What's Wrong With The Bees?

Genetically modified (GM) crops may also be having an adverse effect on the honeybees. Numerous scientists including many at the FDA have expressed concern about the possible adverse impacts of GM foods on human health and other animals. In addition to their potential to produce hard-to-detect allergies and nutritional problems, the scientists say that the plants could produce unexpected high concentrations of plant toxins. According to http://www.seedsofdeception.com/utility/showArticle/?objectID=1418 and http://www.donabee.com/health/gmo.htm minimal safety tests that have been conducted with disturbing results and lab animals fed GM diets show damage to virtually every system studied. They say farmers have reported thousands of sick, sterile and dead animals due to GM feed.

---

Dalai Lama says: think globally

"Destruction of a part of the world is the destruction of yourself," the Dalai Lama told thousands of people gathered Sunday at the Ottawa Civic Centre.

---

INFORMARE ŞI DEZINFORMARE ÎN MASS-MEDIA

Cpt.asist.univ. Sorin Drăguş

Abstract
The Truth includes only The Truth, but the information can come also from lies; that’s why it is a good thing to analyze every word, fact, living or feeling of those who say that they bring and give positive information. The one who searches will always find what wants, if he really wants it, but he must not forget the value of his conscience, that, must be fed with TRUTH only.

Dezinformarea este un termen apărut recent în limbajul de specialitate, deşi se practica încă din antichitate. Este indisolubil legată de informaţie, care poate fi viciată în numele unor scopuri bine definite. Sunt concluziile la care a ajuns Vladimir Volkoff, autorul lucrării Tratat de dezinformare, apărută la Editura Antet şi pe care le prezentăm cititorilor noştri.
Trebuie făcută o distincţie clară între un fapt şi o informaţie. „Plouă" nu este o informaţie, ci un fapt. Acesta devine informaţie în momentul în care este comunicat de cineva unei alte persoane, fie direct, prin metoda „gură/ureche", fie mediat, prin telefon, ziar, radio, televiziune etc. Pe parcursul procesului de transmitere a informaţiei pot apărea – involuntar sau dimpotrivă, intenţionat – distorsiuni, omisiuni, adăugiri de elemente noi etc. care sunt tipice dezinformării.
Orice informaţie presupune prezenţa a trei variabile, în care nu se poate avea deloc încredere: informatorul (care poate face o confuzie între ploaie şi stropii unui aspersor, de pildă), mijlocul de comunicare (telefonul se aude slab, permiţând confuzii între cuvinte, sau scrisoarea este caligrafiată cvasiindescifrabil, ceea ce duce la acelaşi rezultat etc.), informatul (care poate crede că informatorul exagerează). Toate aceste elemente ne sugerează faptul că aproape orice informaţie este supusă riscului denaturării. De aici rezultă că: informaţia nu conţine niciodată adevărul sută la sută.
Termenul de dezinformare a apărut pentru prima dată în limba rusă, după al doilea război mondial, şi avea rolul de a desemna „practicile exclusiv capitaliste care urmăreau aservirea maselor populare". De aici, termenul a trecut în limba engleză, cu înţelesul de „scurgere deliberată de informaţii care induc în eroare". În Franţa, noţiunea a apărut în 1974 şi era definită drept utilizare a tehnicilor de informare, în special de informare în masă, pentru a induce în eroare, a ascunde sau a travesti faptele.
Bazele fundamentale ale dezinformării au fost puse în antichitatea chineză (aproximativ secolul V î.Hr.) de generalul Sun Tzî, în cartea sa intitulată „Arta războiului". Postulatele acestuia erau următoarele:
– arta supremă a războiului constă în a învinge duşmanul fără luptă;
– toată arta războiului se întemeiază pe înşelătorie;
– un stat inamic trebuie ocupat intact; ruinarea acestuia este o politică inferioară.
Pentru aceasta:
– trebuie discreditat tot ceea ce merge bine în ţara adversă;
– reprezentanţii claselor conducătoare ale ţării adverse trebuie determinaţi să întreprindă acţiuni ilegale. Reputaţia lor trebuie subminată prin orice mijloace şi, la momentul oportun, aceştia trebuie supuşi oprobriului public;
– trebuie răspândite discordia şi gâlceava între cetăţenii ţării adverse;
– tinerii trebuie întărâtaţi împotriva bătrânilor;
– tradiţiile adversarilor trebuie ridiculizate.
Ziarul, cartea şi dezinformarea
Există trei evenimente majore care au dus la dezvoltarea explozivă a tehnicilor de dezinformare: apariţia tiparului (1434), a primului periodic (Köln, 1470) şi consacrarea opiniei publice în viaţa politică a Occidentului (începând cu secolul XVIII).
Ziarul şi cartea au ajuns rapid să consacre un principiu în spatele căruia dezinformarea putea lua orice formă sau dimensiune: este adevărat, fiindcă am citit cu ochii mei! Ziarul şi cartea, intrând în toate căminele în care cel puţin o persoană ştia să citească, aveau să priveze rapid puterea regală


de monopolul deciziei, iar puterea ecleziastică de monopolul cunoaşterii. Pe de altă parte, prin intermediul acestor doi vectori, autorii sau cei care stăteau în spatele lor puteau să manipuleze în voie conştiinţa publicului cititor, oferindu-i informaţii unilaterale, „adevăruri" prefabricate şi concepţii contaminate de ideologii partizane.
Apariţia radioului
Epoca de glorie, în materie de dezinformare a acestei invenţii a fost atinsă în cursul celui de-al doilea război mondial şi în perioada de ascensiune a comunismului, care i-a urmat. Virtuţile radioului în potenţarea dezinformării au fost speculate în mod genial de Goebbels şi Lenin. Cel dintâi era de părere că „o minciună repetată de o mie de ori rămâne o minciună, dar o minciună repetată de un milion de ori devine adevăr", radioul fiind instrumentul perfect pentru a repeta o minciună de milioane de ori. Cel de-al doilea credea sincer că „a spune adevărul este o prejudecată burgheză meschină"; în consecinţa, radioul era utilizat la maximum conform acestei „axiome", iar adevărul era ocolit cu mare grijă.
Limba de lemn
Limba de lemn, utilizată atât în scris, cât şi în vorbire, în ziare, cărţi şi la radio, este considerată capodopera dezinformării, deoarece este imposibil de folosit de cineva fără ca acesta să nu devină în acelaşi timp şi dezinformator şi dezinformat. Principalele caracteristici ale limbii de lemn sunt: caracterul impersonal şi pasiv al frazelor ("relaţiile reciproce s-au strâns", „într-o atmosferă de stimă şi respect reciproc", „s-au exprimat urări" etc.), abundenţa mijloacelor lingvistice care servesc la accentuarea obligativităţii (a trebui, a fi dator, cu necesitate, negreşit, obligatoriu, neabătut etc.), maniheismul (lipsa nuanţelor, împărţirea strictă în doar două categorii ale oricărui domeniu sau mulţimi de oameni – buni şi răi, prieteni şi duşmani, devotaţi şi trădători, abstract şi concret, general şi particular, obiectiv şi subiectiv etc.), metaforele şi personificările excesive (hidra capitalistă, părintele popoarelor cu referire la Stalin etc.), codificarea (anumite cuvinte, ca „revizionist" sau „duşman al poporului", dau semnalul de atac; altele, precum „lipsa de vigilenţă revoluţionară", servesc drept avertisment sau ameninţare etc). Limba de lemn nu este apanajul exclusiv al comuniştilor. Toţi specialiştii – medicii, juriştii, militarii, preoţii, filosofii etc. – au limba lor de lemn. Diferenţa constă în faptul că respectivele jargoane specializate înseamnă ceva, cel puţin pentru cei iniţiaţi, şi deci nu sunt dezinformatoare nici pentru cei ce le înţeleg, nici pentru cei ce nu le înţeleg.
Cum se practică dezinformarea
Există numeroase moduri de a trata o informaţie, în aşa fel încât ea să devină aptă pentru o acţiune de dezinformare:
􀂙 Negarea faptelor (Nu este adevărat că X i-a furat banii lui Y).
􀂙 Inversarea faptelor (Nu X i-a furat banii lui Y, ci dimpotrivă, Y i-a furat banii lui X).
􀂙 Amestecul dintre adevăr şi minciună (Este adevărat că X i-a luat banii lui Y, dar asta din cauza faptului că Y îi datora lui X acei bani, pe care refuză să-i mai dea înapoi).
􀂙 Modificarea motivului (Motivul pentru care banii lui Y au fost găsiţi la X nu este furtul, ci faptul că X i-a găsit pe o alee în faţa casei lui Y).
􀂙 Estomparea (Se face prea multă gălăgie pentru o sumă atât de mică; alţii fură miliarde şi nu păţesc nimic!).
􀂙 Generalizarea (Toată lumea fură în România; cum de l-aţi găsit tocmai pe X ţap ispăşitor?).
􀂙 Utilizarea părţilor inegale (În cazul mediatizării furtului, se va acorda un spaţiu restrâns faptului în sine, iar evidenţierea calităţilor morale şi ale faptelor bune ale lui Y va ocupa un spaţiu mult mai mare).
Utilizarea imaginii în dezinformare
„E adevărat fiindcă am văzut" este o afirmaţie puternic înrădăcinată în psihicul uman, mai puternică decât cea menţionată anterior, respectiv „E adevărat pentru că am citit".
Iată câteva din avantajele imaginii în materie de dezinformare:

– este literalmente incontestabilă;
– informaţia vizuală nu are nevoie să treacă prin creier pentru a ne afecta inima sau pornirile instinctuale;
– imaginea, prin natura ei, se pretează la toate manipulările posibile: selecţie, încadratură, unghi de filmare, animaţie, trucaje etc.;
– imaginea se adresează maselor într-o măsură mai mare decât cuvântul, este uşor de perceput, uşor de reprodus şi devine imediat subiect de conversaţie.
Definită drept „paradisul dezinformatorilor", televiziunea oferă o întreagă serie de facilităţi care devin însă foarte uşor constrângeri. Materialele trebuie să fie scurte. Trebuie să schimbăm subiectul înainte ca telespectatorul să schimbe canalul – (este una din regulile producătorilor), iar difuzarea informaţiilor depinde de orele la care se produc evenimentele (dacă un eveniment se produce după ora 23.00, este posibil să nu se vorbească nici a doua zi de el). Scurtimea împiedică orice aprofundare a subiectului, iar momentul producerii unui eveniment poate duce la omiterea lui din jurnalele de ştiri.
Puterea imaginii este atât de mare, încât prima impresie rămâne de nezdruncinat, dezminţirile ulterioare având efecte minime.
Războiul informaţiilor
Acesta este un concept stabilit pentru prima dată de americani şi constă în utilizarea ofensivă şi defensivă a sistemelor de informare pentru a exploata, corupe şi distruge informaţiile şi sistemele de informare ale adversarului, protejându-se însă propriile informaţii şi sisteme.
Din punct de vedere militar, informaţia este de acum considerată a cincea dimensiune a oricărei bătălii, alături de dimensiunile pământ, mare, aer, spaţiu. Războiul din Golf, de exemplu, a reprezentat mai mult triumful informaţiei decât cel al armamentului, strategiei sau al moralului trupelor.
Culmea cea mai înaltă a dezinformării a fost atinsă graţie mediilor electronice de informare. Internetul se bazează mai puţin pe calitatea informaţiei şi mai mult pe capacitatea de cristalizare a unor opinii difuze. Asemenea unui teren propriu-zis, terenul cibernetic aparţine celui care îl acaparează mai întâi. Majoritatea „navigatorilor" pe Internet sunt dirijaţi întotdeauna spre aceleaşi site-uri, aceleaşi soluţii, aceleaşi întreprinderi, dincolo de care nu fac decât rareori efortul să mai caute.
Ideea manipulării informaţiilor a apărut din nevoia mobilizării populaţiei civile ca o parte a efortului de război. Dacă iniţial această manipulare, în special a sentimentelor, avea drept scop recrutarea unui număr cât mai mare de voluntari, în ultimii 30 de ani tipologia conflictelor militare s-a modificat spre o profesionalizare a participanţilor şi spre o restrângere a ariei geografice în care se desfăşoară conflictul. Fenomenul globalizării, efectul difuzării unor informaţii asupra economiei face în ultimii ani, ca anumite teme să nu fie menţionate în presă, în special din cauza obsesiei „Wall Street" şi a variaţiei preţului acţiunilor. Într-o economie ce se sprijină pe prezenţa investitorilor de portofoliu în piaţă, orice conflict militar prost dirijat din punct de vedere mediatic poate declanşa crize majore.
Omisiunea, fragmentarea, minciuna sunt instrumentele folosite pentru manipularea mass-media. O atitudine perfect scuzabilă dacă luăm în calcul cercetările sociologice: 86% dintre americani folosesc televiziunea ca instrument principal pentru a se informa asupra războiului. Doar 51% dintre aceştia citesc un ziar. Putem bănui că, în mare, proporţiile se respectă şi în Europa sau oriunde în lume. Astfel se explică existenţa unei unităţi speciale în armata americană, „4th Psychological Operation Group", cantonată la Fort Bragg şi având în componenţă 1200 de militari, special antrenaţi în operaţiuni psihologice.
Responsabilitatea militarilor este extrem de mare, pe lângă considerente ce ţin de strategie, trebuind să ia în calcul şi influenţele unui foc de armă, tras undeva în Asia, asupra economiei. De cele mai multe ori, militarii manipulează mass-media prin restricţionarea informaţiilor care pot fi prezentate, publicul neştiind că fiecare imagine difuzată este previzionată de Pentagon, că fiecare corespondenţă trimisă de pe front este supervizată de un ofiţer specializat în tehnici de „public relations".


Presa americană este prima supusă manipulării, dezvoltarea reţelelor de televiziune americane, prestigiul jurnalistic al unor reporteri având un dublu efect: pe de-o parte devin „surse" de credibilitate, pe de altă parte sunt „vectori" de informare. Majoritatea conflictelor militare din ultimii 50 de ani au născut disensiuni majore între reporteri şi personalul militar însărcinat cu informarea asupra mersului operaţiunilor. De multe ori, reporterii care nu respectau conduita impusă de ofiţerii de presă ai Pentagonului erau marginalizaţi.
Campanie de informare = campanie de dezinformare. Aceasta este viziunea militarilor asupra rolului presei într-un conflict militar. Prima tentaţie este aceea de a arunca întreaga vină în spatele armatei, care nu are interesul să prezinte soldaţi americani, britanici sau francezi ucişi, care nu vrea să admită că presa se poate comporta independent. Pe de altă parte trebuie să ne gândim că imaginile transmise de CNN din Somalia, cu militarii americani ucişi şi târâţi pe străzile din Mogadiscio pe post de manechine fără viaţă, au declanşat o puternică emoţie în SUA, determinând retragerea contingentului american. Sistemul de pol de presă a fost aplicat în intervenţia din Panama (1989). Atunci a fost selecţionat un grup de ziarişti care au putut însoţi trupele americane de intervenţie şi care au transmis reportaje live. Debutul transmisiilor în direct dintr-un conflict militar de proporţii a fost făcut în Coreea. Se poate spune că atunci a avut loc faza romantică. Victimele americane nu erau arătate, iar transmisiile erau marcate de optimism.
Probabil că cel mai bun exemplu de manipulare a fost războiul din Vietnam. „Rezoluţia Golfului Tonkin", august 1964, cea mai apropiată de o declaraţie de război, prevedea că preşedintele SUA este autorizat să folosească orice mijloace pentru a stopa atacurile viitoare ale Vietnamului de Nord asupra vaselor americane. Preşedintele Johnson a ordonat represalii ca urmare a unor noi atacuri ale nord-vietnamezilor, deşi în realitate, nu existase un al doilea atac. Adevărul a ieşit la iveală mult timp după finalul conflictului.
Tot în războiul din Vietnam, o cercetare ulterioară a dovedit că majoritatea reportajelor de luptă erau furnizate de serviciile de relaţii publice ale armatei, care numai în 1971, au cheltuit peste 200 de milioane de dolari ca să îmbunătăţească imaginea. Serviciile de relaţii publice ale armatei au înscenat manevre ale armatei sud-vietnameze, acestea fiind filmate de operatori militari şi difuzate în SUA prin staţii mici de televiziune care nu aveau fondurile necesare finanţării unor corespondenţi de război.
Filmul şi televiziunea au creat o imagine cu totul distorsionată despre război. Acolo, pe ecran, au loc ambuscade spectaculoase, acte de bravură evidente, se poartă dialoguri pline de miez, tensiunea creşte şi descreşte pentru a impresiona spectatorul. În fond, are loc o minuţioasă punere în scenă. Dar demn de remarcat, această punere în scenă ignora în mare măsură realitatea luptei. În alte genuri de film (drama familială, drama psihologică, filmul erotic), publicul este familiarizat cu realităţile descrise şi de aceea e mai greu de manipulat. Dar într-un film de război se poate întâmpla virtualmente orice, pentru că un procent redus din rândurile publicului a tras vreodată cu arme de foc iar din rândul acestora un procent infim a luat parte vreodată la acţiuni de luptă.
Războiul prezentat de filme este o succesiune de acte de violenţă spectaculoasă, de acţiuni rapide şi de rezultate clare.
În realitate însă, asemănarea se opreşte la violenţă. Dincolo de faptul că este violent, războiul real este însă plicticos, neinteresant pentru a fi urmărit oră cu oră. Mare parte din el (cel puţin în prezentul război din Irak) consta în deplasări de trupe, aprovizionări cu materiale de luptă, alimente şi combustibili, acţiuni de încercuire şi evitarea pe cât posibil a confruntărilor directe.
Războiul poate însemna (înseamnă frecvent în acest caz) o coloană de blindate care se opreşte brusc în deşert şi stă timp de două ore din pricini logistice sau meteorologice. Războiul e viaţă, nu film. Iar viaţa este în majoritate o succesiune de perioade de rutină şi relaxare, punctate rareori de momente interesante. Războiul din Irak nu este nicidecum spectaculos; el este doar un foarte important eveniment internaţional. Dar media a preferat tot timpul să confunde importantul şi spectaculosul, obligând publicul să creadă la fel.
În lipsă de lucruri spectaculoase, presa reţine amănuntele anecdotice. Ele nu constituie însă, nici pe departe, esenţa războiului propriu-zis, dar ajung să ocupe spaţiul mediatic.
Dintotdeauna omul a dorit să aibă cunoaşterea necesară pentru a putea supravieţui în dimensiunea karmică în care vieţuieşte, pentru a evolua. Dorinţa lui trebuia într-un fel împlinită. Tocmai prin această dorinţă, omul a deschis căi către alte dimensiuni. Fiecare dimensiune spirituală


a început să reverse cunoaşterea prin cei mai sensibili oameni ce vieţuiau în dimensiunea karmică, dimensiunea materiei dense. Această cunoaştere era percepută în funcţie de valoarea conştiinţelor celor ce s-au adaptat cunoaşterii spirituale, iar informaţiile transmise prin aceştia erau înţelese parţial de cei care îi ascultau. Timpul a demonstrat acest adevăr împlinit. Fiecare învăţătură transmisă omului, a schimbat destinul său ajutându-l să aibă o cunoaştere asupra universului, asupra a ceea ce este el ca fiinţă în univers. Informarea lui fiind limitată şi nu întotdeauna corectă, a făcut să apară revolta în viaţa lui, fapt ce l-a determinat să cerceteze, tot raţional, căi către alte lumi necunoscute. Informarea venită prin cuvânt scris, i-a dat şansa să înţeleagă faptul, că cele ce pot fi înţelese doar prin trăire şi simţire, pot înălţa fiinţa umană. Cunoaşterea a venit, prin cei ce erau canale deschise spre a o primi, dar nu întotdeauna această cunoaştere a ajuns pură la doritorii de adevăr. Dezinformarea a făcut ca omul să rătăcească pe căi nedorite.
Adevărul ca şi valoarea, constă în ceea ce omul poate simţi în faţa unei învăţături autentice. Orice informaţie venită din exterior, trebuie să îndemne omul la meditaţie profundă, pentru a nu cădea în capcana gândirii celor ce nu cunosc Adevărul. O informaţie poate înălţa conştiinţa omului sau poate determina stagnarea evoluţiei spirituale a acestuia. Fiecare are liberul său arbitru şi poate hotărî ce ar dori şi ce nu ar dori să împlinească. Nimeni nu poate obliga pe nimeni la nimic, iar dacă cineva încearcă, printr-o informaţie eronată, să schimbe destinul unui om, trebuie să-şi asume şi responsabilitatea acceptării efectului cauzat. Adevărul cuprinde doar Adevărul, dar informaţia poate veni şi din neadevăr; de aceea, este bine să se cerceteze fiecare cuvânt, faptă, trăire şi simţire ale acelora ce spun că aduc şi dau o informaţie pozitivă. Cel ce caută întotdeauna va găsi ce doreşte, dacă vrea cu adevărat, dar să nu uite de valoarea conştiinţei sale, ce trebuie hrănită doar cu Adevăr.
Note bibliografice
[1] Volkoff, V., Tratat de dezinformare, Bucureşti, Editura Militară, 1999.
[2] Tzî, Sun, Arta războiului, Bucureşti, Editura ANTET, 1999.
[3] Cosmin, C., Informare şi dezinformare, Lumea magazin, nr.1/2003.
[4] Maitreya, F., Războiul informaţiilor, în Familia ta, nr.2/2003

Elevii calafeteni dirdiie de frig in clase, iar la primarie ard caloriferele

Cu exceptia Scolii generale nr.1, unde incalzirea salilor de clasa se face cu sobe pe lemne, nici o unitate de invatamint din Calafat nu are caldura. Elevii dirdiie de frig in clase, infofoliti in haine de iarna, asteptind nerabdatori sa termine orele ca sa-si poata incalzi acasa, la aragaz, degetele inghetate, pentru ca nici blocurile de locuinte nu au caldura.

La Scoala generala nr.2, problema incalzirii a fost partial rezolvata, elevii „nadusind“ la ore inghesuiti unii in altii, in clasele mici si bune pastratoare de caldura. La sfirsitul saptaminii trecute, frigul isi facea simtita prezenta, de asemenea, la Grupul Scolar „Stefan Milcu“ si la Liceul Independenta din Calafat, unde director este fiica primarului Petre Traistaru. In schimb, in sediul primariei si al SC Gospodarire Comunala si Locativa din Calafat, caloriferele erau incinse.
Autoritatile locale nu au de gind sa lase lucrurile asa. In prezent, se fac ultimele pregatiri pentru punerea in functiune a punctului termic la care sint racordate scolile, locuintele si institutiile de cultura, astfel incit sa aiba caldura incepind cu 1 noiembrie.

Calafeteni de la Debarcader

"50 DE CALAFETENI SI-AU GASIT SLUJBE BINE PLATITE CU AJUTORUL ZIARULUI NOSTRU

In urma cu putin timp cu ajutorul unor prieteni ai redactorilor ziarului nostru am reusit sa facem 50 de calafeteni fericiti . Acesta este numarul celor care si-au gasit o slujba bine platita la o firma de constructii din Timisoara . Trebuie spus ca salariile sunt de minim 18 milioane lei ,toti cei plecati vor avea carte de munca , tichete de masa , cazarea gratuita si transportul asigurat . Ziarul nostru va cauta sa ajute in continuare in masura posibilitatilor pe locuitorii municipiului Calafat . In final tinem sa multumim in mod deosebit lui Raul cunoscut in inima noastra ca TERENTE si lui DAN SI ADI GAVRILA care ne-au dat posibilitatea sa ne cunoastem,si fara de care nu am fi reusit acestea."

extras dn "ziarul de calafat"

Libertatea expresiei la Calafat, in Romania

Este greu de inteles, cel putin pentru noi, cum campionii democratiei importate pe tancuri pot sa abuzeze de prerogativele lor in detrimentul celor cu care nu impartasesc aceleasi ideei. Ziarul de Calafat singura prezenta pe net care faciliteaza legatura cu obstea satului isi permite luxul de a interzice accesul la aceasta pagina celor ce nu se supun regulilor lor. Ceea ce poate fi corect pentru ca este munca acestor tineri si proprietatea lor. Ei platesc spatiul si toate cheltuielile aferente acestei intreprinderi. Ceea ce trebuie remarcat este ca ei nu inteleg ca sub acoperisul democratic nu poti face chiar ceea ce vrei, chiar si atunci cind detii toate drepturile de proprietate. A trai in democratie, prost inteleasa din pacate in Romania nu inseamna ca un producator poate vinde produsele lui care pune in pericol sanatatea cetateanului doar asa ca face el ce vrea, ca el este producatorul. Nu insemna ca poti angaja la firma ta personal si a nu le asigura conditii de lucru sau salarizare in limitele legii, doar asa pentru ca tu esti mare Patron si esti cel mai "respectat" din oras, Nasul tuturor si toti i-ti stau tie la picioare. Acest model de democratie, curat romanesc, este binenteles o invitatie la dictatura capitalului, la totalitarism si este usor sa se instaureze acolo unde grupuri cu influenta financiara pot manipula populatia greu incercata in ultimii 20 de ani cel putin. Nu este nici o diferenta la nivelul omului de jos si este mai mult o diversiune de la lucrurile cu adevarat importante ale comunitatii. Ori atunci cind o banda de diversionisti au un instrument asa de puternic de penetrare in constiintele cetatenilor cum este web-ul, mai mult atunci cind sint manipulati de forte oculte, organele statului ar trebui sa se sesizeze din oficiu si sa ia masurile ce se impun. Binenteles ca acesti anarhisti mascati se vor ascunde acum sub libertatea de expresie care tocmai ei le-au incalcat acuzind metode comuniste, securiste etc. Vedeti asadar ce usor pare pentru unii sa creada ca pot insela o comunitate intreaga.

Am fost banat ?!

Dragi tineri calafeteni care vreti sa construiti o lume mai buna daca nu a-ti stiut pina acum o dictatura incepe cu primul cuvint cenzurat. Daca a-ti ajuns in acest loc in care oricine poate sa comenteze si sa-si spuna opiniile liber indiferent de corectitudinea politica a regimului in care traiti. Incercati si veti dovedi ca ceea ce spun nu sint baliverne. Cum anticipasem nu puteati sa ma lasati sa-mi exprim gandurile pe ziarul vostru "liber" pentru ca pe deoparte cei ce va finateaza nu vor ca romanii simplii sa cunoasca adevarul si conspiratia la care sint supusi de secole, iar pe de alta parte voi nu sinteti inca copti in cuptorul democratiei astfel incit sa acceptati si alte opinii. Adorati discursul propagandistic si cuvintele cu trecere la mase fara a intelege ca sinteti doar niste unelte ieftine in mina unui lant nesfirsit de interese. Nu am timpul necesar pentru a detalia daca este unul singur care vrea sa merga pe calea adevarului atunci nu eu i-l ofer ci ii dau o alta perspectiva de intelegerea a realitatii. E la atitudinea fiecaruia sa aleaga calea ce o va urma.

Da, spuneti in comentariile voastre ca nu o sa mai revin iar cititorii paginii voastre vor crede ca VOI aveti dreptate si ca am renuntat. Nu este asa ! Mie si poate altora ca mine ne-au fost blocate IP-urile si de acum nu mai putem posta nimic, "moderatorii" va filtreaza informatia si va ofera numai o parte de adevar. Al LOR !!! Pe citi altii a-ti banat care nu au fost corecti cu imaginea promovata de voi. Voi sinteti mai buni decit cei pe care ii blamati (batrinii din "editorial")? Rusine sa va fie! Numai grupul vostru inchis credeti ca va forma un curent de opinie? Nu vedeti ca sinteti sortiti esecului inca de la inceput? O pardon, sinteti proprietari si aveti dreptul sa faceti ce vreti cu "ziarul" vostru. Judecati si reganditi politica voastra, eu va ajut sa aveti succes si multi cititori.

Calafat, Romania.

Speciile disparute slabesc ecosistemul

De-a lungul timpului mediul inconjurator cu muntii vaile oceanele si riurile sale s-a schimbat fara incetare. Aceasta schimbare a inceput mai bine de 1000 de ani si nu e semn ca va inceta prea curind. Pamintul are multe si diferite feluri de mediu natural, fiecare atragand diferite tipuri de flora si fauna, dar toate intr-un armonie desavarsita. Schimbari rapide de-a lungul unei perioade scurte de timp pot distruge sau schimba in asa fel incit plantele si animalele dar si oamenii care depind de ele nu mai pot trai acolo. In aceste secolele de pe urma, oamenii au modificat drastic mediul in care traiesc punind in pericol nu numai ecosistemul din care fac parte dar insasi propria specie.

Intorcindu-ne in timp, oamenii “primitivi” au trebuit sa controleze mediul pentru a supravietui. Ei si-au facut unelte din piatra si oasele animalelor descompuse si au descoperit cum sa aprinda focul cu care si-au preparat hrana. Cum oamenii au devenit mai avansati, armele lor pentru vinat s-au imbunatatit oferindu-le mai usor sursa de hrana de care aveau nevoie. Cu hrana mai accesibila numarul lor a crescut si in acelasi timp resursele in zona pe care o detineau au scazut treptat aparind necesitatea de migrare spre noi teritorii cu resurse abundente. Altii mai „inteligenti” au inceput sa se aseze intr-un singur loc si au modificat mediul in favoarea lor. Astfel au aparut primele incercari de a lucra pamintul si/sau de imblinzire/crestere a animalelor. Lucrind impreuna si comunicind intre ei au inceput sa-si puna in comun cunostintele acumulate si indeletnicirile. Unele din aceste informatii au fost redate in picturile rupestre. Exista multe dovezi lasate de aceste forme de cultura pe intreaga suprafata a pamintului adr cele mai faimoase sint in pesterile Lascaux, Franta. Aici artistii timpurii au creat imagini ale animalelor vinate ba chiar mai mult si tehnici de vanatoare pe care le utilizau semenii lor. Acum noi stim ca multe din animalele aratate in picturile rupestre au disparut nu printr-un proces natural ci direct si destul de repede datorita acestor stramosi timpurii. Asadar chiar in dezvoltarea lor cea mai timpurii oamenii au fost capabili sa modifice mediul pentru a se potrivii cu nevoile lor immediate. O populatie in crestere inseamna ca mai multa hrana este necesara. O metoda larg raspindita de a produce mai multa hrana la preturi scazute este crearea terenurilor agricole pe suprafete intinse care pot fi lucrate efficient de masini agricole “performante”. In Canada de exemplu preria a fost convertita in lanuri de cereale care se intind mai departe de cit poti vedea cu ochiul liber.

Nasterea civilizatiei

Stramosii nostrii vinatori se mutau din loc in loc in cautarea hranei, animale penru hrana si plante salbatice pentru hana si leacuri. Ei calatoreau in grupuri mici deoarece deoarece intr-o arie specifica nu ar fi fost hrana suficienta pentru a hranii un mai mare nnumar de oameni. Vinatorii si culegatorii cum sint Kalahari bushmen traiesc si azi in acelasi fel de echilibru natural cu mediul inconjurator. Situatia s-a schimbat cind oamenii au devenit libei sa inceteze sa fie preocupati in producerea hranei si au inceput sa invete sa faca si alte lucruri. Unii s-au specializat in constructii, altii in confectionarea de imbracaminte, altii in vopsit sau producerea vopselurilor si toate celelalte meserii astfel incit au fost foarte multe activitati in derulare atunci cind civilizatia pe care o cunoastem a luat nastere. De-a lungul secolelor multe civilizatii s-au ridicat si au decazut dar important este ca fiecare dintre ele a exploatat la maximum (pentru perioada respectiva) resursele naturale.

Era industriala

Odata cu civilizatia a aparut si nevoia de resurse la scara larga. Padurile Europei au fost taiate mai intii pentru combustibil si constructii apoi pentru a face loc culturilor agricole necesare producerii hranei unei populatii in rapida ascensiune demografica. Lemnul a fost de asemenea folosit pentru a construi corabii care au facilitat transportul unor grupri mari de oamenii spre alte parti necunoscute ale Pamintului in cautarea binenteles de noi resurse. Terenurile acoperite cu paduri s-au strimtorat si oamenii atunci nemaiavind suficient combustibil pentru a intretine micul monstrul care se nascuse, s-au indreptat spre o noua sursa de energie: Carbunele

Spiritualitate si consumism

Tema aceasta nu inseamna numai o problematica, o controversa si o difi­cultate, ci mai ales o permanenta actualizare si responsabilizare. Adica: nu este vorba numai de faptul ca spiritualitatea ortodoxa si romaneasca - intrand in relatie cu societatea consumista europeana - patrunde unde n-a fost si se confrunta cu realitati pe care nu le-a simtit asa total, cum le experimenteaza acum. Nu e numai o problema romaneasca, ortodoxa sau est - europeana, ci este o problema umana in general: a omului ca fiinta culturala, spirituala si chiar simplu - biologica. Este, putem spune, cea mai mare presiune pentru fiinta numita om.

Provocarea aceasta nu este formala; ea nu este o inventie, o exagerare sau o dificultate a unei parti a omenirii care trebuie sa se intalneasca cu cealalta parte, ci este o reala si dificila problema teologica. Stim foarte bine ca spiri­tualitatea europeana si crestinatatea in general a invatat ceva timp de un mile­niu si jumatate ca intre fiinta umana si consumism este o contradictie, con­damnand bogatia, iar dupa aceea a aparut o alta idee, cu totul diferita, pro­movand bogatia si bunastarea.

Pana la Renastere si la Reforma protestanta, teologia si viata crestina s-au fundamentat pe ideea rigorii, renuntarii si auto-controlului sever, implinirea spirituala fiind inteleasa ca invers proportionala cu bunastarea materiala. De la Reforma, o parte a crestinatatii a facut cunostinta cu alta idee: "Dumnezeu fiind bun, ne vrea fericiti, deci bogati si saturati". Si astfel a aparut societatea mo­derna, societatea dezvoltarii nesfarsite din punct de vedere tehnic, stiintific si economic, adica societatea de consum. De atunci incoace, progresul omenirii se identifica in mare masura cu aceasta idee; marile descoperiri geografice, marile colonizari, revolutia industriala, revolutiile moderne, formarea statelor nationale, uriasa dezvoltare economica, tehnica si stiintifica- identice astazi cu societatea de consum - sunt indisolubil legate de aceasta noua conceptie.

Pe de alta parte insa, tot ei i se datoreaza, intr-o masura, si regruparea omenirii in blocuri, aparitia unor boli noi si dezastrul ecologic, pana la limita dezastrului planetar. Caci nu trebuie uitat faptul ca legea de baza a acestei societati - care si constituie specificul ei -este ideea ca bunastarea nu poate exista decat ca progresie geometrica, ambalare continua, ca un fel de "Cui i se pare ca sta, sa ia aminte sa nu cada!". Problema spiritualitatii si consumismu-lui nu este deci numai o problema economica, sociala, culturala si umanista, ci in primul rand una teologica.

In fata unei asemenea probleme nu avem voie sa fim duplicitari, profitand si dorind pe de o parte o situatie materiala prospera si comoda, iar pe de alta parte respingand-o ideologic, cu subintelesul ipocrit ca "stim noi care este adevarul!". Nu putem proceda asa, n-avem dreptul, n-avem dreptate si ne-am minti pe noi insine. Daca astazi noi ne putem intalni din diferite parti ale lumii, spre folosul reciproc, aceasta se datoreaza faptului ca exista cuceririle mate­riale si consumiste, adica societatea de consum. Crestinul nu poate condamna progresul economic, tehnic si stiintific, pentru ca acestea constituie chiar me­nirea, ratiunea si destinul lui. Toti crestinii beneficiaza si traiesc de fapt pe baza acestor progrese. Ca persoane si comunitate a sec. XXI, ca europeni, noi traim prin societatea de consum.

Consumismul se constituie intr-o lume si o lege specifica, aparte, care se dovedeste foarte diferita si, pana la urma, opusa legii spiritului, lumii credintei. Desi depaseste diferentele de rasa si de religie, este semnificativ ca a reusit sa-si faca loc, sa creeze o lume noua in lumea crestina. Exista si consumism necrestin, dar cel mai semnificativ si mai interesant este consumismul crestin. Acesta vrea sa se intemeieze pe invatatura generala crestina, ii preia litera dar evita duhul ei.

Invatatura crestina pleaca de la faptul ca persoana si viata omului in lumea istorica se constituie intr-o conditie existentiala-degradata, improprie, ca ade­varul, destinul si implinirea omului sunt imposibil de atins aici si se finalizeaza numai in lumea supra-istorica, eterna; iar conditia si starea superioara proprie acelei lumi se ating numai prin asceza si sacrificiu. Acestea sunt absolut nece­sare, pentru ca persoana si viata omului pe pamant sunt grevate si degradate esential de conditia pacatului. Oricum am incerca sa definim limitele, defectele, suferintele si degradarea care alcatuiesc indiscutabil conditia umana pe pamant, nu putem evita sa rostim numele acestei conditii: pacatul. Consumismul nu vrea de fapt sa stie de pacat si de necesitatea contracararii lui, pentru ca aceasta ii con­trazice toata constructia, toata desfasurarea si tot scopul.

Orice religie - si cu atat mai mult religia crestina - afirma categoric ca, datorita pacatului, in orice om nascut sub soare se desfasoara o tensiune, o lupta intre legea spiritului si legea pacatului. Aceasta lupta este universala in umanitate, chiar si in cei mai buni, daca Sfantul Pavel declara deschis ca "vad in madularele mele o alta lege, luptandu-se impotriva legii mintii mele si facandu-ma rob, legii pacatului" (Romani 7, .23) astfel incat "nu fac binele pe care il voiesc, ci raul pe care nu-l voiesc, pe acela il savarsesc" (Rom. 7, 19). Pacatul se naste in spirit dar se concretizeaza in trup, pentru ca trupul - prin limitele si slabiciunile materialitatii lui, prin confuzia, diversitatea si intune­cimea poftelor irationale - este mai usor de coborat in opacitatea si greutatea irationalitatii. Esentialul si adevarul conditiei istorice umane sunt asadar aceasta lupta permanenta intre "trup" ca pofta irationala si "duh" ca sens pro­priu al fiintei umane: "Caci trupul pofteste impotriva duhului, iar duhul im­potriva trupului; caci acestea se impotrivesc unul altuia" (Galateni 5, 17). Aceasta dualitate formeaza desigur doua feluri de gandire si de vietuire, doua feluri de oameni; vrand-nevrand, oricine este obligat sa incline intr-o parte a balantei si devine, fie om "al trupului", fie om al "duhului", constituindu-se in doua mentalitati si lumi opuse. Fireste ca "cei ce sunt dupa trup cugeta cele ale trupului, iar cei ce sunt dupa Duh cele ale Duhului" (Rom. 8,5), dar mai importante sunt consecintele, pentru ca "dorinta carnii este moarte, dar do­rinta Duhului este viata si pace" (Rom. 5,6).

Consumismul habar nu are de aceasta tensiune si de necesitatea luptei impotriva pacatului, pentru ca lumea lui se constituie tocmai din fuga de aceasta lupta. Se poate spune ca consumismul nici nu este altceva decat cosmetizarea mortii sau fuga de realitate, pentru ca nimic nu este mai real si mai urgent pentru om ca lupta impotriva conditiei existentiale actuale, adica a pacatului.

Mentalitatea si lumea consumista contrazic legea crestina, legea spiritului si legea fiintei in primul rand pentru ca obiectualizeaza persoana. Oricat de mult clameaza ea fericirea persoanei, dupa legea consumista omul devine nu o persoana fericita, ci un obiect fericit, daca exista asa ceva. Atat gandirea filosofica, cat si cea teologica au stabilit irefutabil ca orice relatie umana autentica este nemijlocita, ca "intre Eu si Tu nu se afla nici un scop, nici o pofta si nici o anticipare", ca "numai acolo unde a fost anulat orice mijloc se petrece intalnirea".

Dar consumismul consta esential din considerarea omului ca anticipare, scop si pofta. In adevarul si totalitatea fiintei lui, omul nu poate fi delimitat si obiectualizat nicicum. Omul nu este "un punct inscris pe reteaua universala de timp si spatiu; si nu este nici o alcatuire care ar putea sa fie experimentata, descrisa, o legatura laxa de insusiri precise". Or, consumismul tocmai aceasta face: el e obligat sa obiectualizeze omul, sa-l masoare, sa-l cantareasca, sa-l delimiteze si sa-l incadreze, pentru ca numai asa poate sa-l manevreze, numai asa poate sa lucreze cu el; consumismul nu este altceva decat manipularea omului. El cauta sa compenseze aceasta degradare a omului prin placerea si conditia noua placuta pe care i-o ofera; degradarea esentiala nu poate fi insa compensata prin nimic si e greu sa deter­mini o fiinta sa renunte la sinea sa. Oricat de vechi si de adanc e infipt in lumea consumista, un locuitor constient marturiseste fara sovaire ca in ea, fiinta nu mai este problema principala, ea e numai un mijloc care evidentiaza exterior per­soana ... Mai exista numai subiectivismul formei, in care orice esenta si orice continut sunt folosite pentru a contura o linie, omul care, in talmes-balmesul Fugii se adulmeca singur". Trebuie inteles ca obiectul exista numai raportat la persoana, ca persoana este singura realitate ireductibila. intrucat isi permite sa reduca persoana, consumismul este cel mai mare pacat impotriva fiintei.

Consumismul se opune persoanei si fiintei si pentru ca este o autono­mizare si o separatie. Adevarul persoanei si al fiintei este relatia, nu autono­mia sau separarea. Persoana este fiinta in expansiune sau constiinta ca relatie; astfel, in fiinta orice separare inseamna moarte. Cine "salasluieste in relatie ia parte la o realitate"; de aceea, unde are loc o autonomizare, "unde nu exista nici o participare, nu exista nici o realitate". Autonomizarea sau separatia se dovedesc pacat mortal al consumismului, caci experienta ne arata ca "sco­pul separatiei este experienta si uzul, care amandoua au ca scop viata, adica durata mortii ca soroc al vietii omenesti".

Titlul de glorie al consumismului pare sa fie productia si progresul fara sfarsit, prin care el pare sa asigure raiul pe pamant. intr-adevar, fie ca asigura sau nu fericirea, consumismul asigura maximul productiei si consumului, aceasta fiind legea si meritul lui: maximizarea productiei si a consumului. Trebuie observat insa ca aceasta maximizare impune cu necesitate mecaniza­rea, automatizarea si obiectualizarea intregii realitati, atat a economiei, cat si a oamenilor; fara ea, consumismul nici nu exista. In consumism nu mai exista identitati ci numai cantitate; economia insasi, zeul atotputernic si suveran, functioneaza nu prin legile interne ale economiei, nu pentru ratiuni umaniste, nu pentru om, ci numai prin idolatrizarea productiei in ea insasi; caci omul insusi este numai un mijloc de accelerare a productiei, scopul .suprem ramanand cantitatea in ea insasi: "economia nu mai valoreaza nimic ca eco­nomie, ci doar ca masa pur cantitativa iar masa insasi numai ca miscare: ur­cusul si coborasul crizei ... Tocmai aceasta automatizare a progresului si re­gresului, aceasta miscare independenta a economiei ii ofera aparenta de fiinta superioara, de sine statatoare, ce domina omul". Consumismul pare sa asi­gure intr-adevar suveranitatea unei miscari fara de sfarsit; numai ca e suvera­nitatea naturii asupra omului, care a intrat de bunavoie rob sub jugul naturii. Fata de aceasta, noi stim insa ca omul este identitate si specificitate nu prin ceea ce are comun cu natura, ci tocmai prin ceea ce il deosebeste. Rostul si menirea omului nu este "naturalizarea" lui prin supunerea sub natura ci, dim­potriva, umanizarea naturii. Omul nu poate renunta la spiritualitatea sa, iar aceasta consta tocmai in suveranitatea omului asupra naturii; abdicand de la ea omul renunta la fiinta si sensul sau, se contrazice si aluneca practic spre ne­fiinta, tragand de altfel dupa el si natura, asa dupa cum ne incredinteaza toata experienta. O cercetare mai amanuntita arata insa ca maximizarea, chiar si pur cantitativa, este un bluff al consumismului, caci aceasta incalca de fapt legile si ratiunile interne ale economiei, cotropindu-le fara nici un calcul. Practic, consumismul n-are nici o lege economica si nici o lege in general. El vrea sa fie valoare in sine, scop si nu mijloc. El nu colaboreaza, n-are necesitati, n-are parteneri, ci numai supusi. Totul trebuie sa i se subordoneze pentru ca el este socotit aprioric Valoarea absoluta, in sine, monstru sacru, Absolutul indiscu­tabil, in consumism, "extinderea economiei nu poate fi explicata printr-un motiv economic; nici un obiect al economiei nu este atat de important pentru un om incat sa justifice aceasta extindere. Economia se extinde independent de necesitati iar aceasta extindere este un fenomen autonom". Dar autono­mizarea, subordonarea omului si supremul impersonal sunt anti-umanism.

Consumismul se constituie intr-o atractie magica, irezistibila, mai ales da­torita faptului ca promite infinitul sau, cum spuneam mai sus, raiul pe pa­mant. Ideea consumista nu apartine exclusiv unui anume sistem politic. Astazi ea este cultivata indeosebi de capitalism, dar si comunismul o cultiva si o pro­mitea. Fara indoiala ca consumismul nu promite infinitul dintr-odata, de acum, dar el se bazeaza esential pe ideea ferma si certa ca omul poate realiza, intr-un viitor, maximul pe pamant; consumismul nu se pretinde un rai atins, ci un rai in devenire. Important este ca se vrea si se promite, aici pe pamant. in­globand toate fortele si realitatile de pe pamant, fara indoiala ca realitatea consumista apare totala, nemarginita. Consumismul infatiseaza, intr-adevar, o anumita "infinitate": "faptul ca in fabrica se produce ceva este un lucru secundar. Esenta consta infaptul ca omul simte in ea infinitatea spatiului eco­nomic". In masura in care este cuprinzator si dominant, consumismul este o suveranitate si un mister, o "infinitate": "Economia este stapanul caruia ii apartine totul ... nu cu o forta clara, ci cu una neclara, misterioasa ... aparen­ta unei transcendente in fata careia omul se inchina din ce in ce mai mult".

Consumismul are premisele care duc la religiozitate, adica nelimitarea, ne­claritatea care ameteste si supune, cantitatea strivitoare si forta misterioasa oculta si indiscutabila. El poate fi prezentat ca religie si este trait de adepti ca atare. Dar este o falsa religie, pentru ca toate promisiunile lui se dovedesc ilu­zorii, in "infinitul" consumismului e cuprinsa, desigur, si trairea infinita a tim­pului; in acest sens, consumismul ar fi "infinitatea" prezentului. El n-are ne­voie de trecut iar viitorul e apropiat din ce in ce mai tare, pana cand va deveni in intregime prezent; consumismul promite eternizarea prezentului. Filosofii au observat insa ca "nu se poate trai in prezent pur si simplu, el l-ar devora pe cel care n-ar avea prevederea de a-l depasi repede si total". Pentru om, trairea totala a timpului inseamna trairea simultana a trecutului, prezentului si viitorului. El are nevoie nu numai de prezent, ci si de trecut- adica de memo­rie, inceput si radacina - si de viitor, adica de sens si inaintare personala fara sfarsit.

Oriunde exista forta si mister, exista si o admiratie religioasa, astfel incat nu e de mirare ca pentru locuitorul societatii de consum ea "inseamna sansa de a constientiza aceasta infinitate, asa cum credinciosul in biserica devine constient de infinitatea lui Dumnezeu". Consumismul isi poate per­mite sa promita infinitul pe pamant, pentru ca ofera impunator dimensiuni ce par deschise spre infinit. Dar ochiului scrutator al analistului critic nu i-au sca­pat adevarurile mai mari si mai profunde, care demasca iluzia si minciuna "in­finitului" consumist, prin concluzia dovedita definitiv ca: "fericirea si pla­cerea maxima nu rezulta din satisfacerea tuturor dorintelor si nu duc la odih­na fiintei; ca visul de a fi stapani neatarnati ai vietii noastre s-a sfarsit odata cu intelegerea ca toti am devenit roti in masina biro­cratiei; ca gandurile, sentimentele si gustul nostru sunt manipulate prin aparatul industrial si de stat, care domina mass-media; ca progresul econo­mic necontenit se restrange la natiunile bogate iar distanta dintre cele bogate si cele sarace creste mereu; ca progresul tehnic a adus cu sine pericolele eco­logice si pericolul razboiului nuclear ... care ar putea pregati sfarsitul oricarei vieti". "Infinitul" pe care-l promite consumismul consta mai mult in indeterminarea cantitatilor pe care le manevreaza, caci altfel se arata limitat si deficitar tocmai in ceea ce intelege in infinit in sens propriu, adica personal. Si este cu totul semnificativ ca eroarea si esuarea consumismului n-o subliniaza atat de mult cei care nu beneficiaza de avantajele lui, ci mai ales locuitorii lui, adica cunoscatorii cei mai avizati.

O alta dimensiune si valoare esentiala pe care o promite consumismul -la care se poate rezuma, de altfel - este satisfacerea deplina, implinirea tutu­ror dezideratelor umane, potolirea nestinsei sete care-1 caracterizeaza pe om. Am vazut mai sus ca in orice om locuieste o foame si o sete nestinsa, ca omul este funciar fiinta insetata de infinit, dovada cea mai buna pentru aceasta fiind nesatiul pe care nu reusesc sa-1 potoleasca nici cele mai adanci si mai perverse vicii. Consumismul promite atingerea satiului, satisfacerea infinita. Pentru aceasta, el prezinta oferta "productiei nelimitate, libertatii absolute "si fericirii fara sfarsit, care alcatuiesc centrul noii religii a progresului si inlocuiesc "cetatea lui Dumnezeu" cu o noua cetate, pamanteasca". Experienta pre­zenta a consumismului si intreaga istorie a progresului si a umanitatii impun insa adevarul ca nu exista un satiu, o satisfacere deplina a omului prin mijloa­cele materiale sau naturale; in orice cantitate, varietate si calitate, ele se dovedesc insuficiente si experienta dovedeste ca omul nu-si afla satiul si odih­na decat in spirit, tocmai pentru ca el se dovedeste in chip esential spirit. Omul infometeaza si inseteaza de persoana, de spirit, iar acesta il poate satisface pentru ca este intr-adevar absolutul fiintei. Pentru ca nu se bazeaza pe spirit, ci pe natura, "satiul" consumismului nu este decat o scurta pauza, o rasuflare care deschide o sete si mai mare, pe un drum al carui sens si final nu se mai vad. in acest sens, cunoscatorii recunosc ca locuitorul lumii consumiste nu este decat "un vesnic sugaci care zbiara dupa sticla".

In sfarsit, poate ca intelegerea cea mai adanca si mai deplina a legii si lumii consumiste o dau consecintele si chipul moral al persoanelor evoluate in lumea ei. Orice s-ar spune, legea consumismului - adica tendinta fiecaruia de a obtine pentru sine maximul - cultiva egoismul, separatia si lupta, si orice cercetator consecvent trebuie sa recunoasca dreptatea si autenticitatea cu care o prezinta gandirea biblica: "De unde vin razboaiele si de unde certurile, din­tre voi? Oare nu de aici: din poftele voastre care se lupta in madularele voas­tre? Poftiti si nu aveti; ucideti si pizmuiti si nu puteti sa dobanditi ce doriti; va sfaditi si va razboiti si nu aveti, pentru ca nu cereti. Cereti si nu primiti, pentru ca cereti rau, ca sa risipiti in placeri" (Iacov 4, 1-3). Exacerbarea poftelor nu poate fi o rezolvare si o implinire a omului, pentru ca nu face decat sa cultive lacomia, invidia si conflictul dintre oameni. Implinirea fiecarei per­soane si a umanitatii presupune dezvoltarea completa, material-spirituala, in care cea spirituala trebuie sa fie totdeauna suverana, pentru a controla poftele egoiste care submineaza unitatea. In consumism egoismul este suveran pentru ca dezvoltarea este covarsitor materiala, iar cea spirituala nu poate tine pasul, este coplesita si strivita. Oricat am percepe si ne-am bucura de valorile lumii consumiste, oricat de puternici si de performanti i-am vedea pe locuitorii ei, daca suntem onesti suntem obligati sa recunoastem in tabloul biblic de la II Timotei 3, 2-5 o oglinda autentica in care se poate recunoaste fiecare, fara sovaire: "oameni iubitori de sine, iubitori de arginti, laudarosi, trufasi, huli­tori, neascultatori de parinti, nemultumitori, fara cucernicie, lipsiti de dra­goste, neinduplecati, clevetitori, neinfranati, cruzi, neiubitori de bine, trada­tori, necuviinciosi, ingamfati, iubitori de desfatari mai mult decat iubitori de Dumnezeu, avand infatisarea adevaratei credinte, dar tagaduind puterea ei". Este adevarat ca in tot cursul istoriei, aproape toate societatile umane au avut aceste pacate; dar tot atat de adevarat este ca toate cele de pana acum au avut - datorita puterii religiei atotprezente - si o spiritualitate indiscutabila, astfel incat niciuna n-a intrunit pacatele descrise in textul biblic in mod atat de deplin cum o face, fara indoiala, lumea "crestinilor" consumisti.

Incercand sa rezumam acum cat mai concis raportul dintre legea spiritului si legea consumista, dupa constientizarea caracteristicilor lor esentiale, ni se pare impunatoare concluzia ca legea spiritului se dovedeste legea fiintei, iar legea consumismului o contrazice si se opune fiintei, adica spiritului si per­soanei. Caci daca "consumism" inseamna acumulare, consumare, tupeu si succes cu orice pret, atunci fara indoiala ca "spiritualitate si umanism" inseam­na auto-control, rigoare, daruire, smerenie, renuntare si pierdere in celalalt.

A fi si / sau a avea
In principiu, acest raport poate fi exclusiv, dar poate fi si inclusiv, de aceea l-am expus sub forma "a fi si / sau a avea".

Omul consumist este, fara indoiala, in primul rand omul lui "a avea". Cei mai avizati cercetatori au proclamat cu convingere ca "omul consumist mo­dern ar putea sa se identifice cu formula; "Sunt ceea ce am si ceea ce con­sum"", prin aceasta parafrazand de fapt - intentionat sau neintentionat -sentinta mai veche a lui Ludwig Feuerbach, care afirma, sub forma unui joc de cuvinte reusit in limba germana, ca "omul este ceea ce mananca". Intr-adevar, numai ca omul are nevoie sa manance mai ales "painea lui Dumnezeu", adica spiritul, adevarul si valoarea perena, asa cum observa si Hugo von Hofmannstahl. Faptul de a avea este ceva obiec­tual, el se refera la obiecte, care sunt "concrete si descriptibile", pe cand a fi, exact dimpotriva, "se refera la experiente iar acestea sunt in principiu inde­scriptibile". Asadar, obiectualitatea lui "a avea" si inefabilitatea lui "a fi" constituie deja o opozitie si o exclusivitate. "A avea" exprima cumva numai masa, adaosul, exteriorul, materialul pe care-l poate manevra persoana si nu persoana insasi. A avea nu este fiinta, nu este ceva in sine, ce poate fi afirmat pentru sine, ci este numai un accident, ceva pe langa fiinta. A avea inseamna deja o modificare, o dependenta, o afectare a sinelui, a fiintei: "Pentru "a avea" efectiv, trebuie sa ... te simti afectat, modificat". A avea nu are fiinta, nu exista in sine, el e o realitate moarta in sine, "in el domneste cuvantul gol care zice ceva dar n-are fiinta, pe cand a fi este o experienta vie, pentru care nu exista denumire".

A avea nu are fiinta, din cauza ca pretinde a cantona fiinta in static, a o limita si fixa definitiv,- ceea ce este imposibil si absurd, caci "premisele modu­lui de existenta ale lui a fi sunt independenta, libertatea si dispunerea de ratiunea critica iar criteriul esential al lui a fi nu este simpla miscare dimen­sionala sau naturala ci activitatea ... in sensul unei lucrari interioare", adica a spiritului asupra sa insusi. Experienta dovedeste omului ca singura miscare organica si deplina, singura care creste si implineste persoana este cea de la persoana la persoana sau, altfel spus, miscarea iubirii. Orice alta miscare este de fapt exterioara fiintei si limitata. Iubirea este singura miscare interioara si esentiala si, mai ales, singurul infinit pe care-1 poate gusta omul in lumea naturala, singurul care, desi fara sfarsit, totusi impaca si odihneste. Iubirea tine insa totalmente de "a fi", legile ei sunt legile fui "a fi", opuse cele ale lui "a avea", de care pare sa nu aiba nevoie si pe care-l desfide.

Daca "a fi" se arata fiinta si unitate, "a avea" este totdeauna ambiguitate: el este si nu este, da si nu da. Consumismul, expresia deplina a lui "a avea", pe de o parte satisface si potoleste pentru ca ofera mereu, dar pe de alta spo­reste setea si grija, pentru ca satisfactia lui nu este decat trambulina unei pofte insatiabile. "A avea" este ambiguitate si sfasiere a persoanei pentru ca, asa cum arata legea spiritului, promovarea lui "a avea" constituie inevitabil un risc esential pentru "a fi". Cu cat se "imbogateste" omul avand, cu atat saraceste el in a fi, in fiinta. "A avea" este o ambiguitate, caci putem experimenta ade­varul ca "a poseda inseamna, aproape inevitabil, a fi posedat". Departe de a aduce vreun castig in fiinta, real, "a avea" se arata pana la urma o pierdere, pentru ca "posesiunile noastre ne devora" si ne instraineaza. Orice posesie este de fapt o instrainare de sine, in sensul ca sinele tinde spre ceva neesential, ne-fiintial, falsificand fiinta. "A avea" poate deveni astfel o adevarata sufe­rinta; probabil ca nici nu exista un chin mai real, o instrainare si o falsificare mai profunda a fiintei decat acceptarea lui "a avea", sau trecerea de la "a fi" la "a avea". Castigul spiritual nu este o posesie, tocmai datorita faptului ca in lumea spirituala fiecare se stie nu de sine, nu al lui, ci pentru ceilalti; fiecare este "esentialmente o posesie". Pentru a exprima cat mai exact raportul din­tre "a fi" si "a avea", unii filosofi au ajuns la formularea ca "noi nu suntem ai nostri insine"; este cazul sa observam ca acest adevar a fost descoperit si ex­primat mult mai devreme, deja in secolul I, de catre Sfantul Pavel prin cuvin­tele: "Oare nu stiti ca trupul vostru este templu al Duhului Sfant, care este in voi, pe care-L aveti de la Dumnezeu si ca voi nu sunteti ai vostri?" (I Cor. 6,19).
"A avea" constituie totdeauna o dualitate, o ambiguitate, o criza si o opo­zitie fata de fiinta, caci "a dori inseamna, intr-adevar, a avea ne avand". Aceasta pune fiinta intr-un impas fara iesire, impas pe care nu-1 poate depasi decat iubirea, adica "a fi" in expansiune.

"A avea" nu promoveaza optimismul, pentru ca "speranta nu e posibila decat intr-o lume in care este loc pentru miracol", adica in lumea lui "a fi", in lumea persoanei, caci numai spiritul este miracol. Lumea lui "a avea" este de fapt natura, dominata de limitat, mecanic si previzibil, in care nu e posibila minunea si noutatea esentiala. Numai lumea lui "a fi" este noutate adica crea­tivitate, pentru ca crearea este depasirea dualitatii posedant-posedat: domina­toare in lumea lui "a avea" si rezolvata in lumea lui "a fi".

Asa cum spuneam la inceput, insasi discutarea raportului dintre spirituali­tate si consumism este un paradox, pentru ca o facem din situatia paradoxala de locuitori ai unei lumi si mentalitati in mare parte consumiste, pe care vrem totusi s-o depasim.

Paradoxul "a fi sau a avea" nu este o paralela sau o exclusivitate, ci este intelegerea justa a lui "a fi". A fi include pe a avea, nu a avea include pe a fi. Adica: ai, atata cat esti. Ai ceea ce e fiintial in tine, ceea ce dovedesti ca face parte din fiinta ta. Din punct de vedere natural omul are o masura, o limita si o saturare foarte clara: necesarul "a avea-ului" natural este limitat. inaintarea, noutatea si implinirea fara sfarsit sunt posibile numai prin exersarea spiritului, singurul care face posibila noutatea si in natura, prin lucrarea lui.

Se implineste si "are" cu adevarat nu omul care acumuleaza natura, ci omul care renunta la ea. Omul autentic, omul deplin este omul care paraseste toate, inclusiv teologia ca teorie. Adevaratul teolog este cel care renunta, intr-un sfarsit, la orice carte teologica, inclusiv la Sfanta Scriptura. Daca n-ai ajuns sa "scapi" si de Scriptura, nu te-ai implinit cu adevarat. Caci implinirea prin Cartea sfanta este penultima treapta; ultima treapta este fara cartea Scripturii. Adica: Scriptura trebuie sa nu mai existe ca si carte, ci sa ajunga parte fiintiala din tine sa-ti devina hrana spirituala, incat sa faca parte integranta din fiinta ta si sa nu mai existe ca exterioritate. Pentru ca, ceea ce ramane in afara ta e strain de tine.

Adevarata implinire are loc numai cand ai reusit sa "scapi" de tot ceea ce exista iar ceea ce este esential fiintei - prin care, intr-adevar, ajungi nemuritor - exista total in tine.

Ca oameni si societate aflati in lumea consumista, traitori prin datele ei - valori si nonvalori - dar si doritori de a-i depasi mentalitatea, noi nu trebuie sa incercam iesirea din ea sau distrugerea ei, ci schimbarea ei din interior. In situa­tia asemanatoare, Mantuitorul insusi a indicat aceasta solutie pentru ucenicii Sai, aflati in conditia acestei lumi, pe care trebuie s-o depaseasca: " ... lumea i-a urat, pentru ca ei nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume. Nu ma rog ca sa-i iei din lume, ci ca sa-i pazesti pe ei de cel viclean" (Ioan 17, 14-15).

Desigur ca se ridica intrebarea: Dar cum e posibil sa lupti impotriva unei lumi, cand esti cuprins total in ea? Si cum poti s-o schimbi? Rezolvarea este extrem de grea dar e posibila, pentru ca exact in aceasta situatie au fost uce­nicii Mantuitorului, opusi intregii lumi si totusi capabili s-o schimbe din inte­rior, din temelie. Este taina spiritului, a credintei care muta muntii, cam in sen­sul in care poetul Vasile Voiculescu vorbeste de puternicele-mi vitii intoarse in virtuti ..." (Ultimele Sonete, 26).

Pr. Prof. Dr. George Remete

Ahmadi-Nejad's speech at the United Nations

Address by His Excellency Dr. Mahmoud Ahmadi-Nej ad President of the Islamic Republic of Iran
before the 61 st Session of the General assembly New York, 19 September 2006


Madam President,Distinguished Heads of State and Government, Distinguished Heads of Delegation, Excellencies, Ladies and Gentlemen

I praise the Merciful, All-Knowing and Almighty God for blessing me with another opportunity to address this Assembly on behalf of the great nation of Iran and to bring a number of issues to the attention of the international community. I also praise the Almighty for the increasing vigilance of peoples across the globe, their courageous presence in different international settings, and the brave expression of their views and aspirations regarding global issues. Today, humanity passionately craves commitment to the Truth, devotion to God, quest for Justice and respect for the dignity of human beings. Rejection of domination and aggression, defense of the oppressed, and longing for peace constitute the legitimate demand of the peoples of the world, particularly the new generations and the spirited youth, who aspire a world free from decadence, aggression and injustice, and replete with love and compassion. The youth have a right to seek justice and the Truth; and they have a right to build their own future on the foundations of love, compassion and tranquility. And, I praise the Almighty for this immense blessing. http://i.am/ jah/truth.htm Madame President, Excellencies, What afflicts humanity today is certainly not compatible with human dignity; the Almighty has not created human beings so that they could transgress against others and oppress them. By causing war and conflict, some are fast expanding their domination, accumulating greater wealth and usurping all the resources, while others endure the resulting poverty, suffering and misery. Some seek to rule the world relying on weapons and threats, while others live in perpetual insecurity and danger. Some occupy the homeland of others, thousands of kilometers away from their borders, interfere in their affairs and control their oil and other resources and strategic routes, while others are bombarded daily in their own homes; their children murdered in the streets and alleys of their own country and their homes reduced to rubble. Such behavior is not worthy of human beings and runs counter to the Truth, to justice and to human dignity. The fundamental question is that under such conditions, where should the oppressed seek justice? Who, or what organization defends the rights of the oppressed, and suppresses acts of aggression and oppression? Where is the seat of global justice? A brief glance at a few examples of the most pressing global issues can further illustrate the problem. A. The unbridled expansion of nuclear, chemical and biological weapons Some powers proudly announce their production of second and third generations of nuclear weapons. What do they need these weapons for? Is the development and stockpiling of these deadly weapons designed to promote peace and democracy? Or, are these weapons, in fact, instruments of coercion and threat against other peoples and governments? How long should the people of the world live with the nightmare of nuclear, biological and chemical weapons? What bounds the powers producing and possessing these weapons? How can they be held accountable before the international community? And, are the inhabitants of these countries content with the waste of their wealth and resources for the production of such destructive arsenals? Is it not possible to rely on justice, ethics and wisdom instead of these instruments of death? Aren't wisdom and justice more compatible with peace and tranquility than nuclear, chemical and biological weapons? If wisdom, ethics and justice prevail, then oppre! ssion and aggression will be uprooted, threats will wither away and no reason will remain for conflict. This is a solid proposition because most global conflicts emanate from injustice, and from the powerful, not being contented with their own rights, striving to devour the rights of others. People across the globe embrace justice and are willing to sacrifice for its sake.....

“OMUL ROMANESC SI-A PIERDUT REPERELE…”

PARINTELE ARHIMANDRIT IUSTIN PARVU:

Sub un soare zgarcit, abia furisat peste dunga muntilor, cateva zeci de credinciosi isi asteapta randul la Parintele Iustin. Marele duhovnic de la Petru-Voda, socotit un urmas al Parintelui Cleopa, spovedeste si cate 12 ore pe zi. Pletele si barba albe il fac sa para un sfant pogorat din icoane, insa umerii stransi, ca pentru a sprijini nevazute poveri, vadesc in el omul de langa noi. Se trezeste o data cu roua diminetii si in zilele obisnuite asculta si povatuieste cam o suta de crestini, iar la sfarsit de saptamina primeste si pana la doua sute de oameni. Fireste, doar o parte dintre ei ii sunt fii duhovnicesti. Pe acestia ii spovedeste, le da canon spre indreptare, ii impartaseste. Restul vin la el doar pentru «un sfat». Truda aceasta zilnica nu-l impiedica sa slujeasca in biserica 3-4 ore pe noapte. Mananca putin, doar seara. Iar somnul ii este un dusman caruia ii face mici concesii numai din cand in cand. Asa a ajuns la 88 de ani…
Dupa ceasuri intregi de astepare, am ajuns la Parintele Iustin. Ne-a primit intr-un soi de hol ingust, intre doua chilii, potrivit pentru o discutie scurta, nu pentru taifas. Desi a facut ani grei de inchisoare sub comunisti si a devenit o legenda vie a credintei, n-are vreme si nici nu vrea sa vorbeasca despre sine. Crede ca e mai degraba nevoie sa atraga atentia asupra descrestinarii de care sunt pascuti romanii, desi n-a incetat nici o clipa sa creada in viitorul acestui neam...
Parinte, cum sunt astazi romanii ortodocsi, fata de cum erau odinioara?
Dupa ce au fost pusi la grea incercare de ateismul comunist, romanii s-au mai stricat in ultimii ani, s-au lasat in voia unei libertati nebune, care-i duce la atitudini necrestinesti sau chiar anticrestine. Omul romanesc si-a pierdut reperele si a rasturnat scara de valori. Ba mai mult: a devenit tot mai nepasator cu sufletul lui, cu lumea in care traieste. De fapt, era pe undeva de asteptat, dupa o jumatate de secol de comunism… Dar daca raul de ieri era mai fatis, raul de azi este mai perfid…
Erau mai buni crestini romanii in regimul comunist ?
Se stie ca, atunci cand e persecutat efectiv, omul e mai treaz si mai credincios, isi da mai repede seama ca nadejdea o gasesti numai la Dumnezeu.
De ce spuneti ca romanii sunt mai nepasatori azi din punct de vedere religios ?
Pentru ca multi dintre cei care merg la biserica o fac numai formal, fara sa-si planga pacatele si fara sa caute indreptarea cu adevarat. De pilda, cand vin la biserica de Inviere, multi se limiteaza la a-si sfinti ouale rosii si cozonacii, sau sa ia lumina; apoi pleaca inainte de sfarsitul slujbei. Nu inteleg nimic din aceasta sarbatoare si nici sufletele lor nu se bucura intr-adevar. A ramas doar asa, ca un obicei, fara acoperire in credinta si in faptele credintei, fara efecte concrete in viata si in inima lor.
E neamul nostru ortodox in primejdia de a-si pierde credinta si identitatea, ba chiar, cum zic unii, de “a iesi din istorie”?
Pai ce este un neam? Neamul este legatura celor din trecut, prezent si viitor. Fiecare natiune este asezata de catre Dumnezeu si, cum spune legenda, fiecare neam si-a luat partea de pamant care i-a fost data. Ca de obicei, romanul a venit ceva mai la urma sa se plangã la Sf. Petru ca a ramas fara loc de asezare; si atunci Dumnezeu i-a dat gradina Sa cea mare, ca de aceea am fost si suntem o tara ravnita de toti. Si ne-am obisnuit sa traim simplu, infratiti cu tot ce ne inconjoara, din frumusetea si din bogatia ei fireasca. Dar vremurile se schimba, vin ispitele, vin provocarile... Neam de pastori si de agricultori, romanul nu este facut sa invarta surubul in fabrica, sa indoaie metalele in ateliere. Profilul sau s-a deformat treptat, iar acum romanul nici agricultor nu mai este, nici pastor, dar nici industrias, nici negustor. E mai degraba ca un om lepadat de soarta, ajuns mana ieftina de munca, sluga pe la bogatii lumii, adeseori instrainat de sine si de ai lui. Vedeti, aici e problema, aici se pierde legatura de neam. Un neam trebuie sa existe intr-o continuitate, intr-o unitate, sa fie legat de o iubire, sa fie luminat de o credinta. Noi stam tot mai prost si cu traditia, si cu unitatea, si cu iubirea, si cu credinta. Ne paste uitarea, ne paste dihonia, ne paste sminteala, ne paste deznadejdea. De aceea, trebuie rugaciune multa, trebuie redescoperita cu adevarat viata intru Hristos, ca in El e si Unitate, si Dragoste, si Adevar. Altminteri – vai si de neamul acesta!
Deci suntem un neam care s-a imbolnavit si are nevoie urgenta de vindecare, dar nu pe cai materiale, ci pe cai duhovnicesti?
Da, cam asa este. E ca o boala sau ca o ratacire. Am mai spus-o si altadata: stiti cu ce seamana astazi poporul roman? Seamana cu poporul evreu in cei 40 de ani de ratacire prin pustie, cand a iesit din robia egipteana si s-a indreptat catre Pamantul Fagaduintei. Prin ce n-a trecut bietul nostru popor in ultima suta de ani? A trecut prin toate primejdiile, persecutiile si nenorocirile, incepand din 1917, cu revolutia bolsevica din Rusia invecinata, cu amandoua razboaiele mondiale, cu tot calvarul comunist si neocomunist! Nu numai noi, ci intreg Rasaritul acesta ortodox, cei 36 de milioane de ucenici ai crestinismului din Balcani si intreaga Rusie sunt poporul evreu in cei 40 de ani de ratacire prin pustie. Sunt acum vremuri de mare zbucium, in cautarea unei reasezari. Ne apasa saracia, foametea, plecarea tinerilor, pribegi dupa o bucata de paine, ba chiar a intelectualilor nostri, expusi la cele mai umilitoare ascultari si munci pentru un ban pe care sa-l aduca acasa, ca sa-si poata hrani copiii. Ei bine, romanii acestia care plang dupa mamele lor de-acasa, care nu mai au o sarbatoare, nu mai au o duminica, sunt robii tuturor injosirilor si necredintelor, ai tuturor paganismelor turcesti si arabe. Nu vedeti ca am ajuns cersetori ai Europei si ai lumii intregi? Cu atata framantare, umilinta si durere, cum sa nu-ti vina in minte comparatia aceasta, cu poporul iudeu ratacind dupa Tara Fagaduintei? Dar in Tara Fagaduintei bagati de seama ca n-au intrat decat cei nascuti si crescuti sub semnul libertatii, care isi lasasera toate amintirile in urma, in casa robiei. La fel si astazi, doar cei care isi vor lasa toate amintirile din perioada comunista in urma, doar aceia vor trece in noua „Tara a Fagaduintei”, doar aceia se vor salva cu adevarat, cand va voi si va da Dumnezeu. Cat va dura starea aceasta de acum, nu stiu sa spun; Dumnezeu stie. Ma tem insa ca atat cat a durat stricaciunea, tot cam atat va dura si refacerea noastra moral-spirituala.
Din pacate, o intreaga civilizatie aproape antihristica se interpune intre noi si orice liman al fagaduintei: nu e mai e un pustiu, ci un balci al desertaciunilor. Chiar sfintia voastra spuneati intr-un alt interviu ca ne confruntam „cu o disparitie totala a vietii spirituale, cu decaderea omului, cu animalizarea lui”. Ca dupa ce a decretat ca „Dumnezeu a murit”, omul contemporan face si el toate eforturile sa se sinucida, cu o inventivitate si cu o incapatanare de-a dreptul diabolice. Mai poti razbi printre atatea rele, cand nici tu nu te simti prea bine?
Poti, putem, daca, intr-adevar, „cu noi este Dumnezeu”. Intr-un fel, stiti ce sunt toate aceste rele? Poate parea paradoxal, dar ele nu sunt altceva decat un medicament foarte bun pentru sanatatea noastra sufleteasca. Cu cat un popor este mai incercat, cu cat este mai expus la impilari si ispitiri de tot felul, cu atat poporul acela are sansa de a fi mai intelept si mai destoinic in a invinge iadul. Sa ne rugam la Dumnezeu sa invatam din incercari, sa ne calim in suferinte, caci rabdarea inteleapta si pana la capat este mantuitoare, dupa cuvantul lui Hristos.
Si stapanirilor sa ne supunem?
Da, dar numai pana unde stapanirea nu incalca poruncile lui Dumnezeu. Cum sa va spun mai bine? Ma supun pastorului care intra si iese pe usa, asa zicand. Cat despre cel care intra ca furul pe aiurea, chiar si prin altar, si prin scoala, prin carciumi, prin droguri, prin homosexualitate, prin toate faradelegile care se vor acum legiferate, pe acela nu pot, nu trebuie si n-am voie sa-l ascult. Noi, care avem raspundere, ce facem? Il lasam pe Hristos ca sa cadem la pace cu Antihristul? Sa nu fie!
In orice caz, trebuie sa fie mult mai greu sa-ti indeplinesti menirea de duhovnic in astfel de vremuri…
Harul duhovnicului este azi puterea de a rezista suvoiului tot mai urias de pacate care vine inspre el prin gurile credinciosilor. Traim adesea experiente cum n-au mai avut oamenii de pana acum. Ca duhovnic si sfatuitor, afli atatea grozavii ca obosesti si risti sa devii intr-un fel insensibil. In ciuda acestora toate, trebuie insa sa-ti pastrezi echilibrul si sa lucrezi asupra oamenilor cu aceeasi puritate a Duhului. Iar Dumnezeu plineste unde tu nu mai prididesti.

Revolutia nu a existat

cine e de vina ptr vinzarea tarii? cine are puterea sa faca ceva si nu a facut acceptind piinea alba si pufoasa a "democratiilor" vestice. Daca la venirea comunistilor am avut un grup de oameni care s-au impotrivit, acum la venirea altei ciume - cu fata umana de data asta - toata lumea zice ca nu are ce face. Va place bunastarea si visati la ceea ce occidentul a dat la gunoi de mult. Ati pus toti botul fara deosebire, asa ca nu exista pardon. Arata-mi unul care isi doreste sa traiasca in saracie si nu fuge dupa "oportunitati de afaceri" si stau in genunchi in fata lui. Coruptia morala nu e la nivelul politic ci in sinul poporului! Pentru un popor care doarme si se preface ca nu vede nelegiurile din jur, D-zeu ii trimite conducatorii care ii merita. Nu aveti vina ca sinteti in Romania, dimpotriva aveti vina ca nu stiti sa apreciati ceea ce insemna Romania. Ca va lasati dusi de nas de interesele straine si nu cautati adevarul. Eu spre deosebire de majoritatea care au plecat nu am plecat ptr bunastarea de afara ci fortat de mizeria morala a romanilor tiganizati din jurul meu. In acea perioada nu am gasit oameni dorninci sa lupte ptr apararea tarii. Si exista multe cai pasnice, nonviolente la indemina omului de rind. Dar toti de acolo sint materialisti, aceiasi de sub comunism care au schimbat carnetele de UTC si PCR in bonuri de pomana ale corporatiilor multinationale. Cozile mute de la alimentara sau transformat in freamatul mall-urilor rasarite peste noapte. NU stiu daca intelegi ceea ce spun dupa cite vad din mesajul tau esti in directia opusa. Nu desconsider pe nimeni care este in Ro (in afara de tiganii care si-a parasit corturile si au venit la oras) dimpotriva este o mare cinste sa fii roman si pe desupra sa supravietuiesti in tara. Dar din momentul integrarii, voi cei de acolo in speranta (iluzorie) a unei vieti mai bune a-ti vindut ceea ce altii au aparat de secole cu pretul vietii. Cind veti realiza ceea ce ati facut va fi prea tirziu. Nu veti avea nici fondurile si bunastarea promisa dar va veti fi pierdut si libertatea care e mai importanta decit orice. Nu sinteti primii !! Daca v-ati fi uitat la alte natii, care nu au pus botul ca voi, nu au cerut sa fie "integrate", au fost decimate fara drept de apel de acesti campioni ai democratiei, ati fi invatat ceva. Dar nu vreti sa auziti si sa vedeti decit ce va place. In acesti ani nu a fost unul care sa fie interesat de soarta tarii, sa fie macar curios cum se vede din afara. De ce? Pentru ca nu exista interes. Pentru ca fiecare crede ca singur se poate capatui si poate scapa neobservat. Pentru multi dintre voi revolutia socaila nu a existat. A fost doar lovitura de stat a occidentului asupra socialismului asupra clasei de mijloc. Poate veti intelege cind veti pierde si mai mult. Poate nu a venit inca timpul.

Cultivarea nemultumirii (II)

In al treilea rind, gandirea conventionala presupune implicit ca cel putin noile locuri disponibile pentru cei disponibilizati vor avea cel putin aceiasi nevoie de cunostinte si aptitudini ca cele vechi sau ca daca cerintele sint mai mari cei disponibilizati vor putea fi instruiti ca sa le indeplinesca. Dar cum tehnologia s-a imbunatatit, fractiunea din forta de munca care implica sarcini de inalta complexitate a crescut in timp ce fractiunea ce necesita o mai mica complexitate a scazut. Noile tehnologii de productie tind sa inlocuiasca relativ muncitorii mai slab calificati pentru ca activitatile lor pot fi mai usor automatizate, in timp ce avanseaza cererea pentru personal inalt calificat, necesar sa mentina si repare noile tehnologii. In birouri de exemplu tehnologiile de informare procesare au eliminat secretarele in timp ce o accelerata complexitate organizationala si tehnologiile sofisticate de lucru au crescut, cererea pentru mai bine instruitii asistenti administrativi. In fabrici, robotii au inlocuit asamblorii de linie in timp ce s-au creat locuri pentru ingineri si tehnicieni care concep, intretin si repara sitemele robotizate. Astfel nu orcine poate fi instruit si educat sa ocupe astfel de pozitii. Nu putem fi toti programatori de computere, analisti financiari ori proiectanti de sisteme robotizate.

Si in orice caz aceste locuri de munca sint pe departe de a fi abundente. Asa ca o crescinda tehnologie de varf si o economie bazata pe o minoritate de angajati cu cunostinte ridicate cu greu va recompensa relativa mica proportie din muncitorii care au abilitati intelectuale ridicate in timp ce celelalte vor concura cu mult mai slab calificate si prost platite pozitii.
Daca dorinta noastra materiala nu este de nesatisfacut si daca un numar important de muncitori nu pot urca spre joburi mai inalt calificate, cu timpul forta de munca a economiei nostre va tinde sa se polarizeze intre pe de o parte o patura ingusta din ce in ce mai bogata, elita care detine si conduce tehnologiile de productie dar care nu doreste sa consume toate produsele ei iar pe de alta parte o masa tot mai mare de disponibilizati dar care nu pot genera suficienta cerere ca sa consume produsele. Care este solutia de iesire? Raspuns: o constanta crestere economica. Cresterea creeaza noi ramuri de productie si genereaza noi locuri de munca necesare pentrui a absorbi pe cei disponibilizati tehnologic. Economia Americana de exemplu trebuie sa cheltuie 3 - 5 % annual dublind ca marime la fiecare 15 - 25 ani doar pentru a tine rata somajului sa nu creasca! Si ca sa obtina aceasta crestere conducatorii nostrii si corporatiile – operind aceiasi presupunere ca oamenii au o dorinta nesatioasa de a cheltui si aspratii crescinde de bunsatare, ne indeamna neincetat prin toate mijloacele posibile sa fim risipitori. Cu dorinta noastra si deseori nerabdare, comercianti, companii de carti de credit si banci ne bombardeaza cu reclame (aratindu-ne cum noi raminem in urma vecinului) in timp ce guvernantii se joaca cu initiative economice, ca si rate scazute la dobinzi, si scaderi de taxe – toate in scopul de a ne face sa imprumutam bani si ai cheltui.
In ciuda faptului ca vietile nostre sint saturate cu bunuri care au ajuns la un nivel inimaginabil pentru generatiile anterioare, o abundenta materiala si ca mai multi bani si posesie materiala nu adauga ori adauga putin la fericirea noastra, trebuie sau sintem educati sa ne simtim cronic nemultumiti de abundenta noastra.
In esenta logica economiei nostre lucreaza astfel: daca sintem nemultumiti cu ce avem, cumparam mai mult. Daca cumparam suficiente lucruri economia va creste. Daca va creste economia atunci disponibilizatii vor putea gasi noi locuri de munca iar daca ei gasesc noi locuri de munca atunci va fi suficinenta cerere economica sa preintimpine o cadere economica sau un conflict politic. Stabilitatea capitalismului modern - si crescinda stabilitate a economiei mondiale - cere cultivarea nemultumirii materiale, nesfirsita crestere a consumului personal si stabila cerstere economica pe care consumul o genereaza. Fara crestere economica bogatii si saracii in societatea noastra in curind s-ar confrunta intre ei intr-un dureros conflict iar in timp indelungat largirea prapastiei intre aceste grupuri ar rupe societatea in doua. Rolul nostru economic in aceasta cultura a consumismului este putin mai mult decit satisfacerea poftelor pasagere care servesc functia de mentinere a iesirilor economiei. Starea noastra psihologica este comparabila cu cea a dependentei de droguri: cumparind lucruri nu ne face mai fericiti decit poate pentru un moment dupa cumparare. Dar repetam acest act la nesfirsit. De ce? Exista multe cauze. Cea mai importanta si deseori supraevidentiata este deoarece consumismul ajuta sa ne anestezieze impotriva terorii provocata de vietile goale – vieti care capitalismul si consumismul impreuna au ajutat sa le goleasca de continut. Noile tehnologii creeaza o constanta si anevoioasa crestere economica , care inseamna ca in medie o persoana in economia americana trebuie sa isi schimbe locul de munca la fiecare 4 ani sau chiar mai devreme! Aceasta insecuritate economica declanseaza stress in vietile noastre in timp ce centrifugarea economiei noastre faramiteaza societatea ca un intreg.. Amindoua aceste tendinte sfisie tesatura de ingrijire, incredere si reciprocitate esentiala pentru fericirea noastra. Astfel in locul conexiunilor vitale intre oameni care vin din comunitati puternice, familii si prietenii noi le substituim cu placerea trecatoare de a cumpara lucruri noi. De asemenea substituim hyper stimularea permisa prin frenetica miscare cu ajutorul automobilelor si avioanelor si printr-un torent de informatii venite prin televiziune, jocuri pe calculator si Internet. Aceste diversiuni mai departe fragmenteaza vietile noastre dar si relatiile noastre sociale. Ele de asemenea ne fura perioadele de timp linistite de care avem nevoie sa ne focalizam asupra activitatilor de citit, scris, dans, gradinarit, diferite activitati sportive, cintatul la diferite instrumente musicale or simplu joaca cu copii nostrii – lucruri care sa ne aduca adevarata fericire. Si pentru ca sintem nesatisfacuti cronic, incercam sa ne amagim pe noi insine cumparind si mai multe lucruri.
Psihologii ne spun ca reversul dependentei este abandonul. Dependenta noastra in crestere – si catre consumismul care face posibila cresterea – poate fi sustinuta numai daca combatem efectele negative ale cresterii. Dar aceste efecte sint reale si pot fi adinc personale. Ele includ bolile epidemice apartinind societatilor bogate ca: tulburari de alimentatie, anorexia, bulimia si ingrijoratoarele lor rate de depresii clinice. Cresterea continua a productivitatii in fermele noastre si in productia de alimente a facut hrana abundenta si ieftina astfel incit agro-comertul ne bombardeaza cu reclame sa cumparam cit mai multe din produsele lor. Un rezultat deloc de neglijat: numarul de persoane supraponderate pe glob – aprope 1.2 miliarde, cei mai multi in tarile bogate – acum egaleaza numarul celor flaminzi si subnutriti aproape toti in tarile sarace. In acelsi timp agentiile publicitare cultiva constant nemultumirea, ca cine sintem, cum vrem sa aratam si unde locul nostru in societate paradoxal a intiparit in mintea nostra notiunea ca sa fii slab este ideal, cu costuri psihologice devastatoare pentru multa lume, cu siguranta de sex feminine.
Apoi exista mai multe probleme generale legate de depresie. Depinzind de cum este masurata, boala a devenit de 3 - 10 ori mai comuna in ultimii 50 ani. In fiecare generatie succesiva un mare procent de oameni experimenteaza cel putin un sever episod de depresie si aceasta depresie loveste oamenii mai devreme in viata lor. Cercetatorii au sugerat multe explicatii dar in repetate rinduri ei subliniaza un manunchi de factori: eroziunea comunitatilor si a familiilor, o cultura economica care promoveaza insecuritatea economica si individualismul extrem, neatinsele standarde de frumusete (pentru femei) si o coplesitoare proliferare a optiunilor consumatorului – deoarece pentru un surprinzator numar de oameni, o abundenta de optiuni nu provoaca multumire ci dimpotriva un acut stress si un sentiment de frustrare.

FDA poised to OK food from cloned animals

Scientists say meat, milk just as safe as from conventional livestock

WASHINGTON - Federal scientists have concluded there is no difference between food from cloned animals and food from conventional livestock, setting the stage for the government to declare Thursday that cloned animals are safe for the human food supply.

The Food and Drug Administration planned to brief industry groups in advance of an announcement. The agency indicated it would approve cloned livestock in a scientific journal article published online earlier this month.

The agency “concludes that meat and milk from clones and their progeny is as safe to eat as corresponding products derived from animals produced using contemporary agricultural practices,” FDA scientists Larisa Rudenko and John C. Matheson wrote in the Jan. 1 issue of Theriogenology.

Also, FDA believes that no special labels are needed for food from clones or their offspring, the scientists wrote. Consumer groups say labels are a must, because surveys have shown people to be uncomfortable with the idea of cloned livestock.“Consumers are going to be having a product that has potential safety issues and has a whole load of ethical issues tied to it, without any labeling,” said Joseph Mendelson, legal director of the Center for Food Safety...

Iran opens Holocaust conference

Vesti bune ...

Pentru toti romanii care se simt aproape de etnia rromilor (tiganii cum ii numim noi) am aflat ca Un român propune la Roma instituirea Zilei Internaţionale a rromilor. Acum aveti unica ocazie sa va deziceti de natiunea romana - cu care oricum nu aveti prea multe in comun - si sa faceti un ban cinstit. Cum? Uite cum: declarati ca sinteti rromi si veti primi un sac de bani. Tiganimea va cere compensatii cum ca au fost macelariti ca jidanii si probabil daca vor accepta conditiile de sus vor primi o gramada de bani. Cum imbunatatirea starii materiale este singurul vostru scop in viata, grabiti-va sa fiti primii pe lista! Ce va foloseste voua sa fiti romani? Noua RRomanie este mai viguroasa si pe placul Puterilor Centrale.
Cum toata lumea vrea liniste si nu altceva si cum "unii" fac galagie si incearca sa-i trezeasca din adormire este timpul sa spunem:
Noapte buna!

As we settle into the nighttime of dispair, fret not, for the Sun will rise again!

Good morning!!
We, here, will never forget those who died on September 11, 2001, as we seek to protect the Republic from all who will do her harm!!
A survey of greeting cards in the United Kingdom show that only 1 percent of so-called "Christmas cards" actually mention the word "Christmas" in the message or contain a Christmas-related scene.
Because a rabii threatened to sue the airport if he wasn't allowed to erect an 8-foot menorah, Sea-Tac Airport in Seattle has removed all 15 of its Christmas trees.
Frank Rich of the New York Times has declared that we have lost in Iraq and that we now need to concentrate on other wars that are salvagable, such as Afghanistan (never mind it's the same war).
And despite having become a walking cliche when the bribary money was found in his Congressional office refrigerator, Jefferson has been relected by his Louisiana district in a run-off election.
For AMERICA - The Right Way, I remain yours in the Cause, the Chairman.

Globalizarea si monstrii ei (III): Philip Morris si industria tutunului

Cititi raportul anterior: Coca-Cola…
PHILIP MORRIS INTERNATIONAL, redenumita in 2003 Altria Group, este un alt simbol al globalizarii. Cifrele de afaceri din Raportul Anual din 2003 arata venituri nete de 81 miliarde USD, din care 50 miliarde sunt rezultatul vanzarilor de tutun iar 30 de milairde provin din vanzarea produselor alimentare. In 1988 Philip Morris a cumparat Kraft Foods, din care detine 84%. Brandurile de tutun ale Philip Morris includ Marlboro, L&M, Virginia Slims, Parliament, Chesterfield si Philip Morris. Donatiile caritabile facute de Philip Morris in 1998 totalizau 0.7% din veniturile nete ale companiei.
Un raport al Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) de la mijlocul anilor ‘90 arata ca industria mondiala a tutunului castiga anual 168 de miliarde USD, mai mult decat economiile a 180 din cele 205 tari ale lumii. Acelasi raport arata ca “Tutunul cauzeaza anual mai multe morti decat toate celelalte forme de abuzuri de substante cunoscute la un loc”, omorand 3 milioane de oameni anual, adica unul la fiecare 10 secunde. Topul tarilor lumii in ordinea numarului de tigari pe fumator pe cap de locuitor este condus de Polonia, Grecia, Ungaria si Japonia.
Altria este deci o corporatie multinationala care prospera de pe urma vanzarii tutunului. Acest raport prezinta aspecte vizand etica industriei tutunului.
Tutunul si sanatatea
Efectele devastatoare ale tutunului asupra sanatatii nu mai sunt negate de nimeni, nici macar de Philip Morris, care admite din 1999 pe website-ul sau: “Exista un consens medical si stiintific in privinta faptului ca fumatul cauzeaza fumatorilor cancer la plamani, boli ale inimii, emphysema si alte boli serioase. Fumatorii sunt mult mai expusi decat nefumatorii la boli serioase precum cancerul la plamani. Nu exista tigari “sigure”. Au existat si exista mesaje ale autoritatilor medicale publice in toata lumea. Fumatorii si fumatorii potentiali ar trebui sa se bazeze pe aceste mesaje cand iau decizii legate de fumat.” Philip Morris recunoaste aceste lucruri la 35 de ani dupa ce US Surgeon General a avertizat populatia in privinta lor.
In 2002, industria tutunului din Statele Unite a acceptat sa plateasca daune de 206 miliarde USD pentru a scapa de procesele-clasa deschise impotriva ei de fumatorii americani. Banii urmeaza a fi platiti in 25 de ani si nu scutesc companiile de procesele fumatorilor individuali. Un proces deschis in acelasi an in Florida ar putea duce la o despagubire atat de mare incat sa falimenteze industria tutunului. Juriul acestui proces a decis ca cele mai mari 5 companii de tutun americane au produse “deficiente” si “mortale”. De altfel Altria are pe pagina sa web un link special la lunga serie de procese care au fost deschise impotriva sa. Iar in noiembrie 2004 a anuntat ca s-ar putea divide in 3 companii pentru a reduce efectele acestor procese asupra Philip Morris.
Un raport din 1999 al Organizatiei Mondiale a Sanatatii citat de un raport de la Stanford University afirma: “Tutunul a ucis 4 milioane de oameni in 1999. [Adica 10% din totalul deceselor lumii s-au datorat tutunului, n.a.] La sfarsitul anilor 2020, numarul victimelor tutunului va ajunge la 10 milioane pe an.” In prezent, website-ul OMS plaseaza numarul mortilor anuale datorat fumatului la 5 milioane si afirma ca o jumatate din fumatorii de azi (650 de milioane) vor fi ucisi de tigarile lor [concluzie la care ajunge si Banca Mondiala, vezi mai jos, n.a.] Alte initiative ale OMS impotriva tutunului sunt disponibile la aceeasi adresa, inclusiv lansarea programului Framework Convention on Tobacco Control (FCTC) care ar putea ajuta interesele publicului in lupta cu interesele corporatiilor. Tutunul este cauza principala a deceselor evitabile din lume, 70% dintre acestea aparand in emisfera sudica, mai inapoiata. Comertul liber cu tutun aduce beneficii imense sefilor si actionarilor gigantilor industriei tutunului in detrimentul acestor tari sarace. De aceea Philip Morris se opune FCTC pe motivul ca ar incalca “principiile traditionale ale comertului liber”. Philip Morris este una din corporatiile care a beneficiat cel mai mult de pe urma “comertului liber”, care i-a permis sa introduca produsul sau “mortal” (adjectiv folosit de juriul din Florida) in toate tarile lumii.

Cititi mai mult la:
http://ro.altermedia.info/mediusanatate/globalizarea-si-monstrii-ei-iii-philip-morris-si-industria-tutunului_5779.html

Globalizarea si monstrii ei (II): Coca Cola

Cititi raportul anterior: Mc Donald’s…
COCA COLA este un simbol al globalizarii. Din 1886, compania vinde bauturi racoritoare si apa imbuteliata, alaturi de inghetata, deserturi si siropuri aromate. Lista tuturor brandurilor companiei este prea lunga pentru a fi reprodusa complet aici. Azi, peste 400 de marci sunt produse in 200 de locatii din intreaga lume.
Cateva nume mai cunoscute romanilor: Coca-Cola, Dannon, Dasani, Nestea, Dr Pepper, Dorna, Evian, Fanta, Fruitopia, Frisco, Ice Mountain, Izvorul Alb, Jet Tonic, Kinley, Oasis, Odwalla, Poiana Negri, Powerade, Sprite si Sport Cola.
Sediul central al firmei este in Atlanta, Statele Unite. Compania are 49.000 de angajati si veniturile sale in 2003 au fost de 21 miliarde USD. [2] Devenita corporatie inca de acum 100 de ani, Coca Cola a avut o evolutie care ilustreaza de-a lungul intregului secol XX multe din aspectele globalizarii. Ne vom rezuma la o enumerare a faptelor, indicand cititorilor referinte pentru informatii mai complete:
COCA COLA SI DREPTURILE OMULUI
In anii ‘30, Coca Cola a fost partenera de afaceri majora a regimului nazist. “Este cunoscuta colaborarea Coca Cola cu regimul lui Hitler intre 1933 si 1945 ca si vanzarea a nenumarate milioane de sticle de bauturi racoritoare Germaniei in aceeasi perioada” spun Jones E. si Ritzman F. in “Coca Cola goes to war”. In acelasi timp in care Coca Cola era promovata in USA ca un mijloc de ridicare a moralului soldatilor americani in WW-II, reprezentantii companiei din Germania sponsorizau evenimente naziste si propulsau Coke in fruntea celor mai populare bauturi din Germania. Cand nazistii au inceput invadarea Italiei, Frantei, Belgiei, Olandei, Luxemburgului si Norvegiei, avocatul Coca Cola era angajat la Biroul German pentru Proprietate Straina. El calatoarea cu trupele naziste prin Europa si a pus bazele centrelor Coca Cola in fabricile de racoritoare confiscate de nazisti, unde Coca Cola a angajat si civili rapiti.
Anii ‘70 au adus asasinarea unor lucratori de la fabrica de imbuteliere Coca Cola din Guatemala, evenimente care se vor repeta si in alte locuri. [1] In anii ‘80, Coca Cola a sustinut regimul Apartheid din Africa de Sud iar in anii ‘90, brutalul regim Abacha din Nigeria. [1]
Poate cea mai cunoscuta controversa privind drepturile omului, cu implicarea Coca Cola, este boicotul international promovat de columbienii din sindicatul Sinaltrainal, dupa repetate cazuri de intimidare, tortura, rapire, detinere ilegala si ucidere a unor lucratori de la fabricile de imbuteliere Coca Cola din Columbia. International Labour Rights Fund din Statele Unite, alaturi de US United Steelworkers, au deschis proces Coca Cola acuzand responsabilii fabricii din Columbia de folosirea unor unitati paramilitare pentru a suprima activitatea sindicala.

La 31 martie 2003, un judecator districtual american a gasit justificata cererea Sinaltrainal de deschidere a unor procese impotriva Coca Cola, sub acuzatia de violare a drepturilor omului de catre trupe paramilitare, la cererea companiei. Procesele au fost intentate in virtutea Aliens Tort Claims Act (ACTA) (vezi Morning Star, May 20, 2003). [1] Cazul nu este inca rezolvat, iar Coca Cola incearca sa scape afirmand ca nu poate fi trasa la raspundere deoarece fabrica nu este sub controlul ei direct. (The Independent, London, February 13, 2002).
World Social Forum (Forumul Social Mondial) a declarat 22 iulie 2003 ca “Zi internationala impotriva Coca-Cola” si inceputul unui boicot de un an impotriva produselor acesteia. Actiunea a fost sustinuta si de Sinaltrainal, care promoveaza boicotul si in afara Columbiei. Boicotul se refera direct la folosirea trupelor paramilitare ca instrument de forta impotriva sindicalistilor columbieni.
Coca Cola a fost acuzata si de discriminare sexuala. In mai 2002, compania a fost nevoita sa plateasca 8,1 milioane USD unui numar de circa 2.000 de angajate, ce fusesera platite mai prost decat se prevedea in contracte. Alte 42 de milioane vor fi platite la alti 980 de angajati, chiar din Atlanta, unde este sediul central al corporatiei, si inca 3,9 milioane USD vor ajunge la circa 1100 de angajate din America de Nord. [2]
Nici discriminarea rasiala nu este o “necunoscuta” pentru Coca-Cola. In noiembrie 2000, compania a fost obligata sa plateasca 192,5 milioane USD in urma unui proces pe acuzatii de discriminare rasiala, si a promis sa schimbe modul in care conduce, promoveaza si trateaza angajatii minoritari. “Rezolvarea” gasita a nemultumit pe multi angajati negri, care sustin ca sunt in continuare discriminati si impiedicati sa promoveze. (Dallas Morning News, 1/5/02 Washington Post, 4/2002)
COCA COLA SI MEDIUL INCONJURATOR
In cateva regiuni din sudul Indiei, printre care Kerala si Tamil Nadu, boicoturile contra Coca Cola au fost in vigoare ani de zile, in ciuda represiunilor politiei. Localnicii acuza producatorul de bauturi de consum excesiv de apa, dupa ce fabricile din zona au pompat apa din subteran la un debit atat de mare incat pur si simplu sursele au secat, lasandu-i pe oameni fara apa, de poluarea puturilor si de distrugerea agriculturii locale, prin prezentarea unui reziduu chimic drept…ingrasamant. Aceasta s-a facut desi un studiu al Universitatii Essex a aratat ca acel compus are concentratii periculoase de toxine, pintre care cadmiu, care au ajuns in apele subterane si de aici la oameni si restul vietuitoarelor din zona.
Dupa ce BBC-ul a difuzat un documentar despre aceasta situatie, Coca Cola a incetat deversarea acestor reziduuri cu titlul de ingrasaminte dar nu a facut nimic pentru repararea daunelor deja produse.) Opozitia indienilor fata de Coca Cola este printre cele mai puternice din lume, un nou protest fiind asteptat chiar in acest inceput de an.
Coca Cola a fost amenintata cu boicotul in Australia, in 1993, din cauza problemelor ecologice generate de refuzul ei de a introduce sticlele returnabile. In aceeasi tara si in acelasi an, Coca Cola a fost acuzata de dezinformarea consumatorilor.
In mai 2003, filiala din Panama a fost amendata cu 300.000 USD pentru poluarea raului Matasnillo din Panama. [2]
TEHNICILE DE MARKETING SI PUBLICITATE
Coca Cola a folosit tehnici de marketing si publicitate dubioase, printre care sponsorizarea American Academy of Paediatric Dentistry, si impiedicarea prezentarii catre public a unui raport realizat de World Health Organisation pe tema alimentatiei sanatoase. Raportul arata contributia la obezitate a consumul de bauturi racoritoare. Obezitatea este cauza numarul unu a mortilor neprovocate in Statele Unite si cauza numarul doi in Europa, dupa fumat.
O alta forma de advertising care a suscitat numeroase proteste este introducerea in scoli a automatelor de vandut bauturi racoritoare, pentru elevi. Aceasta practica a dus la un monopol al Coca Cola asupra vanzarii bauturilor racoritoare in scoli si a propulsat compania in fruntea producatorilot de bauturi racoritoare din America. In acelasi timp, a declansat boicoturi care sunt inca in vigoare in scoli prestigioase precum Berkeley, Harvard, Yale, New York University si Rutgers.

cititi restul articolului la:
http://ro.altermedia.info/antisistem/globalizarea-si-monstrii-ei-ii-coca-cola_5764.html