Some nations can influence and control their media greatly. In addition, powerful corporations also have enormous influence on mainstream media.
In some places major multinational corporations own media stations and outlets. Often, many media institutes survive on the advertising fees, which can lead to the media outlet to be influenced by various corporate interests. News coverage and other media content can therefore be adversely affected. For example, stories end up biased or omitted so as not to offend their advertisers or owners. While corporate media per se may not be a bad thing, it is when there is a concentration of ownership that there is a risk of increased economic and political influence that can be somewhat unaccountable, which is of concern.
Wednesday, November 29, 2006
Who owns the Media?
The U.S. media landscape is dominated by massive corporations that, through a history of mergers and acquisitions, have concentrated their control over what we see, hear and read. In many cases these giant companies are vertically intergrated, controlling everything from initial production to final distribution.
These charts are derived in part from information gathered by Columbia Journalism Review’s Who Owns What? site, one of many excellent resources on the web regarding media ownership..
These charts are derived in part from information gathered by Columbia Journalism Review’s Who Owns What? site, one of many excellent resources on the web regarding media ownership..
Despre monopolizarea resurselor de apa potabila
COMBINAŢIA NEFASTĂ dintre creşterea nevoii de apă potabilă şi micşorarea drastică a resurselor de apă potabilă a stârnit interesul corporaţiilor multinaţionale care vând apă pentru sume mari de bani. Industria apei este speculată de Banca Mondială ca o industrie potenţială cu profituri de ordinul trilioanelor de dolari. Astfel, apa a devenit “aurul albastru” al secolului XXI (pe locul 2 după petrol, considerat aurul negru).
Privatizarea apei reprezintă unul dintre obiectivele de la Washington, care fac parte din filosofia economiei unice mondiale. În baza acestei filosofii, se stipulează liberalizarea oricăror tranzacţii, investiţii şi privatizări. Maude Barlow, membru în Consiliul Canadei şi Tony Clarke, director al Institutului Polaris sunt coautori ai unui studiu intitulat: „Aurul albastru: Marea hoţie corporatistă a resurselor mondiale de apă potabilă”. În cele ce urmează, prezentăm un rezumat al mai multor conferinţe desfăşurate la New York în septembrie 2003, cunoscute sub numele „Apă pentru Viaţă”, cosponsorizate de editura revistei Resurgence Magazine şi Institutul Omega.
Tratatele mondiale comerciale au devenit, probabil, cea mai importantă unealtă a corporaţiilor multinaţionale în ceea ce priveşte resursele de apă potabilă. Toate conducerile marilor corporaţii, precum NAFTA (Trustul Liber Comercial Nord American), GATT (Monopolul American al Preţurilor şi Comerţului) şi WTO (Organizaţia Mondială a Comerţului) au stabilit că apa este o marfă. Din momentul adoptării acestor tratate, apa va fi vândută şi distribuită în baza legilor specifice petrolului şi gazelor naturale. Sub impactul combinat al acestor legi, o ţară nu are dreptul să interzică sau limiteze exportul apei fără aprobările severe ale WTO.
În baza clauzei proporţionalităţii, stabilită de NAFTA, dacă o ţară are dreptul să exporte resursele naturale, ea nu va avea dreptul să oprească exportul decât în momentul în care se dovedeşte că toate resursele sale interne au fost epuizate, inclusiv cele ale populaţiei. În plus, dacă NAFTA sau alte organizaţii similare descoperă prezenţa unor resurse naturale importante pe teritoriul unei ţări, ea poate cere guvernului să exporte aceste resurse spre alte teritorii (probabil tot în virtutea aşa-zisei clauze a proporţionalităţii).
Mai mult decât atât, grăbirea privatizării serviciilor de apă va fi accelerată de noi regulamente de comerţ stabilite de WTO prin aşanumitele norme GATS (Reguli Generale ale Comerţului în Servicii). Sub auspiciile acestora, numai că guvernele vor fi obligate să liberalizeze şi privatizeze companiile de apă (ceea ce în România se întâmplă de peste 5 ani), dar acestea vor fi cumpărate în mod obligatoriu de investitori străini la preţuri de nimic iar în momentul când resursele de apă vor fi controlate de filialele corporaţiilor multinaţionale, orice eforturi ulterioare de a prelua controlul asupra distribuirii apei în acel oraş vor fi penalizate sever de către WTO. Lupta corporaţiilor de a privatiza resursele de apă ale Lumii a treia au devenit ţinta protestelor societăţilor civile, dar majoritatea acestora au rămas nesoluţionate. Marile companii ale resurselor de apă îşi concentrează operaţiunile şi investiţiile pe cele mai sigure pieţe de desfacere din Europa şi America de Nord.
În prezent, în S.U.A., ca. 85% din serviciile resurselor de apă sunt încă în domeniul public, astfel că ele sunt cea mai bună ţintă pentru SUEZ, VIVENDI şi RWE, trei supercompanii care speră că vor dobândi controlul a 70% din resurse în următorii 10 ani. În prezent, ele au cumpărat cele mai importante companii publice ale resurselor de apă, ca U.S.Filter, United Water şi American Water Works. Dar trebuie amintit faptul că SUEZ, VIVENDI şi RWE sunt doar motoarele unui mecanism mondial de privatizare a apei în S.U.A. Este o iluzie faptul că odată ce o supercompanie a preluat controlul asupra unui sistem municipal ale resurselor de apă, aceasta va satisface nevoile cetăţenilor oraşului respectiv şi nu va încerca să speculeze la maxim aceste resurse în interesul alianţelor globale. Institutul Polaris propune tuturor cetăţenilor o strategie de luptă în 3 etape:
Privatizarea apei reprezintă unul dintre obiectivele de la Washington, care fac parte din filosofia economiei unice mondiale. În baza acestei filosofii, se stipulează liberalizarea oricăror tranzacţii, investiţii şi privatizări. Maude Barlow, membru în Consiliul Canadei şi Tony Clarke, director al Institutului Polaris sunt coautori ai unui studiu intitulat: „Aurul albastru: Marea hoţie corporatistă a resurselor mondiale de apă potabilă”. În cele ce urmează, prezentăm un rezumat al mai multor conferinţe desfăşurate la New York în septembrie 2003, cunoscute sub numele „Apă pentru Viaţă”, cosponsorizate de editura revistei Resurgence Magazine şi Institutul Omega.
Tratatele mondiale comerciale au devenit, probabil, cea mai importantă unealtă a corporaţiilor multinaţionale în ceea ce priveşte resursele de apă potabilă. Toate conducerile marilor corporaţii, precum NAFTA (Trustul Liber Comercial Nord American), GATT (Monopolul American al Preţurilor şi Comerţului) şi WTO (Organizaţia Mondială a Comerţului) au stabilit că apa este o marfă. Din momentul adoptării acestor tratate, apa va fi vândută şi distribuită în baza legilor specifice petrolului şi gazelor naturale. Sub impactul combinat al acestor legi, o ţară nu are dreptul să interzică sau limiteze exportul apei fără aprobările severe ale WTO.
În baza clauzei proporţionalităţii, stabilită de NAFTA, dacă o ţară are dreptul să exporte resursele naturale, ea nu va avea dreptul să oprească exportul decât în momentul în care se dovedeşte că toate resursele sale interne au fost epuizate, inclusiv cele ale populaţiei. În plus, dacă NAFTA sau alte organizaţii similare descoperă prezenţa unor resurse naturale importante pe teritoriul unei ţări, ea poate cere guvernului să exporte aceste resurse spre alte teritorii (probabil tot în virtutea aşa-zisei clauze a proporţionalităţii).
Mai mult decât atât, grăbirea privatizării serviciilor de apă va fi accelerată de noi regulamente de comerţ stabilite de WTO prin aşanumitele norme GATS (Reguli Generale ale Comerţului în Servicii). Sub auspiciile acestora, numai că guvernele vor fi obligate să liberalizeze şi privatizeze companiile de apă (ceea ce în România se întâmplă de peste 5 ani), dar acestea vor fi cumpărate în mod obligatoriu de investitori străini la preţuri de nimic iar în momentul când resursele de apă vor fi controlate de filialele corporaţiilor multinaţionale, orice eforturi ulterioare de a prelua controlul asupra distribuirii apei în acel oraş vor fi penalizate sever de către WTO. Lupta corporaţiilor de a privatiza resursele de apă ale Lumii a treia au devenit ţinta protestelor societăţilor civile, dar majoritatea acestora au rămas nesoluţionate. Marile companii ale resurselor de apă îşi concentrează operaţiunile şi investiţiile pe cele mai sigure pieţe de desfacere din Europa şi America de Nord.
În prezent, în S.U.A., ca. 85% din serviciile resurselor de apă sunt încă în domeniul public, astfel că ele sunt cea mai bună ţintă pentru SUEZ, VIVENDI şi RWE, trei supercompanii care speră că vor dobândi controlul a 70% din resurse în următorii 10 ani. În prezent, ele au cumpărat cele mai importante companii publice ale resurselor de apă, ca U.S.Filter, United Water şi American Water Works. Dar trebuie amintit faptul că SUEZ, VIVENDI şi RWE sunt doar motoarele unui mecanism mondial de privatizare a apei în S.U.A. Este o iluzie faptul că odată ce o supercompanie a preluat controlul asupra unui sistem municipal ale resurselor de apă, aceasta va satisface nevoile cetăţenilor oraşului respectiv şi nu va încerca să speculeze la maxim aceste resurse în interesul alianţelor globale. Institutul Polaris propune tuturor cetăţenilor o strategie de luptă în 3 etape:
Tuesday, November 28, 2006
O noua categorie sociala: Corporatistul
"Corporatistul ”e brand manager sau group brand manager intr-o “multinationala” si incepe toate discutiile cu “din punct de vedere marketing” intr-o sedinta in care marketingul nu are nici cea mai mica implicatie. Da vina pe colegii de la “sales” ca nu i-a iesit luicampania publicitara ca “nu au inteles mesajul reclamei” sau ca “nu sunt in target”. Are totdeauna “manager” in titlul jobului, chiar daca jobul sau presupune sa care baxuri de hartie la imprimante sau sa le schimbe tonerele. In cazul asta particular jobul e “network printers assistant manager”.Primeste fel de fel de reviste moca, gen Biz, sau EWeek, si le afiseazã mândru pe birou. Nu plãteste întreþinere, închide calorifere, doarme în frig, ca sã aibã bani de ratã la VW Golf, sau Peugeot 307 sau ceva similar. Similar, pentru celular ultimul tip, eventual cu touch screen. Mãnâncã (ocazional) la La Mama, City Grill, La sosea, sau la diverse pizzerii. Vrea sã intre în lumea bunã cu cardul de debit sau de credit, dar habar nu are pin-ul.Calculatorul sau laptop-ul de la birou e plin de pornache, mp3-ul si bancuri. si de virusi. Tot desktop-ul este plin de documente (din care majoritatea ar trebui sterse, dar i se fâlfâie, pare ocupat dacã are desktop-ul plin).unii corporatisti pleaca la vama veche sa faca team building. in general sint previzibili,plini de ei, de salariul lor, de pozitia lor sociala. Daca se intimpla se critici corporatismul si atitudinea corporatista iti zic ori ca esti un comunist sarman care respinge societatea capitalista, ori iti arunca in fata conceptul de “corporate social responsability”. orisicum ai lua-o, corporatiile fac un mare bine umanitatii, iar cei ce le contesta sint niste antiglobalisti si anarhisti imputiti care nu inteleg ideea de progres. Poarta „badge”-ul la gat si cand iese in oras la bere, sa vada lumea unde lucreaza el. Are 1000EUR pe luna si se considera un om realizat. Isi ia Clio in leasing din salariu si apartament din banii de nunta. In orice discutie face cumva se se vorbeasca despre job-ul lui atat de cool. Despre cum nu are timp de nimic altceva ca e „overworked”. Este plin de deadline-uri, targete, brainstorming, ATL, BTL, projects, pitch, review-uri, out-door, rate card, packaging, positiong, market share, consumer, retail, brief, etc. Corporatistul e mandru ca primeste al 13-lea salar. corporatistul celibatar e rebel in concediu si se duce la sziget. cand e insurat cu corporatista (astia se intalnesc la team buildinguri) se duce catinel spre grecia ca “e mai ieftin ca la noi si serviciile sunt ireprosabile”. Isi umple CV cu tot felul de training-uri, cursuri de specializare si team-buildinguri organizate de niste redusi prin sali de curs pe la ASE sau alte facultati mai trendy. Neaparat consemneaza ca a luat premiul I in clasa a 7a. Citeste „Expat Life” si jumatate din frazele pe care le pronunta sunt in engleza. Are intotdeauna o parere despre oricare spot de pe TV. Scrie pe forumurile de „advertising” si are o intodeauna o idee mai buna de campanie decat aia care au facut-o. El nu are servici, are job. Merge la training-uri. Face team-building si brainstorming zilnic. In general e un jeg de om care nu se da in laturi de a pupa in cur pe cine trebuie si a sapa pe restu pentru a urca si el o treapta. Are multe prietenii de interes si se da cu cel putin 10 ani mai matur decat este. Poarta tot timpul costum, uneori fara sacou. Transformarea in corporatist are loc foarte rapid, in maxim o saptamana dupa ce ocupa o pozitie de cacat intr-o companie multinationala specializata pe comercializarea echipamentelor de birotica (agrafe si pixuri). Are palm luat in rate si inevitabil il scoate cand e vorba de iesit la bere ca sa isi verifice programul. Asculta Guta dar in discutiile cu colegii de munca vorbeste numai de Cafe del Mar si Chillout Moods. Are carti de vizita comandate cu plata in 2 rate la salariu si la ofera oricui si oricand se iveste ocazia. E mandru de costumul lui luat prin cine stie ce Cora sau Carrefour. “Am un sef de cacat ajuns sus pe pile. Eu sunt mai capabil ca el dar la noi in firma nu se promoveaza pe criterii de competenta”. Se da la toate proastele din firma la care lucreaza si intr-un final victorios (dupa cateva salarii cheltuite ca sa scoata proastele in oras) se alege cu cea mai urata. De fiecare data cind vede o reclama care il depaseste are o singura replica: “cea mai supertare reclama pe care a vazut-o vreodata”. de fapt toate reclamele pe care le vede sint catalogate ca “cele mai supertari”. De obicei se strofoaca fix ca in comediile americane de 2 bani crezind ca e cul. Utilizeaza extrem de multe englezizme pentru ca asa e la moda: ”maaaaan” si ”fachin shit” sunt doar o parte din ele. Cind se intilneste cu prietenii discuta cu ei in engleza pina cind uita cum se zice la “scaun” si atunci trece la limba romana. De adaugat ca nu lipseste de la fiecare cocktail unde se bea si se maninca moca, eventual participa si la o tombola, si pe care - culmea - o si castiga!"
Textul pare-se ca umbla pe mailuri; daca gaseste cineva autorul, sa imi zica, sa il citez aici.
gasita la http://ancamihai.wordpress.com/2006/06/23/o-noua-categorie-sociala-corporatistul/
Textul pare-se ca umbla pe mailuri; daca gaseste cineva autorul, sa imi zica, sa il citez aici.
gasita la http://ancamihai.wordpress.com/2006/06/23/o-noua-categorie-sociala-corporatistul/
I.L. Caragiale - "Noi şi Biserica"
Încă de mult, lumea noastră românească nu mai merge la biserică. Oamenii de sus, de mijloc şi de jos au uitat de mult cărarea ce duce la locaşul icoanelor. Boieri, ostaşi, meseriaşi, negustori, dascăli, slujbaşi, mari şi mici s-au lepădat de datoriile către legea lor creştinească – toţi sunt astăzi liber–cugetători. Şi, fireşte, dacă dumnealor sunt astfel, trebuie şi femeile dumnealor să fie astfel, adică liber-cugetătoare; şi, prin urmare, cum ar putea să fie copiii dumnealor astfel decât mamele, adică liber-cugetători! Dar să nu exagerăm! Boierimea, ostaşii şi slujbaşii, deşi liberi-cugetători, tot mai merg uneori să audă, dacă nu chiar să asculte, Evanghelia – anume când M. S. Regele se duce cu ceremonialul obicinuit, la zile mari, ori la Mitropolie, ori la Sf. Nicolae-n Şelari, ori pe malul gârlii la Bobotează. De altă parte, tinerimea şi damele se abat uneori la câte o biserică high-life şi spre cinstea lor, trebuie să mărturisim că sunt pătrunse de tot respectul cuvenit casei Domnului: atât tinerimea cât şi damele se prezintă acolo cu toată-ngrijirea. Atât numai că vorbesc cam tare. O fi aceasta bine sau rău – că s-a lăsat adică lumea noastră de biserică – nu o spune, căci n-am în această privinţă nici o părere hotărâtă. Poate, după cum unii, să fie bine; poate că lipsa de aplecare spre religie să fie dovada unui spirit care se emancipează lesne de ideile învechite şi devine astfel mai susceptibil de idei noi, de progres intelectual şi moral.Poate, dinpotrivă, după cum zic alţii, să fie de rău; poate că lipsa aceasta să fie dovada unei porniri la descreierare, la o scădere, la o înjosire progresivă intelectuală şi morală, la o din ce în ce mai mare pierdere a omeniei. Nu ştiu deocamdată cine să zic că au dreptate – pesimiştii ori optimiştii; trebuie să mă gândesc mult la această întrebare. Dar până s-ajung a-mi da un răspuns, voiu să comentez aici, în fuga condeiului, câteva observaţii, pe cari le fac de mult. Pe câtă vreme bisericile noastre ortodoxe româneşti părăsite de credincioşi, mai ales în Capitală şi-n oraşele mari, decad pe văzute; pe câtă vreme toaca şi clopotele noastre fac sgomot de-a-surda, ne mai aflându-se urechi care să le înţeleagă glasul şi chemarea; pe câtă vreme o biată prescură şi câteva linguri de vin ajung unui trist altar pe mai multe duminici – ce se-ntâmplă în altă parte? Ia să vedem. Treceţi, vă rog, foşti creştini ortodocşi, astăzi liber-cugetători, treceţi duminică dimineaţa pe la frumoasa catedrală catolică a Sfântului Iosef, pe la biserica protestantă şi pe la cea calvină; treceţi, vă rog, foşti creştini ortodocşi, compatrioţii mei, liber-cugetători astăzi, treceţi vineri seara pe la sinagogile mozaice – şi vedeţi ce se petrece acolo, în acele locaşuri clădite de oameni pentru adăpostirea sintei credinţe în Dumnezeu, lăsate lor de la moşi strămoşi. Vedeţi, ce de lume! Ce de oameni, ce de femei şi de copii! Priviţi-i! Bogaţi şi săraci, voinici şi neputincioşi, tineri şi bătrâni. Sunt între ei învăţaţi deosebiţi şi oameni de rând, fiinţe, pe drept ori nu, mândre şi fiinţe umile, oameni cu griji sdrobitoare şi oameni fără nici o grije; toţi vin acolo să se roage împreună Lui, cum I s-au rugat şi părinţii lor şi să-nveţe pe copii lor a se ruga cu dânşii. Sunt între ei bravii şi cuminţii Germani, Francezii cei subţiri la minte şi nobilii Italieni, şi alte neamuri strălucite ale Europei şi îndrăzneţii Unguri şi neînduplecaţii Evrei. Intraţi, foşti creştini ortodocşi, astăzi, liber-cugetători; intraţi după aceşti credincioşi în sfântul, pentru ei, locaş. Ascultaţi cum răsună, legănându-se-ntre-nalte bolţi, acele cântări înălţătoare în slavă. Ia uitaţi-vă cum, cu capetele plecate, se lasă acei oameni pătrunşi de binefacerea A-tot-Ţiitorului. Vedeţi voi, cari sunteţi totdeauna posomorâţi, cum, după ce s-au împărtăşit de acea binefacere, ies toţi cu feţele senine şi vesele. Şi dacă, liber-cugetători, nu mai puteţi crede în Dumnezeu, căci nu mai sunteţi în stare să-L vedeţi, pe El care s-arată pretutindeni, afară decât în sufletul vostru, nu puteţi crede nici măcar în ce vedeţi la aceşti semeni ai voştri? Nu înţelegeţi voi, cari tot vă plângeţi de slăbiciunea “noastră” faţă cu ei, ce întăriţi ies după ce s-au rugat şi au primit binecuvântarea? Şi dacă nici atâta nu-nţelegeţi, nu v-aduceţi aminte barem de o vreme nu tocmai depărtată, când părinţii nori, cari dorm sub umbra crucii, cunoşteau izvorul acelei întăriri binefăcătoare şi ştiau să s-adape la el? Părinţii voştri! Prăpastie de vreme nemăsurată între ei şi voi! Mii de mii de ani de va fi trecut de la viaţa lor până la a noastră şi tot nu li s-ar fi şters mai bine din inimile copiilor, pomenirea şi dragostea şi evlavia şi felul. Ei au crezut şi s-au închinat şi sufletele lor găseau mângâiere şi tărie în închinăciune. Noi nu ne mai închinăm fiindcă nu mai credem. Sufletele voastre nu mai au nevoie de mângâiere; inimile noastre nu mai au nevoie de tărie, fiindcă sunt de piatră şi din piatra aceasta scăpărăm scânteile liberei-cugetări, noi românii, foşti ortodocşi, cari suntem mai deştepţi, mai luminaţi, mai mândri, mai puternici decât toate neamurile lumii. Închină-se Asia – bătrână înţeleaptă şi nobila şi ingenioasa ei fiică Europa! Închină-se Africa, cu toate negrele ei seminţii! Închină-se iscusita Americă! Noi – nu ne închinăm. Închină-se nerozii! Filosofia noastră se pune mai presus de nevoia înţelepciunii! Clopotele – sgomot! Icoanele – fleacuri! Credinţa – moft!Închiză-se bisericile, surpe-se zidurile lor! Părinţii noştri cari le-au zidit erau nişte barbari, nişte primitivi, fără nici o cultură serioasă; ei nu aveau spiritul de examen. Noi suntem oameni moderni. Mătură-se dărâmăturile bisericilor, ca să se deschidă locuri largi, pieţe vaste, pe cari, după cerinţele progresului, să se zidească oţeluri măreţe şi cluburi politice, teatre de varietăţi şi burse de comerţ! Şi nu care cumva să-ndrăznească a ridica glasul cineva! În cazul cel mai bun pentru dânsul ar fi un om ridicul. E destul că biserica e tolerată! Un slujitor al altarului, când stetea sub loviturile unei cumplite prigoniri, unei năpăstuiri strigătoare la cer, izgonit şi maltratat ca odinioară Sf. Ignatius al Cosntantinopolei, mi-a spus cu adânc amar: Nu le e frică, fiule, de bătaia lui Dumnezeu? Nu, părinte, i-am răspuns; nu e frică nimănui de bătaia cui nu crede că este. Ai uitat că ai de a face cu o lume care nu crede în Dumnezeu? Cu o lume căreia nu i-a fost frică să prefacă în puşcării locaşurile sfinte, închinate credinţei străbune, unde zac oseminte de măreţi voievozi? Se va mai schimba lumea noastră românească? Va mai vrea Dumnezeu să o reîntoarcă la Dânsul? Dumnezeu ştie. Deocamdată, copiii noştri vor merge pe calea noastră cuminte. De ce avem, şcoli româneşti, în care urmează înaltele învăţături ale omenirii? Pentru ca să ni-i lumineze şi să ni-i crească. Din aceste şcoli naţionale, ies pe fiecare an sute şi mii de viitori cetăţeni luminaţi, toţi liberi-cugetători, plini de dispreţ pentru vechea rătăcită credinţă creştină, astăzi demodată, ridiculizată, scuipată! Ei au învăţat o religie mai omenească decât cea creştină, o religie care predică nu mila şi îngăduinţa, nu blândeţea şi omenia, o religie aspră care predică omului: Eşti o fiară! Ghiarele tale şi colţii tăi sunt deşteptăciunea şi şiretenia; fii perfid, crud, neîngăduitor cu semenii tăi! Nu te uita o clipă în sus pe cer; aici, în jos, pe pământ, uită-te cu ochii-n patru, ca şi cum ai avea patru picioare; aici pe pământ se ispăşeşte tot pentru tine. Eşti o fiară, fii fiară. Fiarele n-au biserică; fiarele nu se-nchină; fiarele n-au Dumnezeu!
Ce a făcut Avram Iancu?
Avram Iancu a salvat Neamul Românesc într-un moment de maximă primejdie. La 1848 revoluţionarii masoni unguri înglobaseră Transilvania şi lansaseră campania pentru trecerea forţată a tuturor Românilor la maghiarism, după modelul trecerii forţate la greco-catolicism în sec. XVIII. Avram Iancu a condus pe moţii din Apuseni care, fără pregătire militară, au învins armata ultra-pregătită şi foarte bine înarmată a Ungariei în mai multe lupte memorabile. Chiar şi femeile moţilor le-au tras în acei ani câte o bătaie bună "eroicilor militari maghiari" care - după cum o vor face de multe ori - atacau cu puşti şi tunuri satele româneşti întâlnite. Dacă Avram Iancu nu ar fi condus războiul din Apuseni din 1848-1849, Transilvania ar fi fost distrusă, fiind înglobată Ungariei iar Românii de aici, ca şi cei din Banat, Crişana şi Maramureş, maghiarizaţi. În locul Imperiului Habsburgic, urmat apoi de cel austro-ungar, am fi avut o Ungrie şovinistă până la extremul extremului, întinsă de la Marea Adriatică la Carpaţi. Între aceasta şi Rusia - pentru a nu mai vorbi de duşmanii din sud - Muntenia şi Moldova nu ar mai fi avut nici un viitor. Nici Românii. Nici România.
Friday, November 24, 2006
Toamna tirzie
Voi nu puteti inca intelege ca peste 5 ani daca nu va treziti acum veti fi sclavii americanilor, toata lumea va fi impotriva lor dar nimeni nu va avea puterea sa riposteze in vreun fel! Degeaba va luptati intre voi cu interese marunte, vezi global ce se intimpla! Peste 20 de ani vor fi 8 bilioane care vor trebui sa manince si sa bea cel putin apa pe acest pamint, asa ca nu va fi liniste iar ce e mai important, va fi nevoie de o forta care sa conduca si sa ne asigure linistea noua celor de aici, noua celor civilizati. Restul lumii este doar un cacat neinsemnat, just workers. Peste 5 ani cind resuresele nu vor mai ajunge la populatia flaminda, oamenii vor fi la fel de violenti si imprevizibili cum au fost de fiecare data cind au trecut prin crize. Dar de data aceasta sistemul represiv este atit de bine organizat si dotat ca lupta nu va fi nici pe departe egala. Raportul de forte nici nu se poate compara! Vezi asa numitele razboaie ale opiumului, doar o referita ca stiu ca nu ai timp de citit. Nu mai este ca in trecut! Deci lasati acesti monstrii sa se organizeze, sa prinda putere, care poate sa treaca de partea lor: la lins (asa cum se intimpla peste tot ca de lingai nu ducem lipsa !) ca ei vor fi cei ce miine vor mentine "linistea" pentru noua lume. Vezi vestitele oaze de fericire din Asia Indonezia, Malezia, sa nu mai spun de China si India cu “marile” lor cresteri economice. Ce mai, un paradis !!! In viziunea occidentului !!!
Eu nu pot sa am speranta ca vei intelege ceva altfel decit niste cuvinte fara sens, pentru ca asa cum spun de obicei sintem pe nivele informatioanale diferite si e imposibil sa mai gasim o punte de comunicare, mai ales azi prin intermediul tehnologiei de la distanta. Iar ce spuneai tu de negrii pe plantatie este foarte adevarat dar tine cont ca in occident negrii nu mai sint negrii (political incorrect) toti oamenii sint egali multumita libertatii de care ne bucuram in democratie. Daca ai inteles asa si ai fost copil docil, e bine. Dar ce e mai greu sa intelegi este ca ideea asta coboara si albii in rindul negrilor prin urmare toate rasele dispar. In fata banului si intereselor de dominatie imperialista, dispar aceste lucruri minore. Iar noi le acceptam cu seninatate la fel cum acceptam PACEA! Si non-violenta! Adica supunerea! Ceea ce romanii au facut este un exemplu de crasa intoleranta in decursul istoriei. Noi nu am vrut sa acceptam jugul. Dovada ca am luptat pentru pastrarea identitatii, independentei si suverantitatii tarii. Toate acestea palesc azi in noua orindire mondiala. Multumita celor cu educatie “aleasa” in scolile francmasoneriei. A copiilor nostrii de care nu avem timp sa ne uitam in cartile lor sa vedem despre ce invata ei la scoala. Prin urmare toti se vor bucura impreuna de libertatea care o au de a fi sclavii nostrii! Canada si locurile pe unde muncim noi este o dovada de simbioza a raselor de pe planeta in beneficiul unei caste din ce n ce mai restrinse de indivizi superiori. Fara drept de a avea o zi libera pentru rezolvarea de probleme personale, fara beneficii, in multe cazuri doar cu contract atita timp cit are nevoie pe urma sut in cur in strada, fara pensie (cazul meu) fara cele mai elementare drepturi ale unui muncitor asa cum era el definit in trecut. Sint atit de multi care astepta la Poarta, ca nici macar nu iti trece prin gand sa indraznesti sa spui ca ai o problema. Daca ai probleme atunci esti un om cu probleme iar noua aici nu ne trebuie probleme! Trebuie sa te intreci pe tine insuti ca daca nu esti zelos enough one day nu vei mai fi in clasa privilegiata a sclavilor ci vei fi in strada muritor de foame impreuna cu copii tai. Dar strada asa cum noi o cunosteam e o notiune veche, strada va trebui sa reflecte o imagine curata si civilizata astfel ca cei care sint supusi si zelosi sa nu se simta stinjeniti cind vad pe fostii lor colegii cersind mila. Asa ca tot spre binele lor vor fi luati si li se va da o ultima sansa de reabilitare: vinzarea copiilor pentru cuplurile same-sex, donatori de organe cei sanatosi sau eutanasia pentru cei cea mai au demnitate (deja sint clinici particulare care te “ajuta”, binenteles contra cost). Nu e deloc un scenariu orwellian sau imaginatia bolnava a unui immigrant neadaptat la civilizata lume a vestului. Este vitorul nostru luminos, mai precis al vostru cei din tarile in curs de dezvoltare (a prostiei si supunerii fata de imperiu). Si inca multe altele science-fiction asa cum le numesc cei ce cred ca cineva investeste bani doar de dragul ca idiotii sa se distreze. Nu! Acesti oameni investesc bani in speranta ca macar asa poate lumea asta idioata se va trezi si va lasa drogurile si alcoolul deoparte si va vedea incotro se indreapta. Hai ca am scris destul pentru o simpla intrebare "ce faci?"
Fac mai multe si as putea sa vorbesc o saptamina ... in aceaisi speranta ca poate te vei intreba "de ce?" atita timp cit mai ai dreptul fundamental sa intrebi. Daca vrei lupta si tu pentru dreptul ca si copilul tau miine sa puna aceasta intrebare fara frica.
Eu nu pot sa am speranta ca vei intelege ceva altfel decit niste cuvinte fara sens, pentru ca asa cum spun de obicei sintem pe nivele informatioanale diferite si e imposibil sa mai gasim o punte de comunicare, mai ales azi prin intermediul tehnologiei de la distanta. Iar ce spuneai tu de negrii pe plantatie este foarte adevarat dar tine cont ca in occident negrii nu mai sint negrii (political incorrect) toti oamenii sint egali multumita libertatii de care ne bucuram in democratie. Daca ai inteles asa si ai fost copil docil, e bine. Dar ce e mai greu sa intelegi este ca ideea asta coboara si albii in rindul negrilor prin urmare toate rasele dispar. In fata banului si intereselor de dominatie imperialista, dispar aceste lucruri minore. Iar noi le acceptam cu seninatate la fel cum acceptam PACEA! Si non-violenta! Adica supunerea! Ceea ce romanii au facut este un exemplu de crasa intoleranta in decursul istoriei. Noi nu am vrut sa acceptam jugul. Dovada ca am luptat pentru pastrarea identitatii, independentei si suverantitatii tarii. Toate acestea palesc azi in noua orindire mondiala. Multumita celor cu educatie “aleasa” in scolile francmasoneriei. A copiilor nostrii de care nu avem timp sa ne uitam in cartile lor sa vedem despre ce invata ei la scoala. Prin urmare toti se vor bucura impreuna de libertatea care o au de a fi sclavii nostrii! Canada si locurile pe unde muncim noi este o dovada de simbioza a raselor de pe planeta in beneficiul unei caste din ce n ce mai restrinse de indivizi superiori. Fara drept de a avea o zi libera pentru rezolvarea de probleme personale, fara beneficii, in multe cazuri doar cu contract atita timp cit are nevoie pe urma sut in cur in strada, fara pensie (cazul meu) fara cele mai elementare drepturi ale unui muncitor asa cum era el definit in trecut. Sint atit de multi care astepta la Poarta, ca nici macar nu iti trece prin gand sa indraznesti sa spui ca ai o problema. Daca ai probleme atunci esti un om cu probleme iar noua aici nu ne trebuie probleme! Trebuie sa te intreci pe tine insuti ca daca nu esti zelos enough one day nu vei mai fi in clasa privilegiata a sclavilor ci vei fi in strada muritor de foame impreuna cu copii tai. Dar strada asa cum noi o cunosteam e o notiune veche, strada va trebui sa reflecte o imagine curata si civilizata astfel ca cei care sint supusi si zelosi sa nu se simta stinjeniti cind vad pe fostii lor colegii cersind mila. Asa ca tot spre binele lor vor fi luati si li se va da o ultima sansa de reabilitare: vinzarea copiilor pentru cuplurile same-sex, donatori de organe cei sanatosi sau eutanasia pentru cei cea mai au demnitate (deja sint clinici particulare care te “ajuta”, binenteles contra cost). Nu e deloc un scenariu orwellian sau imaginatia bolnava a unui immigrant neadaptat la civilizata lume a vestului. Este vitorul nostru luminos, mai precis al vostru cei din tarile in curs de dezvoltare (a prostiei si supunerii fata de imperiu). Si inca multe altele science-fiction asa cum le numesc cei ce cred ca cineva investeste bani doar de dragul ca idiotii sa se distreze. Nu! Acesti oameni investesc bani in speranta ca macar asa poate lumea asta idioata se va trezi si va lasa drogurile si alcoolul deoparte si va vedea incotro se indreapta. Hai ca am scris destul pentru o simpla intrebare "ce faci?"
Fac mai multe si as putea sa vorbesc o saptamina ... in aceaisi speranta ca poate te vei intreba "de ce?" atita timp cit mai ai dreptul fundamental sa intrebi. Daca vrei lupta si tu pentru dreptul ca si copilul tau miine sa puna aceasta intrebare fara frica.
Monday, November 20, 2006
Manipularea genetica si probleme de bioetica
Dintotdeauna au existat situatii in care apar probleme de ordin moral. Societate umana fiind in continua transformare, problemele cu care ne confruntam sunt diferite. Situatiile care apar ne obliga sa reflectam si sa intelegem noile situatii, astfel incat actiunile noastre sa fie juste. In ultimii zeci de ani stiinta s-a dezvoltat intr-un mod nemaipomenit. Intreaga umanitate se transforma intr-un mod extrem de dinamic, perioada in care o noua descoperire este accesibila unui numar mare de oameni diminuandu-se din ce in ce mai mult. Unul dintre domeniile cele mai importante, care ne vizeaza pe toti in mod direct, este biologia si medicina. Descoperirile din domeniul geneticii sunt cele care au in prezent cea mai mare influenta in aceste doua domenii. Cercetarile intense ale structurilor care compun materialul ereditar au permis geneticienilor sa inteleaga mult mai bine mecanismele care coordoneaza functiile organismelor si modul de transmitere a datelor care ofera trasaturile specifice unui organism.
In fata acestor noi posibilitati de a actiona se cere gasirea unor noi frontiere care sa delimiteze cat mai clar valoarea morala a fiecarei actiuni. Cea care ar trebui sa raspunda noilor provocari este bioetica. Definitia propusa de Dictionarul Oxford este urmatoare: “bioetica este disciplina care studiaza problemele etice rezultate din progresele medicinei si biologiei”. Bioeticianul ar putea fi privit ca un om caruia ii este frica de om. Puterea pe care stiinta o pune la indemana omului este imensa, responsabilitatea revenind acum in intregime constiintei umane. Pericolele care ne pandesc sunt noi, necunsocute si solutiile trebuiesc gasite cat mai repede cu putinta. Bioetica este un punct de intalnire in care se aduna toti cei care urmaresc influenta descoperirilor stiintifice asupra destinului naturii si al omenirii. Am putea afirma ca un bioetician este un pesimist care nu are incredere in intelepciunea speciei umane, care este constient de pericolul scaparii de sub control a stiintei, cel care nu a uitat inca de ororile care au avut loc in numele stiintei in timpul regimurilor comuniste sau naziste si care stie ca oricand omul poate fii propria sa victima. Problemele care apar au o structura foarte nuantata, fiind deosebit de greu de decis cum ar fi corect si bine sa se procedeze in unele cazuri.
Bioetica ar putea fii impartita in trei domenii destul de bine delimitate. Etica medicala sau clinica este cea care este folosita in relatia directa pacient-doctor. Acest aspect a fost destul de neglijat, lasandu - se de obicei la latitudinea deontologiei profesionale si a constiintei medicului alegerea cea mai buna. Dar individualismul accentuat permite pacientului sa ia singur hotarari in ceea ce priveste tratamentul care il va urma, dupa ce a primit toate informatiile. Problema este ca uneori descoperirile sunt foarte recente, nestiindu - se in intregime care ar putea fii efectele secundare nedorite. Astfel doctorul este uneori pus in situatia de a recunoaste ca nici chiar el nu ar putea sa aleaga cel mai bun tratament datorita efectelor care nu sunt pe deplin cunoscute.
O alta parte a bioeticii este etica cercetarii. Problema experimentarilor este una care poate deveni spinoasa cand e vorba de subiecti umani. Mult timp experimentele au fost facute exclusiv pe animale. Chiar daca si aici ar putea aparea intrebari referitor la limita pana la care animalele pot suferi de pe urma acestor experimente, totusi experimentele pe oameni sunt cele care ridica problemele mai mari. De fapt chiar aceste experimente stau la originea primelor comitete de bioetica, mai ales experimentele din lagarele de concentrare nazista. Trebuie respectate si anumite norme de comportament experimental, chiar daca ar fi vorba de animale. In fine, un alt domeniu al bioeticii cuprinde etica sociala, definita ca fiind stiinta care studiaza impactul descoperirilor stiintifice asupra structurilor sociale si pericolele care pot aparea datorita anumitor descoperiri.
Bioetica sau etica medicala umana are principii de baza. Acestea se pot rezuma foarte sumar la urmatoarele trei: principiul autonomiei, principiul beneficiului si principiul evitarii consecintelor nefavorabile. Conform principiului autonomiei fiecare individ este liber sa aiba nu doar orice fel de conceptii morale, politice, economice sau religioase, dar el este proprietarul propriului sau corp, incluzand organele, celulele sau structura ADN, si are libertatea de a avea optiuni in ceea ce priveste “administrarea” acestuia. Astfel un bolnav poate refuza tratamentul propus. Bineinteles si aici intervin anumite restrictii daca bolnavul ar aduce prejudicii sociale prin hotararea sa. Probleme foarte delicate pot aparea in cazul bolilor psihice sau a copiilor. Intr-un astfel de caz o fata de 15 ani din Marea Britanie a avut o tentativa de sinucidere si a fost internata intr-o clinica de psihiatrie. Refuzand tratamentul, medicii au apelat la justitie, motivand ca nu este lucida. In mod normal decizia ar fi trebuit luata de catre parinti, dar curtea a decis ca “parintii natiunii”, Coroana, are mai multa putere decat parintii naturali si a decis in favoarea continuarii tratamentului. Aceasta pozitie a fost primita cu multe rezerve.
Un alt principiu este cel al beneficiului. Acest principiu da nastere unor controverse, deoarece se cere pastrarea confidentialitatii atat timp cat nu pericliteaza viata membrilor familiei sau a comunitatii. Pot aparea insa contradictii intre pastrarea tacerii asupra informatiilor si interesul celorlalti. Nimeni nu trebuie sa fie prejudiciat in interesul bolnavului. Astfel este introdus un element din utilitarism. Se cere ca orice actiune sa aiba ca efect asigurarea fericirii unui grup cat mai mare de oameni. Dar este greu de decis daca trebuie asigurata fericirea majoritatii in detrimentul minoritatii. De exemplu intr-un editorial de bioetica aparut in 1992 este prezentat urmatorul caz: o fetita ar fi supravietuit doar daca i s-ar fi transplantat simultan ficatul si intestinul gros. Interventia medicala era in valoare de 350.000 de dolari iar rezultatul final incert. Parintii fetei au reusit datorita unei ample campanii de mediatizare sa adune suma. Acum se pune intrebarea daca este cel mai mare interes al bolnavei sa supravietuiasca, sau acesta este doar al parintilor ei. Trebuie sa supravietuiasca cu orice pret? Asa considera parintii, dar sa nu uitam ca aceasi suma de bani ar fi ajutat la salvarea a cel putin catorva sute, daca nu chiar mii, de copii africani. Din acest principiu rezulta si ultimul principiu, cel al evitarii consecintelor nefavorabile. Multe persoane din lumea a treia sau din tarile sarace sunt dispuse sa-si vanda un organ pentru a-si asigura o viata mai buna. Este corect sa se accepte traficul de organe? Teoretic, omul are dreptul asupra propriului corp, asupra organelor sale. Dar daca ar fi acceptata comercializarea de organe s-ar ajunge la inegalitati, cei care si-ar permite sa cumpere organele necesare fiind doar cei bogati, in timp ce saracii ar fi cei care si-ar vinde organele pentru o stare financiara mai buna. Astfel s-a acceptat idea ca nici un organ nu poate fi comercializat datorita abuzurilor care ar putea aparea. Au fost si cazuri de prelevare a organelor fara consimtamantul donorului. Astfel niste tarani din Turcia au fost convinsi in schimbul unei sume relativ mici sa mearga in Marea Britanie si sa-si vanda un rinichi. Intorsi in tara au povestit autoritatilor ceea ce li s-a intamplat, unul dintre ei fiind condamnat la inchisoare pentru trafic de organe, lucru interzis in Turcia. Se pare ca traficul cu organe este o problema reala, chiar daca nu este bine cunoscuta. Exista adevarate retele care se ocupa cu asa ceva. In perioada 1976-1990 aproximativ o suta de oameni dispareau anual dintr-unul din cele mai mari spitale din Argentina. Copii abandonati din America Latina (Columbia, Uruguai, Paraguai, Haiti) au fost omorati undeva la granita dintre Mexic si SUA, pentru ca alti copii din America de Nord sau Europa sa primesca organe de schimb. Originea lor nu conta, atat timp cat copii celor care plateau erau salvati.
Nu de mult timp a fost “cartografiat” in intregime sistemul nostru erditar. HUGO (Human Genome Organization) este numele proiectului atat de indraznet. Au fost secventionate toate cel aproximativ 100.000 de gene care definesc genomul uman. Genele umane sunt foarte variate, unele fiind compuse din aproxiamtiv 2 milioane de baze, iar altele din doar cateva mii de nucelotide. Unele secvente de ADN sunt nefunctionale, multe nu joaca nici un rol in sinteza proteinelor. Acum vom putea compara harta noastra genetica cu cea a altor specii. Se stie deja ca intre noi si cimpanzei exista doar o diferenta de 2% in ceea ce priveste constitutia genomul. Dar nu numai asupra materialului ereditar al omului se indreapta cercetarile, ci si asupra plantelor si animalelor care au importanta economica sau alimentara. Se incearca descoperirea unor noi hibrizi cu o productivitate mai mare, rezistenta mai sporit la boli sau paraziti, cat mai putin pretentioase in privinta mediului. Dar si aici apar noi probleme in ceea ce priveste manipularea genelor. Au aparut deja animale transgenice, care sfideaza pur si simplu legile naturii. Pana unde se poate merge in experimentarea acesta? In loc sa fie protejate speciile pe cale de disparitie, se incearca obtinerea unor noi animale prin manipulare unor gene apartinand unor specii diferite. Daca unul dintre aceste noi organisme reuseste sa ajunga in natura si va reusi sa se adapteze? Sunt destule exemple in care au fost introduse specii de animale in zone unde nu aveau dusmani naturali si se stie bine ca ecosistemul a fost grav perturbat.
Totusi mai important este sa vizualizam modul in care poate fi folosit materialul ereditar uman in scopuri care contravin moralei. Ceea ce a demonstrat HUGO este ca suntem cu toti asemanatori nu datorita perfectiunii ADN-ului nostru, ci datorita mutatiilor noastre. Probabil avem cu totii acelasi numar de mutatii, doar ca unele se manifesta, altele nu in functie de recesivitate sau heterozigotie. Totusi in viitorul nu prea indepartat poate aparea pericolul discriminarii genetice. Astfel in urma unor teste vor fi selectati canditatii pentru un anumit post. In unele domenii, cum ar fi cele in ale carui mediu exista o radioactivitate crescuta, deja sunt alesi muncitori care s-au dovedit mai rezistenti in urma testelor genetice la un astfel de mediu nociv. Este mai simplu pentru companii sa aleaga persoanele care au o rezistenta naturala la anumite medii nocive decat sa schimbe mediul in care se lucreaza. Astfel este ocolita plata suplimentara a unor ingrijiri medicale. In SUA se contureaza deja discriminarea genetica in domeniul asigurarilor medicale si al muncii. Nu sunt asigurati de catre companii cei care in urma testelor dovedesc o anumita predispozitie spre boli grave. Poate ca ar fi justificata din punct de vedere economic o astfel de atitudine, dar nu si din punct de vedere moral. S-a mers chiar mai departe. Departamentul Apararii din SUA a recomandat instituirea unei banci ADN cu probe ale tuturor fortelor armate, pentru a servi la identificare in cazul unor conflicte. Multi soldati sunt puternic desfigurati in astfel de conditii, deci nu ar fi o propunere irationala, dar este periculoasa acceptarea ei. Ar viola viata privata a celor al caror ADN se afla intr-o astfel de banca, putandu-se afla anumite informatii care ar trebui sa ramana confidentiale (stare de sanatate, paternitate…) Apoi odata creata aceasta prima banca va fi posibila infiintarea altora. De aici nu va mai fi decat un singur pas pana la inregistrarea fiecaruia intr-o astfel de banca de date. Urmarile unor astfel de situatii sunt usor de imaginat, si ele chiar au fost imaginate. Aldous Huxley in “Minunata lume noua” prezinta o astfel de lume. O inginerie sociala bine pusa la punct folosea genetica pentru a crea o societate stabila, in care fiecare trebuia sa fie multumit de locul care ii era predestinat. Aparitia oamenilor era foarte riguros planificata. Nu mai existau nasteri naturale, aparitia noilor copiilor era un proces industrializat, mecanicizat, un proces stiintific foarte clar. Un ovul recoltat de la acele femei care mai aveau dreptul de a fi fertile, dupa ce era fecundat era folosit in perioada de totipotenta a celulelor pentru a se obtine alti 96 de embrioni. Apoi fiecare embrion era supus unor conditii deosebite in functie de rolul social pe care urma sa il ocupe. Privarea de oxigen, otravirea cu alcool sau injectarea de hormoni care opreau dezvoltare embrionului erau niste metode destul de brutale pentru a se obtine indivizii doriti. Putini embrioni erau lasati sa se dezvolte normal, acestia facand parte din castele superioare. Procedeul de educare al copiilor sau toate celelate principii care stateau la baza unei astfel de societati sunt mai putin importante acum. Important este ca totul pleca de la manipularea genetice, fiecare fiind predestinat sa ocupe un loc precis in societate, pe care nu si l-ar fi putut alege liber. Eugenismul, discriminarea sau favorizarea unui anumit tip de oameni in defavoarea altora este un pericol mereu prezent.
Goana dupa “copilul perfect” se pare ca a inceput. Este o tendinta generala de a fi apreciat un anumit model de om ca fiind perfect, ceilalti fiind lipsiti de consideratie si drepturi. Deja este o rutina alegerea sexului viitorului copil. Bineinteles, lucrurile nu se vor opri aici. Va exista un model perfect pe care fiecare parinte si-l va dori ca si copil. Diversitatea va fi ignorata, chiar desconsiderata, renegata. Sau vor fi sacrificati uni copii pentru a putea fi salvati altii. Un astfel de caz este cel al lui Adam Nash. Parintii sai l-au nascut doar pentru a putea fi salvata fiica lor mai mare. Embrionul sau a fost astfel ales incat nu numai sa nu contina boala rara a sangelui pe care o avea sora sa, dar trebuia ca si tesuturile sa fie compatibile. Acest exemplu nu face altceva decat sa confirme faptul ca societatea nu se adapteaza suficient de repede din punct de vedere moral la schimbarile fulgeratoare produse de ultimele descoperiri stiintifice.
Alegerea unui viitor copil in functie de materialul sau ereditar va duce la noi forme de discriminare sociala. Astfel vor putea fi preferati copiii care au pielea mai deschisa la culoare, sau cei care au o predispozitie aparte fata de anumite domenii. De asemenea vor fi respinsi nu doar embrionii care sufera de boli genetice, dar si cei care au o predispozitie spre homsexualitate sau alcoolism. Unele grupari minoritare din America se simt deja amenintate de aceste posibilitati, liderii unor comunitati de afroamericani sau latino considerand ca vor fi preferati viitorii copii cu pielea deschisa la culoare.
Programul genomului uman implica numeroase intrebari care deocamdata nu au un raspuns, dar care vor avea un mare impact asupra deciziilor politice, reactiilor sociale si reglementarilor etice.Cine va controla informatiile obtinute si cum se va asigura confidentialitatea? Cine va beneficia de testarea genetica si in ce conditii va fi ea obligatorie? In ce masura un individ are libertatea de a solicita modificarea genomului sau? Are dreptul unul dintre parinti sa ceara modificarea materialului genetic al copilului sau cum va fi evitata discriminarea genetica? Cum vor fi tratati parintii care vor cere un copil perfect? Cui va fi accesibila terapia genetica? Se va accepta controlul vietii psihice, ameliorarea coeficientului de inteligenta spre exemplu?
Nu am amintit nimic de problemele ridicate de conceperea copiilor in vitro. Problemele ridicate de viitorul copil care se va naste dintr-un embrion fertilizat in vitro sunt deosebit de nuantate. Uneori este donat ovulul, alteori spermatozoizii, alteori ambele sunt donate de catre un cuplu fertil, dar unde femeia poate purta o sarcina. Uneori sarcina nu poate fi purtata de mama care doneaza ovulul si atunci se apeleaza la mama de imprumut, la o mama purtatoare. Inca nu este clar ce legaturi apar intre mama care poarta fatul si aceasta, dar uneori se intampla ca mama purtatoare sa nu mai vrea sa cedeze copilul. Uneori un copil poate avea chiar patru parinti: mama care doneaza ovulul, tatal care doneaza spermatozoizii, mama care poarta copilul (mama legala) si sotul acesteia, care este considerat si tatal legal al copilului. Ar fi exagerat sa ne mai inchipuim ce se intampla cand mama purtatoare este mama mamei donatoare. Ce fel de relatii se restabilesc in cadrul familiei? Noul copil va fi si fiu si nepot (fiica sau nepoata), mama va avea si o sora si un copil.Toate aceste probleme ne vor obliga sa adoptam o pozitie si se pare ca va trebui sa o adoptam cat mai repede. Bioetica trebuie sa faca fata noilor provocari ale stiintei si trebuie sa ofere raspunsuri cat mai viabile. Apoi restul depinde doar de cei care iau deciziile politice, juridice, sociale sau administrative sa decida care este cea mai potrivita cale de a rezolva o situatie particulara.
Bibliografie:
Noile frontiere - Introducere in bioetica, C. Maximilian, Stefan Milcu, Sylvain Poenaru, Ed. “Pan – Publishing House”, Bucuresti 1995Minunata lume noua - Aldous Huxley, Ed. Univers, 1997Lista cu pagini de web care dezbat probleme de bioeticahttp://commfaculty.fullerton.edu/lester/ethics/Explorand etica geneticii, Heather Rock Woods, articol publicat in 3 ianuarie 1996, http://www.service.com/PAW/morgue/cover/1996_Jan_3.COVER03.htmlProgramul conferintei din 1-2 iulie 2001 de la Universitatea din Dublin http://www.mariecurie.org/external/basisofconf.htmDilema bioeticii, Jill McCainhttp://www.nytimes.com/2000/10/04/science/04BLOO.html.Articolul despre Adam Nash, Copilul conceput pentru a salva viata surorii salehttp://www.nytimes.com/2000/10/04/science/04BLOO.htmlFilmul GATTACA, 1998
In fata acestor noi posibilitati de a actiona se cere gasirea unor noi frontiere care sa delimiteze cat mai clar valoarea morala a fiecarei actiuni. Cea care ar trebui sa raspunda noilor provocari este bioetica. Definitia propusa de Dictionarul Oxford este urmatoare: “bioetica este disciplina care studiaza problemele etice rezultate din progresele medicinei si biologiei”. Bioeticianul ar putea fi privit ca un om caruia ii este frica de om. Puterea pe care stiinta o pune la indemana omului este imensa, responsabilitatea revenind acum in intregime constiintei umane. Pericolele care ne pandesc sunt noi, necunsocute si solutiile trebuiesc gasite cat mai repede cu putinta. Bioetica este un punct de intalnire in care se aduna toti cei care urmaresc influenta descoperirilor stiintifice asupra destinului naturii si al omenirii. Am putea afirma ca un bioetician este un pesimist care nu are incredere in intelepciunea speciei umane, care este constient de pericolul scaparii de sub control a stiintei, cel care nu a uitat inca de ororile care au avut loc in numele stiintei in timpul regimurilor comuniste sau naziste si care stie ca oricand omul poate fii propria sa victima. Problemele care apar au o structura foarte nuantata, fiind deosebit de greu de decis cum ar fi corect si bine sa se procedeze in unele cazuri.
Bioetica ar putea fii impartita in trei domenii destul de bine delimitate. Etica medicala sau clinica este cea care este folosita in relatia directa pacient-doctor. Acest aspect a fost destul de neglijat, lasandu - se de obicei la latitudinea deontologiei profesionale si a constiintei medicului alegerea cea mai buna. Dar individualismul accentuat permite pacientului sa ia singur hotarari in ceea ce priveste tratamentul care il va urma, dupa ce a primit toate informatiile. Problema este ca uneori descoperirile sunt foarte recente, nestiindu - se in intregime care ar putea fii efectele secundare nedorite. Astfel doctorul este uneori pus in situatia de a recunoaste ca nici chiar el nu ar putea sa aleaga cel mai bun tratament datorita efectelor care nu sunt pe deplin cunoscute.
O alta parte a bioeticii este etica cercetarii. Problema experimentarilor este una care poate deveni spinoasa cand e vorba de subiecti umani. Mult timp experimentele au fost facute exclusiv pe animale. Chiar daca si aici ar putea aparea intrebari referitor la limita pana la care animalele pot suferi de pe urma acestor experimente, totusi experimentele pe oameni sunt cele care ridica problemele mai mari. De fapt chiar aceste experimente stau la originea primelor comitete de bioetica, mai ales experimentele din lagarele de concentrare nazista. Trebuie respectate si anumite norme de comportament experimental, chiar daca ar fi vorba de animale. In fine, un alt domeniu al bioeticii cuprinde etica sociala, definita ca fiind stiinta care studiaza impactul descoperirilor stiintifice asupra structurilor sociale si pericolele care pot aparea datorita anumitor descoperiri.
Bioetica sau etica medicala umana are principii de baza. Acestea se pot rezuma foarte sumar la urmatoarele trei: principiul autonomiei, principiul beneficiului si principiul evitarii consecintelor nefavorabile. Conform principiului autonomiei fiecare individ este liber sa aiba nu doar orice fel de conceptii morale, politice, economice sau religioase, dar el este proprietarul propriului sau corp, incluzand organele, celulele sau structura ADN, si are libertatea de a avea optiuni in ceea ce priveste “administrarea” acestuia. Astfel un bolnav poate refuza tratamentul propus. Bineinteles si aici intervin anumite restrictii daca bolnavul ar aduce prejudicii sociale prin hotararea sa. Probleme foarte delicate pot aparea in cazul bolilor psihice sau a copiilor. Intr-un astfel de caz o fata de 15 ani din Marea Britanie a avut o tentativa de sinucidere si a fost internata intr-o clinica de psihiatrie. Refuzand tratamentul, medicii au apelat la justitie, motivand ca nu este lucida. In mod normal decizia ar fi trebuit luata de catre parinti, dar curtea a decis ca “parintii natiunii”, Coroana, are mai multa putere decat parintii naturali si a decis in favoarea continuarii tratamentului. Aceasta pozitie a fost primita cu multe rezerve.
Un alt principiu este cel al beneficiului. Acest principiu da nastere unor controverse, deoarece se cere pastrarea confidentialitatii atat timp cat nu pericliteaza viata membrilor familiei sau a comunitatii. Pot aparea insa contradictii intre pastrarea tacerii asupra informatiilor si interesul celorlalti. Nimeni nu trebuie sa fie prejudiciat in interesul bolnavului. Astfel este introdus un element din utilitarism. Se cere ca orice actiune sa aiba ca efect asigurarea fericirii unui grup cat mai mare de oameni. Dar este greu de decis daca trebuie asigurata fericirea majoritatii in detrimentul minoritatii. De exemplu intr-un editorial de bioetica aparut in 1992 este prezentat urmatorul caz: o fetita ar fi supravietuit doar daca i s-ar fi transplantat simultan ficatul si intestinul gros. Interventia medicala era in valoare de 350.000 de dolari iar rezultatul final incert. Parintii fetei au reusit datorita unei ample campanii de mediatizare sa adune suma. Acum se pune intrebarea daca este cel mai mare interes al bolnavei sa supravietuiasca, sau acesta este doar al parintilor ei. Trebuie sa supravietuiasca cu orice pret? Asa considera parintii, dar sa nu uitam ca aceasi suma de bani ar fi ajutat la salvarea a cel putin catorva sute, daca nu chiar mii, de copii africani. Din acest principiu rezulta si ultimul principiu, cel al evitarii consecintelor nefavorabile. Multe persoane din lumea a treia sau din tarile sarace sunt dispuse sa-si vanda un organ pentru a-si asigura o viata mai buna. Este corect sa se accepte traficul de organe? Teoretic, omul are dreptul asupra propriului corp, asupra organelor sale. Dar daca ar fi acceptata comercializarea de organe s-ar ajunge la inegalitati, cei care si-ar permite sa cumpere organele necesare fiind doar cei bogati, in timp ce saracii ar fi cei care si-ar vinde organele pentru o stare financiara mai buna. Astfel s-a acceptat idea ca nici un organ nu poate fi comercializat datorita abuzurilor care ar putea aparea. Au fost si cazuri de prelevare a organelor fara consimtamantul donorului. Astfel niste tarani din Turcia au fost convinsi in schimbul unei sume relativ mici sa mearga in Marea Britanie si sa-si vanda un rinichi. Intorsi in tara au povestit autoritatilor ceea ce li s-a intamplat, unul dintre ei fiind condamnat la inchisoare pentru trafic de organe, lucru interzis in Turcia. Se pare ca traficul cu organe este o problema reala, chiar daca nu este bine cunoscuta. Exista adevarate retele care se ocupa cu asa ceva. In perioada 1976-1990 aproximativ o suta de oameni dispareau anual dintr-unul din cele mai mari spitale din Argentina. Copii abandonati din America Latina (Columbia, Uruguai, Paraguai, Haiti) au fost omorati undeva la granita dintre Mexic si SUA, pentru ca alti copii din America de Nord sau Europa sa primesca organe de schimb. Originea lor nu conta, atat timp cat copii celor care plateau erau salvati.
Nu de mult timp a fost “cartografiat” in intregime sistemul nostru erditar. HUGO (Human Genome Organization) este numele proiectului atat de indraznet. Au fost secventionate toate cel aproximativ 100.000 de gene care definesc genomul uman. Genele umane sunt foarte variate, unele fiind compuse din aproxiamtiv 2 milioane de baze, iar altele din doar cateva mii de nucelotide. Unele secvente de ADN sunt nefunctionale, multe nu joaca nici un rol in sinteza proteinelor. Acum vom putea compara harta noastra genetica cu cea a altor specii. Se stie deja ca intre noi si cimpanzei exista doar o diferenta de 2% in ceea ce priveste constitutia genomul. Dar nu numai asupra materialului ereditar al omului se indreapta cercetarile, ci si asupra plantelor si animalelor care au importanta economica sau alimentara. Se incearca descoperirea unor noi hibrizi cu o productivitate mai mare, rezistenta mai sporit la boli sau paraziti, cat mai putin pretentioase in privinta mediului. Dar si aici apar noi probleme in ceea ce priveste manipularea genelor. Au aparut deja animale transgenice, care sfideaza pur si simplu legile naturii. Pana unde se poate merge in experimentarea acesta? In loc sa fie protejate speciile pe cale de disparitie, se incearca obtinerea unor noi animale prin manipulare unor gene apartinand unor specii diferite. Daca unul dintre aceste noi organisme reuseste sa ajunga in natura si va reusi sa se adapteze? Sunt destule exemple in care au fost introduse specii de animale in zone unde nu aveau dusmani naturali si se stie bine ca ecosistemul a fost grav perturbat.
Totusi mai important este sa vizualizam modul in care poate fi folosit materialul ereditar uman in scopuri care contravin moralei. Ceea ce a demonstrat HUGO este ca suntem cu toti asemanatori nu datorita perfectiunii ADN-ului nostru, ci datorita mutatiilor noastre. Probabil avem cu totii acelasi numar de mutatii, doar ca unele se manifesta, altele nu in functie de recesivitate sau heterozigotie. Totusi in viitorul nu prea indepartat poate aparea pericolul discriminarii genetice. Astfel in urma unor teste vor fi selectati canditatii pentru un anumit post. In unele domenii, cum ar fi cele in ale carui mediu exista o radioactivitate crescuta, deja sunt alesi muncitori care s-au dovedit mai rezistenti in urma testelor genetice la un astfel de mediu nociv. Este mai simplu pentru companii sa aleaga persoanele care au o rezistenta naturala la anumite medii nocive decat sa schimbe mediul in care se lucreaza. Astfel este ocolita plata suplimentara a unor ingrijiri medicale. In SUA se contureaza deja discriminarea genetica in domeniul asigurarilor medicale si al muncii. Nu sunt asigurati de catre companii cei care in urma testelor dovedesc o anumita predispozitie spre boli grave. Poate ca ar fi justificata din punct de vedere economic o astfel de atitudine, dar nu si din punct de vedere moral. S-a mers chiar mai departe. Departamentul Apararii din SUA a recomandat instituirea unei banci ADN cu probe ale tuturor fortelor armate, pentru a servi la identificare in cazul unor conflicte. Multi soldati sunt puternic desfigurati in astfel de conditii, deci nu ar fi o propunere irationala, dar este periculoasa acceptarea ei. Ar viola viata privata a celor al caror ADN se afla intr-o astfel de banca, putandu-se afla anumite informatii care ar trebui sa ramana confidentiale (stare de sanatate, paternitate…) Apoi odata creata aceasta prima banca va fi posibila infiintarea altora. De aici nu va mai fi decat un singur pas pana la inregistrarea fiecaruia intr-o astfel de banca de date. Urmarile unor astfel de situatii sunt usor de imaginat, si ele chiar au fost imaginate. Aldous Huxley in “Minunata lume noua” prezinta o astfel de lume. O inginerie sociala bine pusa la punct folosea genetica pentru a crea o societate stabila, in care fiecare trebuia sa fie multumit de locul care ii era predestinat. Aparitia oamenilor era foarte riguros planificata. Nu mai existau nasteri naturale, aparitia noilor copiilor era un proces industrializat, mecanicizat, un proces stiintific foarte clar. Un ovul recoltat de la acele femei care mai aveau dreptul de a fi fertile, dupa ce era fecundat era folosit in perioada de totipotenta a celulelor pentru a se obtine alti 96 de embrioni. Apoi fiecare embrion era supus unor conditii deosebite in functie de rolul social pe care urma sa il ocupe. Privarea de oxigen, otravirea cu alcool sau injectarea de hormoni care opreau dezvoltare embrionului erau niste metode destul de brutale pentru a se obtine indivizii doriti. Putini embrioni erau lasati sa se dezvolte normal, acestia facand parte din castele superioare. Procedeul de educare al copiilor sau toate celelate principii care stateau la baza unei astfel de societati sunt mai putin importante acum. Important este ca totul pleca de la manipularea genetice, fiecare fiind predestinat sa ocupe un loc precis in societate, pe care nu si l-ar fi putut alege liber. Eugenismul, discriminarea sau favorizarea unui anumit tip de oameni in defavoarea altora este un pericol mereu prezent.
Goana dupa “copilul perfect” se pare ca a inceput. Este o tendinta generala de a fi apreciat un anumit model de om ca fiind perfect, ceilalti fiind lipsiti de consideratie si drepturi. Deja este o rutina alegerea sexului viitorului copil. Bineinteles, lucrurile nu se vor opri aici. Va exista un model perfect pe care fiecare parinte si-l va dori ca si copil. Diversitatea va fi ignorata, chiar desconsiderata, renegata. Sau vor fi sacrificati uni copii pentru a putea fi salvati altii. Un astfel de caz este cel al lui Adam Nash. Parintii sai l-au nascut doar pentru a putea fi salvata fiica lor mai mare. Embrionul sau a fost astfel ales incat nu numai sa nu contina boala rara a sangelui pe care o avea sora sa, dar trebuia ca si tesuturile sa fie compatibile. Acest exemplu nu face altceva decat sa confirme faptul ca societatea nu se adapteaza suficient de repede din punct de vedere moral la schimbarile fulgeratoare produse de ultimele descoperiri stiintifice.
Alegerea unui viitor copil in functie de materialul sau ereditar va duce la noi forme de discriminare sociala. Astfel vor putea fi preferati copiii care au pielea mai deschisa la culoare, sau cei care au o predispozitie aparte fata de anumite domenii. De asemenea vor fi respinsi nu doar embrionii care sufera de boli genetice, dar si cei care au o predispozitie spre homsexualitate sau alcoolism. Unele grupari minoritare din America se simt deja amenintate de aceste posibilitati, liderii unor comunitati de afroamericani sau latino considerand ca vor fi preferati viitorii copii cu pielea deschisa la culoare.
Programul genomului uman implica numeroase intrebari care deocamdata nu au un raspuns, dar care vor avea un mare impact asupra deciziilor politice, reactiilor sociale si reglementarilor etice.Cine va controla informatiile obtinute si cum se va asigura confidentialitatea? Cine va beneficia de testarea genetica si in ce conditii va fi ea obligatorie? In ce masura un individ are libertatea de a solicita modificarea genomului sau? Are dreptul unul dintre parinti sa ceara modificarea materialului genetic al copilului sau cum va fi evitata discriminarea genetica? Cum vor fi tratati parintii care vor cere un copil perfect? Cui va fi accesibila terapia genetica? Se va accepta controlul vietii psihice, ameliorarea coeficientului de inteligenta spre exemplu?
Nu am amintit nimic de problemele ridicate de conceperea copiilor in vitro. Problemele ridicate de viitorul copil care se va naste dintr-un embrion fertilizat in vitro sunt deosebit de nuantate. Uneori este donat ovulul, alteori spermatozoizii, alteori ambele sunt donate de catre un cuplu fertil, dar unde femeia poate purta o sarcina. Uneori sarcina nu poate fi purtata de mama care doneaza ovulul si atunci se apeleaza la mama de imprumut, la o mama purtatoare. Inca nu este clar ce legaturi apar intre mama care poarta fatul si aceasta, dar uneori se intampla ca mama purtatoare sa nu mai vrea sa cedeze copilul. Uneori un copil poate avea chiar patru parinti: mama care doneaza ovulul, tatal care doneaza spermatozoizii, mama care poarta copilul (mama legala) si sotul acesteia, care este considerat si tatal legal al copilului. Ar fi exagerat sa ne mai inchipuim ce se intampla cand mama purtatoare este mama mamei donatoare. Ce fel de relatii se restabilesc in cadrul familiei? Noul copil va fi si fiu si nepot (fiica sau nepoata), mama va avea si o sora si un copil.Toate aceste probleme ne vor obliga sa adoptam o pozitie si se pare ca va trebui sa o adoptam cat mai repede. Bioetica trebuie sa faca fata noilor provocari ale stiintei si trebuie sa ofere raspunsuri cat mai viabile. Apoi restul depinde doar de cei care iau deciziile politice, juridice, sociale sau administrative sa decida care este cea mai potrivita cale de a rezolva o situatie particulara.
Bibliografie:
Noile frontiere - Introducere in bioetica, C. Maximilian, Stefan Milcu, Sylvain Poenaru, Ed. “Pan – Publishing House”, Bucuresti 1995Minunata lume noua - Aldous Huxley, Ed. Univers, 1997Lista cu pagini de web care dezbat probleme de bioeticahttp://commfaculty.fullerton.edu/lester/ethics/Explorand etica geneticii, Heather Rock Woods, articol publicat in 3 ianuarie 1996, http://www.service.com/PAW/morgue/cover/1996_Jan_3.COVER03.htmlProgramul conferintei din 1-2 iulie 2001 de la Universitatea din Dublin http://www.mariecurie.org/external/basisofconf.htmDilema bioeticii, Jill McCainhttp://www.nytimes.com/2000/10/04/science/04BLOO.html.Articolul despre Adam Nash, Copilul conceput pentru a salva viata surorii salehttp://www.nytimes.com/2000/10/04/science/04BLOO.htmlFilmul GATTACA, 1998
Saturday, November 04, 2006
“Borat” - un film ce ironizeaza rromii, evreii si… Kazahstanul
PITORESC SI CONTROVERSAT, deja pe primele locuri in box-officeul international, “Borat” este un film ce descrie cu umor povestea unui kazah imaginar. Filmul a fost turnat partial in Romania, mai exact intr-un sat unde se afla o comunitate de rromi. Acum acestia cred ca filmul va contribui la perpetuarea stereotipurilor despre Romania si rromii sai.
Localnicii de etnie rroma din Glod, satul unde au fost turnate scenele referitoare la Kazahstan din “Borat”, spun ca filmul nu poate decit sa mareasca discriminarea la care ei sint supusi in Romania, transmite Reuters.
Satenii nu sint furiosi numai pe felul in care filmul ii infatiseaza ci si pe faptul ca au primit putini bani ca sa ia parte la filmari. Ei sint convinsi ca “Borat” va afecta totodata imaginea Romaniei in strainatate si va amplifica discriminarea romilor.
Observatorii occidentali critica Romania, aflata la mai putin de doua luni pina la intrarea in Uniunea Europeana, pentru ca face putine lucruri ca sa inlature marginalizarea sociala a etnicilor rromi, care se lupta sa gaseasca locuri de munca si rareori isi trimit copiii la scoala, scrie sursa citata.
“Avem o imagine proasta. Nu ne vor nicaieri”, spune Luca Ionel, un tinar barbat in virsta de 30 de ani, referindu-se la deciziile recente ale unor guverne occidentale de a limita accesul romanilor pe piata muncii.
“Iar aici, in Romania, sintem tigani, asa ca atunci cind s-a construit o fabrica de apa imbuteliata in zona, nu am fost lasati sa muncim acolo”, mai spune Ionel.
Un alt localnic, Marin Marcel, in virsta de 34 de ani, spune ca cei din Glod au de gind sa-i dea in judecata pe realizatorii filmului “Borat”. “Din cauza lor, lumea va ride de noi”, adauga el. Unii sateni spun ca au fost platiti cu doar cinci-sapte dolari pe zi pentru a face figuratie in film.
“Borat” a avut premiera in Statele Unite la inceputul lunii noiembrie si s-a situat pe locul intai in box office doua weekend-uri consecutive.
Insa, pentru autoritatile locale din Glod, sat din sudul Romaniei, filmul reprezinta o publicitate proasta. Petre Buzea, viceprimarul comunei Moroieni, crede ca realizatorii filmului sint “niste escroci” care au cautat lucruri urate pe care sa le arate. “Dar visul meu este ca zona sa devina o atractie turistica”, spune Buzea.
In comedia cu Sacha Baron Cohen, satul Glod din judetul Dimbovita joaca rolul asezarii natale din Kazahstan a personajului Borat Sagdiyev, un jurnalist de televiziune. In acest loc, caii sint folositi pentru a tracta masini, iar fratii isi pot saruta pasional surorile. La fel ca altii care au devenit figuranti in “Borat”, satenii din Glod se simt inselati, mai spune Reuters.
Actorul Sacha Baron Cohen, care joaca rolul unui jurnalist kazah homofob si antisemit in comedia “Borat”, a ironizat in film si recentele comentarii antisemite controversate facute de Mel Gibson, spunind ca intra in competitie cu acesta pentru Oscarul “pentru cel mai bun film antisemit”.
Britanicul Sacha Baron Cohen a facut aceste comentarii in timpul premierei de la Sydney a filmului care de doua saptamini este lider de box office in America de Nord si despre care specialistii spun ca are sanse sa devina comedia cu cele mai mari incasari din istorie....
Localnicii de etnie rroma din Glod, satul unde au fost turnate scenele referitoare la Kazahstan din “Borat”, spun ca filmul nu poate decit sa mareasca discriminarea la care ei sint supusi in Romania, transmite Reuters.
Satenii nu sint furiosi numai pe felul in care filmul ii infatiseaza ci si pe faptul ca au primit putini bani ca sa ia parte la filmari. Ei sint convinsi ca “Borat” va afecta totodata imaginea Romaniei in strainatate si va amplifica discriminarea romilor.
Observatorii occidentali critica Romania, aflata la mai putin de doua luni pina la intrarea in Uniunea Europeana, pentru ca face putine lucruri ca sa inlature marginalizarea sociala a etnicilor rromi, care se lupta sa gaseasca locuri de munca si rareori isi trimit copiii la scoala, scrie sursa citata.
“Avem o imagine proasta. Nu ne vor nicaieri”, spune Luca Ionel, un tinar barbat in virsta de 30 de ani, referindu-se la deciziile recente ale unor guverne occidentale de a limita accesul romanilor pe piata muncii.
“Iar aici, in Romania, sintem tigani, asa ca atunci cind s-a construit o fabrica de apa imbuteliata in zona, nu am fost lasati sa muncim acolo”, mai spune Ionel.
Un alt localnic, Marin Marcel, in virsta de 34 de ani, spune ca cei din Glod au de gind sa-i dea in judecata pe realizatorii filmului “Borat”. “Din cauza lor, lumea va ride de noi”, adauga el. Unii sateni spun ca au fost platiti cu doar cinci-sapte dolari pe zi pentru a face figuratie in film.
“Borat” a avut premiera in Statele Unite la inceputul lunii noiembrie si s-a situat pe locul intai in box office doua weekend-uri consecutive.
Insa, pentru autoritatile locale din Glod, sat din sudul Romaniei, filmul reprezinta o publicitate proasta. Petre Buzea, viceprimarul comunei Moroieni, crede ca realizatorii filmului sint “niste escroci” care au cautat lucruri urate pe care sa le arate. “Dar visul meu este ca zona sa devina o atractie turistica”, spune Buzea.
In comedia cu Sacha Baron Cohen, satul Glod din judetul Dimbovita joaca rolul asezarii natale din Kazahstan a personajului Borat Sagdiyev, un jurnalist de televiziune. In acest loc, caii sint folositi pentru a tracta masini, iar fratii isi pot saruta pasional surorile. La fel ca altii care au devenit figuranti in “Borat”, satenii din Glod se simt inselati, mai spune Reuters.
Actorul Sacha Baron Cohen, care joaca rolul unui jurnalist kazah homofob si antisemit in comedia “Borat”, a ironizat in film si recentele comentarii antisemite controversate facute de Mel Gibson, spunind ca intra in competitie cu acesta pentru Oscarul “pentru cel mai bun film antisemit”.
Britanicul Sacha Baron Cohen a facut aceste comentarii in timpul premierei de la Sydney a filmului care de doua saptamini este lider de box office in America de Nord si despre care specialistii spun ca are sanse sa devina comedia cu cele mai mari incasari din istorie....
Thursday, November 02, 2006
Modern Banking and the Fractional Reserve System
Philosophy
Lovers!
Click Here
A Privatised Money Supply
Do you know where the bank gets the $160,000 for your mortgage? It's very simple. Someone walks over to a computer and types 160,000 beside your name. With only $27.93 of cash reserves for every $10,000 of assets (as of June 1999) the bank has just created the remaining $159,553 of that interest-earning money out of thin air. When, after 25 years of hard work, you pay off your mortgage, the $159,553 vanishes back into thin air. Not so the interest however. It vanishes into the banker's pocket. Chartered (i.e. privately owned) banks, such as The Bank of Montreal, The Royal Bank, The CIBC, etc. have created about 95 percent of our total money supply ($589.1 billion as of Sept 1999) in exactly this way. But the cash reserves in their vaults amount to only a paltry $3.893 billion. (About $32 billion of cash circulates in public hands.) This is called fractional reserve banking, and it's the greatest scam of all time because it creates debt for no reason other than to enrich the banking class. Its long term effect – as becomes clearer every day – is to steadily suck wealth out of the community and into the hands of a few people, a fact that bankers and most politicians stubbornly refuse to admit. Charging interest on money created out of nothing is, in the main, unjust and immoral, and Plato, Aristotle, Cicero, the Bible (Deuteronomy 23:19), the Koran (2:275-278), the Catholic Church, many codes of law and most writers on morals have condemned it for more than two thousand years. The historical name for this evil is usury. Nevertheless bankers enjoy peace of mind because they know that the public thinks they merely lend out the savings of their depositors. In fact, banks create more than 95 percent of all deposits, for when a bank creates a loan it simultaneously creates a deposit. What banks do to justify the accusation of being economic parasites is to lend out interest-bearing money of their own creation using a very thin sliver of legal tender (cash) to back it up.How did the banks gain this oppressive power of charging interest on mere computer entries? Very simply they lobbied and hoodwinked our politicians into giving it to them. Before World War II cash reserves of 1:10 had been the norm in practice. This meant that if you deposited $100 of cash in a bank, the banking system (though not that one bank) would eventually use that $100 to create up to $900 of credit. That credit shows up in their books as $900 of interest-bearing loans (assets), and $900 of deposits (liabilities). Note that credit is not cash – only the Bank of Canada (BoC) can print and coin money – but it's money nonetheless because you can buy things with it as long as the bank honours your cheques. In 1991 legislation was quietly passed that eliminated required cash reserves by mid 1994. The result? Figures from the Bank of Canada Review show that by September 1998 the ratio of the banks' cash reserves ($3.893 billion) to their total assets ($1393 billion) had soared to 1:358, a ratio that was never more than 1:15 in the first half of this century. That means for every dollar of cash in their vaults or deposited with the central bank (i.e. the BoC) the banks have conjured up $357 from the void which they've invested or lent out with interest. Hence the record profits. Meanwhile not one person in a hundred grasps the fact that our government permits private banks to create about 95 percent of our money supply bringing huge profits to them and endless debt to us. Nowadays the big profits lie in government bonds, currency speculation, the stock market, and derivatives; and banks, with their power of money creation, are up to their eyeballs in all four. But there's always a day of reckoning. History teaches us that banks are forever finding new ways to commit financial suicide, and when they do they bring the public down with them. (With the collapse of their debt-pyramids the once mighty Japanese banks have been living off the public purse for years.) But what we witnessed in 1998 was unprecedented in human history. In South East Asia, Russia and Latin America, national economies were plundered and millions impoverished, almost overnight, through the deliberate manipulation of "free" market forces.
Now that our money supply has been essentially privatized, how can we free ourselves from this sly form of economic tyranny? In the three quotes below a famous American president, a famous Canadian prime minister, and a governor of the Bank of England in the 1920s tell us exactly what needs to be done. Unfortunately, there's never been a reform of the banking system while the banks were in the driver's seat. They must first be rendered helpless by an economic collapse. When that blow comes two facts should be etched in our minds: 1) a government can lend interest-free money into existence by borrowing from its own bank, The BoC, — unfortunately The BoC has become a puppet of the financial elite, despite its mandate to serve the interests of all Canadians — or, it can borrow interest-bearing money into existence by borrowing from privately owned banks; 2) a government that borrows with interest from private banks, when it can create its own interest-free money, is a government of idiots or thieves. Unfortunately, the human mind finds it easier to believe a lie it's heard a hundred times before than to believe a truth it's hearing for the first time. We hope that the words of Jefferson, MacKenzie King and Stamp will help break down any natural scepticism you may feel when we claim that the chartered banks, in collusion with The Bank of Canada and with the complicity of our government, are riding on the backs of the citizens of this country. The right to create money belongs to the people (see notes on "It's Your Money" by William Hixson), and it is the sacred duty of the state to exercise this right for their benefit. Instead, the bonanza of money creation has been handed over to private bankers by ignorant, irresponsible politicians.
I believe that banking institutions are more dangerous to our liberties than standing armies. Already they have raised up a monied aristocracy that has set the Government at defiance. The issuing power should be taken from the banks and restored to the people to whom it properly belongs.
Thomas Jefferson
Until the control of the issue of currency and credit is restored to government and recognized as its most conspicuous and sacred responsibility, all talk of sovereignty of Parliament and of democracy is idle and futile... Once a nation parts with control of its credit, it matters not who makes the nation's laws... Usury once in control will wreck any nation.
William Lyon Mackenzie King
Banking was conceived in iniquity and born in sin... Bankers own the earth. Take it away from them but leave them the power to create money, and, with a flick of the pen, they will create enough money to buy it back again... Take this great power away from them and all the great fortunes like mine will disappear and they ought to disappear, for then this would be a better and happier world to live in... But, if you want to be the slaves of the bankers and pay the cost of your own slavery, then let bankers continue to create money and control credit.
Sir Josiah Stamp
(Governor of the Bank of England in the 1920s)
How Banks Create Interest-Bearing Money Out of Thin Air
(and cost the average taxpayer, home owner & small business-person
thousands of dollars annually)
Assuming a reserve ratio of 1:10 the table below shows how $100 of interest-free government created money (GCM), i.e. cash, is used by the banking system to create $900 of interest-bearing bank-created money (BCM) in the form of loans. The reserve ratio is the ratio of cash reserves (GCM) to deposits (mostly BCM). In our example the banking system consists of 50 banks, but the money creation process would be essentially the same for any number of banks from one to infinity. (Note that if the system contained only one bank that bank could create $900 in loans immediately.)
Modern accounting uses double entry book keeping where liabilities and assets are kept exactly equal. A bank's liabilities are its deposits. Its assets are its loans (including bonds which are loans to government) and its cash reserves. Here is how the banking system creates money. In column 1 $100 of cash is deposited in Bank 1. Bank 1 creates a $90 loan in the form of a deposit as shown in column 2. This deposit is pure BCM and, because it must be paid back with interest, is an asset. With a reserve ratio of 1:10 the bank puts aside $10 in cash (column 3) to meet cash demands from the person who deposited the $100. The remaining $90 in cash covers the $90 loan. The borrower proceeds to write cheques on his $90 deposit and these cheques get deposited in Bank 2. For these cheques Bank 2 demands and gets cash from Bank 1 until eventually all $90 ends up in Bank 2. (Naturally in real life more than two banks are involved. Thus the transactions are not so simple and orderly as they must be here for explanatory purposes, but everything comes out in the wash to give exactly the same result.) However the original $100 deposit still stands to the credit of the depositor (a liability for Bank 1) even though $90 of it has moved on to Bank 2. And the $90 loan Bank 1 created when it first received the original $100 deposit also stands (an asset for Bank 1). Banks 2, 3, 4, etc. then repeat this process eventually creating $900 of BCM in the form of loans (as shown in column 2) and dispersing the original $100 as cash reserves throughout the banking system (as shown in column 3).
Note that $900 of the $1000 of deposits in column 1 is BCM, i.e. credit created by the banks in the form of loans. (Banks make loans by "depositing money" in your account which you must pay back with interest. Thus they are loan/deposits.) Only the original $100 cash deposit is GCM. One other point. As a loan/deposit gets spent, a deposit in some other bank grows in inverse proportion. Thus the banks have increased the money supply by $900 and not by $1800. That would be double counting. The important points, however, are as follows: this ingenious system is called fractional reserve banking; it creates debt for the sole purpose of enriching the banking class; it is a subtle form of theft; historically it was condemned as a form of usury.
How Much Does Bank Created Money (BCM) Cost the
Average Taxpayer, Home Owner, Small Businessman?
The following figures for 1996 are from the Bank of Canada Review, Spring 1997, and Statistics Canada. In 1996 the GDP (gross domestic product) was $797.8 billion. The federal debt was $469.4 billion or 58.1 percent of the GDP. Interest payments on the federal debt – mostly financed with interest-bearing bank created money (BCM) rather than interest-free government created money (GCM) – amounted to $45.3 billion. The interest on the 6.7 percent of the federal debt held by The Bank of Canada and other government agencies flows back to government on our behalf. The approximately $42.2 billion in interest on the remaining 93.2 percent of the federal debt held by private banks and other members of the financial elite, domestic and foreign, is basically a subsidy to the wealthy. For reasons that have nothing to do with economic sense and everything to do with the fact that money buys political influence our government taxes ordinary citizens to pay for that subsidy. Assuming 15 million taxpayers (children and poor people don't pay taxes) we divide $42.2 billion of interest by 15 million and get an average of $2813 per taxpayer. But when you add provincial and other public debt to the federal debt you get a total of approximately $650 billion. So let's say about $3500 per taxpayer.
Now what about private debt? If you have a $160,000 mortgage or small business loan at 7 percent, and it is amortized over 25 years, then your average annual interest will be $7242. (Over the 25 year period you'll pay $181,050 in interest, which is more than the principal.) Yet there's no economic reason why a government agency couldn't create and lend you that $160,000 at just enough to cover the cost of administering the loan, say 0.25 percent. Now your annual interest would be $206.
Here's another way of looking at the folly of BCM. In 1999 bank credit amounted to $557 billion, almost 95 percent of our money supply. Real interest (i.e. nominal interest minus inflation) on this bank credit was at least 5 percent, or $28 billion. But where is this interest to come from since banks create credit, but not the interest they charge on that credit? It can't come from the approximately $32 billion in cash (GCM) that circulates in public hands. It can only come from more bank credit with more interest attached. But for all existing bank credit to be paid without anyone defaulting on their loans, the economy must expand by 2.9 percent ($28 billion of interest divided by the GDP, $953 billion). Since the average annual real GDP growth from 1960 to 1995 was only 2.3 percent, the economy is going to repeatedly stumble in its effort to keep up with the interest payments on all that bank credit. This is the root cause of what is known as the business cycle, and there's nothing inevitable about it. A lot of economic weather is man made. It is tolerated because it is the consequence of a system designed to provide investment income to those with financial assets. The cost to the community is increasing public and private debt with all the economic failure and misery that goes with it when the economy slows. What we have in a debt money system is cruelty motivated by self-interest and rationalized under the guise of economic law.
BCM should be abolished just as slavery was abolished. But it won't happen until the public understands the magnitude of this hidden injustice and screams blue murder. But better scream soon. With weapons like NAFTA and the MAI international banking fraternities, such as the International Monetary Fund (IMF) and the Bank for International Settlements (BIS), will soon have the middle class in their gun sights. They may use a crashing stock market as a smoke screen to contract the money supply as did the Fed in 1929. (In a radio interview in 1996 free-market champion and economic advisor to Nixon and Reagan, Milton Friedman said, "The Federal Reserve [the privately owned U.S. central bank] definitely caused The Great Depression by contracting the amount of currency in circulation by one third from 1929 to 1933".) Then the screams will be deafening. But it's better to cry out before you are hurt than after you are hurt, especially after you are critically hurt.
Do you want to take some action? First discuss this with others. Then send a few faxes and make a few photocopies. Tape one up in your back seat car window. Leave another in the nearest bank to show them that people are beginning to understand how they siphon off wealth from the community through their outrageous privilege of creating interest-bearing money. (Government created money is interest-free.) Finally – for the really committed – ask your local bank manager just how much truth there is in all of this. You can be fairly sure he or she will resort to their much feared weapon – impenetrable economic jargon. Some bankers will actually deny that banks create any money! This is an example of what Marshall McLuhan called motivated ignorance.
For more info visit websites:
www.themoneymasters.com
www.moneymaker.com/frb/
www.monetary-reform.on.ca
Subscribe to:
Posts (Atom)