Intoarcerea in Eden

Mariana Gavrila

Tot mai multi romani au curaj sa spuna la revedere orasului si sa se mute la tara, manati de dorinta de a trai in natura, liberi si fericiti. Chiar daca uneori realitatea e mai prejos decat visul, ei nu regreta pasul facut

Peste comuna bihoreana Rosia s-a asezat, din nou, aceeasi toamna milenara, verde-ruginie. Pesterile din catunul Runcu adapostesc in adancul lor urme de pas de om vechi de 40.000 de ani, bijuterii din aur si bronz ale unor conducatori de acum 5-6.000 de ani si cele mai frumoase cristale transparente de calcit. La suprafata, insa, cea mai cautata bratara de aur e munca, pe care oamenii o platesc cu sudoarea lor.
In zori de zi, cand ultimele umbre ale noptii se topeau pe spinarea dealurilor arcuite ca niste valuri, un car tras de boi urca agale pe drumul de piatra ce leaga cele douasprezece gospodarii rasfirate ici-colo pe dealul Runcu. O coasa musca, fara intreruperi, din iarba inalta de vreo doua palme.
"'Mneata buna, baciu Patru! Doamne ajuta!", zise omul din caruta cosasului.
"Buna sa-ti fie inima si Doamne ajuta!", raspunse batranul, intrerupand o clipa cantecul cutii pe taisul coasei.
"Da' tare devreme te-ai mai trezit".
"Pai da, ca amu se taie iarba mai bine, cat tine roua zorilor", spuse Petru. Apoi infipse iarasi taisul coasei in covorul inflorat. Fras... fras... fras... In urma batranului Petru, otava se asternea in brazde.

Liberi si fericiti

Pe terasa unei case din lemn, pictorita Angela Szabo asteapta rasaritul soarelui in fata unui ibric de cafea aburind. Vorbeste cu ochii pierduti pe pajistile umezite de roua.
"Aici, oamenii au o randuiala a lor, la fel ca si natura. Asa cum stiu ca vine noaptea dupa zi sau iese soarele dupa ploaie, tot asa stiu sa-si randuiasca munca, traiul si intreaga viata. E drept ca unii inca mai ara pamantul cu plugul din lemn, secera graul tot cu coasa, trudesc pamantul cu mainile goale, cum s-ar spune, insa, in ciuda conditiilor aspre, au o sanatate si-o pofta de viata de invidiat. Gasesti la ei o bunatate si-o caldura sufleteasca care nu pot fi date decat de viata lor curata de oameni liberi. Nu-s bogati, dar nici nu am vazut pe vreunul hapsan dupa bani. Vin sa-ti dea o mana de ajutor fara sa-i chemi. Sunt calmi, si pe langa oricine treci, iti spune o vorba buna si te saluta cu "Doamne ajuta"".
Angela a renuntat definitiv la strazile asfaltate. S-a mutat in catunul Runcu, impreuna cu sotul ei, in urma cu trei ani. Pana la varsta de 30 de ani, Angela si Dezideriu Szabo au trait in oras. Ea la Cluj, el la Timisoara. Ea profesoara de arte plastice, el absolvent al Facultatii de Mediu. Amandoi au o pasiune comuna, speologia, care i-a si unit de altfel. Pasii li s-au intersectat prima data in pesterile din catunul Runcu. "Cand am fost prima oara aici, nu m-am gandit nici o clipa ca, nu peste mult timp, am sa-mi ridic casa chiar in vecinatatea pesterii cu cei mai vechi pasi omenesti din lume".
Sotii Szabo au renuntat la lumea urbana si la conditiile de la oras, nu din vreo constrangere sociala, ci, pur si simplu, au descoperit ca viata poate fi traita si altfel. Si-au gasit alte valori. Decizia a venit ca o strafulgerare. "Am avut un moment de luciditate, cand ne-am gasit alte valori, alte scopuri in viata. Ne-am dat seama ca existenta mai ascunde si altceva. Nu-i numai munca, de dimineata pana seara, iar la sfarsitul zilei, constati ca n-ai bani nici de un ceai cu prietenii. Ne-am dat seama ca viata este un bun de mare pret. E unica si irepetabila. Ne-a dat-o Dumnezeu ca sa fim fericiti, nu s-o punem la dispozitia altora sau s-o taram dupa noi prin tot felul de conventii sociale, impuse de altii. La oras, toate activitatile au inceput sa se invarta in jurul supermarketurilor. Acolo-i locul de joaca al copiilor, acolo isi dau parintii toate intalnirile, acolo-si petrec tinerii pretiosul lor timp liber. Orasu-i bombardat cu informatii care nu fac altceva decat sa comaseze oamenii spre anumite directii, diabolic de bine controlate. Orasenii nu stiu decat ceea ce li se baga in cap. De mici sunt invatati cum sa vada realitatea. Le este intretinut efectul acela de turma. E la moda o anumita vestimentatie, un anumit tip de masina sau un nou model de mobila, trebuie sa tii ritmul, daca vrei sa fii acceptat de societate, altfel risti sa fii exclus, chiar si de cercul de prieteni. Ei nu vad ca totu-i o manipulare grosolana. Sunt prinsi ca-n zalele unui lant. Numai un pic daca ar apuca sa scoata capul din acea veriga, sa-si deschida putintel sufletul si si-ar da seama cat ii de searbada si fara rost viata pe care o duc; si ca exista si alte variante, mult mai simple si pe placul fiecaruia. La tara, spre exemplu. Pentru ca aici iti descoperi si alte simturi, pe care la oras nu stii ca le ai, din cauza presiunii timpului sub care esti tinut, si a stresului. Insa, dupa ce reusesti sa te desprinzi, sa intri in conexiune cu plantele, cu natura, apare o pace si o liniste interioara care nu pot fi cumparate cu toate bogatiile din lume. Revii la starea naturala, aceea de om liber".

Rânduieli

de Marin Sorescu

La noi muierea pupa mâna bărbatului
Până mai adineauri – zicea Marin al lui Pătru,
Şi din dumneata nu-l scotea niciodată,
Îi făcea trei, patru copii, dar nu îndrăznea să-i zică tu,
Cele mai mândre, care se ambiţionau, nu-i ziceau nicicum.

Femeia are socotelile ei, ea să ţină de coada cârpătorului,
Să ţină oala de mănuşă, la foc, să stea ciucită la vatră
Şi să lase politica – de asta ne ocupăm noi, asta e pentru oameni –
Femeia, ce ştie femeia?
Ea să şteargă sticla lămpii, să alinieze clondirele pe corlată,
Să fie toate drepte, aşa să tragi cu aţa,
Să te tragă, să-ţi pună ventuzele şi să nu-ţi iasă din vorbă
Că ce ştie ea?
Înainte n-o prea vedeai la faţă, că purta maramă,
Zăvelca lungă, acolo, abia-i sclipeau gleznele,
Dar o ghiceai pe-a frumoasă – şi-o furai, domnule,
O luai pe cal, şi-o făceai muierea ta, era o dulceaţă,
Dar acum pe cine să furi? Uitaţi-vă-n jur, pe cine să furi?
Altfel era viaţa, mai tacticoasă, umblai în cămaşă lungă până
Spre douăzeci de ani, că ziceau că eşti copil, la douăzeci de ani
Îmbrăcai izmenele, te-ncingeai cu brâul şi plecai după fete,
Le încântai din fluier.
Nu mai sunt rânduielile alea, treierai cu caii,
Vedeai cum se suceşte lanţul pe steajăr, la urmă-ntorceai caii,
Rămânea jos grâul ca aurul. Aveai stupi, oi,
Beai câte-un putinei de lapte bătut şi te ştergeai la gură cu mâtca,
Mâncai un geac de brânză, coceai floricele,
Nici mălaiul nu mai e
Aşa de dulce, când îl spoia mama cu cocă
Şi făcea pe deasupra flori cu lingura ,
După aia îl băga-n ţest.
Zăbicul are alt gust.
Şi vitele parcă sunt mai proaste, că ţin minte
Când se ducea mama să mulgă vacile în obor,
Viţeii, care stăteau aleşi în curte, cum o vedeau cu oala în mână
Săreau, se gudurau pe lângă ea.
Ştiţi că şi anul acesta Prica iar mi-a rămas stearpă?
Şi vitele sunt mai proaste, ascultaţi-mă pe mine.
Poţi să discuţi cu femeia lucrurile astea? Că nu poţi.
Nici copii nu mai face ca lumea,
Să-ţi umple casa, să te simţi om,
Una-două îi leapădă, zice că a râvnit la varză acră şi n-a
Găsit la repezeală şi i-a lepădat,
Ori c-a râvnit la cireşe iarna, şi de unde să ia, şi s-a stârpit,
Bazaconii – nu vor să dea-n greu,
De-aia s-a-mpuţinat lumea.
Înainte când veneau turcii pe-aici cine-i lua la palme? – câte zece-doisprezece
Săreau din câte-un copac pe turc, lui Baba Novac pe-aici îi plăcea
Să se bată cu ei, de ne lăuda şi Mihai Viteazul:
„Daţi mă, băga-i-aş la ududoi, să mai stea şi pe-acasă."
Dar discută astea cu Maria Bălii – uite-o că vine – toată ziua prin odăi – să vezi ce zice,
Că ea a stat toată viaţa cu fundu' pe cămaşă degeaba şi nici tabla
Înmulţirii n-o ştie.
- Mărie, cât fac fă, nouă ori opt? Care e, fă, capitala Portugaliei?
- Însoară-te, mă, Târziule, şi nu mai lozi aci, cu copiii,
Că ai şi-nceput să iei culoarea cerii.
- Păi găseşte-mi tu una, care să-mi placă şi să-mi pupe mâna la comandă,
Că acum o iau.
- În nădejdea aia, vezi să nu te pupe moartea rece.
Nea Marin al lui Moşu Pătru se apropia bine de cincizeci de ani,
Dar nu se hotăra să se-nsoare, toate aveau câte-un cusur,
Era poreclit Târziu, dar numai Maria Bălii îndrăznea să-i spună în faţă,
Deştept, iscoditor, cunoştea bine ce-a fost înainte pe la noi,
Avea parcă alt puls, dat cu o sută de ani în urmă,
Lăcrima sec pentru stricarea rânduielilor şi după cum citise el în
Norii de la cornul Caprii, nu era de-a bună.
Se-ntoarce lumea cu curu-n sus şi se scufundă pământul.
Casa lor bătrână, de moşneni domoli şi aşezaţi,
Intra încet în pământ.

Beauty (or The Beast)

ultimul lucru care ramine unui popor este limba. Atit de mult v-au jefuit ? Daca generatiile tinere cred ca sint "cool" daca vorbesc engleza (ceea ce e fals dar asta este alt subiect) macar noi care ne-am nascut romani - nu vanduti strainilor - sa incercam sa o pastram. E trist ca romania este asociata cu tiganii dar asta nu ne indreptateste sa ne rusinam de originea noastra. Daca spun tiganii ma refer la nu numai cei de etnie rroma (mai nou si mai corect politic etichetati) ci si la toti amarastenii care inauntrul sau in afara tarii ne fac o imagine atit de colorata.
Te rog sa nu iei in nume de rau observatia mea dar e ciudat, aici noi incercam sa pastram - desi stim ca e imposibil - tot ceea ce tine de tara, limba, traditii, cultura cit se poate iar acolo voi va lepadati asa de usor, de bunavoie si preluati - culmea - nu ceva valoros ci un gunoi. Daca traiam acum 200 de ani - cind imperiul britanic era in top si "americanii" invatau democratia de la triburile de native care asunsesera la pace - mai intelegeam, asa cum au facut multe din fostele colonii, adica au fost praduite dar in schimb o clica s-a ajuns scolita si a putut mai apoi sa-si redacteze singuri declaratiile de independenta. Dar noi nu am existat ptr ei atunci (nici mai tirziu), nu am avut resurse suficiente sa fim macar luati in calcul.

Propagand prin Massmedia .... Shut the fucker Off !

Cind o sa incetati cu propagaganda americana, fratilor romani? Voi veti intelege vreodata ca lumea lor este diferita si nu va fi niciodata comparabila cu lumea noastra? Filmele siropoase pe care le ingerati sint pe deasupra si vechi, din anii '70 cind america era "altfel"... toata lumea era ... altfel. Cu cit veti cauta filme mai "bune" sa le difuzati cu atit veti departa romanii de identitatea lor. Si stiti de ce e rau? Pentru ca noi amestecam usor fictiunea cu realitatea. Nu sintem suficienti de educati (in sensul diabolic al educatiei) ca sa intelegem ca noi sintem nimic in comparatie cu ei dar sintem Totul pentru noi.