul corporatist cu atit mai mult devenim impotenti ca si societate in descompunere. Jocul electoral politic care legitimeaza dreapta sau stinga in spectacole ieftine, este doar o loterie. Ne disperseaza de la ce ar trebui sa facem zi de zi: DEZMEMBRAREA bucatica cu bucatica a bratului de otel pe care corporatia il tine deasupra vietilor noastre. Speranta in mai bine este un cuvint care se aplica numai asupra celor ce detin puterea, cei care manipuleaza realitatea si destinele nostre. Speranta adevarata se topeste in autodeceptiile noastre colective. Decizia si actiunea este in puterea noastra. Putem ori sa ne aparam impotriva sistemului totalitar corporatist, elitei corporatiste, chiar daca asta inseamna nesupunere civica, respingerea sistemului sistemului traditional in favoarea unui nou radicalism politic ori sa raminem in continuare pasivi asteptind de la altii primii pasi (care nu vor veni) si sa ne consumam energia si viata in asteptare. Timpul cum am spus nu e de partea noastra. Cu cit mai mult asteptam cu atit asiguram mai mult distrugerea noastra la nivel de societate civilizata si democratica. Viitorul daca alegem sa raminem pasivi ne va fi smuls de "evenimente". Obligatia nostra morala este nu catre structurile puterii ci catre VIATA!
Wednesday, May 25, 2011
Asigurari de sanatate
Private for-profit health system is driven by insurance companies whose goal is to avoid covering the elderly and the sick. These groups, most in need of medical care, diminish profits that is why poor people who have a tendency to have chronic health problems are cut from premiums. If you are healthy and employed, which means you are less likely to need expensive or complex treatment, the inssurance corporations swoop down on you like birds of pray. These corporations want to control our perceptions of health care. Patients must be viewed as consumers. Doctors, identified as "health-care providers", must be seen as salespeople.
Asigurari de sanatate
Asigurari de sanatate
Future eaters
We will either defy the corporate elite, which will mean civil disobedience, a rejection of traditional politics for a new radicalism, and the systematic breaking of laws, or see ourselves consumed. Time is not on our side. The longer we wait, the moire assured our destruction becomes. The future, if we remain passive, will be wrested from us by events. Our moral obligation is not to structures of power but to life.
Tuesday, May 24, 2011
Dismantled piece by piece
Vanatoarea de vrajitoare dupa comunisti incepe imediat dupa anii 94-95 ca mijloc de a anihila de a pune botnitele la gura miscarii socialiste, anarhiste, pacifiste si chiar verzilor, intr-un cuvint tuturor celer care stiau si se impotriveau abuzurilor clasei capitaliste nou instalate la putere. Sindicatele care normal aparau interesele clasei muncitoare sint ademenite, transformate si domesticite devenind de acum "parteneri" ai noii clase capitaliste. Organizatiile sindicale sint reduse la simple unelete de schimb de marfuri, trocul inlocuind negocierea.
Friday, April 01, 2011
The Art of SelfDeception
How about a society based on H.C. Andersen's short tale "The Emperor's New Clothes"? The citizens are kept prisoners not by police brutality, but by financial means. The freedom of speech would be guaranteed by all kinds of "Charter of Rights" and Freedom Acts and Human Ridiculous Rights but in fact what you see will be a well organized system that will spread its propaganda deep in the large society's social layers. What about when the common citizen would be so abused, harassed, discriminated and discouraged for decades and would not have any choice but to be obedient and follow the official free democratic propaganda? What about when common people under the influence of fictional life would not be able to clearly separate reality from deception? Everything would just be an enormous machine which is fuelled by our deceptions and ignorance.
Thursday, March 31, 2011
Tecumseh
Following America’s successful war for independence, land hungry white settlers streamed across the Appalachian Mountains into the region known today as the Old Northwest, the present states of Ohio, Indiana, Illinois, Michigan and Wisconsin. The Shawnee people of Ohio and their neighboring tribes across the region viewed this influx with alarm. Hills and forests that had comprised their hunting and farming territory from time immemorial were rapidly becoming cluttered with the white man’s cabins, crops and towns.
In 1786, after 800 Kentucky militiamen burned numerous Indian villages along the Miami River in Ohio Territory, the Indians concluded that meaningful negotiations with the white man were impossible. Led by such able tacticians as Blue Jacket of the Shawnee and Little Turtle of the Miami, the Indians responded in the manner of anyone seeing their homeland invaded…they fought back.

Wednesday, March 23, 2011
Monday, March 21, 2011
Sa aratati bine ! Nu se stie ...
Reteta de succces:
- se ia o natiune din lume a 7-a, fara resurse sau crestere economica, debusolata, in cautare de recunoastere internationala.
- se introduce un "investitor" strain ( ca ai nostrii e hoti mari) care la masa acasa nu mai are piata de desfacere;
- se cauta loserii societatii si se promoveaza in diverse festivaluri, muzica, teatru, dans etc;
- se mediatizeaza relatia fan-"vedeta" astfel incit daca nu esti in trend, esti un loser automat. Aluatul va creste exponential;
Se amesteca ingredientele de mai sus, se obtine o imagine cool, o "personalitate" care de aci incolo va avea un "look" identitar. Vestimentatia de "scena" va fi asigurata binenteles de investitorul nostru, cu orice sacrifiicii financiare. Se coace citiva ani la foc moderat dupa care chirurgia plastica va inlocui sporadic locurile neacoperite din faza de coacere.
Piata indirecta de desfacere va fi asigurata de cei din fata scenei, de scumpii nostrii fani fara de care nu am putea sa va jefuim si sa va dam tepe. Le multumim si pe aceasta cale pentru idiotenia lor si statornicia de care dau dovada pe termen lung in a ne sprijini intreprinderile intr-un tinut atit de sarac si "innapoiat".
Wednesday, March 09, 2011
Monday, March 07, 2011
Following the yellow brick road ???
Brad: revin ptr ca ai spus ca ai fost confuza, te-ai intrebat:
1. cum colonelul cu mercenarii lui inarmati pina in dinti de 40 de ani incoace, lupta cu protestatarii neinarmati de o saptamina poate mai mult? In conditii de razboi, iar el nu s-a temut sa foloseasca toate mijloacele posibile, nu ar trebui mai mult de cite ore ca sa anihilezi orice demonstratie.
2. ai vazut cum "massmedia" i-a transformat din civili pasnici in rebeli in citeva zile, dupa ce publicul a inceput sa se intrebe: de unde au arme de calibru greu, echipament militar, daca te uiti atenta o sa vezi ca au bocanci militari, de unde au atita munitie? Se stie ca de la colonel nu au dezertat decit citiva (un colonel care nu pot sa-i dau numele aici, care de fapt a si fost ucis ieri).
3. stiai ca in urma cu o luna au intrat in partea de est (acolo unde este juice-ul) mii de experti in toate domeniile cu misiunea de a oferii suport rebelilor in a forma noile institutii ale noul stat care urma sa se separe in caz ca colonelul ar pierde controlul in partea de est. Noi care avem experienta unei "revolutii" ar trebui sa intelegem cum functioneaza masinaria imperialista anglo-americana.
Nu e greu ca pe fondul nemultumirii generale generata de criza alimentara si alte crize sa scoti in strada citiva someri sprijiniti din spate de o armata de mercenari. Cred ei ca americanii ii vor ajuta sa se dezvolte? Americanii nu se pot ajuta nici pe ei. Singurul lucru care il fac foarte bine este sa vinda imagini si sa rascoale toata lumea ptr ca ei sa preia controlul. Daca tineretul "revolutionar" musca momeala noi nu ar trebui sa muscam. Acelasi scenariu ne-a fost si noua oferit in '90 cred, cu Tg. Mures, 10 Martie, norocul nostru a fost ca armata romana, pe atunci inca existenta, a avut informatii si nu a pus botul, ca noi civilii si am sarit sa ne omorim unii pe altii. Daca numai o zi s-ar fi prelungit ajungeau camioanele cu arme si munitii si aveam si noi razboi civil.

Sunday, March 06, 2011
Dor de acasa
Exista inca multi academicieni in Romania care sint convinsi in urma experientei lor turistice in ... "america " ca ponderea agriculturii de numai 3-4 % dar nu oricum ci mecanizata poate sustine nu numai populatia autohtona dar sa genereze si exporturi. Tot ei vor sa re-aduca cooperativele si asociatiile pe pamint (dar si pe produse) ca sa gestioneze intinse suprafete binenteles cu o rentabilitate si eficienta maxima. Nu e de mirare ca acesti academicieni sint trecuti de virsta de 60-70 de ani dar nu asta e problema ci aceea ca ei se cred revolutionari si ne spun ca romanul are o reticenta fata de cooperative si asociatii pentru ca sint "comuniste".
Saturday, March 05, 2011
Misiunea Departamentului de Stat
Misiunea Departamentului de Stat:
"Advance freedom for the benefit of the American people and the international community by helping to build and sustain a more democratic, secure, and prosperous world composed of well-governed states that respond to the needs of their people, reduce widespread poverty, and act responsibly within the international system."
adica in benefiiciul evident al americanilor dar si al comunitatii internationale sa "ajute" asa cum numai ei stiu si pot sa construiasca si sustina nu numai democratic ci "mai democratic" sau democratic in sensul numai de ei inteles si acceptat, siguranta si prosperitatea statelor bine guvernate (intelegeti ce inseamna asta) ceilalti care nu sint prosperi si bine guvernati, nu mai conteaza, sa raspunda nevoilor (lacome) ale cetatenilor lor sa reduca (ma bine scria: sa re-aduca) saracia, se vede foarte clar cum s-a redus saracia daca comparam cu anii 60-70, sa actioneze responsabil atentie in interiorul "sistemului international".
Pretinului meu Alice Curtu din Homoiesti, Curcea
Ca te-ai dat cu marile puteri ( 200 de ani??!!) nu mai am nici indoiala, ca esti plin de Romania si asta inteleg, eu am fost la fel cind eram acolo, bombardat de propaganda americana. Ce nu pot sa inteleg este de ce acum? De ce asa de tirziu, acum cind se scufunda si toata lumea intelege cine au fost si altele si altele. Tu cu inteligenta ta ai fi putut atit de bine sa cercetezi sau sa lucrezi pentru romanasii nostrii asa neajutorati si dezinformati cum sint. De ce nu te muti aici 5 ani sa lucrezi cu ei, sa ii cunosti, sa intelegi ca propaganda e una si viata reala e alta. Imi cer scuze, poate nu e nevoie sa spun eu astea, dar ptr mine nu se leaga niste chestii.
Subscribe to:
Posts (Atom)