... AL FOSTULUI PREŞEDINTE AMERICAN JIMMY CARTER.
"ENERGIA ŞI ŢELURILE NAŢIONALE. O CRIZĂ DE ÎNCREDERE" 15. IULIE 1979
"ENERGIA ŞI ŢELURILE NAŢIONALE. O CRIZĂ DE ÎNCREDERE" 15. IULIE 1979
Bună seara:
Această seară este una deosebită pentru mine. Cu exact 3 ani în urmă, pe 15 iulie 1976, am acceptat candidatura la preşedenţia SUA. V-am promis să fiu un preşedinte care să nu fie izolat de popor, care să simtă durerile dumneavoastră şi să vă împărtăşească visele şi care să să-şi folosească tăria şi întelepciunea pentru dumneavoastră.
În timpul acestor trei ani care s-au scurs, v-am vorbit în numeroase ocazii despre problemele naţiunii, criza energiei, reorganizarea guvernului, economia naţională şi despre lucruri legate de război şi în mod special de pace. Dar de-a lungul acestor ani, subiectele discursurilor, conferinţelor de presă au devenit din ce în ce mai limitate concentrându-se din ce în ce mai mult asupra ceea ce lumea izolată din Washington crede că e important. Treptat, aţi auzit din ce în ce mai mult despre ceea ce guvernul crede sau despre ceea ce guvernul ar trebui să facă şi din ce în ce mai puţin despre speranţele naţiunii, despre visele noastre şi despre viziunea noastră a viitorului.
Cu 10 zile în urmă, m-am decis să vă vorbesc din nou despre un subiect foarte important - energia. Pentru a 5-a oară aş fi descris urgenţa acestei probleme şi aş fi propus o serie de recomandări legislative Congresului. Dar în timp ce mă pregăteam pentru discurs, am început să-mi pun aceiaşi întrebare care îi frământă pe mulţi dintre dumneavoastră: De ce nu am fost în stare să stăm împreumă, ca o naţiune, pentru a rezolva problema serioasă a energiei?
Este clar că adevăratele probleme naţionale sunt mult mai adânci -- mai adânci decât problema cozilor la benzină, a penuriilor energetice, a inflaţiei sau a recesiunii. Şi mi-am dat seama, mai mult decât oricând, că am nevoie de ajutorul dumneavoastră. Atunci, m-am decis să ies şi să ascult vocile Americii.
Am invitat la Camp David oameni din aproape toate segmentele societăţii - oameni de afaceri şi muncitori, profesori şi predicatori, guvernatori, primari şi cetăţeni obişnuiţi. Şi am părăsit Camp David pentru a asculta pe alţi americani, bărbaţi şi femei ca dumneavoastră. Au fost 10 zile extraordinare şi aş vrea să vă spun ceea ce am auzit.
În primul rând, am luat numeroase notiţe. Permiteţi-mi să vă prezint câteva comentarii tipice pe care le-am notat.
Aceasta e de la un guvernator din sud: "Domnule Preşedinte, dumneavoastră nu conduceţi această naţione - ci doar administraţi guvernul. ".
"Nu mai vedeţi suficienţi oameni".
"Unii dintre membri cabinetului nu par să fie loiali. Nu există suficientă disciplină printre discipolii dumneavoastră."
"Nu ne vorbiţi despre politici sau despre mecanismele guvernării, ci despre o înţelegere a binelui nostru comun"
"Domnule preşedinte, avem probleme. Vorbiţi-ne despre sânge şi lacrimi şi sudori."
"Dacă veţi conduce, domnule preşedinte, vă vom urma."
Mulţi oameni au vorbid despre ei înşişi şi despre condiţiile naţiunii noastre. O tânără din Pennsylvania mi-a spus: " Mă simt atât de departe de guvern. Simt că oamenii obişnuişi sunt excluşi de la puterea politică."
Şi de la o tânără chicano: "Unii dintre noi au suferit de recesiune toată viaţa."
“Unii oameni au irosit energie, dar alţii nu au avut nimic de irosit."
Şi de la un lider religios: "Nici o lipsă materială nu poate afecta lucrurile importante cu am fi dragostea lui Dumnezeu pentru oameni şi dragostea pentru aproapele tău."
Şi mi-a plăcut în particular această afirmaţie, făcută de o negresă (NT: pe atunci nu se inventase termenul "afroamerican") care întâmplător este primăreasă într-un mic orăşel din Mississippi: "Marile lovituri bursiere nu sunt singurele lucruri importante. Ţineţi minte, nu puteţi vinde nimic pe Wall Street decât dacă, mai întâi, cineva extrage acel lucru undeva."
Acest comentariu este ca un fel de rezumat pentru toate celelalte: "Domnule preşedinte, ne confruntăm cu o criză morală şi spirituală. "
Multe dintre discuţiile noastre au fost despre energie, şi am un carnet plin de comentarii şi sfaturi. Voi citi doar câteva dintre acestea.
“Nu putem continua să consumăm 40% energie în plus faţă ceea ce producem. Atunci când importăm petrol, importăm de asemenea inflaţie şi şomaj."
"Trebuie să folosim doar ceea ce avem. Orientul Mijlociu are doar 5 procente din energia globală, dar SUA are 24 de procente" (NT: datele corespund anului 1979)
Şi asta e una dintre cele mai plastice afirmaţii: “Gâtul nostru este pe un butuc, iar OPEC are satârul.”
“Vor fi alte carteluri şi alte penurii. Înţelepciunea americană şi curajul ne pot duce pe un drum de urmat în viitor"
Asta a fost una bună: "Fiţi îndrăzneţ, domnule preşedinte. S-ar putea să facem greşeli, dar suntem gata să încercăm."
Şi asta am auzit-o de la un lider sindical: “Adevărata chestiune este libertatea. Trebuie să ne ocupăm de problema energie pe picior de război."
Şi ultimul citat pe care-l voi citi: “When we enter the moral equivalent of war, Mr. President, don’t issue us BB guns.”
Aceste zece zile mi-au confirmat încrederea în bunul simţ, în puterea şi în înţelepciunea poporului american, dar
it also bore out some of my longstanding concerns about our nation’s underlying problems.
Ştiu desigur, ca preşedinte, că acţiunile guvernului şi legislaţia pot fi foarte importante. Acesta e motivul pentru care am muncit din greu pentru a transpune promisiunile din campanie în legi, şi trebuie să recunosc, nu am avut decât un succes parţial. Dar după ce am ascultat oamenii, mi-am reamintit că toate legile din lume nu pot îndrepta ceea e e rău în America. Aşa că vreau să vă vorbesc mai întâi despre un subiect chiar mai grav decât cel al energie sau al inflaţiei. Vreau să vărbesc acum despre o ameninţare fundamentală la adresa democraţiei americane.
Nu mă refer la libertăţile politice şi la libertăţile civice. Ele vor rezista (NT: dar s-au clătinat serios după 11 sept. 2001). Şi nici nu mă vor referi la o ameninţare exterioară la adresa Americii, o ţară care astăzi este în relaţii paşnice peste tot în lume, şi care are o putere economică şi militară fără rival.
Ameninţarea este aproape invizibilă in ordinary ways.
Este o criză de încredere.
Este o criză care loveşte în inima şi sufletul şi spiritul voinţei noastre naţionale. Putem vedea această criză în creşterea îndoielilor despre sensul vieţilor noastre şi în pierderea unităţii de scopuri ale naţiunii.
Scăderea încrederii în viitor ameninţă să distrugă proiectul social şi politic care este America.
Credinţa că noi am fost întotdeauna un popor şi nu doar un simplu vis romantic sau un proverb într-o carte prăfuită pe care o citim doar pe 4 iulie. A fost ideea pe care a fost fundată naţiunea noastră şi pe care s-a bazat dezvoltarea noastră ca popor. Încrederea în viitor a susţinut tot restul -- instituţiile publice şi întreprinderile private, propriile noastre familii şi Constituţia SUA. Încrederea a definit drumul nostru şi a servit ca o legătură între generaţii. Am crezut întotdeauna în ceea numit progres. Întotdeauna am avut credinţa că viaţa copiilor noştri va fi mai bună decât viaţa noastră.
Poporul nostru îşi pierde această credinţă, nu doar în guvern dar şi în capacitatea cetăţenilor de a conduce şi de a da formă democraţiei noastre. Ca popor, ne cunoaştem trecutul şi suntem mândri de el. Progresul nostru a fost o parte a istoriei vii a Americii, şi chiar a lumii. Întotdeauna am crzut că suntem parte dintr-o mare mişcare a umanităţii numită democraţie, care presupune căutarea libertăţii, şi că această credinţă ne-a dat tărie în urmărirea ţelului nostru. Dar aşa cum am început să ne pierdem încrederea în viitor, la fel am început să închidem uşa trecutului.
Într-o naţiune care era mândră de munca grea, tăria legăturilor de familie, de comunităţile apropiate şi de credinţa noastră în Dumnezeu, prea mulţi tind să venereze egoismul şi consumul. Valoarea umană nu mai este definită de ceea e face un om, ci de ceea ce posedă. Dar am descoperit că posesia lucrurilor şi consumul nu ne satisface our longing for meaning. Am învăţat că goana după bunuri materiale nu poate umple golul din vieţile care nu au încredere sau scop.
Simptomele acestei crize a spiritului american sunt peste tot în jurul nostru, Pentru prima dată în istoria ţării noastre, majoritatea poporului crede că următorii 5 ani vor fi mai răi decât cei 5 care au trecut. Două treimi din cetăţeni nici măcar nu mai votează. Productivitatea muncitorilor americani este în scădere, şi bunăvoinţa americanilor de a economisi pentru viitor e cea mai scăzută printre toate popoarele occidentale.
După cum ştiţi, există o lipsă de încredere tot mai mare faţă de guvern şi faţă de biserici, şi faţă de şcoli, şi faţă de presă şi de alte instituţii. Acesta nu e un mesaj îmbucurător, dar este adevărul şi este un avertisment.
Aceste schimbări nu au apărut peste noapte. Ele au venit graduat în ultima generaţie, ani în care am fost loviţi de multe şocuri şi tragedii.
Eram siguri că naţiunea noastră a fost o naţiune a alegerilor, nu a asasinatelor politice, până la uciderea lui John Kennedy, Robert Kennedy şi a lui Martin Luther King, Jr. Ni s-a spus că armatele noastre au fost întotdeauna invincibile şi cauzele pentru care am luptat au fost întotdeauna drepte, până când am suferit agonia din Vietnam. Am respectat instituţia prezidenţială ca un loc de onoare, până la scandalul Watergate.
Ne amintim că expresia "sună ca un dolar" era o expresie pentru siguranţa deplină, până când 10 ani de inflaţie au zguduit dolarul şi economiile noastre. Am crezut că resursele naţiunii noastre sunt nelimitate până în 1973 când a trebuit să facem faţă dependenţei crescute de petrol importat.
Aceste răni sunt încă foarte adânci. Ele nu au fost niciodată vindecate.
Căutând o ieşire din această criză, poporul nostru s-a îndreptat către Guvernul federal şi l-a găsit izolat faţă de curentul principal al vieţii naţionale. Washington, D.C., a ajuns o insulă. Prăpastia dintre guvern şi cetăţeni nu a fost niciodată atât de adâncă. Poporul aşteapă răspunsuri sincere, nu răspunsuri uşuare; o conducere clară, nu declaraţii false şi evazive ca de obicei.
Ceea ce se vede adesea la Washington şi oriunde în ţară este un sistem de guvernare care pare incapabil de acţiune. Se vede un Congres răsucit şi tras în toate direcţiile de sute de puternice interese financiare .
Vedeţi fiecare poziţie extremă apărată până la ultimul vot, aproape până la ultima suflare de către un grup rigid sau altul. Adeseori vedeţi cum un plan echilibrat şi corect care cere sacrificii, puţin sacrificiu din partea tuturor, cum este abandonat ca un orfan fără suport şi fără prieteni.
Deseori vedeţi paralizie şi stagnare şi derivă. Nu vă place, şi nici mie nu-mi place. Ce putem face?
În primul rând, trebuie să privim adevărul în faţă şi atunci vor putea schimba cursul lucrurilor, Pur şi simplu trebuie să avem încredere unul în celălaltă, să avem încredere în capacitatea noastră de a ne guverna singuri, să avem încredere în viitorul acestei ţări. Redarea credinţei şi încrederii în America este acum cea mai importantă sarcină pe care o avem. Este o adevărată provocare pentru această generaţie de americani.
Unul dintre oaspeţii de la Camp David a spus-o astfel: "Trebuie să încetâm să ne plângem şi să începem să transpirăm, să încetăm să vorbim şi să începem să mergem, să încetăm să blestemăm şi să începem să ne rugă. Tăria de care avem nevoie nu va veni de la Casa Albă, ci de la fiecare casă din America."
Cunoaştem tăria Americii, Suntem puternici. Ne putem recâştiga unitatea. Ne putem recâştiga încrederea. Suntem moştenitorii generaţiilor care au supravieţuit unor ameninţări mult mai puternice şi mai înspăimântătoare decât cele cu care ne confruntăm acum. Părinţii noştri au fost bărbaţi şi femei puternice care au dat forma noii societăţii în timpul Marii Crize, care au luptat în războaiele mondiale şi care au făurit o nouă cartă a păcii mondiale.
Noi înşine suntem aceiaşi americani care doar cu 10 ani în urmă au trimis un om pe Lună. Noi suntem generaţia care şi-a dedicat dedicated our society to the pursuit of human rights and equality. Şi noi suntem generaţia care va câştiga războiul în problema energiei şi în acest proces vor reconstrui unitatea şi încrederea în America.
Suntem la un punct de răscruce în istoria noastră. Există două drumuri dintre care putem alege. Unul este drumul despre care v-am avertizat în această seara, e drumul care conduce la fragmentarea societăţii şi la egoism. Spre această cale se află o idee greşită de libertate, dreptul de a obţine avantaje pentru noi înşine din partea celorlalţi. Acest drum va fi unul al unui conflict constant între interese înguste şi se va sfârşi în haos şi imobilitate. Este în mod sigur un drum spre eşec.
Toate tradiţiile, toate lecţiile trecutului, moştenirea noastră, toate promisiunile de viitor ne conduc spre un alt drum - drumul bunul simţ şi al restaurării valorilor americane. Acest drum conduce către adevărata libertate a naţiunii noastre şi a noastră. Putem face primii paşi pe acest drum, începând să rezolvăm problema energiei.
Energia reprezintă testul imediat al capacităţii noastre a unii această naţiune, şi poate fi de asemenea tandard around which we rally. Pe câmpul de luptă al energiei, putem câştiga o nouă încredere pentru naţiunea noastră şi putem recăpăta controlul destinului nostru comun.
În mai puţin de 20 de ani am ajuns de la poziţia unei independenţe energetice la o poziţie în care aproape jumătate din petrolul pe care îl folosim provine din străinătate la preţuri din ce în ce mai mari. Dependenţa noastră excesivă de OPEC a luat deja o formă periculoasă pentru economia noastră şi pentur poporul nostru. Aceasta este cauza directă a cozilor lungi la care aţi stat ore în şir pentru benzină. Este cauza inflaţiei în creştere şi a şomajului cu care ne confruntăm. Această dependenţă intolerabilă de petrolul străin ne ameninţă independenţa economică şi siguranţa naţională.
Criza energetică este reală. Este o criză mondială. Este un pericol iminent la adresa naţiunii noastre. Acestea sunt fapte şi trebuie pur şi simplu să le facem faţă.
Ceea ce vă voi spune acum despre energie este simplu şi de o importanţă vitală.
Punctul unu. Voi desemna în această seară un scop precis pentru politica energetică a SUA. Începând cu acest moment, această ţară nu va mai folosi niciodată mai mult petrol de import decât a făcut-o în 1977 - niciodată! Începând de acum, fiecare creştere a cererii pentru energie va fi satisfăcută din producţia proprie şi din economisiri. Creşterea dependenţei noastre de petrolul importat va fi oprită şi mai apoi redusă de-a lungul anilor 1980. Propun scăderea dependenţei noastre de petrolul important la jumătate, până la sfârşitul anilor 1980 - ceea ce înseamnă o economisire de 4,5 milioane de barili pe zi.
Punctul doi: Pentru a asigura realizarea acestor obiective, voi folosi autoritatea mea prezidenţială pentru a fixa cote de import. Vă anunţ în această seară că pentru 1979 şi 1980, voi interzice intrarea în această ţară nici măcar a unui strop în plus faţă de aceste cote. Aceste cote vor asigura o reducere a importurilor dincolo de cele mai ambiţioase nivele pe care le-am fixat în summit-ul de la Tokyo.
Punctul trei: Pentru a ne da securitatea energetică, voi cere utilizarea celor mai mari fonduri şi resurse pe timp de pace din istoria noastră pentru ca America să-şi construiască propriile surse alternative de combustibil - din cărbune, din şisturi bituminoase, din biomasă, din gaze neconvenţionale, din energia solară.
Propun crearea unei corporaţii a siguranţei energetice care să conducă acest efort de a înlocui 2,5 milioane de barili de petrol importat pe zi până în 1990. Această corporaţii va controla 5 miliarde de dolari în titluri de valoare, şi în mod special aş vrea să fie într-o mică denominare astfel că americanii să poate investi direct în securitatea energetică a Americii.
Aşa cum o corporaţie similară care producea cauciuc sintetic ne-a ajutat să câştigăm al doilea război mondial, tot aşa vom mobiliza hotărârea şi capacitatea americană de a câştiga războiul energiei. Mai mult, voi trimite curând un proiect legislative Congresului pentru crearea primei bănci solare naţionale care ne va ajuta să atinge ţinta crucială ca 20% din energia noastră să provină din panouri solare până în 2000.
Aceste eforturi vor costa bani, mulţi bani, şi asta e motivul pentru care Congresul va trebui să taxeze profiturile mari fără întârziere. Vor fi bani bine cheltuiţi. Spre deosebire de miliardele de dolari pe care îi trimitem în ţări străine pentru a ne plăti petrolul, aceşti bani vor fi plătiţi de americani, pentru americani. Aceasta va duce de asemenea la scăderea inflaţiei şi a şomajului.
Punctul patru: Cer Congresului să promulge o lege care să oblige companiile publice să-şi reducă consumul de petrol cu 50% în următorul deceniu şi să folosească şi alţi combustibili, în special cărbune, cea mai abundentă sursă de energie a noastră.
Puncul cinci: Pentru a face absolut sigur că nimic nu va sta în calea atingerii acestor obiective, voi îndemna Congresul să creeze un minister al mobilizării energetice care, ca ministerul producţiei de război din cel de-al doilea război mondial, va avea responsabilitatea şi autoritatea pentru a evita întârzierile şi blocajele şi pentru a realiza proiectele cheie în domeniul energie.
Vom proteja mediu înconjurător. Dar dacă ţara va avea nevoie urgentă de o rafinărie sau de o conductă le vom construi.
Punctul şase: Propun un program de conservare strictă a energiei care să implice fiecare stat, fiecare district, fiecare oraş şi fiecare cetăţean american de rând în bătălia noastră a energie. Acest efort va permite să conservaţi energia în propriile dumneavoastră case şi vieţi la un preţ pe care vi-l puteţi permite.
Voi cere Congresului să-mi confere autoritatea de a raţionaliza benzina. Pentru conservarea energie, propun în seara asta un nou fond de 10 miliarde de dolari în următorii 10 ani pentru a dezvolta sistemul de transport public. Vă cer, pentru binele dumneavoastră şi pentru binele ţării să nu faceţi călătorii nenecesare, să folosiţi transportul public de câte ori puteţi, să vă parcaţi maşina o zi în plus pe săptămână, să respectaţi limitele de viteză şi să utilizaţi termostatele pentru a economisi combustibil. Fiecare act de conservare a energiei este mai mult decât un act de bun simţ, este un act de patriotism.
Ţara noastră trebuie să fie corectă faţă de cei mai săraci dintre noi, aşa că vom creşte ajutoarele acordate cetăţenilor nevoiaşi pentru a putea suporta creşterile de preţuri la energie. Adeseori ne gândim la conservarea energiei doar în termeni de sacrificiu. De fapt, cornvervarea energiei reprezintă modul cel mai puţin dureros şi mai direct de a reconstrui tăria naţiunii noastre. Fiecare litru de benzină pe care îl economisim reprezintă o nouă formă de producţie. Ne dă mai multă libertate, mai multă încredere şi mai mult control asupra vieţilor noastre.
Astfel, soluţia la criza energetică ne poate ajuta să rezolvăm şi criza spirituală a ţării noastre. Ea poate reaprinde sensul nostru de unitate, încrederea noastă în viitor, şi poate da ţării noastre şi tuturor cetăţenilor ei un nou sens, un nou scop.
Ştiţi că o putem face. Avem resursele naturale. Avem mai mult petrol în şisturile noastre decât mai multe Arabii Saudite. Avem mai mult cărbune decât orice altă ţară din lume. Avem cel mai înalt nivel tehnologic din lume. Avem cea mai pregătită forţă de muncă, cu geniu inovativ, şi eu sunt ferm convins că avem voinţa naţională de a câştiga acest război.
Nu vă promit că această luptă pentru libertate va fi uşoară. Nu promit un drum uşor de rezolvare a problemelor naţionale, adevărul e că singura cale de ieşire din criză necesită un efort prelungit. Dar ceea ce vă promit este că voi conduce această luptă şi voi asigura onestitatea şi echitatea. Şi mai presus de toate, voi acţiona:
Putem rezolva penuriile pe termen scurt mai eficace, şi o vom face; dar nu există soluţii pe termen scurt la problemele noastre majore. Pur şi simplu nu există nici un mod de a evita sacrificiul.
Peste 12 ore voi avea un nou discurs în Kansas City, unde voi explica mai pe larg programul naţional legat de energie. Aşa cum căutarea de soluţii pentru penuriile de energie ne-au arătat care sunt problemele adânci ale naţiunii noastre, la fel voinţa de a lucra pentru a rezolva aceste probleme energetice ne va întări şi ne va ajuta să rezolvăm aceste probleme mai adânci.
Voi continua să călătoresc de-a lungul ţării şi să ascult poporul Americii. Mă puteţi ajuta să dezvolt o agendă naţională pentru anii 1980. Vă voi asculta şi voi acţiuna. Vom acţiona împreună.
Acestea au fost promisiunile mele făcute cu trei ani în urmă, şi intenţionez să le ţin.
Încetul cu încetul putem şi trebuie să reconstruim încrederea. Putem cheltui până când vom epuiza toată trezoreria, şi putem mobiliza toate minunile ştiinţei. Dar vom reuşi doar dacă vom utiliza cele mai mari resurse ale noastre - poporul american, valorile americane şi încrederea în America.
Puterea Americii stă în resursele nemărginite ale poporului nostru. În zilele ce vor veni, să ne refacem tăria în lupta pentru o naţiune independentă energetic.
În încheiere, vă spun: Voi face tot ceea ce pot, dar nu o voi face singur. Faceţi-vă auzită vocea. De fiecare dată când aveţi şansa, spuneţi ceva bun despre ţara noastră. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi pentru binele acestei ţări, este timpul să ne strângem mâinile pentru America. Să ne unim pentru o renaştere a spiritului american. Lucrând împreună într-o credinţă comună, nu putem eşua.
Vă mulţumesc, şi vă urez noapte bună!
--------------------------------------------------------------------------------
NT: Din păcate, America nu a ales drumul propus de Jimmy Carter. A ales celălalt drum - al consumismului şi al egoismul... un drum care o poate duce în prăpastie - nu înainte de a trage după ea întreaga lume...
Această seară este una deosebită pentru mine. Cu exact 3 ani în urmă, pe 15 iulie 1976, am acceptat candidatura la preşedenţia SUA. V-am promis să fiu un preşedinte care să nu fie izolat de popor, care să simtă durerile dumneavoastră şi să vă împărtăşească visele şi care să să-şi folosească tăria şi întelepciunea pentru dumneavoastră.
În timpul acestor trei ani care s-au scurs, v-am vorbit în numeroase ocazii despre problemele naţiunii, criza energiei, reorganizarea guvernului, economia naţională şi despre lucruri legate de război şi în mod special de pace. Dar de-a lungul acestor ani, subiectele discursurilor, conferinţelor de presă au devenit din ce în ce mai limitate concentrându-se din ce în ce mai mult asupra ceea ce lumea izolată din Washington crede că e important. Treptat, aţi auzit din ce în ce mai mult despre ceea ce guvernul crede sau despre ceea ce guvernul ar trebui să facă şi din ce în ce mai puţin despre speranţele naţiunii, despre visele noastre şi despre viziunea noastră a viitorului.
Cu 10 zile în urmă, m-am decis să vă vorbesc din nou despre un subiect foarte important - energia. Pentru a 5-a oară aş fi descris urgenţa acestei probleme şi aş fi propus o serie de recomandări legislative Congresului. Dar în timp ce mă pregăteam pentru discurs, am început să-mi pun aceiaşi întrebare care îi frământă pe mulţi dintre dumneavoastră: De ce nu am fost în stare să stăm împreumă, ca o naţiune, pentru a rezolva problema serioasă a energiei?
Este clar că adevăratele probleme naţionale sunt mult mai adânci -- mai adânci decât problema cozilor la benzină, a penuriilor energetice, a inflaţiei sau a recesiunii. Şi mi-am dat seama, mai mult decât oricând, că am nevoie de ajutorul dumneavoastră. Atunci, m-am decis să ies şi să ascult vocile Americii.
Am invitat la Camp David oameni din aproape toate segmentele societăţii - oameni de afaceri şi muncitori, profesori şi predicatori, guvernatori, primari şi cetăţeni obişnuiţi. Şi am părăsit Camp David pentru a asculta pe alţi americani, bărbaţi şi femei ca dumneavoastră. Au fost 10 zile extraordinare şi aş vrea să vă spun ceea ce am auzit.
În primul rând, am luat numeroase notiţe. Permiteţi-mi să vă prezint câteva comentarii tipice pe care le-am notat.
Aceasta e de la un guvernator din sud: "Domnule Preşedinte, dumneavoastră nu conduceţi această naţione - ci doar administraţi guvernul. ".
"Nu mai vedeţi suficienţi oameni".
"Unii dintre membri cabinetului nu par să fie loiali. Nu există suficientă disciplină printre discipolii dumneavoastră."
"Nu ne vorbiţi despre politici sau despre mecanismele guvernării, ci despre o înţelegere a binelui nostru comun"
"Domnule preşedinte, avem probleme. Vorbiţi-ne despre sânge şi lacrimi şi sudori."
"Dacă veţi conduce, domnule preşedinte, vă vom urma."
Mulţi oameni au vorbid despre ei înşişi şi despre condiţiile naţiunii noastre. O tânără din Pennsylvania mi-a spus: " Mă simt atât de departe de guvern. Simt că oamenii obişnuişi sunt excluşi de la puterea politică."
Şi de la o tânără chicano: "Unii dintre noi au suferit de recesiune toată viaţa."
“Unii oameni au irosit energie, dar alţii nu au avut nimic de irosit."
Şi de la un lider religios: "Nici o lipsă materială nu poate afecta lucrurile importante cu am fi dragostea lui Dumnezeu pentru oameni şi dragostea pentru aproapele tău."
Şi mi-a plăcut în particular această afirmaţie, făcută de o negresă (NT: pe atunci nu se inventase termenul "afroamerican") care întâmplător este primăreasă într-un mic orăşel din Mississippi: "Marile lovituri bursiere nu sunt singurele lucruri importante. Ţineţi minte, nu puteţi vinde nimic pe Wall Street decât dacă, mai întâi, cineva extrage acel lucru undeva."
Acest comentariu este ca un fel de rezumat pentru toate celelalte: "Domnule preşedinte, ne confruntăm cu o criză morală şi spirituală. "
Multe dintre discuţiile noastre au fost despre energie, şi am un carnet plin de comentarii şi sfaturi. Voi citi doar câteva dintre acestea.
“Nu putem continua să consumăm 40% energie în plus faţă ceea ce producem. Atunci când importăm petrol, importăm de asemenea inflaţie şi şomaj."
"Trebuie să folosim doar ceea ce avem. Orientul Mijlociu are doar 5 procente din energia globală, dar SUA are 24 de procente" (NT: datele corespund anului 1979)
Şi asta e una dintre cele mai plastice afirmaţii: “Gâtul nostru este pe un butuc, iar OPEC are satârul.”
“Vor fi alte carteluri şi alte penurii. Înţelepciunea americană şi curajul ne pot duce pe un drum de urmat în viitor"
Asta a fost una bună: "Fiţi îndrăzneţ, domnule preşedinte. S-ar putea să facem greşeli, dar suntem gata să încercăm."
Şi asta am auzit-o de la un lider sindical: “Adevărata chestiune este libertatea. Trebuie să ne ocupăm de problema energie pe picior de război."
Şi ultimul citat pe care-l voi citi: “When we enter the moral equivalent of war, Mr. President, don’t issue us BB guns.”
Aceste zece zile mi-au confirmat încrederea în bunul simţ, în puterea şi în înţelepciunea poporului american, dar
it also bore out some of my longstanding concerns about our nation’s underlying problems.
Ştiu desigur, ca preşedinte, că acţiunile guvernului şi legislaţia pot fi foarte importante. Acesta e motivul pentru care am muncit din greu pentru a transpune promisiunile din campanie în legi, şi trebuie să recunosc, nu am avut decât un succes parţial. Dar după ce am ascultat oamenii, mi-am reamintit că toate legile din lume nu pot îndrepta ceea e e rău în America. Aşa că vreau să vă vorbesc mai întâi despre un subiect chiar mai grav decât cel al energie sau al inflaţiei. Vreau să vărbesc acum despre o ameninţare fundamentală la adresa democraţiei americane.
Nu mă refer la libertăţile politice şi la libertăţile civice. Ele vor rezista (NT: dar s-au clătinat serios după 11 sept. 2001). Şi nici nu mă vor referi la o ameninţare exterioară la adresa Americii, o ţară care astăzi este în relaţii paşnice peste tot în lume, şi care are o putere economică şi militară fără rival.
Ameninţarea este aproape invizibilă in ordinary ways.
Este o criză de încredere.
Este o criză care loveşte în inima şi sufletul şi spiritul voinţei noastre naţionale. Putem vedea această criză în creşterea îndoielilor despre sensul vieţilor noastre şi în pierderea unităţii de scopuri ale naţiunii.
Scăderea încrederii în viitor ameninţă să distrugă proiectul social şi politic care este America.
Credinţa că noi am fost întotdeauna un popor şi nu doar un simplu vis romantic sau un proverb într-o carte prăfuită pe care o citim doar pe 4 iulie. A fost ideea pe care a fost fundată naţiunea noastră şi pe care s-a bazat dezvoltarea noastră ca popor. Încrederea în viitor a susţinut tot restul -- instituţiile publice şi întreprinderile private, propriile noastre familii şi Constituţia SUA. Încrederea a definit drumul nostru şi a servit ca o legătură între generaţii. Am crezut întotdeauna în ceea numit progres. Întotdeauna am avut credinţa că viaţa copiilor noştri va fi mai bună decât viaţa noastră.
Poporul nostru îşi pierde această credinţă, nu doar în guvern dar şi în capacitatea cetăţenilor de a conduce şi de a da formă democraţiei noastre. Ca popor, ne cunoaştem trecutul şi suntem mândri de el. Progresul nostru a fost o parte a istoriei vii a Americii, şi chiar a lumii. Întotdeauna am crzut că suntem parte dintr-o mare mişcare a umanităţii numită democraţie, care presupune căutarea libertăţii, şi că această credinţă ne-a dat tărie în urmărirea ţelului nostru. Dar aşa cum am început să ne pierdem încrederea în viitor, la fel am început să închidem uşa trecutului.
Într-o naţiune care era mândră de munca grea, tăria legăturilor de familie, de comunităţile apropiate şi de credinţa noastră în Dumnezeu, prea mulţi tind să venereze egoismul şi consumul. Valoarea umană nu mai este definită de ceea e face un om, ci de ceea ce posedă. Dar am descoperit că posesia lucrurilor şi consumul nu ne satisface our longing for meaning. Am învăţat că goana după bunuri materiale nu poate umple golul din vieţile care nu au încredere sau scop.
Simptomele acestei crize a spiritului american sunt peste tot în jurul nostru, Pentru prima dată în istoria ţării noastre, majoritatea poporului crede că următorii 5 ani vor fi mai răi decât cei 5 care au trecut. Două treimi din cetăţeni nici măcar nu mai votează. Productivitatea muncitorilor americani este în scădere, şi bunăvoinţa americanilor de a economisi pentru viitor e cea mai scăzută printre toate popoarele occidentale.
După cum ştiţi, există o lipsă de încredere tot mai mare faţă de guvern şi faţă de biserici, şi faţă de şcoli, şi faţă de presă şi de alte instituţii. Acesta nu e un mesaj îmbucurător, dar este adevărul şi este un avertisment.
Aceste schimbări nu au apărut peste noapte. Ele au venit graduat în ultima generaţie, ani în care am fost loviţi de multe şocuri şi tragedii.
Eram siguri că naţiunea noastră a fost o naţiune a alegerilor, nu a asasinatelor politice, până la uciderea lui John Kennedy, Robert Kennedy şi a lui Martin Luther King, Jr. Ni s-a spus că armatele noastre au fost întotdeauna invincibile şi cauzele pentru care am luptat au fost întotdeauna drepte, până când am suferit agonia din Vietnam. Am respectat instituţia prezidenţială ca un loc de onoare, până la scandalul Watergate.
Ne amintim că expresia "sună ca un dolar" era o expresie pentru siguranţa deplină, până când 10 ani de inflaţie au zguduit dolarul şi economiile noastre. Am crezut că resursele naţiunii noastre sunt nelimitate până în 1973 când a trebuit să facem faţă dependenţei crescute de petrol importat.
Aceste răni sunt încă foarte adânci. Ele nu au fost niciodată vindecate.
Căutând o ieşire din această criză, poporul nostru s-a îndreptat către Guvernul federal şi l-a găsit izolat faţă de curentul principal al vieţii naţionale. Washington, D.C., a ajuns o insulă. Prăpastia dintre guvern şi cetăţeni nu a fost niciodată atât de adâncă. Poporul aşteapă răspunsuri sincere, nu răspunsuri uşuare; o conducere clară, nu declaraţii false şi evazive ca de obicei.
Ceea ce se vede adesea la Washington şi oriunde în ţară este un sistem de guvernare care pare incapabil de acţiune. Se vede un Congres răsucit şi tras în toate direcţiile de sute de puternice interese financiare .
Vedeţi fiecare poziţie extremă apărată până la ultimul vot, aproape până la ultima suflare de către un grup rigid sau altul. Adeseori vedeţi cum un plan echilibrat şi corect care cere sacrificii, puţin sacrificiu din partea tuturor, cum este abandonat ca un orfan fără suport şi fără prieteni.
Deseori vedeţi paralizie şi stagnare şi derivă. Nu vă place, şi nici mie nu-mi place. Ce putem face?
În primul rând, trebuie să privim adevărul în faţă şi atunci vor putea schimba cursul lucrurilor, Pur şi simplu trebuie să avem încredere unul în celălaltă, să avem încredere în capacitatea noastră de a ne guverna singuri, să avem încredere în viitorul acestei ţări. Redarea credinţei şi încrederii în America este acum cea mai importantă sarcină pe care o avem. Este o adevărată provocare pentru această generaţie de americani.
Unul dintre oaspeţii de la Camp David a spus-o astfel: "Trebuie să încetâm să ne plângem şi să începem să transpirăm, să încetăm să vorbim şi să începem să mergem, să încetăm să blestemăm şi să începem să ne rugă. Tăria de care avem nevoie nu va veni de la Casa Albă, ci de la fiecare casă din America."
Cunoaştem tăria Americii, Suntem puternici. Ne putem recâştiga unitatea. Ne putem recâştiga încrederea. Suntem moştenitorii generaţiilor care au supravieţuit unor ameninţări mult mai puternice şi mai înspăimântătoare decât cele cu care ne confruntăm acum. Părinţii noştri au fost bărbaţi şi femei puternice care au dat forma noii societăţii în timpul Marii Crize, care au luptat în războaiele mondiale şi care au făurit o nouă cartă a păcii mondiale.
Noi înşine suntem aceiaşi americani care doar cu 10 ani în urmă au trimis un om pe Lună. Noi suntem generaţia care şi-a dedicat dedicated our society to the pursuit of human rights and equality. Şi noi suntem generaţia care va câştiga războiul în problema energiei şi în acest proces vor reconstrui unitatea şi încrederea în America.
Suntem la un punct de răscruce în istoria noastră. Există două drumuri dintre care putem alege. Unul este drumul despre care v-am avertizat în această seara, e drumul care conduce la fragmentarea societăţii şi la egoism. Spre această cale se află o idee greşită de libertate, dreptul de a obţine avantaje pentru noi înşine din partea celorlalţi. Acest drum va fi unul al unui conflict constant între interese înguste şi se va sfârşi în haos şi imobilitate. Este în mod sigur un drum spre eşec.
Toate tradiţiile, toate lecţiile trecutului, moştenirea noastră, toate promisiunile de viitor ne conduc spre un alt drum - drumul bunul simţ şi al restaurării valorilor americane. Acest drum conduce către adevărata libertate a naţiunii noastre şi a noastră. Putem face primii paşi pe acest drum, începând să rezolvăm problema energiei.
Energia reprezintă testul imediat al capacităţii noastre a unii această naţiune, şi poate fi de asemenea tandard around which we rally. Pe câmpul de luptă al energiei, putem câştiga o nouă încredere pentru naţiunea noastră şi putem recăpăta controlul destinului nostru comun.
În mai puţin de 20 de ani am ajuns de la poziţia unei independenţe energetice la o poziţie în care aproape jumătate din petrolul pe care îl folosim provine din străinătate la preţuri din ce în ce mai mari. Dependenţa noastră excesivă de OPEC a luat deja o formă periculoasă pentru economia noastră şi pentur poporul nostru. Aceasta este cauza directă a cozilor lungi la care aţi stat ore în şir pentru benzină. Este cauza inflaţiei în creştere şi a şomajului cu care ne confruntăm. Această dependenţă intolerabilă de petrolul străin ne ameninţă independenţa economică şi siguranţa naţională.
Criza energetică este reală. Este o criză mondială. Este un pericol iminent la adresa naţiunii noastre. Acestea sunt fapte şi trebuie pur şi simplu să le facem faţă.
Ceea ce vă voi spune acum despre energie este simplu şi de o importanţă vitală.
Punctul unu. Voi desemna în această seară un scop precis pentru politica energetică a SUA. Începând cu acest moment, această ţară nu va mai folosi niciodată mai mult petrol de import decât a făcut-o în 1977 - niciodată! Începând de acum, fiecare creştere a cererii pentru energie va fi satisfăcută din producţia proprie şi din economisiri. Creşterea dependenţei noastre de petrolul importat va fi oprită şi mai apoi redusă de-a lungul anilor 1980. Propun scăderea dependenţei noastre de petrolul important la jumătate, până la sfârşitul anilor 1980 - ceea ce înseamnă o economisire de 4,5 milioane de barili pe zi.
Punctul doi: Pentru a asigura realizarea acestor obiective, voi folosi autoritatea mea prezidenţială pentru a fixa cote de import. Vă anunţ în această seară că pentru 1979 şi 1980, voi interzice intrarea în această ţară nici măcar a unui strop în plus faţă de aceste cote. Aceste cote vor asigura o reducere a importurilor dincolo de cele mai ambiţioase nivele pe care le-am fixat în summit-ul de la Tokyo.
Punctul trei: Pentru a ne da securitatea energetică, voi cere utilizarea celor mai mari fonduri şi resurse pe timp de pace din istoria noastră pentru ca America să-şi construiască propriile surse alternative de combustibil - din cărbune, din şisturi bituminoase, din biomasă, din gaze neconvenţionale, din energia solară.
Propun crearea unei corporaţii a siguranţei energetice care să conducă acest efort de a înlocui 2,5 milioane de barili de petrol importat pe zi până în 1990. Această corporaţii va controla 5 miliarde de dolari în titluri de valoare, şi în mod special aş vrea să fie într-o mică denominare astfel că americanii să poate investi direct în securitatea energetică a Americii.
Aşa cum o corporaţie similară care producea cauciuc sintetic ne-a ajutat să câştigăm al doilea război mondial, tot aşa vom mobiliza hotărârea şi capacitatea americană de a câştiga războiul energiei. Mai mult, voi trimite curând un proiect legislative Congresului pentru crearea primei bănci solare naţionale care ne va ajuta să atinge ţinta crucială ca 20% din energia noastră să provină din panouri solare până în 2000.
Aceste eforturi vor costa bani, mulţi bani, şi asta e motivul pentru care Congresul va trebui să taxeze profiturile mari fără întârziere. Vor fi bani bine cheltuiţi. Spre deosebire de miliardele de dolari pe care îi trimitem în ţări străine pentru a ne plăti petrolul, aceşti bani vor fi plătiţi de americani, pentru americani. Aceasta va duce de asemenea la scăderea inflaţiei şi a şomajului.
Punctul patru: Cer Congresului să promulge o lege care să oblige companiile publice să-şi reducă consumul de petrol cu 50% în următorul deceniu şi să folosească şi alţi combustibili, în special cărbune, cea mai abundentă sursă de energie a noastră.
Puncul cinci: Pentru a face absolut sigur că nimic nu va sta în calea atingerii acestor obiective, voi îndemna Congresul să creeze un minister al mobilizării energetice care, ca ministerul producţiei de război din cel de-al doilea război mondial, va avea responsabilitatea şi autoritatea pentru a evita întârzierile şi blocajele şi pentru a realiza proiectele cheie în domeniul energie.
Vom proteja mediu înconjurător. Dar dacă ţara va avea nevoie urgentă de o rafinărie sau de o conductă le vom construi.
Punctul şase: Propun un program de conservare strictă a energiei care să implice fiecare stat, fiecare district, fiecare oraş şi fiecare cetăţean american de rând în bătălia noastră a energie. Acest efort va permite să conservaţi energia în propriile dumneavoastră case şi vieţi la un preţ pe care vi-l puteţi permite.
Voi cere Congresului să-mi confere autoritatea de a raţionaliza benzina. Pentru conservarea energie, propun în seara asta un nou fond de 10 miliarde de dolari în următorii 10 ani pentru a dezvolta sistemul de transport public. Vă cer, pentru binele dumneavoastră şi pentru binele ţării să nu faceţi călătorii nenecesare, să folosiţi transportul public de câte ori puteţi, să vă parcaţi maşina o zi în plus pe săptămână, să respectaţi limitele de viteză şi să utilizaţi termostatele pentru a economisi combustibil. Fiecare act de conservare a energiei este mai mult decât un act de bun simţ, este un act de patriotism.
Ţara noastră trebuie să fie corectă faţă de cei mai săraci dintre noi, aşa că vom creşte ajutoarele acordate cetăţenilor nevoiaşi pentru a putea suporta creşterile de preţuri la energie. Adeseori ne gândim la conservarea energiei doar în termeni de sacrificiu. De fapt, cornvervarea energiei reprezintă modul cel mai puţin dureros şi mai direct de a reconstrui tăria naţiunii noastre. Fiecare litru de benzină pe care îl economisim reprezintă o nouă formă de producţie. Ne dă mai multă libertate, mai multă încredere şi mai mult control asupra vieţilor noastre.
Astfel, soluţia la criza energetică ne poate ajuta să rezolvăm şi criza spirituală a ţării noastre. Ea poate reaprinde sensul nostru de unitate, încrederea noastă în viitor, şi poate da ţării noastre şi tuturor cetăţenilor ei un nou sens, un nou scop.
Ştiţi că o putem face. Avem resursele naturale. Avem mai mult petrol în şisturile noastre decât mai multe Arabii Saudite. Avem mai mult cărbune decât orice altă ţară din lume. Avem cel mai înalt nivel tehnologic din lume. Avem cea mai pregătită forţă de muncă, cu geniu inovativ, şi eu sunt ferm convins că avem voinţa naţională de a câştiga acest război.
Nu vă promit că această luptă pentru libertate va fi uşoară. Nu promit un drum uşor de rezolvare a problemelor naţionale, adevărul e că singura cale de ieşire din criză necesită un efort prelungit. Dar ceea ce vă promit este că voi conduce această luptă şi voi asigura onestitatea şi echitatea. Şi mai presus de toate, voi acţiona:
Putem rezolva penuriile pe termen scurt mai eficace, şi o vom face; dar nu există soluţii pe termen scurt la problemele noastre majore. Pur şi simplu nu există nici un mod de a evita sacrificiul.
Peste 12 ore voi avea un nou discurs în Kansas City, unde voi explica mai pe larg programul naţional legat de energie. Aşa cum căutarea de soluţii pentru penuriile de energie ne-au arătat care sunt problemele adânci ale naţiunii noastre, la fel voinţa de a lucra pentru a rezolva aceste probleme energetice ne va întări şi ne va ajuta să rezolvăm aceste probleme mai adânci.
Voi continua să călătoresc de-a lungul ţării şi să ascult poporul Americii. Mă puteţi ajuta să dezvolt o agendă naţională pentru anii 1980. Vă voi asculta şi voi acţiuna. Vom acţiona împreună.
Acestea au fost promisiunile mele făcute cu trei ani în urmă, şi intenţionez să le ţin.
Încetul cu încetul putem şi trebuie să reconstruim încrederea. Putem cheltui până când vom epuiza toată trezoreria, şi putem mobiliza toate minunile ştiinţei. Dar vom reuşi doar dacă vom utiliza cele mai mari resurse ale noastre - poporul american, valorile americane şi încrederea în America.
Puterea Americii stă în resursele nemărginite ale poporului nostru. În zilele ce vor veni, să ne refacem tăria în lupta pentru o naţiune independentă energetic.
În încheiere, vă spun: Voi face tot ceea ce pot, dar nu o voi face singur. Faceţi-vă auzită vocea. De fiecare dată când aveţi şansa, spuneţi ceva bun despre ţara noastră. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi pentru binele acestei ţări, este timpul să ne strângem mâinile pentru America. Să ne unim pentru o renaştere a spiritului american. Lucrând împreună într-o credinţă comună, nu putem eşua.
Vă mulţumesc, şi vă urez noapte bună!
--------------------------------------------------------------------------------
NT: Din păcate, America nu a ales drumul propus de Jimmy Carter. A ales celălalt drum - al consumismului şi al egoismul... un drum care o poate duce în prăpastie - nu înainte de a trage după ea întreaga lume...
No comments:
Post a Comment