BASM

Geo BOGZA


Pe vremea cînd Dumnezeu umbla cu Sf. Petru, pe pămînt, într-o noapte ploioasă, au ajuns la marginea unui sat şi abia au îndrăznit să bată cu toiagul în prima poartă. Cîini mari s-au repezit să-i sfîşie, dar numaidecît s-a auzit un glas bărbătesc întrebînd:
- Cine bate?
- Oameni buni!
Atunci omul, potolind cîinii, i-a poftit în casă, unde nevasta şi copiii abia se trezi din somn, şi a început a da porunci, dar cu blîndeţe:
- Mario, ia mai pune cîteva vreascuri pe foc. Tudore, dă fuga la fîntînă după o ciutură de apă proaspătă. Ilenuţă, ia vezi de o oliţă cu lapte proaspăt.
Şi le-a dat să se spele şi să se şteargă cu ştergare albe şi i-au ospătat şi i-au dus să doarmă într-o odaie în care mirosea a gutuie şi busuioc…
A doua zi dimineaţa iar le-a dat să se spele, i-a ospătat şi le-a pus în traistă nişte mere cum nu mai văzuseră şi le-a urat drum bun.
Şi cum au ieşit din sat, Sf. Petru a început să se roage de Dumnezeu:
- Doamne, fă ceva pentru oamenii ăştia, că tare ne-au primit frumos!
- Ce-ai vrea să fac Sf. Petre, c-ai văzut că nu erau nevoiaşi.
- Doamne, fă ceva să-şi vadă măcar o dată sufletul!
- Să-şi vadă sufletul spui Sf. Petre?
- Da, Doamne, să-şi poată vedea sufletul, aşa cum vedem noi plopul cel de-acolo!
- Bine, Sf. Petre, a răspuns Dumnezeu, privind gînditor la satul din vale.
Iar după o vreme, în neamul acela de oameni s-a născut Mihai Eminescu.