Razboiul informatiilor. Acesta este un concept stabilit pentru prima data de americani si consta in utilizarea ofensiva si defensiva a sistemelor de informare pentru a exploata, corupe si distruge informatiile si sistemele de informare ale adversarului, protejandu-se insa propriile informatii si sisteme ...
Search This Blog
Thursday, January 31, 2008
PRIMARUL A LUAT CALCULATOARELE DE LA CASA DE CULTURA
Wednesday, January 16, 2008
Cloned animals safe to eat, concludes FDA
Meat and milk from cloned animals is as safe as that from "normal" animals, the U.S. Food and Drug Administration has concluded in a 900-plus page safety report.
The FDA says the data show that the meat and milk from cattle, swine and goat clones "are as safe as food we eat every day."
"After years of detailed study and analysis, the Food and Drug Administration has concluded that meat and milk from clones of cattle, swine, and goats, and the offspring of clones from any species traditionally consumed as food, are as safe to eat as food from conventionally bred animals," the agency said in a statement Tuesday.
They noted that their report was limited to cows, pigs and goats; they didn't have enough data to comment on the safety of food from clones of other animal species, such as sheep.
U.S. producers agreed back in 2001 to not bring meat or milk from clones into the food supply, until the FDA could further evaluate the issue. With this report, the last U.S. regulatory hurdle to marketing cloned meat and milk products is now removed.
The Biotechnology Industry Organization applauded the FDA decision in a statement on their website. It says cloning "can effectively help livestock producers deliver what consumers want: high-quality, safe, abundant and nutritious foods in a consistent manner."
But it'll likely be years before consumers can find foods from cloned animals on store shelves. That's because the costs of cloning still make it economically unfeasible.
Nevertheless, the FDA is preparing for the day when manufacturers will want to market meat and milk from cloned animals. It says the first step will be to determine how to phase out the existing voluntary moratorium.
For now, the FDA is asking cloning companies, such as Viagen Inc. and Trans Ova Genetics, to continue the moratorium a little longer, to allow consumers to adjust to the concept.
Several large companies have said they have no plans to sell milk or meat from cloned animals because of consumer anxiety about the technology.
The FDA says that when the market is ready for cloned meat and dairy, it will not require special labeling or other additional measures, "because food derived from these sources is no different from food derived from conventionally bred animals."
It also notes that it is unlikely that the meat and milk from cloned animals will be available for sale in any significant amount; instead, it will likely come from the offspring of those animals. That's because clones would be used for breeding, while their sexually reproduced offspring would be used for producing meat and milk for the marketplace.
Clones would likely be used primarily as breeding animals to introduce desirable traits into herds more rapidly than would be possible using conventional breeding.
As for Canada, a spokesman for Health Canada said there are currently no foods from cloned animals approved for sale in Canada.
Monday, January 07, 2008
Glume de la Calafat
În majoritatea oraşelor din România, noaptea trecută s-au înregistrat temperaturi cu mult sub -10 grade Celsius, iar cea mai scăzută a fost la Miercurea-Ciuc, unde s-au atins aproape -26 de grade.
Specialiştii spun că valorile sunt de două ori mai mici decât cele normale pentru această perioadă.
Gerul va persista şi astăzi în majoritatea regiunilor ţării, iar meteorologii spun că vremea va începe să se încălzească abia de duminică.
În astfel de zile geroase, autorităţile sunt obligate să ia măsuri pentru protejarea populaţiei.
În primul rând, primăriile trebuie să se asigure că spitalele, staţiile de ambulanţă, instituţiile de învăţământ sau căminele de asistenţă socială au deblocate căile de acces.
extras din ziarul de Calafat
Friday, December 21, 2007
'Right thing to do'
Ontario is returning the land of Ipperwash Provincial Park to the Kettle and Stony Point First Nation.
By JENNIFER O'BRIEN, SUN MEDIA
Ontario's Aboriginal Affairs Minister Michael Bryant stands between Sam George, left, and Tom Bressette, chief of the Chippewas of Kettle and Stony Point First Nation, at Kettle Point where the province said it's returning Ipperwash park land to the First Nation. George's brother Dudley died in a protest in the park in 1995. (DEREK RUTTAN, Sun Media)
KETTLE POINT -- Twelve years after native protester Dudley George was killed by police at Ipperwash Provincial Park, the province is returning the land to the Chippewas of Kettle and Stony Point First Nation.
While George's brother Sam said his death "sped up" the return of the disputed land, Ontario Aboriginal Affairs Minister Michael Bryant said that's not how the province will resolve future land claims.
"Where there is conflict and violence and death, it does not provide for a more expeditious result," he said in Toronto.
"It leads to complete entrenchment and tragedy, bitterness on both sides that you have to see to believe. It's going to take a long time for these communities to heal."
Ipperwash Provincial Park was a "particularly special" case, Bryant said. The land may have "significant nostalgic value" to the surrounding community, but returning it to the First Nation is the right thing to do," he said.
A complete transfer of the park land could take years, but will begin immediately, Bryant said later at Kettle Point, near the park, where he also met with First Nations elders.
Wednesday, December 19, 2007
Octavian Paler
Tuesday, November 27, 2007
The Myth of Endless Growth
Forest protection: Local and global
Local communities living in the world's dwindling tropical forests bear the brunt of the insatiable demand for cheap timber, argues Frederick Sagisolo. In the Green Room, he recounts his experience of illegal logging, and explains why community forest management is the way forward.
Forests provide for most of the needs of the KnasaimosFor the Knasaimos people, living in the Indonesian province of Papua, we do not see nature as something to be destroyed.
The forests here provide for our needs. For building houses we take rattan, bamboo and other woods, for lighting fires we take damar, and for food we process sago taken from the forest in the traditional method.
The forests give us wood for fishing boats, gaharu trees for trade, and many fruits which we can sell.
The relationship between our people and their nature is important, and it's become our pride and part of our traditional wisdom. That's why we manage the land in a simple way.
The way we manage our land, however, has been disturbed by outsiders coming here to log trees.
It started in 1999 with meranti wood being taken, and once that was finished in 2002 they started to cut merbau trees.
This created problems for our community. Before, there was a sense of working together, a feeling of togetherness.
Then, when some people are attracted to the wood company they refuse to work on the sago any more. They think that because the company promises money, they don't want to do the traditional work in the forest any more.
New values appear, like wanting to have more than your neighbour and putting a price on everything, instead of valuing what we already have.
Rich wood
The merbau logging was carried out by one company, supported by foreign investors.
Companies from outside only think about money and leave us with tears
We never invited this company here and it did not have proper permission to log.
I am the head of the tribal council, but the company never talked to me. Instead it did an illegal deal with one individual from our community, and this created many problems for us.
But the company was backed by a local military officer, so what could we do?
Soon after it first arrived the company was cutting our trees in four areas, destroying the land with heavy equipment. Yet when people here see the military person involved, then cannot sit down together and discuss things. Impossible.
I was really worried by this company. Our land is not that large, and with the logging after a few years we would have had no trees left, only grass.
This would mean disaster for us. It is our mission to treat the land as something entrusted to us for our grandchildren and so we must not destroy it.
Self-determination
If we are left alone we manage the forest well as it is part of our life.
But companies from outside only think about money and leave us with tears. While the company was here there was no improvement for local people - just problems.
We plan to develop a system where we, the Knasaimos, as the guardians of this land, manage it ourselves and gain benefits to help the lives of our people
We know our rights, but got no help from the local government. They just came here with a map we had never seen before - some kind of imaginary map.
Under this some of our sacred places would be destroyed. We asked "why did you do this?" and the company said it was allowed because of the map.
We know that this map was illegal and it is clear that money talked. We asked the government to stop this company, but nothing happened.
Then finally, in 2005, Papua was the target for a big action by the government against illegal logging. The military officer left, and the company operations stopped.
We felt we were once more in control of our lands and set about healing the wounds created by the company.
Community awareness
In early 2007 I was contacted by people from two environment groups, Telapak and the Environmental Investigation Agency (EIA).
Frederick shares his community's story with officials in Brussels
These groups had come to Seremuk in 2003 and filmed our way of life and the problems we were having with the logging company.
These people explained to me that they were organising a meeting in Belgium to tell European Union officials about the bad impacts of illegal logging and wanted me to speak. I agreed, believing this could benefit our community.
I came across so many interesting stories on the trip.
I found out how timber stolen from Seremuk and other "remote" areas eventually goes to places like Europe and is worth a lot of money. It seemed strange to me that the people who live in the forests are still poor, while the timber taken from them is worth so much when it is sold in Europe.
On the trip, I saw how in Europe NGOs work together with their governments, while in Indonesia they are seen as the enemy of the government.
This made us realise how the Knasaimos people have to develop strong institutions to press the government to have a more open mind, and allow us to manage our land free of interference.
Frederick's story
(Courtesy of Handcrafted Films and the UK's Department for International Development)
Now, in Seremuk, I'm working to use the lessons of the trip to help improve the situation for the Knasaimos.
At a recent big gathering of our people it was agreed that no member of our community would sell trees to outsiders.
Instead we plan to develop a system where we, the Knasaimos, as the guardians of this land, manage it ourselves and gain benefits to help the lives of our people through better education and health.
We have suffered from illegal logging and now we want to build a co-operative to carry out small-scale community logging.
This is our vision as to how we can live together with nature and improve the lives of our people.
Frederick Sagisolo is traditional chief of the Knasaimos people living in the western region of Papua, Indonesia
The Green Room is a series of opinion articles on environmental topics running weekly on the BBC News website
Do you agree with Frederick Sagisolo? Is community involvement the key to managing natural resources such as forests? Do western governments and western consumers have a role to play in helping peoples such as the Knasaimos?
Tuesday, November 13, 2007
Marele artist al mediei calafetene, Daniel Girtoi
Wednesday, November 07, 2007
Cost of water shortage: civil unrest, mass migration and economic collapse
A woman carries buckets to collect water near Tahoua, northen Niger. Photograph: Issouf Sanogo/AFP/Getty
Cholera may return to London, the mass migration of Africans could cause civil unrest in Europe and China's economy could crash by 2015 as the supply of fresh water becomes critical to the global economy. That was the bleak assessment yesterday by forecasters from some of the world's leading corporate users of fresh water, 200 of the largest food, oil, water and chemical companies.
Analysts working for Shell, Coca-Cola, Procter & Gamble, Cargill and other companies which depend heavily on secure water supplies, yesterday suggested the next 20 years would be critical as countries became richer, making heavier demands on scarce water supplies.
In three future scenarios, the businesses foresee growing civil unrest, boom and bust economic cycles in Asia and mass migrations to Europe. But they also say scarcity will encourage the development of new water-saving technologies and better management of water by business.
The study of future water availability, which the corporations have taken three years to compile, suggests water conflicts are likely to become common in many countries, according to the World Business Council on Sustainable Development, which brought the industrial groups together.
Lloyd Timberlake, spokesman for the council, said: "The growing demand for water in China can potentially lead to over-exploitation and a decline in availability for domestic, agricultural, industry and energy production use. This inevitably leads to loss of production, both industrial and agricultural, and can also affect public health - all of which in turn will ultimately lead to an economic downturn. The question is how can business address these challenges and still make a profit."
The corporations were yesterday joined by the conservation group WWF and the International Water Management Institute, the world's leading body on fresh water management, which said water scarcity was increasing faster than expected. In China, authorities had begun trucking in water to millions of people after wells and rivers ran dry in the east of the country.
"Globally, water usage has increased by six times in the past 100 years and will double again by 2050, driven mainly by irrigation and demands of agriculture. Some countries have already run out of water to produce their own food. Without improvements ... the consequences will be even more widespread water scarcity and rapidly increasing water prices," said Frank Rijsberman, director of the institute.
The institute, funded by government research organisations, will report next week that a third of the world's population, more than 2 billion people, is living in places where water is overused - leading to falling underground water levels and drying rivers - or cannot be accessed.
Mr Rijsberman said rising living standards in India and China could lead to increased demand for better food, which would in turn need more water to produce. He expected the price of water to increase everywhere to meet an expected 50% increase in the amount of food the world will need in the next 20 years.
According to the institute's assessment, Egypt imports more than half of its food because it does not have enough water to grow it domestically and Australia is faced with water scarcity in the Murray-Darling Basin as a result of diverting large quantities of water for use in agriculture. The Aral Sea in central Asia is another example of massive diversion of water for agriculture in the Soviet era causing widespread water scarcity, and one of the world's worst environmental disasters.
Researchers say it is possible to reduce water scarcity, feed people and address poverty, but the key trade-off is with the environment. "People and their governments will face some tough decisions on how to allocate and manage water," says the institute's report.
In a further paper, WWF said yesterday that water crises, long seen as a problem of only the poorest, are affecting the wealthiest nations. "In Europe, countries along the Atlantic are suffering recurring droughts, while water-intensive tourism and irrigated agriculture are endangering water resources in the Mediterranean. In Australia, salinity is a major threat to a large proportion of its key agricultural areas", said Jamie Pittock, director of WWF's freshwater programme.
In the United States, Mr Pittock said, large areas are already using substantially more water than can be naturally replenished. "This situation will only be exacerbated as climate change is predicted to bring lower rainfall, increased evaporation and changed patterns of snow melting."
Three visions of the future
1. Misery and shortages in the megacities and drought in Africa
By 2010, 22 megacities with populations larger than 10 million face major water and sewerage problems. The situation is gravest in China, where 550 of the country's 600 largest cities are running short. Growing demand for water by industry leads to serious over-exploitaion with less and less water available for consumers and farmers. This leads to a fall in Chinese food production, which in turn leads to more imports and impacts on other countries. Friction and unrest grow worldwide as the middle classes struggle to pay bills. Businesses are exposed to charges of moral culpability and litigation over water use. Waves of immigrants flood in to Europe from increasingly drought-torn Africa
2. China leads recycling rush as world moves to a new hydro economy
By 2010, the water shortage in many developing countries is recognised as one of the most serious political and social issues of the time. Lack of water is stopping development and in many countries the rural poor suffer as their water and other needs take second place to those of swelling cities and industry. Local government worldwide is increasingly distrusted over water allocation, and historical divides between rich and poor are exacerbated by water shortages. However, by 2025 a worldwide hydro economy is developing, led by China. Vast new investments are made in recycling water and the cost of desalination is greatly reduced. Innovative small-scale water treatment processes become the norm
3. Water is the means of social control as floods and disease devastate world
Water becomes a key symbol of protest around the world and is seen as the most serious social and political issue of the generation. By 2015, multinational companies are accused regularly of taking too much water in developing countries, cholera breaks out in London, and governments start to use water as a form of social control, subsidising some sectors and rationing it to others. Great floods follow each other in quick succession. Deforestation leads to massive mudslides in Asia and increasing flooding affects Europe, damaging industry. A second New Orleans flood destroys the city again. Global focus grows on the "export" of water via crops such as wheat or fruit
Sunday, November 04, 2007
The Coming Economic Collapse
|
Tuesday, October 30, 2007
What's Wrong With The Bees?
Monday, October 29, 2007
Dalai Lama says: think globally
INFORMARE ŞI DEZINFORMARE ÎN MASS-MEDIA
Abstract
The Truth includes only The Truth, but the information can come also from lies; that’s why it is a good thing to analyze every word, fact, living or feeling of those who say that they bring and give positive information. The one who searches will always find what wants, if he really wants it, but he must not forget the value of his conscience, that, must be fed with TRUTH only.
Dezinformarea este un termen apărut recent în limbajul de specialitate, deşi se practica încă din antichitate. Este indisolubil legată de informaţie, care poate fi viciată în numele unor scopuri bine definite. Sunt concluziile la care a ajuns Vladimir Volkoff, autorul lucrării Tratat de dezinformare, apărută la Editura Antet şi pe care le prezentăm cititorilor noştri.
Trebuie făcută o distincţie clară între un fapt şi o informaţie. „Plouă" nu este o informaţie, ci un fapt. Acesta devine informaţie în momentul în care este comunicat de cineva unei alte persoane, fie direct, prin metoda „gură/ureche", fie mediat, prin telefon, ziar, radio, televiziune etc. Pe parcursul procesului de transmitere a informaţiei pot apărea – involuntar sau dimpotrivă, intenţionat – distorsiuni, omisiuni, adăugiri de elemente noi etc. care sunt tipice dezinformării.
Orice informaţie presupune prezenţa a trei variabile, în care nu se poate avea deloc încredere: informatorul (care poate face o confuzie între ploaie şi stropii unui aspersor, de pildă), mijlocul de comunicare (telefonul se aude slab, permiţând confuzii între cuvinte, sau scrisoarea este caligrafiată cvasiindescifrabil, ceea ce duce la acelaşi rezultat etc.), informatul (care poate crede că informatorul exagerează). Toate aceste elemente ne sugerează faptul că aproape orice informaţie este supusă riscului denaturării. De aici rezultă că: informaţia nu conţine niciodată adevărul sută la sută.
Termenul de dezinformare a apărut pentru prima dată în limba rusă, după al doilea război mondial, şi avea rolul de a desemna „practicile exclusiv capitaliste care urmăreau aservirea maselor populare". De aici, termenul a trecut în limba engleză, cu înţelesul de „scurgere deliberată de informaţii care induc în eroare". În Franţa, noţiunea a apărut în 1974 şi era definită drept utilizare a tehnicilor de informare, în special de informare în masă, pentru a induce în eroare, a ascunde sau a travesti faptele.
Bazele fundamentale ale dezinformării au fost puse în antichitatea chineză (aproximativ secolul V î.Hr.) de generalul Sun Tzî, în cartea sa intitulată „Arta războiului". Postulatele acestuia erau următoarele:
– arta supremă a războiului constă în a învinge duşmanul fără luptă;
– toată arta războiului se întemeiază pe înşelătorie;
– un stat inamic trebuie ocupat intact; ruinarea acestuia este o politică inferioară.
Pentru aceasta:
– trebuie discreditat tot ceea ce merge bine în ţara adversă;
– reprezentanţii claselor conducătoare ale ţării adverse trebuie determinaţi să întreprindă acţiuni ilegale. Reputaţia lor trebuie subminată prin orice mijloace şi, la momentul oportun, aceştia trebuie supuşi oprobriului public;
– trebuie răspândite discordia şi gâlceava între cetăţenii ţării adverse;
– tinerii trebuie întărâtaţi împotriva bătrânilor;
– tradiţiile adversarilor trebuie ridiculizate.
Ziarul, cartea şi dezinformarea
Există trei evenimente majore care au dus la dezvoltarea explozivă a tehnicilor de dezinformare: apariţia tiparului (1434), a primului periodic (Köln, 1470) şi consacrarea opiniei publice în viaţa politică a Occidentului (începând cu secolul XVIII).
Ziarul şi cartea au ajuns rapid să consacre un principiu în spatele căruia dezinformarea putea lua orice formă sau dimensiune: este adevărat, fiindcă am citit cu ochii mei! Ziarul şi cartea, intrând în toate căminele în care cel puţin o persoană ştia să citească, aveau să priveze rapid puterea regală
de monopolul deciziei, iar puterea ecleziastică de monopolul cunoaşterii. Pe de altă parte, prin intermediul acestor doi vectori, autorii sau cei care stăteau în spatele lor puteau să manipuleze în voie conştiinţa publicului cititor, oferindu-i informaţii unilaterale, „adevăruri" prefabricate şi concepţii contaminate de ideologii partizane.
Apariţia radioului
Epoca de glorie, în materie de dezinformare a acestei invenţii a fost atinsă în cursul celui de-al doilea război mondial şi în perioada de ascensiune a comunismului, care i-a urmat. Virtuţile radioului în potenţarea dezinformării au fost speculate în mod genial de Goebbels şi Lenin. Cel dintâi era de părere că „o minciună repetată de o mie de ori rămâne o minciună, dar o minciună repetată de un milion de ori devine adevăr", radioul fiind instrumentul perfect pentru a repeta o minciună de milioane de ori. Cel de-al doilea credea sincer că „a spune adevărul este o prejudecată burgheză meschină"; în consecinţa, radioul era utilizat la maximum conform acestei „axiome", iar adevărul era ocolit cu mare grijă.
Limba de lemn
Limba de lemn, utilizată atât în scris, cât şi în vorbire, în ziare, cărţi şi la radio, este considerată capodopera dezinformării, deoarece este imposibil de folosit de cineva fără ca acesta să nu devină în acelaşi timp şi dezinformator şi dezinformat. Principalele caracteristici ale limbii de lemn sunt: caracterul impersonal şi pasiv al frazelor ("relaţiile reciproce s-au strâns", „într-o atmosferă de stimă şi respect reciproc", „s-au exprimat urări" etc.), abundenţa mijloacelor lingvistice care servesc la accentuarea obligativităţii (a trebui, a fi dator, cu necesitate, negreşit, obligatoriu, neabătut etc.), maniheismul (lipsa nuanţelor, împărţirea strictă în doar două categorii ale oricărui domeniu sau mulţimi de oameni – buni şi răi, prieteni şi duşmani, devotaţi şi trădători, abstract şi concret, general şi particular, obiectiv şi subiectiv etc.), metaforele şi personificările excesive (hidra capitalistă, părintele popoarelor cu referire la Stalin etc.), codificarea (anumite cuvinte, ca „revizionist" sau „duşman al poporului", dau semnalul de atac; altele, precum „lipsa de vigilenţă revoluţionară", servesc drept avertisment sau ameninţare etc). Limba de lemn nu este apanajul exclusiv al comuniştilor. Toţi specialiştii – medicii, juriştii, militarii, preoţii, filosofii etc. – au limba lor de lemn. Diferenţa constă în faptul că respectivele jargoane specializate înseamnă ceva, cel puţin pentru cei iniţiaţi, şi deci nu sunt dezinformatoare nici pentru cei ce le înţeleg, nici pentru cei ce nu le înţeleg.
Cum se practică dezinformarea
Există numeroase moduri de a trata o informaţie, în aşa fel încât ea să devină aptă pentru o acţiune de dezinformare:
Negarea faptelor (Nu este adevărat că X i-a furat banii lui Y).
Inversarea faptelor (Nu X i-a furat banii lui Y, ci dimpotrivă, Y i-a furat banii lui X).
Amestecul dintre adevăr şi minciună (Este adevărat că X i-a luat banii lui Y, dar asta din cauza faptului că Y îi datora lui X acei bani, pe care refuză să-i mai dea înapoi).
Modificarea motivului (Motivul pentru care banii lui Y au fost găsiţi la X nu este furtul, ci faptul că X i-a găsit pe o alee în faţa casei lui Y).
Estomparea (Se face prea multă gălăgie pentru o sumă atât de mică; alţii fură miliarde şi nu păţesc nimic!).
Generalizarea (Toată lumea fură în România; cum de l-aţi găsit tocmai pe X ţap ispăşitor?).
Utilizarea părţilor inegale (În cazul mediatizării furtului, se va acorda un spaţiu restrâns faptului în sine, iar evidenţierea calităţilor morale şi ale faptelor bune ale lui Y va ocupa un spaţiu mult mai mare).
Utilizarea imaginii în dezinformare
„E adevărat fiindcă am văzut" este o afirmaţie puternic înrădăcinată în psihicul uman, mai puternică decât cea menţionată anterior, respectiv „E adevărat pentru că am citit".
Iată câteva din avantajele imaginii în materie de dezinformare:
– este literalmente incontestabilă;
– informaţia vizuală nu are nevoie să treacă prin creier pentru a ne afecta inima sau pornirile instinctuale;
– imaginea, prin natura ei, se pretează la toate manipulările posibile: selecţie, încadratură, unghi de filmare, animaţie, trucaje etc.;
– imaginea se adresează maselor într-o măsură mai mare decât cuvântul, este uşor de perceput, uşor de reprodus şi devine imediat subiect de conversaţie.
Definită drept „paradisul dezinformatorilor", televiziunea oferă o întreagă serie de facilităţi care devin însă foarte uşor constrângeri. Materialele trebuie să fie scurte. Trebuie să schimbăm subiectul înainte ca telespectatorul să schimbe canalul – (este una din regulile producătorilor), iar difuzarea informaţiilor depinde de orele la care se produc evenimentele (dacă un eveniment se produce după ora 23.00, este posibil să nu se vorbească nici a doua zi de el). Scurtimea împiedică orice aprofundare a subiectului, iar momentul producerii unui eveniment poate duce la omiterea lui din jurnalele de ştiri.
Puterea imaginii este atât de mare, încât prima impresie rămâne de nezdruncinat, dezminţirile ulterioare având efecte minime.
Războiul informaţiilor
Acesta este un concept stabilit pentru prima dată de americani şi constă în utilizarea ofensivă şi defensivă a sistemelor de informare pentru a exploata, corupe şi distruge informaţiile şi sistemele de informare ale adversarului, protejându-se însă propriile informaţii şi sisteme.
Din punct de vedere militar, informaţia este de acum considerată a cincea dimensiune a oricărei bătălii, alături de dimensiunile pământ, mare, aer, spaţiu. Războiul din Golf, de exemplu, a reprezentat mai mult triumful informaţiei decât cel al armamentului, strategiei sau al moralului trupelor.
Culmea cea mai înaltă a dezinformării a fost atinsă graţie mediilor electronice de informare. Internetul se bazează mai puţin pe calitatea informaţiei şi mai mult pe capacitatea de cristalizare a unor opinii difuze. Asemenea unui teren propriu-zis, terenul cibernetic aparţine celui care îl acaparează mai întâi. Majoritatea „navigatorilor" pe Internet sunt dirijaţi întotdeauna spre aceleaşi site-uri, aceleaşi soluţii, aceleaşi întreprinderi, dincolo de care nu fac decât rareori efortul să mai caute.
Ideea manipulării informaţiilor a apărut din nevoia mobilizării populaţiei civile ca o parte a efortului de război. Dacă iniţial această manipulare, în special a sentimentelor, avea drept scop recrutarea unui număr cât mai mare de voluntari, în ultimii 30 de ani tipologia conflictelor militare s-a modificat spre o profesionalizare a participanţilor şi spre o restrângere a ariei geografice în care se desfăşoară conflictul. Fenomenul globalizării, efectul difuzării unor informaţii asupra economiei face în ultimii ani, ca anumite teme să nu fie menţionate în presă, în special din cauza obsesiei „Wall Street" şi a variaţiei preţului acţiunilor. Într-o economie ce se sprijină pe prezenţa investitorilor de portofoliu în piaţă, orice conflict militar prost dirijat din punct de vedere mediatic poate declanşa crize majore.
Omisiunea, fragmentarea, minciuna sunt instrumentele folosite pentru manipularea mass-media. O atitudine perfect scuzabilă dacă luăm în calcul cercetările sociologice: 86% dintre americani folosesc televiziunea ca instrument principal pentru a se informa asupra războiului. Doar 51% dintre aceştia citesc un ziar. Putem bănui că, în mare, proporţiile se respectă şi în Europa sau oriunde în lume. Astfel se explică existenţa unei unităţi speciale în armata americană, „4th Psychological Operation Group", cantonată la Fort Bragg şi având în componenţă 1200 de militari, special antrenaţi în operaţiuni psihologice.
Responsabilitatea militarilor este extrem de mare, pe lângă considerente ce ţin de strategie, trebuind să ia în calcul şi influenţele unui foc de armă, tras undeva în Asia, asupra economiei. De cele mai multe ori, militarii manipulează mass-media prin restricţionarea informaţiilor care pot fi prezentate, publicul neştiind că fiecare imagine difuzată este previzionată de Pentagon, că fiecare corespondenţă trimisă de pe front este supervizată de un ofiţer specializat în tehnici de „public relations".
Presa americană este prima supusă manipulării, dezvoltarea reţelelor de televiziune americane, prestigiul jurnalistic al unor reporteri având un dublu efect: pe de-o parte devin „surse" de credibilitate, pe de altă parte sunt „vectori" de informare. Majoritatea conflictelor militare din ultimii 50 de ani au născut disensiuni majore între reporteri şi personalul militar însărcinat cu informarea asupra mersului operaţiunilor. De multe ori, reporterii care nu respectau conduita impusă de ofiţerii de presă ai Pentagonului erau marginalizaţi.
Campanie de informare = campanie de dezinformare. Aceasta este viziunea militarilor asupra rolului presei într-un conflict militar. Prima tentaţie este aceea de a arunca întreaga vină în spatele armatei, care nu are interesul să prezinte soldaţi americani, britanici sau francezi ucişi, care nu vrea să admită că presa se poate comporta independent. Pe de altă parte trebuie să ne gândim că imaginile transmise de CNN din Somalia, cu militarii americani ucişi şi târâţi pe străzile din Mogadiscio pe post de manechine fără viaţă, au declanşat o puternică emoţie în SUA, determinând retragerea contingentului american. Sistemul de pol de presă a fost aplicat în intervenţia din Panama (1989). Atunci a fost selecţionat un grup de ziarişti care au putut însoţi trupele americane de intervenţie şi care au transmis reportaje live. Debutul transmisiilor în direct dintr-un conflict militar de proporţii a fost făcut în Coreea. Se poate spune că atunci a avut loc faza romantică. Victimele americane nu erau arătate, iar transmisiile erau marcate de optimism.
Probabil că cel mai bun exemplu de manipulare a fost războiul din Vietnam. „Rezoluţia Golfului Tonkin", august 1964, cea mai apropiată de o declaraţie de război, prevedea că preşedintele SUA este autorizat să folosească orice mijloace pentru a stopa atacurile viitoare ale Vietnamului de Nord asupra vaselor americane. Preşedintele Johnson a ordonat represalii ca urmare a unor noi atacuri ale nord-vietnamezilor, deşi în realitate, nu existase un al doilea atac. Adevărul a ieşit la iveală mult timp după finalul conflictului.
Tot în războiul din Vietnam, o cercetare ulterioară a dovedit că majoritatea reportajelor de luptă erau furnizate de serviciile de relaţii publice ale armatei, care numai în 1971, au cheltuit peste 200 de milioane de dolari ca să îmbunătăţească imaginea. Serviciile de relaţii publice ale armatei au înscenat manevre ale armatei sud-vietnameze, acestea fiind filmate de operatori militari şi difuzate în SUA prin staţii mici de televiziune care nu aveau fondurile necesare finanţării unor corespondenţi de război.
Filmul şi televiziunea au creat o imagine cu totul distorsionată despre război. Acolo, pe ecran, au loc ambuscade spectaculoase, acte de bravură evidente, se poartă dialoguri pline de miez, tensiunea creşte şi descreşte pentru a impresiona spectatorul. În fond, are loc o minuţioasă punere în scenă. Dar demn de remarcat, această punere în scenă ignora în mare măsură realitatea luptei. În alte genuri de film (drama familială, drama psihologică, filmul erotic), publicul este familiarizat cu realităţile descrise şi de aceea e mai greu de manipulat. Dar într-un film de război se poate întâmpla virtualmente orice, pentru că un procent redus din rândurile publicului a tras vreodată cu arme de foc iar din rândul acestora un procent infim a luat parte vreodată la acţiuni de luptă.
Războiul prezentat de filme este o succesiune de acte de violenţă spectaculoasă, de acţiuni rapide şi de rezultate clare.
În realitate însă, asemănarea se opreşte la violenţă. Dincolo de faptul că este violent, războiul real este însă plicticos, neinteresant pentru a fi urmărit oră cu oră. Mare parte din el (cel puţin în prezentul război din Irak) consta în deplasări de trupe, aprovizionări cu materiale de luptă, alimente şi combustibili, acţiuni de încercuire şi evitarea pe cât posibil a confruntărilor directe.
Războiul poate însemna (înseamnă frecvent în acest caz) o coloană de blindate care se opreşte brusc în deşert şi stă timp de două ore din pricini logistice sau meteorologice. Războiul e viaţă, nu film. Iar viaţa este în majoritate o succesiune de perioade de rutină şi relaxare, punctate rareori de momente interesante. Războiul din Irak nu este nicidecum spectaculos; el este doar un foarte important eveniment internaţional. Dar media a preferat tot timpul să confunde importantul şi spectaculosul, obligând publicul să creadă la fel.
În lipsă de lucruri spectaculoase, presa reţine amănuntele anecdotice. Ele nu constituie însă, nici pe departe, esenţa războiului propriu-zis, dar ajung să ocupe spaţiul mediatic.
Dintotdeauna omul a dorit să aibă cunoaşterea necesară pentru a putea supravieţui în dimensiunea karmică în care vieţuieşte, pentru a evolua. Dorinţa lui trebuia într-un fel împlinită. Tocmai prin această dorinţă, omul a deschis căi către alte dimensiuni. Fiecare dimensiune spirituală
a început să reverse cunoaşterea prin cei mai sensibili oameni ce vieţuiau în dimensiunea karmică, dimensiunea materiei dense. Această cunoaştere era percepută în funcţie de valoarea conştiinţelor celor ce s-au adaptat cunoaşterii spirituale, iar informaţiile transmise prin aceştia erau înţelese parţial de cei care îi ascultau. Timpul a demonstrat acest adevăr împlinit. Fiecare învăţătură transmisă omului, a schimbat destinul său ajutându-l să aibă o cunoaştere asupra universului, asupra a ceea ce este el ca fiinţă în univers. Informarea lui fiind limitată şi nu întotdeauna corectă, a făcut să apară revolta în viaţa lui, fapt ce l-a determinat să cerceteze, tot raţional, căi către alte lumi necunoscute. Informarea venită prin cuvânt scris, i-a dat şansa să înţeleagă faptul, că cele ce pot fi înţelese doar prin trăire şi simţire, pot înălţa fiinţa umană. Cunoaşterea a venit, prin cei ce erau canale deschise spre a o primi, dar nu întotdeauna această cunoaştere a ajuns pură la doritorii de adevăr. Dezinformarea a făcut ca omul să rătăcească pe căi nedorite.
Adevărul ca şi valoarea, constă în ceea ce omul poate simţi în faţa unei învăţături autentice. Orice informaţie venită din exterior, trebuie să îndemne omul la meditaţie profundă, pentru a nu cădea în capcana gândirii celor ce nu cunosc Adevărul. O informaţie poate înălţa conştiinţa omului sau poate determina stagnarea evoluţiei spirituale a acestuia. Fiecare are liberul său arbitru şi poate hotărî ce ar dori şi ce nu ar dori să împlinească. Nimeni nu poate obliga pe nimeni la nimic, iar dacă cineva încearcă, printr-o informaţie eronată, să schimbe destinul unui om, trebuie să-şi asume şi responsabilitatea acceptării efectului cauzat. Adevărul cuprinde doar Adevărul, dar informaţia poate veni şi din neadevăr; de aceea, este bine să se cerceteze fiecare cuvânt, faptă, trăire şi simţire ale acelora ce spun că aduc şi dau o informaţie pozitivă. Cel ce caută întotdeauna va găsi ce doreşte, dacă vrea cu adevărat, dar să nu uite de valoarea conştiinţei sale, ce trebuie hrănită doar cu Adevăr.
Note bibliografice
[1] Volkoff, V., Tratat de dezinformare, Bucureşti, Editura Militară, 1999.
[2] Tzî, Sun, Arta războiului, Bucureşti, Editura ANTET, 1999.
[3] Cosmin, C., Informare şi dezinformare, Lumea magazin, nr.1/2003.
[4] Maitreya, F., Războiul informaţiilor, în Familia ta, nr.2/2003
Elevii calafeteni dirdiie de frig in clase, iar la primarie ard caloriferele
Cu exceptia Scolii generale nr.1, unde incalzirea salilor de clasa se face cu sobe pe lemne, nici o unitate de invatamint din Calafat nu are caldura. Elevii dirdiie de frig in clase, infofoliti in haine de iarna, asteptind nerabdatori sa termine orele ca sa-si poata incalzi acasa, la aragaz, degetele inghetate, pentru ca nici blocurile de locuinte nu au caldura.
La Scoala generala nr.2, problema incalzirii a fost partial rezolvata, elevii „nadusind“ la ore inghesuiti unii in altii, in clasele mici si bune pastratoare de caldura. La sfirsitul saptaminii trecute, frigul isi facea simtita prezenta, de asemenea, la Grupul Scolar „Stefan Milcu“ si la Liceul Independenta din Calafat, unde director este fiica primarului Petre Traistaru. In schimb, in sediul primariei si al SC Gospodarire Comunala si Locativa din Calafat, caloriferele erau incinse.
Autoritatile locale nu au de gind sa lase lucrurile asa. In prezent, se fac ultimele pregatiri pentru punerea in functiune a punctului termic la care sint racordate scolile, locuintele si institutiile de cultura, astfel incit sa aiba caldura incepind cu 1 noiembrie.
Calafeteni de la Debarcader
In urma cu putin timp cu ajutorul unor prieteni ai redactorilor ziarului nostru am reusit sa facem 50 de calafeteni fericiti . Acesta este numarul celor care si-au gasit o slujba bine platita la o firma de constructii din Timisoara . Trebuie spus ca salariile sunt de minim 18 milioane lei ,toti cei plecati vor avea carte de munca , tichete de masa , cazarea gratuita si transportul asigurat . Ziarul nostru va cauta sa ajute in continuare in masura posibilitatilor pe locuitorii municipiului Calafat . In final tinem sa multumim in mod deosebit lui Raul cunoscut in inima noastra ca TERENTE si lui DAN SI ADI GAVRILA care ne-au dat posibilitatea sa ne cunoastem,si fara de care nu am fi reusit acestea."
extras dn "ziarul de calafat"
Thursday, October 25, 2007
Libertatea expresiei la Calafat, in Romania
Wednesday, October 24, 2007
Am fost banat ?!
Da, spuneti in comentariile voastre ca nu o sa mai revin iar cititorii paginii voastre vor crede ca VOI aveti dreptate si ca am renuntat. Nu este asa ! Mie si poate altora ca mine ne-au fost blocate IP-urile si de acum nu mai putem posta nimic, "moderatorii" va filtreaza informatia si va ofera numai o parte de adevar. Al LOR !!! Pe citi altii a-ti banat care nu au fost corecti cu imaginea promovata de voi. Voi sinteti mai buni decit cei pe care ii blamati (batrinii din "editorial")? Rusine sa va fie! Numai grupul vostru inchis credeti ca va forma un curent de opinie? Nu vedeti ca sinteti sortiti esecului inca de la inceput? O pardon, sinteti proprietari si aveti dreptul sa faceti ce vreti cu "ziarul" vostru. Judecati si reganditi politica voastra, eu va ajut sa aveti succes si multi cititori.
Calafat, Romania.
Tuesday, September 25, 2007
Speciile disparute slabesc ecosistemul
De-a lungul timpului mediul inconjurator cu muntii vaile oceanele si riurile sale s-a schimbat fara incetare. Aceasta schimbare a inceput mai bine de 1000 de ani si nu e semn ca va inceta prea curind. Pamintul are multe si diferite feluri de mediu natural, fiecare atragand diferite tipuri de flora si fauna, dar toate intr-un armonie desavarsita. Schimbari rapide de-a lungul unei perioade scurte de timp pot distruge sau schimba in asa fel incit plantele si animalele dar si oamenii care depind de ele nu mai pot trai acolo. In aceste secolele de pe urma, oamenii au modificat drastic mediul in care traiesc punind in pericol nu numai ecosistemul din care fac parte dar insasi propria specie.
Intorcindu-ne in timp, oamenii “primitivi” au trebuit sa controleze mediul pentru a supravietui. Ei si-au facut unelte din piatra si oasele animalelor descompuse si au descoperit cum sa aprinda focul cu care si-au preparat hrana. Cum oamenii au devenit mai avansati, armele lor pentru vinat s-au imbunatatit oferindu-le mai usor sursa de hrana de care aveau nevoie. Cu hrana mai accesibila numarul lor a crescut si in acelasi timp resursele in zona pe care o detineau au scazut treptat aparind necesitatea de migrare spre noi teritorii cu resurse abundente. Altii mai „inteligenti” au inceput sa se aseze intr-un singur loc si au modificat mediul in favoarea lor. Astfel au aparut primele incercari de a lucra pamintul si/sau de imblinzire/crestere a animalelor. Lucrind impreuna si comunicind intre ei au inceput sa-si puna in comun cunostintele acumulate si indeletnicirile. Unele din aceste informatii au fost redate in picturile rupestre. Exista multe dovezi lasate de aceste forme de cultura pe intreaga suprafata a pamintului adr cele mai faimoase sint in pesterile
Nasterea civilizatiei
Stramosii nostrii vinatori se mutau din loc in loc in cautarea hranei, animale penru hrana si plante salbatice pentru hana si leacuri. Ei calatoreau in grupuri mici deoarece deoarece intr-o arie specifica nu ar fi fost hrana suficienta pentru a hranii un mai mare nnumar de oameni. Vinatorii si culegatorii cum sint Kalahari bushmen traiesc si azi in acelasi fel de echilibru natural cu mediul inconjurator. Situatia s-a schimbat cind oamenii au devenit libei sa inceteze sa fie preocupati in producerea hranei si au inceput sa invete sa faca si alte lucruri. Unii s-au specializat in constructii, altii in confectionarea de imbracaminte, altii in vopsit sau producerea vopselurilor si toate celelalte meserii astfel incit au fost foarte multe activitati in derulare atunci cind civilizatia pe care o cunoastem a luat nastere. De-a lungul secolelor multe civilizatii s-au ridicat si au decazut dar important este ca fiecare dintre ele a exploatat la maximum (pentru perioada respectiva) resursele naturale.
Era industriala
Odata cu civilizatia a aparut si nevoia de resurse la scara larga. Padurile Europei au fost taiate mai intii pentru combustibil si constructii apoi pentru a face loc culturilor agricole necesare producerii hranei unei populatii in rapida ascensiune demografica. Lemnul a fost de asemenea folosit pentru a construi corabii care au facilitat transportul unor grupri mari de oamenii spre alte parti necunoscute ale Pamintului in cautarea binenteles de noi resurse. Terenurile acoperite cu paduri s-au strimtorat si oamenii atunci nemaiavind suficient combustibil pentru a intretine micul monstrul care se nascuse, s-au indreptat spre o noua sursa de energie: Carbunele
Friday, March 23, 2007
Spiritualitate si consumism
Provocarea aceasta nu este formala; ea nu este o inventie, o exagerare sau o dificultate a unei parti a omenirii care trebuie sa se intalneasca cu cealalta parte, ci este o reala si dificila problema teologica. Stim foarte bine ca spiritualitatea europeana si crestinatatea in general a invatat ceva timp de un mileniu si jumatate ca intre fiinta umana si consumism este o contradictie, condamnand bogatia, iar dupa aceea a aparut o alta idee, cu totul diferita, promovand bogatia si bunastarea.
Pana la Renastere si la Reforma protestanta, teologia si viata crestina s-au fundamentat pe ideea rigorii, renuntarii si auto-controlului sever, implinirea spirituala fiind inteleasa ca invers proportionala cu bunastarea materiala. De la Reforma, o parte a crestinatatii a facut cunostinta cu alta idee: "Dumnezeu fiind bun, ne vrea fericiti, deci bogati si saturati". Si astfel a aparut societatea moderna, societatea dezvoltarii nesfarsite din punct de vedere tehnic, stiintific si economic, adica societatea de consum. De atunci incoace, progresul omenirii se identifica in mare masura cu aceasta idee; marile descoperiri geografice, marile colonizari, revolutia industriala, revolutiile moderne, formarea statelor nationale, uriasa dezvoltare economica, tehnica si stiintifica- identice astazi cu societatea de consum - sunt indisolubil legate de aceasta noua conceptie.
Pe de alta parte insa, tot ei i se datoreaza, intr-o masura, si regruparea omenirii in blocuri, aparitia unor boli noi si dezastrul ecologic, pana la limita dezastrului planetar. Caci nu trebuie uitat faptul ca legea de baza a acestei societati - care si constituie specificul ei -este ideea ca bunastarea nu poate exista decat ca progresie geometrica, ambalare continua, ca un fel de "Cui i se pare ca sta, sa ia aminte sa nu cada!". Problema spiritualitatii si consumismu-lui nu este deci numai o problema economica, sociala, culturala si umanista, ci in primul rand una teologica.
In fata unei asemenea probleme nu avem voie sa fim duplicitari, profitand si dorind pe de o parte o situatie materiala prospera si comoda, iar pe de alta parte respingand-o ideologic, cu subintelesul ipocrit ca "stim noi care este adevarul!". Nu putem proceda asa, n-avem dreptul, n-avem dreptate si ne-am minti pe noi insine. Daca astazi noi ne putem intalni din diferite parti ale lumii, spre folosul reciproc, aceasta se datoreaza faptului ca exista cuceririle materiale si consumiste, adica societatea de consum. Crestinul nu poate condamna progresul economic, tehnic si stiintific, pentru ca acestea constituie chiar menirea, ratiunea si destinul lui. Toti crestinii beneficiaza si traiesc de fapt pe baza acestor progrese. Ca persoane si comunitate a sec. XXI, ca europeni, noi traim prin societatea de consum.
Consumismul se constituie intr-o lume si o lege specifica, aparte, care se dovedeste foarte diferita si, pana la urma, opusa legii spiritului, lumii credintei. Desi depaseste diferentele de rasa si de religie, este semnificativ ca a reusit sa-si faca loc, sa creeze o lume noua in lumea crestina. Exista si consumism necrestin, dar cel mai semnificativ si mai interesant este consumismul crestin. Acesta vrea sa se intemeieze pe invatatura generala crestina, ii preia litera dar evita duhul ei.
Invatatura crestina pleaca de la faptul ca persoana si viata omului in lumea istorica se constituie intr-o conditie existentiala-degradata, improprie, ca adevarul, destinul si implinirea omului sunt imposibil de atins aici si se finalizeaza numai in lumea supra-istorica, eterna; iar conditia si starea superioara proprie acelei lumi se ating numai prin asceza si sacrificiu. Acestea sunt absolut necesare, pentru ca persoana si viata omului pe pamant sunt grevate si degradate esential de conditia pacatului. Oricum am incerca sa definim limitele, defectele, suferintele si degradarea care alcatuiesc indiscutabil conditia umana pe pamant, nu putem evita sa rostim numele acestei conditii: pacatul. Consumismul nu vrea de fapt sa stie de pacat si de necesitatea contracararii lui, pentru ca aceasta ii contrazice toata constructia, toata desfasurarea si tot scopul.
Orice religie - si cu atat mai mult religia crestina - afirma categoric ca, datorita pacatului, in orice om nascut sub soare se desfasoara o tensiune, o lupta intre legea spiritului si legea pacatului. Aceasta lupta este universala in umanitate, chiar si in cei mai buni, daca Sfantul Pavel declara deschis ca "vad in madularele mele o alta lege, luptandu-se impotriva legii mintii mele si facandu-ma rob, legii pacatului" (Romani 7, .23) astfel incat "nu fac binele pe care il voiesc, ci raul pe care nu-l voiesc, pe acela il savarsesc" (Rom. 7, 19). Pacatul se naste in spirit dar se concretizeaza in trup, pentru ca trupul - prin limitele si slabiciunile materialitatii lui, prin confuzia, diversitatea si intunecimea poftelor irationale - este mai usor de coborat in opacitatea si greutatea irationalitatii. Esentialul si adevarul conditiei istorice umane sunt asadar aceasta lupta permanenta intre "trup" ca pofta irationala si "duh" ca sens propriu al fiintei umane: "Caci trupul pofteste impotriva duhului, iar duhul impotriva trupului; caci acestea se impotrivesc unul altuia" (Galateni 5, 17). Aceasta dualitate formeaza desigur doua feluri de gandire si de vietuire, doua feluri de oameni; vrand-nevrand, oricine este obligat sa incline intr-o parte a balantei si devine, fie om "al trupului", fie om al "duhului", constituindu-se in doua mentalitati si lumi opuse. Fireste ca "cei ce sunt dupa trup cugeta cele ale trupului, iar cei ce sunt dupa Duh cele ale Duhului" (Rom. 8,5), dar mai importante sunt consecintele, pentru ca "dorinta carnii este moarte, dar dorinta Duhului este viata si pace" (Rom. 5,6).
Consumismul habar nu are de aceasta tensiune si de necesitatea luptei impotriva pacatului, pentru ca lumea lui se constituie tocmai din fuga de aceasta lupta. Se poate spune ca consumismul nici nu este altceva decat cosmetizarea mortii sau fuga de realitate, pentru ca nimic nu este mai real si mai urgent pentru om ca lupta impotriva conditiei existentiale actuale, adica a pacatului.
Mentalitatea si lumea consumista contrazic legea crestina, legea spiritului si legea fiintei in primul rand pentru ca obiectualizeaza persoana. Oricat de mult clameaza ea fericirea persoanei, dupa legea consumista omul devine nu o persoana fericita, ci un obiect fericit, daca exista asa ceva. Atat gandirea filosofica, cat si cea teologica au stabilit irefutabil ca orice relatie umana autentica este nemijlocita, ca "intre Eu si Tu nu se afla nici un scop, nici o pofta si nici o anticipare", ca "numai acolo unde a fost anulat orice mijloc se petrece intalnirea".
Dar consumismul consta esential din considerarea omului ca anticipare, scop si pofta. In adevarul si totalitatea fiintei lui, omul nu poate fi delimitat si obiectualizat nicicum. Omul nu este "un punct inscris pe reteaua universala de timp si spatiu; si nu este nici o alcatuire care ar putea sa fie experimentata, descrisa, o legatura laxa de insusiri precise". Or, consumismul tocmai aceasta face: el e obligat sa obiectualizeze omul, sa-l masoare, sa-l cantareasca, sa-l delimiteze si sa-l incadreze, pentru ca numai asa poate sa-l manevreze, numai asa poate sa lucreze cu el; consumismul nu este altceva decat manipularea omului. El cauta sa compenseze aceasta degradare a omului prin placerea si conditia noua placuta pe care i-o ofera; degradarea esentiala nu poate fi insa compensata prin nimic si e greu sa determini o fiinta sa renunte la sinea sa. Oricat de vechi si de adanc e infipt in lumea consumista, un locuitor constient marturiseste fara sovaire ca in ea, fiinta nu mai este problema principala, ea e numai un mijloc care evidentiaza exterior persoana ... Mai exista numai subiectivismul formei, in care orice esenta si orice continut sunt folosite pentru a contura o linie, omul care, in talmes-balmesul Fugii se adulmeca singur". Trebuie inteles ca obiectul exista numai raportat la persoana, ca persoana este singura realitate ireductibila. intrucat isi permite sa reduca persoana, consumismul este cel mai mare pacat impotriva fiintei.
Consumismul se opune persoanei si fiintei si pentru ca este o autonomizare si o separatie. Adevarul persoanei si al fiintei este relatia, nu autonomia sau separarea. Persoana este fiinta in expansiune sau constiinta ca relatie; astfel, in fiinta orice separare inseamna moarte. Cine "salasluieste in relatie ia parte la o realitate"; de aceea, unde are loc o autonomizare, "unde nu exista nici o participare, nu exista nici o realitate". Autonomizarea sau separatia se dovedesc pacat mortal al consumismului, caci experienta ne arata ca "scopul separatiei este experienta si uzul, care amandoua au ca scop viata, adica durata mortii ca soroc al vietii omenesti".
Titlul de glorie al consumismului pare sa fie productia si progresul fara sfarsit, prin care el pare sa asigure raiul pe pamant. intr-adevar, fie ca asigura sau nu fericirea, consumismul asigura maximul productiei si consumului, aceasta fiind legea si meritul lui: maximizarea productiei si a consumului. Trebuie observat insa ca aceasta maximizare impune cu necesitate mecanizarea, automatizarea si obiectualizarea intregii realitati, atat a economiei, cat si a oamenilor; fara ea, consumismul nici nu exista. In consumism nu mai exista identitati ci numai cantitate; economia insasi, zeul atotputernic si suveran, functioneaza nu prin legile interne ale economiei, nu pentru ratiuni umaniste, nu pentru om, ci numai prin idolatrizarea productiei in ea insasi; caci omul insusi este numai un mijloc de accelerare a productiei, scopul .suprem ramanand cantitatea in ea insasi: "economia nu mai valoreaza nimic ca economie, ci doar ca masa pur cantitativa iar masa insasi numai ca miscare: urcusul si coborasul crizei ... Tocmai aceasta automatizare a progresului si regresului, aceasta miscare independenta a economiei ii ofera aparenta de fiinta superioara, de sine statatoare, ce domina omul". Consumismul pare sa asigure intr-adevar suveranitatea unei miscari fara de sfarsit; numai ca e suveranitatea naturii asupra omului, care a intrat de bunavoie rob sub jugul naturii. Fata de aceasta, noi stim insa ca omul este identitate si specificitate nu prin ceea ce are comun cu natura, ci tocmai prin ceea ce il deosebeste. Rostul si menirea omului nu este "naturalizarea" lui prin supunerea sub natura ci, dimpotriva, umanizarea naturii. Omul nu poate renunta la spiritualitatea sa, iar aceasta consta tocmai in suveranitatea omului asupra naturii; abdicand de la ea omul renunta la fiinta si sensul sau, se contrazice si aluneca practic spre nefiinta, tragand de altfel dupa el si natura, asa dupa cum ne incredinteaza toata experienta. O cercetare mai amanuntita arata insa ca maximizarea, chiar si pur cantitativa, este un bluff al consumismului, caci aceasta incalca de fapt legile si ratiunile interne ale economiei, cotropindu-le fara nici un calcul. Practic, consumismul n-are nici o lege economica si nici o lege in general. El vrea sa fie valoare in sine, scop si nu mijloc. El nu colaboreaza, n-are necesitati, n-are parteneri, ci numai supusi. Totul trebuie sa i se subordoneze pentru ca el este socotit aprioric Valoarea absoluta, in sine, monstru sacru, Absolutul indiscutabil, in consumism, "extinderea economiei nu poate fi explicata printr-un motiv economic; nici un obiect al economiei nu este atat de important pentru un om incat sa justifice aceasta extindere. Economia se extinde independent de necesitati iar aceasta extindere este un fenomen autonom". Dar autonomizarea, subordonarea omului si supremul impersonal sunt anti-umanism.
Consumismul se constituie intr-o atractie magica, irezistibila, mai ales datorita faptului ca promite infinitul sau, cum spuneam mai sus, raiul pe pamant. Ideea consumista nu apartine exclusiv unui anume sistem politic. Astazi ea este cultivata indeosebi de capitalism, dar si comunismul o cultiva si o promitea. Fara indoiala ca consumismul nu promite infinitul dintr-odata, de acum, dar el se bazeaza esential pe ideea ferma si certa ca omul poate realiza, intr-un viitor, maximul pe pamant; consumismul nu se pretinde un rai atins, ci un rai in devenire. Important este ca se vrea si se promite, aici pe pamant. ingloband toate fortele si realitatile de pe pamant, fara indoiala ca realitatea consumista apare totala, nemarginita. Consumismul infatiseaza, intr-adevar, o anumita "infinitate": "faptul ca in fabrica se produce ceva este un lucru secundar. Esenta consta infaptul ca omul simte in ea infinitatea spatiului economic". In masura in care este cuprinzator si dominant, consumismul este o suveranitate si un mister, o "infinitate": "Economia este stapanul caruia ii apartine totul ... nu cu o forta clara, ci cu una neclara, misterioasa ... aparenta unei transcendente in fata careia omul se inchina din ce in ce mai mult".
Consumismul are premisele care duc la religiozitate, adica nelimitarea, neclaritatea care ameteste si supune, cantitatea strivitoare si forta misterioasa oculta si indiscutabila. El poate fi prezentat ca religie si este trait de adepti ca atare. Dar este o falsa religie, pentru ca toate promisiunile lui se dovedesc iluzorii, in "infinitul" consumismului e cuprinsa, desigur, si trairea infinita a timpului; in acest sens, consumismul ar fi "infinitatea" prezentului. El n-are nevoie de trecut iar viitorul e apropiat din ce in ce mai tare, pana cand va deveni in intregime prezent; consumismul promite eternizarea prezentului. Filosofii au observat insa ca "nu se poate trai in prezent pur si simplu, el l-ar devora pe cel care n-ar avea prevederea de a-l depasi repede si total". Pentru om, trairea totala a timpului inseamna trairea simultana a trecutului, prezentului si viitorului. El are nevoie nu numai de prezent, ci si de trecut- adica de memorie, inceput si radacina - si de viitor, adica de sens si inaintare personala fara sfarsit.
Oriunde exista forta si mister, exista si o admiratie religioasa, astfel incat nu e de mirare ca pentru locuitorul societatii de consum ea "inseamna sansa de a constientiza aceasta infinitate, asa cum credinciosul in biserica devine constient de infinitatea lui Dumnezeu". Consumismul isi poate permite sa promita infinitul pe pamant, pentru ca ofera impunator dimensiuni ce par deschise spre infinit. Dar ochiului scrutator al analistului critic nu i-au scapat adevarurile mai mari si mai profunde, care demasca iluzia si minciuna "infinitului" consumist, prin concluzia dovedita definitiv ca: "fericirea si placerea maxima nu rezulta din satisfacerea tuturor dorintelor si nu duc la odihna fiintei; ca visul de a fi stapani neatarnati ai vietii noastre s-a sfarsit odata cu intelegerea ca toti am devenit roti in masina birocratiei; ca gandurile, sentimentele si gustul nostru sunt manipulate prin aparatul industrial si de stat, care domina mass-media; ca progresul economic necontenit se restrange la natiunile bogate iar distanta dintre cele bogate si cele sarace creste mereu; ca progresul tehnic a adus cu sine pericolele ecologice si pericolul razboiului nuclear ... care ar putea pregati sfarsitul oricarei vieti". "Infinitul" pe care-l promite consumismul consta mai mult in indeterminarea cantitatilor pe care le manevreaza, caci altfel se arata limitat si deficitar tocmai in ceea ce intelege in infinit in sens propriu, adica personal. Si este cu totul semnificativ ca eroarea si esuarea consumismului n-o subliniaza atat de mult cei care nu beneficiaza de avantajele lui, ci mai ales locuitorii lui, adica cunoscatorii cei mai avizati.
O alta dimensiune si valoare esentiala pe care o promite consumismul -la care se poate rezuma, de altfel - este satisfacerea deplina, implinirea tuturor dezideratelor umane, potolirea nestinsei sete care-1 caracterizeaza pe om. Am vazut mai sus ca in orice om locuieste o foame si o sete nestinsa, ca omul este funciar fiinta insetata de infinit, dovada cea mai buna pentru aceasta fiind nesatiul pe care nu reusesc sa-1 potoleasca nici cele mai adanci si mai perverse vicii. Consumismul promite atingerea satiului, satisfacerea infinita. Pentru aceasta, el prezinta oferta "productiei nelimitate, libertatii absolute "si fericirii fara sfarsit, care alcatuiesc centrul noii religii a progresului si inlocuiesc "cetatea lui Dumnezeu" cu o noua cetate, pamanteasca". Experienta prezenta a consumismului si intreaga istorie a progresului si a umanitatii impun insa adevarul ca nu exista un satiu, o satisfacere deplina a omului prin mijloacele materiale sau naturale; in orice cantitate, varietate si calitate, ele se dovedesc insuficiente si experienta dovedeste ca omul nu-si afla satiul si odihna decat in spirit, tocmai pentru ca el se dovedeste in chip esential spirit. Omul infometeaza si inseteaza de persoana, de spirit, iar acesta il poate satisface pentru ca este intr-adevar absolutul fiintei. Pentru ca nu se bazeaza pe spirit, ci pe natura, "satiul" consumismului nu este decat o scurta pauza, o rasuflare care deschide o sete si mai mare, pe un drum al carui sens si final nu se mai vad. in acest sens, cunoscatorii recunosc ca locuitorul lumii consumiste nu este decat "un vesnic sugaci care zbiara dupa sticla".
In sfarsit, poate ca intelegerea cea mai adanca si mai deplina a legii si lumii consumiste o dau consecintele si chipul moral al persoanelor evoluate in lumea ei. Orice s-ar spune, legea consumismului - adica tendinta fiecaruia de a obtine pentru sine maximul - cultiva egoismul, separatia si lupta, si orice cercetator consecvent trebuie sa recunoasca dreptatea si autenticitatea cu care o prezinta gandirea biblica: "De unde vin razboaiele si de unde certurile, dintre voi? Oare nu de aici: din poftele voastre care se lupta in madularele voastre? Poftiti si nu aveti; ucideti si pizmuiti si nu puteti sa dobanditi ce doriti; va sfaditi si va razboiti si nu aveti, pentru ca nu cereti. Cereti si nu primiti, pentru ca cereti rau, ca sa risipiti in placeri" (Iacov 4, 1-3). Exacerbarea poftelor nu poate fi o rezolvare si o implinire a omului, pentru ca nu face decat sa cultive lacomia, invidia si conflictul dintre oameni. Implinirea fiecarei persoane si a umanitatii presupune dezvoltarea completa, material-spirituala, in care cea spirituala trebuie sa fie totdeauna suverana, pentru a controla poftele egoiste care submineaza unitatea. In consumism egoismul este suveran pentru ca dezvoltarea este covarsitor materiala, iar cea spirituala nu poate tine pasul, este coplesita si strivita. Oricat am percepe si ne-am bucura de valorile lumii consumiste, oricat de puternici si de performanti i-am vedea pe locuitorii ei, daca suntem onesti suntem obligati sa recunoastem in tabloul biblic de la II Timotei 3, 2-5 o oglinda autentica in care se poate recunoaste fiecare, fara sovaire: "oameni iubitori de sine, iubitori de arginti, laudarosi, trufasi, hulitori, neascultatori de parinti, nemultumitori, fara cucernicie, lipsiti de dragoste, neinduplecati, clevetitori, neinfranati, cruzi, neiubitori de bine, tradatori, necuviinciosi, ingamfati, iubitori de desfatari mai mult decat iubitori de Dumnezeu, avand infatisarea adevaratei credinte, dar tagaduind puterea ei". Este adevarat ca in tot cursul istoriei, aproape toate societatile umane au avut aceste pacate; dar tot atat de adevarat este ca toate cele de pana acum au avut - datorita puterii religiei atotprezente - si o spiritualitate indiscutabila, astfel incat niciuna n-a intrunit pacatele descrise in textul biblic in mod atat de deplin cum o face, fara indoiala, lumea "crestinilor" consumisti.
Incercand sa rezumam acum cat mai concis raportul dintre legea spiritului si legea consumista, dupa constientizarea caracteristicilor lor esentiale, ni se pare impunatoare concluzia ca legea spiritului se dovedeste legea fiintei, iar legea consumismului o contrazice si se opune fiintei, adica spiritului si persoanei. Caci daca "consumism" inseamna acumulare, consumare, tupeu si succes cu orice pret, atunci fara indoiala ca "spiritualitate si umanism" inseamna auto-control, rigoare, daruire, smerenie, renuntare si pierdere in celalalt.
A fi si / sau a avea
In principiu, acest raport poate fi exclusiv, dar poate fi si inclusiv, de aceea l-am expus sub forma "a fi si / sau a avea".
Omul consumist este, fara indoiala, in primul rand omul lui "a avea". Cei mai avizati cercetatori au proclamat cu convingere ca "omul consumist modern ar putea sa se identifice cu formula; "Sunt ceea ce am si ceea ce consum"", prin aceasta parafrazand de fapt - intentionat sau neintentionat -sentinta mai veche a lui Ludwig Feuerbach, care afirma, sub forma unui joc de cuvinte reusit in limba germana, ca "omul este ceea ce mananca". Intr-adevar, numai ca omul are nevoie sa manance mai ales "painea lui Dumnezeu", adica spiritul, adevarul si valoarea perena, asa cum observa si Hugo von Hofmannstahl. Faptul de a avea este ceva obiectual, el se refera la obiecte, care sunt "concrete si descriptibile", pe cand a fi, exact dimpotriva, "se refera la experiente iar acestea sunt in principiu indescriptibile". Asadar, obiectualitatea lui "a avea" si inefabilitatea lui "a fi" constituie deja o opozitie si o exclusivitate. "A avea" exprima cumva numai masa, adaosul, exteriorul, materialul pe care-l poate manevra persoana si nu persoana insasi. A avea nu este fiinta, nu este ceva in sine, ce poate fi afirmat pentru sine, ci este numai un accident, ceva pe langa fiinta. A avea inseamna deja o modificare, o dependenta, o afectare a sinelui, a fiintei: "Pentru "a avea" efectiv, trebuie sa ... te simti afectat, modificat". A avea nu are fiinta, nu exista in sine, el e o realitate moarta in sine, "in el domneste cuvantul gol care zice ceva dar n-are fiinta, pe cand a fi este o experienta vie, pentru care nu exista denumire".
A avea nu are fiinta, din cauza ca pretinde a cantona fiinta in static, a o limita si fixa definitiv,- ceea ce este imposibil si absurd, caci "premisele modului de existenta ale lui a fi sunt independenta, libertatea si dispunerea de ratiunea critica iar criteriul esential al lui a fi nu este simpla miscare dimensionala sau naturala ci activitatea ... in sensul unei lucrari interioare", adica a spiritului asupra sa insusi. Experienta dovedeste omului ca singura miscare organica si deplina, singura care creste si implineste persoana este cea de la persoana la persoana sau, altfel spus, miscarea iubirii. Orice alta miscare este de fapt exterioara fiintei si limitata. Iubirea este singura miscare interioara si esentiala si, mai ales, singurul infinit pe care-1 poate gusta omul in lumea naturala, singurul care, desi fara sfarsit, totusi impaca si odihneste. Iubirea tine insa totalmente de "a fi", legile ei sunt legile fui "a fi", opuse cele ale lui "a avea", de care pare sa nu aiba nevoie si pe care-l desfide.
Daca "a fi" se arata fiinta si unitate, "a avea" este totdeauna ambiguitate: el este si nu este, da si nu da. Consumismul, expresia deplina a lui "a avea", pe de o parte satisface si potoleste pentru ca ofera mereu, dar pe de alta sporeste setea si grija, pentru ca satisfactia lui nu este decat trambulina unei pofte insatiabile. "A avea" este ambiguitate si sfasiere a persoanei pentru ca, asa cum arata legea spiritului, promovarea lui "a avea" constituie inevitabil un risc esential pentru "a fi". Cu cat se "imbogateste" omul avand, cu atat saraceste el in a fi, in fiinta. "A avea" este o ambiguitate, caci putem experimenta adevarul ca "a poseda inseamna, aproape inevitabil, a fi posedat". Departe de a aduce vreun castig in fiinta, real, "a avea" se arata pana la urma o pierdere, pentru ca "posesiunile noastre ne devora" si ne instraineaza. Orice posesie este de fapt o instrainare de sine, in sensul ca sinele tinde spre ceva neesential, ne-fiintial, falsificand fiinta. "A avea" poate deveni astfel o adevarata suferinta; probabil ca nici nu exista un chin mai real, o instrainare si o falsificare mai profunda a fiintei decat acceptarea lui "a avea", sau trecerea de la "a fi" la "a avea". Castigul spiritual nu este o posesie, tocmai datorita faptului ca in lumea spirituala fiecare se stie nu de sine, nu al lui, ci pentru ceilalti; fiecare este "esentialmente o posesie". Pentru a exprima cat mai exact raportul dintre "a fi" si "a avea", unii filosofi au ajuns la formularea ca "noi nu suntem ai nostri insine"; este cazul sa observam ca acest adevar a fost descoperit si exprimat mult mai devreme, deja in secolul I, de catre Sfantul Pavel prin cuvintele: "Oare nu stiti ca trupul vostru este templu al Duhului Sfant, care este in voi, pe care-L aveti de la Dumnezeu si ca voi nu sunteti ai vostri?" (I Cor. 6,19).
"A avea" constituie totdeauna o dualitate, o ambiguitate, o criza si o opozitie fata de fiinta, caci "a dori inseamna, intr-adevar, a avea ne avand". Aceasta pune fiinta intr-un impas fara iesire, impas pe care nu-1 poate depasi decat iubirea, adica "a fi" in expansiune.
"A avea" nu promoveaza optimismul, pentru ca "speranta nu e posibila decat intr-o lume in care este loc pentru miracol", adica in lumea lui "a fi", in lumea persoanei, caci numai spiritul este miracol. Lumea lui "a avea" este de fapt natura, dominata de limitat, mecanic si previzibil, in care nu e posibila minunea si noutatea esentiala. Numai lumea lui "a fi" este noutate adica creativitate, pentru ca crearea este depasirea dualitatii posedant-posedat: dominatoare in lumea lui "a avea" si rezolvata in lumea lui "a fi".
Asa cum spuneam la inceput, insasi discutarea raportului dintre spiritualitate si consumism este un paradox, pentru ca o facem din situatia paradoxala de locuitori ai unei lumi si mentalitati in mare parte consumiste, pe care vrem totusi s-o depasim.
Paradoxul "a fi sau a avea" nu este o paralela sau o exclusivitate, ci este intelegerea justa a lui "a fi". A fi include pe a avea, nu a avea include pe a fi. Adica: ai, atata cat esti. Ai ceea ce e fiintial in tine, ceea ce dovedesti ca face parte din fiinta ta. Din punct de vedere natural omul are o masura, o limita si o saturare foarte clara: necesarul "a avea-ului" natural este limitat. inaintarea, noutatea si implinirea fara sfarsit sunt posibile numai prin exersarea spiritului, singurul care face posibila noutatea si in natura, prin lucrarea lui.
Se implineste si "are" cu adevarat nu omul care acumuleaza natura, ci omul care renunta la ea. Omul autentic, omul deplin este omul care paraseste toate, inclusiv teologia ca teorie. Adevaratul teolog este cel care renunta, intr-un sfarsit, la orice carte teologica, inclusiv la Sfanta Scriptura. Daca n-ai ajuns sa "scapi" si de Scriptura, nu te-ai implinit cu adevarat. Caci implinirea prin Cartea sfanta este penultima treapta; ultima treapta este fara cartea Scripturii. Adica: Scriptura trebuie sa nu mai existe ca si carte, ci sa ajunga parte fiintiala din tine sa-ti devina hrana spirituala, incat sa faca parte integranta din fiinta ta si sa nu mai existe ca exterioritate. Pentru ca, ceea ce ramane in afara ta e strain de tine.
Adevarata implinire are loc numai cand ai reusit sa "scapi" de tot ceea ce exista iar ceea ce este esential fiintei - prin care, intr-adevar, ajungi nemuritor - exista total in tine.
Ca oameni si societate aflati in lumea consumista, traitori prin datele ei - valori si nonvalori - dar si doritori de a-i depasi mentalitatea, noi nu trebuie sa incercam iesirea din ea sau distrugerea ei, ci schimbarea ei din interior. In situatia asemanatoare, Mantuitorul insusi a indicat aceasta solutie pentru ucenicii Sai, aflati in conditia acestei lumi, pe care trebuie s-o depaseasca: " ... lumea i-a urat, pentru ca ei nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume. Nu ma rog ca sa-i iei din lume, ci ca sa-i pazesti pe ei de cel viclean" (Ioan 17, 14-15).
Desigur ca se ridica intrebarea: Dar cum e posibil sa lupti impotriva unei lumi, cand esti cuprins total in ea? Si cum poti s-o schimbi? Rezolvarea este extrem de grea dar e posibila, pentru ca exact in aceasta situatie au fost ucenicii Mantuitorului, opusi intregii lumi si totusi capabili s-o schimbe din interior, din temelie. Este taina spiritului, a credintei care muta muntii, cam in sensul in care poetul Vasile Voiculescu vorbeste de puternicele-mi vitii intoarse in virtuti ..." (Ultimele Sonete, 26).
Pr. Prof. Dr. George Remete
